Sâmbătă, 22 februarie a. c., cu începere de la orele 10 s-au desfăşurat lucrările Simpozionului internaţional ,,Ecouri ale Primului Război Mondial, reflectate în presa scrisă şi memoriile combatanţilor". În găzduirea Liceului Teoretic ,,David Voniga" din Giroc, Timiş şi organizarea Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat şi Primăriei, respectiv Consiliului Local din Giroc a debutat această manifestare ştiinţifică. În prima parte participanţii au fost familiarizaţi cu câteva exponate din colecţia personală a domnului prof. Gheorghe Rancu - Bodrog, vicepreşedintele Asociaţiei Publiciştilor bănăţeni. Obiectele prezentare fac referire la Primul Război Mondial. După prezentarea colecţiei au fost făcute schimburi de periodice între ziariştii săteşti ai Banatului de astăzi. În partea a doua a întâlnirii în cabinetul de istorie - geografie al liceului au debutat lucrările simpozionului. Prezidiul a fost format din: prof. Ioan Traia, preşedintele Asociaţiei, dipl. ing. Traian Trifu Căta, preşedintele filialei Asociaţiei din Banatul sârbesc şi prof. Octavian Gruiţă, consilier local care a şi rostit cuvântul de întâmpinare. În debutul Simpozionului, domnul conf. univ. dr. Ioan David, directorul Editurii timişorene DavidPressPrint a prezentat câteva din volumele apărute anul trecut între care ziaristul şi profesorul David a evidenţiat volumul ,,Când amintirile...." iscălit de profesorul girocean Ion Murariu şi dedicat memoriei lingvistului şi stilisticeanului G. I. Tohăneanu. În încheiere profesorul David a făcut conducerii Asociaţiei Publiciştilor câteva propuneri: găsirea unui sediu, întemeierea unei biblioteci interne, precum şi accesarea unor fonduri europene destinate culturii prin întocmirea unor proiecte.
Sesiunea de comunicări a debutat cu comunicarea închinată ,,Primului Război Mondia la Uzdin", redactată de poetul Vasile Barbu, care consemna pierderea a 167 de localnici în această conflagraţie. A urmat prof. Pavel Panduru de la Prigor cu tema ,,Revolta almăjenilor în Primul Război Mondial" în care autorul a schiţat vitejia localnicilor atât în armata imperială, (cpt. Constantin Ruja din Prigor) precum şi în cea română (col. Ioan Curiţa din Dalboşeţ), ultimul cucerind Orşova. Prof. Ing. Traian Trifu Căta a expus referatul ,,Primul Război Mondial la Petrovasâla" pe baza unor fotografii de epocă, a unor situaţii demografice parohiale şi a unor creaţii literare între care poezia ,,Cântec din Albania". Antepenultimul vorbitor a fost prof. Octavian Gruiţa care a desluşit taina ,,Povestea eroului necunoscut" aşa cum a apărut aceasta în ziarul ,,Poporul românesc" din Şoşdea în 1923. Profesorul Ion Murariu a vorbit ascultătorilor despre ,,Două episoade din Primul Război Mondial în opera profesorului Ion Dumitru din Giroc". Ultimul referent a fost prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu care a susţinut un adevărat curs de etnologie a istoriei în expunerea ,,La Girocul părintelui David Voniga".
Au fost prezenţi la această manifestare: ziarişti, reporteri tv., publicişti, tipografi, profesori, fotografi, economişti, ingineri, muzeografi şi preoţi.
Din partea parohiei Birda a luat parte la lucrările Simpozionului, pr. Valentin Bugariu care a prezentat celor prezenţi ultimul număr al publicaţiei locale de la Birda, ,,Arhanghelul". Felicitări organizatorilor şi iniţiatorilor acestei întâlniri a unei lumi săteşti într-un loc atât de aproape de metropola Banatului, Timişoara.