Un nou număr din revista locală ,,Foaia Săcălazului" ajuns la numărul 120. Editorialul ,,Doctorul Ioan Slănină, nu uită niciodată că este român" este iscălit de Ghiţă Blejuşcă. Articolul aduce în faţa cititorilor pilda vieţii unui om, cu fapte care merită a fi reţinute, medic în armata canadiană angajată în războiul din fosta Iugoslavie, donator al ridicării noii biserici din Săcălaz şi al susţinerii Societăţii culturale ,,Armonia". În îndepărtata Canadă doctorul Slănină întreţine cultura românească prin Societatea culturală ,,Boian". Tot din acest număr aflăm cu bucurie că domnul Blejuşcă a fost ales preşedinte al Societăţii Armonia, dar şi de prezenţa ziariştilor locali la Simpozionul Internaţional de la Giroc. Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!
luni, 31 martie 2014
,,Opinia", nr. 17/2014
Prin amabilitatea domnului Ghiţă Blejuşcă, secretarul Ascociaţiei Publiciştilor din Presa Rurală din Banat" am primit la parohie un nou număr din publicaţia săcălăzeană ,,Opinia".
Din această publicaţie aflăm despre o distincţie acordată comunităţii locale prin domnul Ilie Todaşcă edilul localităţii sus amintite care a fost distins cu Diploma de excelenţă şi Placheta ,,Primar de 4 stele" din partea Conferinţei Adunării Generale a comunelor din România.
Jurnalistul Dumitru Oprişor semnează un interviu ,,Dansul, eternă şi fascinantă poveste", material realizat împreună cu coregraful Roland Kovacs. Din lectura articolului împricinat aflăm că în momentul de faţă funcţionează cinci grupe de copii, în jur de 80 de copii din Săcălaz cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani. Între realizări poate fi amintit locul I la Campionatul Mondial de Dans Modern de la Budapesta. Trupa de dans se numeşte Rok Dance Sălălaz a precizat coregraful şi iniţiatorul acestui proiect.
sâmbătă, 29 martie 2014
Praznicul Bunei Vestiri în parohia Maşloc
Marţi, 25 martie 2014 cu prilejul praznicului Bunei Vestiri a fost săvârşită Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" şi ,,Sfântul Stelian Plafagonul" din parohia Maşloc, protopopiatul Timişoara II. Cu acest prilej slujirea liturgică a fost încununată de cateheză, preotul Valentin Bugariu de la parohia Birda a rostit un cuvânt de învăţătură intitulat: ,,De la vestea cea bună la încercare. 300 de ani de la ziua mazilirii Voievodului Constantin Brâncoveanu". Au fost spovediţi şi împărtăşiţi copiii de la Şcoala Gimnazială din localitate. La finalul Sf. Liturghii, preotul Valentin Bugariu a oferit tuturor copiilor un calendar ortodox de buzunar.
Cu acest prilej, părintele dr. Iliia Pavlovici Pătruţ, parohul locului a împlinit 18 ani de preoţie. Un călduros La mulţi ani! şi slujire curată şi rodnică în continuare!
luni, 24 martie 2014
,,Arhanghelul", nr. 1/2014
A apărut primul număr al revistei de cultură şi religie rurală ,,Arhanghelul" din Birda. Şi în acest număr se regăsesc rubricile permanente: ,,Valori poetice", ,,Restituiri", ,,Documentar", ,,Cateheză", ,,Semne" precum şi obişnuita cronică parohială. De astă dată avem pentru întâia dată două articole cu referire la viaţa religioasă semnate de elevi din grupa de cateheză parohială. Tot în revistă pot fi întâlnite descinderi în istoria românilor, a învăţământului bănăţean, a satului bănăţean dar şi creaţii poetice semnate de Nina Ceranu şi Dimitrie Acea. Revista poate fi achiziţionată de la bisericile ortodoxe ,,Naşterea Maicii Domnului" din Birda şi capela ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Sîngeorge. Tuturor celor interesaţi lectură cu folos!
Proiectul ,,Sfânta Euharistie - lumina vieţii creştine. Comcurs naţional de proiecte duhovniceşti" în parohia Birda
În perioada 3. 02 – 25. 03 a. c., s-a desfăşurat în parohia Birda un
proiect catehetic-filantropic derulat de Parohia şi Şcoala Gimnazială din
localitate. Proiectul cu tema ,,Anul omagial euharistic şi al Sfinţilor Martiri
Brâncoveni – cunoaştere a credinţei şi practică a faptei” a reprezentat
propunerea elevilor din grupa de cateheză parohială la Concursul Patriarhiei
Române intitulat ,,Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine. Concurs naţional
de proiecte duhovniceşti”.
Scopul declarat al acestei
acţiuni a fost cunoaşterea şi aprofundarea evenimentelor ecleziale omagiate de
Patriarhie: Sfintele Taine ale Mărturisirii şi Cuminecării precum şi pilda
Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi ajutorarea unui semen aflat într-o situaţie de
risc social.
Locul desfăşurării
manifestării a fost biserica parohială cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului”
din Birda, capela cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din
Sîngeorge, precum şi şcolile din localităţile mai sus amintite.
Beneficiarii acestui
proiect au fost copiii de la şcolile din Birda şi Sîngeorge, creştinii nepracticanţi, precum şi un copil
aflat într-o situaţie dificilă.
Resursele umane angrenate
în acţiune au fost: elevii de la şcoală (24 persoane), dascălii (institutorii,
profesorii de informatică, desen şi religie), preotul, studenţii la teologie ş.
a.
Ca obiective imediate s-a
urmărit: conştientizarea beneficiarilor despre importanţa Anului omagial, a
vindecării trupeşti şi sufleteşti prin harul Sfintelor Taine, întărirea
sentimentului apartenenţei la comunitatea parohială şi ajutorarea punctuală a
semenilor aflaţi în situaţii limită.
Principalele activităţi derulate au fost cele de
catehizare prin realizarea unui pliant la începutul derulării proiectului, prin
lecţii de religie făptuite în biserică şi şcoală, prin predici ocazionale,
participarea într-o săptămână la serviciul divin public, zilnic, mărturisire şi
împărtăşire a celor pregătiţi, realizarea a două materiale power – point al
evenimentelor omagiate. În latura practică a proiectului s-a urmărit:
confecţionarea de mărţişoare şi felicitări de ziua mamei, a unor icoane pe
sticlă, realizarea a câtorva dulciuri de post şi a unor obiecte tradiţionale
locale (coşuri de nuiele), precum şi a unei întreceri sportive (un meci de
fotbal caritabil), toate sumele strânse au fost donate unui copil aflat în
dificultate materială.
Un gând de mulţumire se cuvine la final tuturor
celor care au coordonat proiectul duhovnicesc: înv. Sorina Oniţa, Daniela Isoc,
Mihaela Gherban, prof. Hilda Germer, Ileana Vasiliu şi Doru Popa, studentului
Tiberiu Gherasim.
miercuri, 19 martie 2014
Săptămâna duhovnicească în parohia Gătaia
Miercuri, 19 martie în cadrul ,,Săptămânii duhovniceşti" la invitaţia C. Păr. Adam Rugaci, parohul locului a poposit în biserica parohială cu hramul ,,Învierea Domnului", părintele Valentin Bugariu de la parohia Birda. Acesta a săvârşit slujba Vecerniei rostind la final un cuvânt de învăţătură cu tema: ,,Importanţa cărţilor bisericeşti tipărite sub Constantin Vodă Brâncoveanu". La final părintele paroh a anunţat programul religios pentru zilele ce vor urma în care vor sluji şi predica: C. Păr. Zoran Milovanov de la parohia Berecuţa, Cristian Băicar de la parohia Percosova şi P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei.
luni, 17 martie 2014
Săptămâna duhovnicească în parohia Colonia Gătaia
Luni, 17 martie a început Săptămâna duhovnicească în parohia Colonia Gătaia. La invitaţia C. Păr. Iulian Popa, parohul locului a poposit în biserica parohială cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae" C. Păr. Valentin Bugariu de la parohia Birda şi fost slujitor al bisericii din Colonie în perioada 2001-2011. Acesta a slujit slujba Vecerniei, iar la final a rostit o predică ocazională cu tema: ,,Sfinţii Martiri Brâncoveni şi credinţa ortodoxă". La final părintele paroh a prezentat programul acestei săptămâni care cuprinde slujbe divine zilnice, Taina Sfântului Maslu precum şi cuvinte de învăţătură. Vor sluji la Sf. Altar, C. Păr. Matei Codruţ de la capela Spitalului de Psihiatrie, Cristian Băicar de la parohia Percosova, Călin Negrea de la parohia Gherman şi Oliviu Crişan de la parohia Şipet. Credincioşilor parohiei gând de rugăciune şi meditaţie la această perioadă a Postului Mare.
duminică, 16 martie 2014
Taina Sfântului Maslu la Birda
Duminică, cu începere de la orele 16,00 a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu în biserica parohială cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului" din comuna Birda. Au slujit: P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei şi C. Păr. Adam Rugaci de la parohia Gătaia, Iulian Popa de la parohia Colonia Gătaia şi Valentin Bugariu, parohul locului. Cuvântul de învăţătură a aparţinut Prea Onoratului Părinte Protopop. Un gând bun tuturor care s-au ostenit şi au participat la această Sfântă Taină!
Săptămâna duhovnicească în parohia Birda
În săptămâna a doua din Post, în perioada 9-16 martie a fost organizată în
parohia Birda săptămâna duhovnicească cu tema ,,Rugăciune şi misiune pentru
ziua de azi”. Serviciul divin public a fost îmbogăţit prin întâlniri zilnice.
Au fost săvârşite Sfânta Liturghie (a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului
Grigore Dialogul), Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului şi Taina Sfântului
Maslu. În acest sens au poposit în parohie preoţi din Protopopiatul Deta care au
slujit şi au ţinut cuvinte de învăţătură: Zoran Milovanov de la parohia
Berecuţa, ,,Postul şi pocăinţa în Vechiul Testament”, Iulian Popa de la parohia
Colonia Gătaia, ,,Hristos ne aşteaptă la biserică”, Adam Rugaci, ,,Mijloace de
sfinţire a omului”, Ioan Sălvan de la parohia Folia, ,,Taina Spovedaniei –
sinceritate şi căinţă”, Oliviu Crişan de la parohia Şipet, ,,Rolul şi rostul
Bisericii în viaţa creştinilor”. În încheierea acestei săptămâni de rugăciune
şi meditaţie creştină a fost oficiată Taina Sfântului Maslu. La momentul
potrivit, P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei a ţinut un cuvânt de
învăţătură cu tema: ,,Rolul Bisericii astăzi”.
Cu acest prilej atât în
biserica parohială cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” din parohie, cât şi la
capela cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din filia Sîngeorge au
fost prezenţi copiii de la Şcoala Gimnazială din localitate care s-au spovedit
şi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului.
În această săptămână au
fost făurite mai multe materiale care să reliefeze importanţa Anului omagial: a
fost realizat un pliant care să transmită informaţii despre Tainele
Mărturisirii şi Cuminecării, două materiale power point despre Sfintele Taine
omagiate anul acesta, cât şi despre pilda de viaţa a Sfinţilor Martiri
Brânvoveni de la a căror moarte mucenicească se împlinesc anul acesta 300 de
ani. Tot copiii de la grupa de cateheză au realizat mai multe icoane, ale
Mântuitorului şi ale Sfinţilor Apostol Andrei şi Iosif cel Nou de la Partoş.
Au fost susţinute cateheze
atât în biserică (,,Constantin Brâncoveanu şi Ortodoxia românească”), cât şi la
şcoala din Sîngeorge şi Birda (,,Ritualul Proscomidiei – des/tăinuiri
catehetice”, ,,Să înţelegem mai bine Sfintele Taine”). La aceste cateheze a
fost folosit calculatorul, au fost proiectate materiale didactice auxiliare
despre Sfintele Taine, cât şi obiecte şi veşminte liturgice.
Pentru activităţile
înfăptuite săptămâna aceasta un gând de mulţumire se cuvin preoţilor slujitori,
cât şi dascălilor (educatori, învăţători, profesori), colaboratori tradiţionali
ai tuturor activităţilor desfăşurate de parohie cât bineînţeles şi
credincioşilor care s-au ostenit să participe la aceste activităţi.
duminică, 2 martie 2014
Expoziţie de publicaţii religioase la Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timişoara
Vineri, 28 februarie potrivit site-ului http://mitropolia-banatului.ro/expozitie-de-publicatii-religioase-la-muzeul-catedralei-mitropolitane-din-timisoara-2/ a fost organizată o expoziţie de presă religioasă românească cu tema ,,Pe baricadele presei bisericeşti". Alături de clerici, au fost prezenţi jurnalişti, precum şi un numeoros public. Pe simeze au fost expuse publicaţii, foi, reviste centrale, locale, precum şi numeroase publicaţii parohiale. Am remarcat cu bucurie prezenţa revistei de la Birda ,,Arhanghelul" lucru care onorează atât pe editorii, truditorii precum şi cititorii acesteia din parohia Birda şi filia Sîngeorge!
,,Libertatea", nr. 8/2014
Tot din Banatul sârbesc ne-a parvenit un număr din ziarul românilor din Serbia. Gazeta, fondată încă din 1945 aduce în faţa cititorilor români ştiri din viaţa comunităţii: politică, cultură, ştiri din Caraş-Severin precum şi din Panciova. Ziarul poate fi consultat la biblioteca parohială!
,,Tinereţea", nr. 8-9; 11/2013
Revista ,,Tinereţea", coordonată de Teodora Smolean apare sub auspiciile Casei de Presă şi Editură ,,Libertatea" din Panciova şi se adresează adolescenţilor români din Banatul sârbesc. În paginile publicaţiei se regăsesc ştiri din viaţa şcolarilor, reportaje, interviuri, tineri de succes, concursuri de frumuseţe, amintiri şi experienţe frumoase, pagini de informaţii muzicale şi sport. Ne-au reţinut două materiale: Primul semnat de Dan Mata este o cronică a celui de al doilea Festival internaţional de romanţe şi cântece de pahar organizat la Castelul din Ecica. Oraganizatorul acestei manifestări culturale a fost Societatea Românilor ,,Bega" din Zrenianin, în colaborare cu Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina. (p. 2) şi articolul Sărbătoarea tradiţiei româneşti, o altă cronică de astă dată a Festivalului de folclor al românilor din Voivodina de la Sîn-Mihai. Au participat formaţiile ,,Luceafărul" din Vârşeţ şi Dansatorii din Ovcea, precum şi interpreţi vocali şi instrumentali din Banatul atât cel românesc, cât şi cel sârbesc. Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!
,,Bucuria copiilor", nr. 1/2014
Am primit la parohie primul număr pe 2014 al revistei ,,Bucuria copiilor". Publicaţie editată de Casa de Presă şi Editură ,,Liberatea" din Panciova (Banat, Serbia), coordonată de Ioţa Bulic oferă celor mai mici cititori informaţii şi ştiri din universul copilăriei: împodobirea bradului de Crăciun la Coştei, spiritul Crăciunului la românii din Vârşeţ, serbări şcolare la Nicolinţ şi Uzdin, curiozităţi: teste de personalitate, atlas geografic, medalioane muzicale, descinderi în lumea fizicii şi sportului, ştiaţi că... Revista conţine creaţii originale ale elevilor din Petrovasâla, Sîn-Mihai, Uzdin, benzi desenate. Dincolo de text, revista reuşeşte să impresioneze cititorul prin aspectul grafic, cele 27 de pagini, plus cele două foi de gardă (coperte) sunt color. Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!
,,Berea", nr. 6/2013
Am primit de la poetul Vasile Barbu din Uzdin un ultim număr al periodicului ,,Berea", nr. 6/2013, editat de S.L.A. Tibiscus din Uzdin cu prilejul ,,Zilelor Uzdiniului". Din sumar mai multe curiozităţi despre... berea cea de toate zilele, dar şi poezie semnată de Petru Chira, Ileana Musta Măran şi Valeriu Grosu. Un articol semnat de Iancu Murărescu din Sărcia, La birtul lui Stipe sau la birtul cu ,,Cina cea de Taină".
,, Glasul Voislovei", nr. 3/2013
Prin amabilitatea domnului Petru Opuţ am primit la parohie un nou număr din prestigioasa revistă ..Glasul Voislovei". Publicaţia afiliată Asociaţiei culturale ,,Grănicerii Văii Bistrei" şi cea a Publiciştilor Presei Rurale din Banat se prezintă ca o cronică a locului. Din cuprins am reţinut chipuri de voisloveni de frunte, sfinţirea capelei şcolare din comuna Zăvoi, o cronică a Şcolii şi grădiniţei din localitatea Zăvoi, dar şi Impresii despre satul Voislova, semnate de Liliana Laichici, cronică culturală şi un colind armonizat de prof. univ. dr. Dumitru Jompan. Revista propune cititorilor două ,,piese" de rezistenţă, două studii: Evoluţia satelor bănăţene, iscălit de etnolog Aristida Gogolan şi Consemnări despre Gugulani de prof. Cornel Hamat. Felicitări truditorilor! Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!
,,Tibiscus", nr. 12/2013; 1/2014
Prin bunăvoinţa măiestrului şi inimosului poet Vasile Barbu am primit la parohie ultimele două numere ale publicaţiei lunare ,,Tibiscus", revistă editată de Societatea Literar - Artistică ,,Tibiscus" din Uzdin (Banat, Serbia). Din numărul pe decembrie avem cronica Cultura ţărănească pe meridianele lumii semnat de Elena Maria Barbu. (p. 1). La Casa de Cultură ,,Doina" din Uzdin a fost organizată o expoziţie de pictură naivă locală care a reunit 75 de tablouri. Expoziţia a fost urmată de o sesiune de comunicări despre pictoriţele naive din Uzdin. Al treilea moment al manifestării l-a reprezentat un frumos program muzical - folcloric realizat de Ansamblul Casei de Cultură ,,Doina". La final toţi participanţii s-au înfruptat din bunătăţile unei mese festive. Tot în acest număr găsim proză scurtă, medalioane de înaintaşi, informaţii despre uzdinenţi de demult, ştiri din Sărcia, ştiri sportive locale. În primul număr pe 2014 găsim o prezentare de carte iscălită de Mihaela - Elisabeta Popuţa, un album monografic închinat Uzdinului semnat de Vasile Barbu. Lucrarea apărută la editura ICRV, Zrenianin, 2013, reuneşte ,,peste 700 de fotografii, monografia ne aruncă într-o lume de basm şi ne invită să facem cunoştinţă cu oameni, locuri, obiceiuri şi poveşti de succes". (p. 1). Redactorul - şef al publicaţiei, Vasile Barbu semnează un medalion aniversar închinat unei alte publicaţii făurite de Domnia Sa: Revista ,,Floare de latinitate": 10 ani de apariţie neîntreruptă. (p. 2).
,,Lumina Giroceană", nr. 2/2013
Am primit la parohie nr. 2/2013 al publicaţiei cultural - istorice şi de informaţie ,,Lumina Giroceană" ajunsă la al optulea număr. Din cuprins avem: materiale care fac referire la giroceni de altădată, prezentări de carte, cronică culturală precum şi un studiu închinat revistei ,,Iconostas", gândită şi trudită de P. On. Păr. Ic. Stavr. Adrian Chermeleu fostul paroh al localităţii. Între reuşitele culturii de la Giroc, amintim organizarea Simpozionului internaţional ,,Istorie şi Cultură în Banat", ajuns la a II-a ediţie. Deosebit sunt amintite reuşitele cărturăreşti ale lui O. Gruiţa, Biserica Ortodoxă Sf. Dimitrie din Giroc, Ed. Marineasa, Timişoara, 2013 şi Monografia satului Şoşdea, Ed. Marineasa, Timişoara, 2013; Ion Murariu, Când amintirile..., Ed. DavidPressPrint, Timişoara, 2013 şi Marius Matei, Bănăţenii de altădată. Album fotoetnografic, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2013.
,,Foaia Săcoşană", nr. 4/2013
Publicaţia săcoşană a ajuns în al treilea an de apariţie neîntreruptă. În acest ultim număr pe anul 2013 avem în patru pagini: folclor local, colinde, ştiri loale, zonale, judeţene, intrajudeţene şi internaţionale, de asemenea ştiri şcolare şi sportive. Materiale semnate de preotul locului, psiholog, directorul şcolii precum şi prof. Gheorghe Lungu, fondatorul publicaţiei. În acest număr se continuă studiul Învăţătorul Emilian Novacovici şi idealul unităţii naţionale de Felicia Novavovici - Mioc. (p. 3).
,,Foaia Săcălazului", nr. 119/2014 şi ,,Opinia", nr. 16/2014.
Am primit la parohie ultimele numere imprimate ale publicaţilor săcălăzene ,,Foaia..." şi ,,Opinia". Editorialul primei reviste, Foaia Săcălazului a depăşit ,,majoratul, (p. 1; 4) semnat de domnul Ghiţă Blejuşcă propune cititorilor un material aniversar, acum la trecerea a 18 ani de apariţie neîntreruptă a ,,Foii...". Aflăm din acest medalion că ea ,,..este citită de optsprezece ani, în multe localităţi din Banat, din ţară şi din străinătate. Face parte din Asociaţia Presei Rurale din Banatul Istoric. De câte ori avem întâlniri pe aceste teme, cu reprezentanţii din domeniu, facem schimb de publicaţii şi astfel, ,,Foaia" noastră a ajuns în Serbia, Ungaria, Germania, Austria, dar şi în ţară în judeţele Arad, Iaşi, Caraş-Severin, Mehedinţi, Vâlcea şi bineînţeles în multe localităţi din judeţul nostru (Birda, Giarmata Vii, Sacoşu Mare, Comloşu Mare, Jimbolia, Ferendia, Giroc, Ghiroda, Topolovăţu Mic, Secaş, Sînmihaiu Român, Utvin etc.), p. 1.
A doua publicaţie din localitatea mai sus amintită primită este ,,Opinia" din care avem mai multe informaţii (interviuri, reportaje) din viaţa cotidiană a săcălăzenilor. O ştire este demnă de reţinut şi anume o nouă şcoală la Beregsau Mare, material iscălit de Dumitru Oprişor. (p. 1).
Taina Sfântului Maslu în parohia Berecuţa
Duminică, 23 februarie la orele amiezii a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de obşte în parohia Berecuţa, în capela cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh" din filia Mânăstire. La invitaţia C. Păr. Zoran Milovanov, parohul locului au slujit la această Sfântă Taină: P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei şi C. Păr. Valentin Bugariu de la parohia Birda, Iulian Popa de la parohia Colonia Gătaia, precum şi preotul ortodox din satul Sînmartinul Sârbesc. Alături de sfinţiţi slujitori au fost prezente oficialităţi locale, elevi de la şcoala din localitate, mai mulţi credincioşi. La momentul potrivit P. On. Păr. Protopop a rostit un bogat cuvânt de învăţătura de tema : ,,Anul omagial euharistic şi al Sfinţilor Martiri Brâncoveni".
Simpozionul internaţional cu tematica ,,Ecouri ale Primului Război Mondial, reflectate în presa scrisă şi memoriile combatanţilor"
Sâmbătă, 22 februarie a. c., cu începere de la orele 10 s-au desfăşurat lucrările Simpozionului internaţional ,,Ecouri ale Primului Război Mondial, reflectate în presa scrisă şi memoriile combatanţilor". În găzduirea Liceului Teoretic ,,David Voniga" din Giroc, Timiş şi organizarea Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat şi Primăriei, respectiv Consiliului Local din Giroc a debutat această manifestare ştiinţifică. În prima parte participanţii au fost familiarizaţi cu câteva exponate din colecţia personală a domnului prof. Gheorghe Rancu - Bodrog, vicepreşedintele Asociaţiei Publiciştilor bănăţeni. Obiectele prezentare fac referire la Primul Război Mondial. După prezentarea colecţiei au fost făcute schimburi de periodice între ziariştii săteşti ai Banatului de astăzi. În partea a doua a întâlnirii în cabinetul de istorie - geografie al liceului au debutat lucrările simpozionului. Prezidiul a fost format din: prof. Ioan Traia, preşedintele Asociaţiei, dipl. ing. Traian Trifu Căta, preşedintele filialei Asociaţiei din Banatul sârbesc şi prof. Octavian Gruiţă, consilier local care a şi rostit cuvântul de întâmpinare. În debutul Simpozionului, domnul conf. univ. dr. Ioan David, directorul Editurii timişorene DavidPressPrint a prezentat câteva din volumele apărute anul trecut între care ziaristul şi profesorul David a evidenţiat volumul ,,Când amintirile...." iscălit de profesorul girocean Ion Murariu şi dedicat memoriei lingvistului şi stilisticeanului G. I. Tohăneanu. În încheiere profesorul David a făcut conducerii Asociaţiei Publiciştilor câteva propuneri: găsirea unui sediu, întemeierea unei biblioteci interne, precum şi accesarea unor fonduri europene destinate culturii prin întocmirea unor proiecte.
Sesiunea de comunicări a debutat cu comunicarea închinată ,,Primului Război Mondia la Uzdin", redactată de poetul Vasile Barbu, care consemna pierderea a 167 de localnici în această conflagraţie. A urmat prof. Pavel Panduru de la Prigor cu tema ,,Revolta almăjenilor în Primul Război Mondial" în care autorul a schiţat vitejia localnicilor atât în armata imperială, (cpt. Constantin Ruja din Prigor) precum şi în cea română (col. Ioan Curiţa din Dalboşeţ), ultimul cucerind Orşova. Prof. Ing. Traian Trifu Căta a expus referatul ,,Primul Război Mondial la Petrovasâla" pe baza unor fotografii de epocă, a unor situaţii demografice parohiale şi a unor creaţii literare între care poezia ,,Cântec din Albania". Antepenultimul vorbitor a fost prof. Octavian Gruiţa care a desluşit taina ,,Povestea eroului necunoscut" aşa cum a apărut aceasta în ziarul ,,Poporul românesc" din Şoşdea în 1923. Profesorul Ion Murariu a vorbit ascultătorilor despre ,,Două episoade din Primul Război Mondial în opera profesorului Ion Dumitru din Giroc". Ultimul referent a fost prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu care a susţinut un adevărat curs de etnologie a istoriei în expunerea ,,La Girocul părintelui David Voniga".
Au fost prezenţi la această manifestare: ziarişti, reporteri tv., publicişti, tipografi, profesori, fotografi, economişti, ingineri, muzeografi şi preoţi.
Din partea parohiei Birda a luat parte la lucrările Simpozionului, pr. Valentin Bugariu care a prezentat celor prezenţi ultimul număr al publicaţiei locale de la Birda, ,,Arhanghelul". Felicitări organizatorilor şi iniţiatorilor acestei întâlniri a unei lumi săteşti într-un loc atât de aproape de metropola Banatului, Timişoara.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)