A apărut primul număr pe anul 2014 al prestigioasei reviste rurale ,,Vatră nouă" (16 p.). Editată de Parohia Ortodoxă din localitate condusă de P. On. Păr. Vasile D. Suciu, publicaţia prezintă cititorilor ei, informaţii din viaţa cotidiană a comunităţii: Info şah, poezie în grai bănăţean, atenţionări ale Poliţiei locale, o pagină de curiozităţi şi o alta de reţete culinare. Suplimentul revistei, ,,Iconostas" are ca temă principală: un ,,Raport de activitate al Parohiei Ortodoxe Giarmata Vii pe 2013". Realizat pe secţiuni ni se dezvăluie activitatea parohiei sub aspect financiar: prezentarea cuantumului veniturilor şi cheltuielilor, precum şi sumele utilizate pentru continuarea lucrărilor Aşezământului comunitar ,,Preot Filip Doboş" din comunitatea locală, precum şi pietruirea aleii din cimitirul confesional. Sub aspect pastoral - misionar au fost oficiate serviciile religioase, vizite pastorale, susţinerea de predici şi cateheze, organizarea Săptămânii duhovniceşti, concursuri religioase, precum şi parteneriatul Teregova - Giarmata Vii, punţi peste suflete. În dimensiunea cultural - educaţională sunt punctate mai multe reuşite: Cântările pascale ajunse la a VIII-a ediţie, organizarea Rugii satului, a concertului de colinde ,,Din an în an", două parteneriate cu Şcoala Populară de Artă din Timişoara şi Clubul şe Şah ,,Mediator" din Giarmata Vii. Ca tipărituri, Parohia a realizat un album monografic intitulat Parohia Ortodoxă Giarmata Vii (24 p., autor Vasile Suciu), imprimarea revistei lunare ,,Vatră nouă", a mai multor cărţi poştale, calendare de buzunar ş. a. m. d. O ultimă reuşită este susţinerea Corului parohial ,,Sfânta Maria" condus de părintele prof. dr. Nicolae Belean. Revista este însoţită de un calendar ortodox pe 2014 personalizat cu biserica ,,Naşterea Maicii Domnului" din Giarmata Vii.