Pe
sfinți îi putem cunoaște prin mai multe feluri, fie prin rugăciune (citirea
Acatistului), prin participare la slujba lor, fie prin intermediul unor
mărturii istorice și personale ale unor persoane care au cercetat și au primit
diferite binefaceri din partea sfinților. Astăzi[1], îl pomenim pe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou,
octotitorul Bucureștilor a cărei zi de prăznuire este în această zi, dar și cu
un prilej deosebit, cu ocazia împlinirii a patru sute de ani de când moaștele
Sf. Cuv. Dimitrie au fost aduse în 13 iulie 1774 în București, capitala Țării
Românești la acea vreme.
Cartea de care doresc să vă vorbesc
se numește Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.
Cuvinte către pelerini, studii și mărturii contemporane în 464 p.. Alcătuită de părintele profesor
Mihai-Simion Săsăujan de la Facultatea de Teologie din București și de către Mihai
Grigoriu, paracliser al Catedralei Patriarhale din București, cartea oferă
cititorilor o mărturie completă asupra vieții și misiunii Sfântului care
străjuiește de patru sute de ani Cetatea Bucureștilor. Paginile volumului oferă
cuvinte ocazionale cu prilejul zilei de pomenire, predici, studii de
specialitate, mărturii contemporane și anexe iscălite de-a lungul vremii de
ierarhi, monahi cu viață sfântă (Sofian Boghiu și Ilie Cleopa), profesori de
teologie și academicieni (Ene Braniște, Niculae Șerbănescu, Georgeta Filitti,
Mihaela Palade).
Să vedem din textul acestei cărți
cine a fost Sfântul Dimitrie și ce misiune a avut acest Sfânt între românii din
sudul și nordul Dunării. Sudul Dunării a devenit teritoriul de luptă între
Imperiul Otoman în expansiune și lumea creștină. În iarna anilor 1185-1186, a
luat naștere Țaratul româno-bulgar sub conducerea fraților români Petru și Ioan
Asan. Aici, în apropierea orașului Ruse de azi, pe râul Lom s-a născut cândva
în secolul al XIII-lea Sf. Dimitrie ,,cel Nou” într-o familie de oameni simpli
în satul Basarabov sau Basarabi. Tradiția ne spune că unul din domnitorii
Basarabi ai Țării Românești a construit o biserică în satul Basarabov, întru
cinstirea Sfântului Dimitrie (†Daniel, Patriarhul României, ,,Sfântul Cuvios
Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor”, p. 10).
Viața sfântă a lui Dimitrie s-a
fundamentat pe ascultare și sărăcie. Viața Sfântului ne istorisește o
întâmplare care mișcă orice suflet prin conținut: ,,Din viața lui ni se spune
că odată, din greșeală, a strivit un cuib de păsărele în care erau numai
oușoarele, sau poate abia începuseră să iasă puișori. Și a avut atâta mustrare
de conștiință, încât toată viața și-a pedepsit piciorul cu care a călcat acest
cuib [umblând desculț]. Această gingășie sufletească nu o întâlnești chiar așa
de ușor în rândul oamenilor, frați creștini” (Arhim. Sofian Boghiu, ,,Cuvânt la
Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi”, p. 59).
Sfântul Dimitrie a adormit
necunoscut într-o peșteră unde a stat mai bine de 100 de ani și au fost
descoperite prin săvârșirea unei minuni: ,,Dacă părinții tăi mă vor scoate din
locul acesta unde mă aflu, am să te vindec”. Fetița s-a bucurat și a spus
părinților ei: ,,Iată ce am văzut!”. Și le-a arătat și locul unde i s-a arătat
sfântul în vis. Au anunțat preotul satului, au săpat în acel loc și au găsit
acolo trupul Sfântului Dimitrie luminos, cu oasele galbene ca ceara, cu miros
foarte plăcut ieșind din trup” (Arhim. Sofian Boghiu, ,,art. cit”, p. 61).
Moaștele Sfântului au fost
dezgropate și așezate în biserica satului. Cu prilejul luptelor dintre turci și
ruși Armata imperială rusă a ajuns în satul Basarabi și a luat în retragere
moaștele Sfântului Dimitrie. Armata rusă condusă de generalul Petru Saltâcov
s-a reîntors prin București. Aici la stăruințele influentului boer Hagi
Dimitrie, generalul rus a dăruit moaștele Sfântului Mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării
Românești (1760-1787), în timp ce mâna dreaptă a fost dusă la Mănăstirea Lavra
Pecerska din Kiev. În vremea păstoririi mitropolitului Filaret al II-lea
(1792-1793), Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou a fost proclamat ocrotitor al
Bucureștilor.
În momente de cumpănă, credincioșii
bucureșteni au cerut intervenția Sfântului prin rugăciuni publice la vreme de
boală, pentru încetarea ciumei din vremea domnitorului Caragea (1813-1815) sau
a holerei din 1833, a unor nenorociri cum a fost marele foc din 1847 sau pentru
încetarea secetei din 1867 (Arhim. dr. Paisie Teodorescu, ,,Sfântul Cuvios
Dimitrie cel Nou în evlavia mitropoliților Țării Româneși și a Patriarhilor
României”, p. 179 și urm.).
Felul în care ajută Sf. Cuv.
Dimitrie este o taină știută de cel necăjit, de cel îndurerat, de cel suferind,
care își pleacă genunchii și rostește o rugăciune la Sfintele Moaște. El i-a
ajutat pe mulți! Sunt cunoscute aceste binefaceri spre lauda lui Dumnezeu, Care
,,minunat este întru sfinții lui” (Psalmul 67, 36), în acest cuvios curat cu
inima (†Teoctist, Patriarhul, ,,Inima, locașul Duhului Sfânt”, p. 27).
În capitolul destinat ,,Mărturii-lor
contemporane sunt menționate vindecărille Sfântului Dimitrie în cazul unor boli
contagioase, fără sorți de izbândă cum ar fi bolile psihice, cancerul sau a
unor dizabilități fizice. Voi prezenta în ceea ce urmează cazul unui bolnav
vindecat în anul canonizării Sfântului Dimitrie: ,,În anul 1955, o femeie din
jurul Bucureștilor avea soțul paralizat și bolnav de nervi. Nemaiputând ea
suferi, a venit la Sfântul Dimitrie și a cerut sfatul unui preot. El i-a dat
sfat duhovnicesc să citească Acatistul Sfântului și să se închine cu credință
la sfânta raclă. Femeia s-a întors acasă. Pe la miezul nopții a strigat-o soțul
bolnav și a zis:
-Ai chemat vreun doctor de la
București la mine?
-Nu! – i-a răspuns femeia.
-Cum nu? – a zis soțul. Acum câteva
clipe a fost la mine doctorul și m-a consultat. De ce n-ai venit să-i plătești?
S-a urcat într-o trăsură cu cai albi și a plecat spre București.
-Și te-a consultat? întrebă femeia.
-M-a uns cu untdelemn sfințit pe
mână și pe piciorul paralizat și mi-a poruncit să nu te mai ocărăsc, nici să
mai înjur, că mă vindec. Te rog, iartă-mă, Marie, că de acum înainte nu te mai
supăr! Dar nu uita, du-te dimineață și plătește-i doctorului, că tu l-ai chemat
și știi unde locuiește!
Dimineață, bolnavul s-a sculat din
pat complet sănătos, iar soția a mers plângând la moaștele Sfântului Dimitrie
și, cu multe lacrimi, a mulțumit binefăcătorului ei” (Protos. Ioanichie Bălan, Pateric
românesc, Editura Arhiepiscopiei
Tomisului și a Dunării de Jos, Galați, 1990, p. 87-88).
Iată cum intervine Dumnezeu prin
sfinții săi în lume. Moaștele sfinților fiind izvoare de har și binecuvântare
pentru poporul dreptcredincios!
