Sâmbătă, 23 noiembrie cu începere de la orele 10 s-a desfăşurat în organizarea Muzeului Banatului din Timişoara a doua zi a Simpozionului Internaţional dedicat împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Cu acest prilej din partea parohiei Bieda a participat la această sesiune de comunicări, preotul dr. Valentin Bugariu care a prezentat lucrarea Biserica Ortodoxă Română şi Actul de la 1 Decembrie 1918.
sâmbătă, 23 noiembrie 2013
Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică în parohia Birda
Joi, 21 noiembrie de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică a fost oficiată Sfânta Liturghie cu începere de la orele 10 în biserica parohială cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului" din comuna Birda. Cu acest prilej, la momentul potrivit au fost administrate Tainele Mărturisirii şi Cuminecării copiilor din clasele V-VIII de la Şcoala Gimnazială din localitate. Elevii au fost însoţiţi la Sf. Biserică de către domnul Doru Popa, profesor de religie.
miercuri, 20 noiembrie 2013
Medalion omagial Mitropolitul Nicolae la 90 de ani în parohia Birda
Miercuri, 20 noiembrie în localitatea Sîngeorge,
filie a parohiei Birda la Şcoala Primară din localitate s-a desfăşurat ora de
cateheză parohială din cadrul proiectului ,,Hristos împărtăşit copiilor”. De
astă dată a fost o oră specială închinată împlinirii a 90 de ani de viaţă a
Întăistătătorului bănăţean de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică.
Cu acest prilej a fost organizată o mini expoziţie
de carte a Înaltpreasfinţitului Nicolae, urmată de o cateheză ţinută de preotul
paroh care a vizat tocmai biobibliografia ierarhului locului. În finalul
întâlnirii a fost vizionat un film biografic realizat de Televiziunea Română în
anul 2001.
Au urmat concluziile şi scurte întregiri explicative
a conţinutului filmului. Un gând de mulţumire se îndreaptă către truditorii
şcolii din Sîngeorge: Înv. Maria Miron şi Educ. Ştefania Cercega, precum şi
Prof. Hilde Germer care au făcut posiblă această acţiune catehetică.
luni, 18 noiembrie 2013
Taina Sfântului Maslu în parohia Maşloc
Duminică 17 noiembrie de la orele 15 s-a oficiat Taina Sfântului Maslu în biserica cu hramul ,,Sf. Prooroc Ilie" din Remetea Mică, filia parohiei Maşloc din protopopiatul Timişoara II. La invitaţia părintelui Iliia Pavlovici Pătruţ, parohul locului au slujit C. Păr. Mihai Botiz de la parohia Buzat, Radu Meşter de la parohia Comeat şi Valentin Bugariu de la parohia Birda. La momentul potrivit, părintele Valentin Bugariu a rostit predica ocazională.
luni, 11 noiembrie 2013
Ziua Bibliei în parohia Birda
Miercuri, 13 noiembrie este serbată Ziua
Mondială a Bibliei. În acest context şi în parohia Birda a fost marcat momentul
printr-o activitate catehetică desfăşurată luni, 11 noiembrie 2013 în cadrul
orei de cateheză săptămânală ,,Hristos împărtăşit copiilor” la Şcoala
Gimnazială din comuna Birda, jud. Timiş.
Cu acest prilej a fost
organizată în sala de cateheză o expoziţie de carte cu conţinut biblic: ediţii
ale Sfintei Scripturi (ebraică, greacă, engleză), dicţionare şi atlase biblice,
comentarii patristice la textul sacru precum şi tălmăciri moderne ale Sfintei
Scripturi. Au fost de asemenea prezentate diverse ediţii ale traducerii Bibliei
în limba română: Dosoftei, Vasile Radu, Gala Galaction şi Bartolomeu Valeriu
Anania.
A urmat o cateheză
susţinută de preotul Valentin Bugariu care a prezentat sintetic o istorie a
cărţii sfinte, in prima parte, în cea de a doua s-a insistat asupra Poeziei Vechiului Testament. În
încheiere au fost audiate capitole din Sfânta Scriptură care ilustrează două
evenimente legate de tema propusă: David
şi Goliat şi Regele David,
episoade imprimate pe CD Mica Biblie
apărut cu binecuvântarea Preafericitului Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române.
În final un gând de
mulţumire se îndreaptă către doamna prof. Bianca Tănase, directorul şcolii,
d-şoarei prof. Hilde Germer pentru iniţierea tehnică şi domnului prof. Doru
Popa, profesorul de religie şi colaborator apropiat al programului catehetic
derulat între şcoala şi parohia din comuna Birda.
Maslu de obşte în parohia Gătaia
Duminică, 10 noiembrie cu începere de la orele 16 a fost oficiată Taina Sfântului Maslu în biserica cu hramul ,,Învierea Domnului" din parohia Gătaia. La invitaţia parohului locului au slujit P. On. Păr. Ioan Prisăcean, prototopul Detei şi C. Păr. Ionel Rujan de la parohia Opatiţa, Ioan Marcu de la parohia Sculea, Ioan Ciprian Blagoe de la parohia Deta, Matei Codruţ de la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, Zoran Milovanov de la parohia Berecuţa şi Valentin Bugariu de la parohia Birda. Predica ocazională a fost rostită de P. On. Păr. Protopop. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul ,,Doina" al Parohiei din Gătaia condus de C. Păr. Adam Rugaci.
sâmbătă, 9 noiembrie 2013
Apariţii publicistice
În ultimul timp, preotul Valentin Bugariu a tipărit studiul Contribuţia lui Romulus Vuia la dezvoltarea etnografiei bănăţene. Articolul a apărut succesiv în revista ,,Vatră nouă" de la Giarmata Vii în numerele 153; 155; 156 şi 158 a. c.
,,Vatră nouă", nr. 158/2013
A apărut un nou număr al revistei ,,Vatră nouă" de la parohia Giarmata Vii. Din acest număr aflăm din editorial, despre un Pelerinaj la Sfântul Munte Athos, semnat de Acad. Păun Ion Otiman (p. 2). În pagina închinată educaţiei doamna prof. Zlatinca Neamţ propune celor interesaţi un studiu de pedagogie şcolară intitulat Comunicarea cu elevii ,,dificili". În pagina specialistului, prof. univ. dr. Aurel Lăzureanu dezvoltă o temă de actualitate, anume, Arăturile de toamnă de bună calitate. (p. 5) În continuare este prezentat poetul bănăţean Dimitrie Acea. Educaţia religioasă este prezentă în suplimentul ,,Iconostas" care relevă activitatea Cercului de icoane pe sticlă a parohiei, o introducere în cateheza ortodoxă precum şi obişnuitele cugetări ale Sfinţilor Părinţi. Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!
,,Bocşa culturală", nr. 2/2013
Prin amabilitatea doamnei Gabriela Şerban, managerul Bibliotecii ,Orăşeneşti ,,Tata Oancea" din Bocşa am primit la parohie ultimul număr al revistei instituţiei sus amintite. Din acest număr aflăm dintr-un bogat editorial semnat de conducătorul bibliotecii despre activitatea acesteia în cursul a şaizeci de ani de viaţă. Cu acest prilej doamna bibliotecar Gabriela Şerban a iscălit şi un studiu monografic intitulat Biblioteca, între datorie şi pasiune. 60 de ani de lectură şi bibliotecă publică la Bocşa, Editura Tim, Reşiţa, 2013, 263 p + ilustraţii. Tot din acest număr al revistei ,,Bocşa culturală" aflăm despre întemeierea unei săli de lectură care va adăposti biblioteca domnului prof. dr. Vasile C. Ioniţă, cunoscutul dascăl şi lingvist cărăşan. Aflăm de asemenea despre serbarea unei personalităţi din Banatul de Munte, etnomuzicologul şi profesorul universitar Dumitru Jompan la împlinirea vârstei de 75 de ani, articolul este semnat de prof. univ. dr. Damian Vulpe de la Universitatea de Vest din Timişoara. Tot sub semnul muzicii, stă şi studiul Cântecul popular şi melosul bizantin în muzica lui Zeno Vancea care îl are ca autor pe Doru Popovici. Revista propune cititorilor şi poezie, proză literară precum şi prezentări de carte şi evenimente culturale.
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!
duminică, 3 noiembrie 2013
Taina Sfântului Maslu la Sîngeorge
Duminică, 3 brumar, cu începere de la orele 15 a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu în biserica ortodoxă cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din localitate. Ne-au fost alături în slujire C. Păr. Zoran Milovanov de la parohia Berecuţa şi Iulian Popa de la parohia Colonia Gătaia. La momentul potrivit părintele Iulian Popa a rostit predica ocazională. Un gând de mulţumire tuturor credincioşilor prezenţi la această Sfântă Taină!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)