În legătură cu punctul de vedere al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din România, care îşi exprimă dezacordul faţă de propunerea menţionării distincte în art. 1 din Constituţia României a rolului istoric al Bisericii Ortodoxe Române în constituirea şi modernizarea statului român, precizăm:
Articolul propus în Constituţia României referitor la rolul Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte în constituirea şi modernizarea statului român respectă atât adevărul istoric privind cultul majoritar, cât şi principiul egalităţii cultelor recunoscute din România, aşa cum este stipulat în Legea Cultelor, art. 9, alin. 2.
Prin evidenţierea distinctă, dar nu exclusivă, a rolului istoric al Bisericii Ortodoxe Române în constituirea şi modernizarea statului român se recunoaşte adevărul că primul dintre cultele din România, cel mai vechi, mai numeros şi mai extins geografic, a avut o contribuţie majoră în constituirea şi modernizarea statului român.
Cele optsprezece culte recunoscute în România sunt egale în faţa legii, dar în context istoric primul dintre ele a avut o contribuţie spirituală şi materială majoră sau distinctă în constituirea şi modernizarea statului român prin contribuţia lui la Unirea Principatelor (1859), Războiul de Independenţă (1877) şi Unirea cea Mare (1918). Dacă Biserica Ortodoxă Română s-a născut odată cu formarea poporului român, în urma predicării Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos în părţile Dobrogei (parte a provinciei romane Scythia Minor), despre Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea se poate spune că a apărut în istoria poporului român abia la începutul secolului al XX-lea.
Deoarece Biserica Ortodoxă Română se distinge net de celelalte culte ca extindere în timp, spaţiu şi număr de membri (principiul distincţiei contribuţiei aduse în istorie), în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin hotărâre de Guvern, se menţionează specificul ei de Biserică naţională şi majoritară potrivit vechimii apostolice, tradiţiei, numărului de credincioşi şi contribuţiei sale deosebite la viaţa şi cultura poporului român. Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului românesc (art. 5, alin. 2).
O astfel de distincţie a rolului istoric important al unui cult în istoria statelor europene se regăseşte şi în Constituţiile altor state, în care Bisericile majoritare sunt menţionate în mod explicit, fără ca Bisericile sau cultele minoritare să fie excluse (de exemplu: în Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Suedia, Finlanda, Italia, Portugalia, Grecia, Cipru etc.). În mod similar, pe plan politic, în Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) toate statele membre sunt egale, însă doar câteva sunt membre permanente în Consiliul de Securitate al ONU, datorită rolului sau importanţei lor în relaţiile internaţionale.
În concluzie, articolul propus în preambulul Constituţiei României privind rolul istoric al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte culte religioase în constituirea şi modernizarea statului român respectă atât principiul egalităţii cultelor, cât şi principiul contribuţiei istorice distincte al unuia dintre aceste culte.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Articolul propus în Constituţia României referitor la rolul Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte în constituirea şi modernizarea statului român respectă atât adevărul istoric privind cultul majoritar, cât şi principiul egalităţii cultelor recunoscute din România, aşa cum este stipulat în Legea Cultelor, art. 9, alin. 2.
Prin evidenţierea distinctă, dar nu exclusivă, a rolului istoric al Bisericii Ortodoxe Române în constituirea şi modernizarea statului român se recunoaşte adevărul că primul dintre cultele din România, cel mai vechi, mai numeros şi mai extins geografic, a avut o contribuţie majoră în constituirea şi modernizarea statului român.
Cele optsprezece culte recunoscute în România sunt egale în faţa legii, dar în context istoric primul dintre ele a avut o contribuţie spirituală şi materială majoră sau distinctă în constituirea şi modernizarea statului român prin contribuţia lui la Unirea Principatelor (1859), Războiul de Independenţă (1877) şi Unirea cea Mare (1918). Dacă Biserica Ortodoxă Română s-a născut odată cu formarea poporului român, în urma predicării Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos în părţile Dobrogei (parte a provinciei romane Scythia Minor), despre Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea se poate spune că a apărut în istoria poporului român abia la începutul secolului al XX-lea.
Deoarece Biserica Ortodoxă Română se distinge net de celelalte culte ca extindere în timp, spaţiu şi număr de membri (principiul distincţiei contribuţiei aduse în istorie), în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin hotărâre de Guvern, se menţionează specificul ei de Biserică naţională şi majoritară potrivit vechimii apostolice, tradiţiei, numărului de credincioşi şi contribuţiei sale deosebite la viaţa şi cultura poporului român. Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului românesc (art. 5, alin. 2).
O astfel de distincţie a rolului istoric important al unui cult în istoria statelor europene se regăseşte şi în Constituţiile altor state, în care Bisericile majoritare sunt menţionate în mod explicit, fără ca Bisericile sau cultele minoritare să fie excluse (de exemplu: în Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Suedia, Finlanda, Italia, Portugalia, Grecia, Cipru etc.). În mod similar, pe plan politic, în Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) toate statele membre sunt egale, însă doar câteva sunt membre permanente în Consiliul de Securitate al ONU, datorită rolului sau importanţei lor în relaţiile internaţionale.
În concluzie, articolul propus în preambulul Constituţiei României privind rolul istoric al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte culte religioase în constituirea şi modernizarea statului român respectă atât principiul egalităţii cultelor, cât şi principiul contribuţiei istorice distincte al unuia dintre aceste culte.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
http://www.basilica.ro/stiri/begalitate-in-fata-legii-si-contributie-istorica-distinctab_8267.html
