Amintiri cu Profesorul G. I. Tohăneanu (1925-2008)

L-am întâlnit pentru prima oară spre sfârşitul anilor ’50, dar m-am simţit ca şi cum ne-am fi cunoscut mai dinainte, îmi veneau atunci în minte cuvintele lui Mateiu despre unul dintre crai: ,,într-însul mi se părea că găsisem un prieten de când lumea, mai mult chiar, un alt eu însumi”.

            Unul din temeiurile acestei apropieri spontane trebuie să fi fost, socot, interesul aprins pentru limba română, cu ascunzişurile fermecătoare ale lexicului, dar şi cu limpezimea şi rigoarea gramaticii sale, care ,,de la Râm se trage”. Studiile clasice pe care el le făcuse cu strălucire la Bucureşti au fost pentru mine o preocupare la Cluj, e drept, nu pentru mult timp[1]. […].

            Pe lângă lexic şi gramatică ne mai lega şi plăcerea de a spune versurile marilor poeţi şi fragmente din prozatori, care au dat o nouă înfăţişare limbii noastre.

            La Timişoara, nota Deliu Petroiu: ,,Aici într-o vară, când familia mea era la mare, şi eu, la cursuri şi seminarii, aproape toată ziua, mă-ntrebam unde o să iau masa; zice G. Tohăneanu: ,,Hai şi tu aici, la cantină; mâncarea e bună şi nici nu-i ieftină. E gratis”[2]. […].

            Adaug că, inspirat din lucrările lui G. Tohăneanu, vreo 2-3 ani am ţinut un curs special: Valori plastice în poezia românească[3]. […].

            O scrisoare a lui Ion Tohăneanu către Deliu Petroiu:

,,...Mulţămim –adânc mulţămim– pentru prietinia D^tale faţă de fătul nost –Gheorghe– ,feciorul nost prea iubit, prea bun, prea modest, dar –totdeauna– leal.

Uneori – adevărat intră şi-n spulber (poruncă de la străbuni) –dar– inima – totdeauna-i rămâne duioasă, dreaptă, nefăţărită. D-aia – nici nu-l prea îmbulzesc ,,prietinii” – d’ăştia de du-te-vino!”.... [4].

---

[1] Deliu Petroiu, Cartea prietenilor mei, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006, p. 121-122. (Se va prescurta în continuare Cartea prietenilor...).

[2] Deliu Petroiu, Cartea prietenilor…, p. 122-123.

[3] Deliu Petroiu, op. cit., p. 123.

[4] Op. cit., p. 131

Cartea din Supermarket

            Charles Diehl, Teodora împărăteasa Bizanțului, trad. Teodora Popa – Mazilu, Editura Historia, București, 2007, 247.

            Editura bucureșteană Historia propune iubitorilor genului o nouă ediție a traducerii realizate în anul 1972 de către Teodora Popa – Mazilu. Istoricul francez, Charles Dihl reușește să încropească un studiu monografic închinat Teodorei (c. 500-548) soția bazileului Iustinian cel Mare al Imperiului Bizantin.

            Autorul, propune în patru capitole, împărțite la rându-le în mai multe subcapitole viața la curtea din Constantinopol: ,,Teodora Dansatoarea”, ,,Împărăteasa Teodora”, ,,Preacucernica Teodora” și ,,Iustinian”. În textul volumului, istoricul francez își păstrează obiectivitatea dorind ca prin opul tipărit să-l contrazică pe Procopiu de Cezareea care în Istoria secretă o prezintă a fi o dansatoare, o curtezană poate și datorită chipului ei deosebit: ,,Sub lunga mantie imperială, statura pare mai rigidă și mai înaltă; sub greaua diademă care-i ascundea pletele negre, obrazul fin, delicat, cu ovalul său puțin supt, cu nasul mare, drept și subțire, îi dă o gravitate solemnă, aproape melancolică; numai ochii trăiesc în această figură ofilită; sub dunga întunecată a sprâncenelor ce se împreună, frumoșii ei ochi negri […] o iluminează încă de parcă-i devorează obrazul”. (p. 15). Cu toată această opoziție a lui Procopie, Dihl recunoaște faptul că Teodora ,,iubea plăcerile; iubea și banii” (p. 27) dar fusese și amanta lui Iustinian către anul 522 atunci când viitorul stăpân al Imperiului era un om de 38-40 de ani (p. 34).

            Teodora a stat în permanență sub fascinația Orientului, ea care era originară din Siria, tatăl, Acacios fusese paznic al ,,urșilor” din hipodromul capitalei. Despre viața anterioară căsătoriei cu Iustinian avem mărturia lui Procopiu suspectată de Charles Dihl de subiectivitate prea mare. Știm însă de faptul că în sufletul împărătesei s-a întâmplat ceva, ceva care a dus la schimbarea întregului comportament. Acest lucru s-a datorat influenței creștinismului. Ajunsă în Egipt a luat legătură ,,la cald” cu creștinătatea Alexandriei. Aici a intrat în legătură cu patriarhul Timotei, dar îl frecventa și pe Sever din Antiohia.

            Întreaga sa viață a fost o sprijinitoare a monofizismului, erezie care a măcinat Imperiul. S-a găsit însă și o explicație, Teodora a susținut Biserica deoarece era originară de acolo. Dincolo de rațiuni teologice înalte, prin monofizitism cele două popoare orientale principale ale Imperiului bizantin, sirienii și egiptenii, căutau să se despartă de greci, de ,,romei”, cum erau aceștia numiți la Constantinopol, ca urmași ai Imperiului roman, începând să graviteze în sfera de influență politică a Asiei. (cf. Emanoil Băbuș, Bizanțul, istorie și spiritualitate, Editura Sophia, București, 2003, p. 105). Palatul Hormisdas, reședința din tinerețe a lui Iustinian a devenit o adevărată republică monahală. Aici au fost așezați mai bine de 500 de călugări adunați într-o pioasă comunitate, ,,…pe coridoare, în curți, în sălile somptuoase ale palatului, n-auzeai decât murmurul rugăciunilor și psalmodierea cântecelor sacre…”. (p. 185). La sfaturile sale au fost numiți ierarhi, Iacob Baradeu la Edesa și Teodor la Bostra. Urmarea a fost reconstituirea Bisericii Monofizite din Orient care trăiește și astăzi.

            Și-a sprininit soțul în lupta pentru păstrarea tronului. În lupta dată în vremea răscoalei NIKA în care partidele ,,albaștrilor” (ortodocșilor) și ,,verzilor” (monofiziților) care s-au unit în înlăturarea bazileului. Basilisa Teodora rămase pe poziția sa hotărâtă: ,,-Dacă vrei să fugi, Caesar, foarte bine; ai bani, vasele sunt pregătite, marea ți-e deschisă; eu rămân! Mi-e dragă această veche maximă cum că purpura este cel mai frumos giulgiu pentru un împărat”. (p. 95).

            Chiar dacă s-au făcut exagerări de cronicarii de curte vedeau în persoana împărătesei ,,darul lui Dumnezeu” sau ,,potir al darurilor”, Teodora și-a sprijinit soțul în guvernarea Imperiului în toate hotărârile acestuia creîndu-se o epocă a creației și culturii.

            Teodora muri la 29 iunie 548 după o lungă suferință plânsă de casnicii ei ,,…la picioarele culcușului funebru, eunucii, cubicularii, femeile din casa imperială plângeau sfâșâietor”. (p. 206).

            Prin acest volum avem prețioase date care refac o perioadă de înflorire a Bizanțului și totodată de influență a spritualității bizantine în întreg Răsăritul ortodox. 

Pelerinaj la Mănăstirea Prislop

Miercuri, 1 cuptor cu începere de la orele 8,00 a fost organizat un pelerinaj de o zi la Mănăstirea Prislop din Episcopia Devei și Hunedoarei. Acest popas duhovnicesc a fost posibil prin sprijinul material al Primăriei Comunei Birda, în special al domnului Marius Stoian, primarul comunității.

Au participat la această acțiune 100 de credincioși, bărbați și femei, tineri și vârstnici din parohiile Birda și Berecuța. Locuitorii din localitățile: Birda, Sângeorge, Berecuța și Mănăstire au avut prilejul de a se închina la altarul bisericii, precum și la mormântul ieromonahului Arsenie Boca, un părinte îmbunătățit al Ortodoxiei românești.

Taina Sfântului Maslu în parohia Berecuța

Duminică, 5. 07. a. c., cu începere de la orele 17,00 a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de obște în biserica cu hramul ,,Învierea Domnului” din parohia Berecuța. La invitația C. Păr. Zoran Milovanov parohul locului au slujit P. On. Păr. protopop Ioan Prisăcean și C. Păr. Adam Rugaci de la parohia Gătaia, Zaharia George de la parohia Voiteg, Cristian Băican de la parohia Percosova, Iulian Popa de la parohia Colonia Gătaia, Dan Dologa de la parohia Teș și Valentin Bugariu de la parohia Birda. 

Cuvântul de învățătură a aparținut P. On. Părinte Protopop care a subliniat între altele importanța credinței pentru omul contemporan și foloasele rugăciunii pentru echilibrul sufletesc.

Au participat credincioși din parohie precum și credincioși din parohiile vecine: Birda, Gătaia, Colonia Gătaia și Deta.