Marţi, 3 decembrie a fost organizat un pelerinaj de o zi la mănăstirea Cebza din judeţul Timiş. Au fost vizaţi elevii de la şcolile din localităţile Sîngeorge, Berecuţa şi Mănăstire însoţiţi de educatori şi învăţători, de preoţii Zoran Milovanov de la Berecuţa şi Valentin Bugariu de la Birda, Iulian Popa de la Colonia Gătaia şi Ciprian Ene de la Cebza. Copiii au participat la Sfânta Liturghie şi au fost împărtăşiţi la momentul potrivit de Cuv. Păr. Serafim duhovnicul mănăstirii care mai apoi a ţinut şi un cuvânt de învăţătură. A urmat apoi agapa în trapeza mănăstirii, iar la reîntoarcere fiecare pelerin a primit în dar câte o icoană care să le reamintească peste timp de prezenţa la mănăstirire.