Iubitului cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini şi
creştine har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru
Iisus Hristos!
„Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că
vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul“ (Luca 2, 10-11).
Bunul Dumnezeu, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul
desăvârşit“, ne-a învrednicit să prăznuim împreună, cu bucurie şi cuget
curat, Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care „a răsărit
lumii lumina cunoştinţei“.
Aceste zile de praznic binecuvântat, luminate de razele stelei
minunate, care i-a condus pe magii de la răsărit până la leagănul
Pruncului Iisus, înmiresmate de frumuseţea negrăită a cântărilor din
rânduiala sfintelor slujbe şi împodobite de armonia inegalabilelor
noastre colinde, ne îndeamnă pe toţi să ne deschidem sufletul ca să
strălucească în el lumina cunoştinţei de Dumnezeu şi să înţelegem că
prin Naşterea Domnului ni s-a deschis calea mântuirii.
În noaptea sfântă a Crăciunului, cerul s-a unit cu pământul, îngerii
au vestit păstorilor din Betleem că „s-a născut azi Mântuitorul“ şi Fiul
lui Dumnezeu, „întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria“.
Aceasta este cu adevărat marea taină „a dreptei credinţe“, scrie
Sfântul Apostol Pavel: „Dumnezeu s-a arătat în trup, S-a îndreptat în
Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost
crezut în lume…“ (I Timotei 3, 16). Dumnezeu Atotţiitorul, Dumnezeu
Atotputernicul, Cel veşnic şi fără de sfârşit, Cel nevăzut şi necuprins,
se lasă cuprins şi văzut în chip de om, şi la „plinirea vremii“ se face
întru toate asemenea nouă, afară de păcat. Tâlcuind această taină mai
presus de înţelegerea noastră, Sfântul Grigorie Teologul spune că, prin
întrupare, „Fiul lui Dumnezeu a rămas ceea ce era (adică Dumnezeu) şi
s-a făcut ceea ce nu era (adică om)“, fiind acum Dumnezeu-om.
Drept-măritori creştini şi creştine,
Planul cel din veci al lui Dumnezeu, de mântuire a lumii, se
descoperă în Sfintele Scripturi, încă de la creaţie. Cărţile sfinte ale
Vechiului Testament au pregătit omenirea sute şi mii de ani pentru
întruparea Mântuitorului, Care să-l salveze pe om din robia păcatului şi
a morţii şi să-l repună în demnitatea de făptură a lui Dumnezeu. În
acest sens, Sfântul Atanasie cel Mare scrie aşa de frumos că „Fiul lui
Dumnezeu s-a înomenit, ca pe om să-l îndumnezeiască“, adică să-l repună
în calitatea de fiu al lui Dumnezeu prin har.
Opera de pregătire a lumii şi de mântuire s-a împlinit astăzi, când
Fiul lui Dumnezeu se naşte din Sfânta Fecioară Maria, în Betleemul
Iudeii. De aceea, putem exclama şi noi, împreună cu Sfântul Apostol
Pavel, că „la plinirea vremii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din
femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să
dobândim înfierea“ (Galateni 4, 4-5).
Momentul întrupării Mântuitorului a produs o stare de bucurie
nemaiîntâlnită vreodată. „Cerul şi pământul în cântări răsună / Îngerii
şi oamenii cântă împreună: Hristos se naşte, Domnul coboară / Îngerii
cântă / Magii Îl adoră“, se aude în aceste zile de binecuvântată
sărbătoare, când toată suflarea creştinească vesteşte prin străvechile
colinde „că s-a născut Domn frumos / Numele Lui e Hristos“. „Mărire
întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni
bunăvoire“, psalmodiau îngerii în noaptea sfântă a Naşterii Domnului.
Păstorii din Betleem şi împrejurimi, după ce s-au închinat în faţa
ieslei Naşterii, au vestit tuturor „cuvântul lor despre acest Copil“
(Luca 2, 14 şi 17), magii veniţi din Răsărit cu daruri scumpe, ca
reprezentanţi ai tuturor popoarelor dornice de mântuire, „s-au bucurat
cu bucurie foarte mare“ (Matei 2, 10).
Bătrânul şi dreptul Simeon, care de mulţi ani aştepta „mângâierea lui
Israel“ (Luca 2, 25), a fost răsplătit cu cinstea de a-L ţine în braţe
pe Pruncul Iisus şi de a vesti lumii „mântuirea Ta, pe care ai gătit-o
înaintea feţei tuturor popoarelor“ (Luca 2, 30-31), iar prorociţa Ana,
în vârstă de optzeci şi patru de ani, care nu se depărta de templu,
slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni, „vorbea despre Prunc
tuturor celor ce aşteptau mântuirea în Ierusalim“ (Luca 2, 38). Aşa a
început inegalabila operă de propovăduire a învăţăturii despre mântuire
către toţi oamenii, înfăptuită de Apostolii şi ucenicii Domnului, până
la marginile pământului. Mesajul mântuitor este subliniat în chip
minunat de către Sfântul Apostol Pavel, care scria ucenicului său
Timotei: „El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după
faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în
Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pe
faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit
moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea prin Evanghelie“
(Timotei 1, 9-10).
Dragi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
Sfânta „arătare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la plinirea
vremii“, o sărbătorim cu toţii în aceste zile binecuvântate, aşa cum
prevestea înainte cu multe secole Psalmistul (Psalmul 71, 10-11).
Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos sau a Crăciunului ne
cheamă la mântuirea sufletului, la bucurie şi la pace, la smerenie, la
puritate sufletească şi la dragoste faţă de Dumnezeu, la alinarea
suferinţelor, lipsurilor şi a nevoilor semenilor noştri. Şi astăzi, ca
şi acum două mii de ani, mulţi oropsiţi îşi trăiesc viaţa de pe o zi pe
alta, căutând un loc pentru adăpost şi o bucată de pâine. Dacă Dumnezeu,
din dragoste faţă de noi, S-a smerit pe sine şi a luat chip de rob,
spre a ne readuce la starea paradisiacă pierdută prin păcat, se cuvine
ca şi noi să-I arătăm, prin viaţa, credinţa şi faptele noastre, că
suntem vrednici de iubirea Sa şi că în sufletul nostru arde candela
nădejdii, a rugăciunii curate, a dragostei şi milei faţă de suferinzi şi
flămânzi, de tinerii fără serviciu, de orfani şi de văduve, de
vârstnicii singuri şi de bolnavi, dărâmând barierele indiferentismului,
ale egoismului şi mândriei, ajutând „pe cei cu duhul umilit şi
îmbrăţişând pe cei cu inima frântă“ (Isaia 57, 15). Procedând aşa,
sărbătoarea sfântă a Crăciunului nu se reduce la petreceri şi mese
îmbelşugate, la purtarea unor haine scumpe, la împodobirea caselor şi a
localităţilor, la întâlnirea cu familia şi cu prietenii, ci devine o
sărbătoare a sufletului care-L caută pe Dumnezeu. Astfel, ea pune un
început al mântuirii şi al bucuriei veşnice la care ne cheamă Biserica:
„Veniţi să ne bucurăm în Domnul, propovăduind taina ce ne stă în faţă.
De acum, zidul cel despărţitor cade, sabia de foc se îndepărtează,
heruvimul nu mai stă de pază la pomul vieţii, iar noi suntem părtaşi ai
dulceţei celei din Rai, de la care prin neascultare ne-am îndepărtat“
(Vecernia Naşterii Domnului)
Cu
aceste gânduri şi simţăminte, vă urez fiecăruia sărbători binecuvântate
şi rog pe Pruncul minunat născut în Peştera Betleemului să reverse
peste noi toţi belşug de daruri duhovniceşti, sănătate, pace şi întru
toate bună sporire.
† Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
http://www.ziarullumina.ro/pastorala-de-craciun/nasterea-domnului-rasarit-lumii-lumina-cunostintei
