Colinde de Crăciun

În cadrul proiectului catehetic ,,Hristos împărtăşit copiilor" elevii participanţi au pregătit şi anul acesta un frumos montaj religios compus din   colinde, poezie religioasă şi piesa dramatică Legenda bradului. În Ajun de Crăciun, copiii parohiei au adus vestea cea bună a Naşterii Domnului la casele credincioşilor.

A apărut revista ,,Lumină lină", nr. 4/2010

A apărut ultimul număr al revistei parohiale ,,Lumină lină" pe anul acesta. Din cuprins spicuim articole care fac referire la trecutul bisericesc, astfel editorialul este semnat de dl. lect. univ. dr. Florin Dobrei de la Facultatea de Teologie din Caransebeş, Episcopia  Ortodoxă Română a Timişoarei (1939-1947) (I). (p. 1-2, 7); folclorul şi sociologia bănăţeană: Folclorizarea sărbătorilor de peste an la românii şi sârbii din Banat (VI) de pr. drd. Iliia Pavlovici Pătruţ şi Reforma agrară din 1921 (I) de prof. Ioan Traia. (p. 4). Revista are pagina de poezie semnată de Anghel Dumbrăveanu şi Dimitrie Acea, cea de cateheză destinată copiilor angrenaţi în proiectul catehetic ,,Hristos împărtăşit copiilor", recenzie de carte: Lumina satului. Repere monografice semnată de prof. Ion Murariu, meditaţia zilei iscălită de pr. prof. dr. Alexandru Stănciulescu Bârda şi cronica parohiei. Din acest număr avem o rubrică nouă intitulată Documentar, primul articol face pomenire de trecutul românilor din Colonia oraşului Gătaia, Din amintirile unui ,,colonist" de prof. Marius Iosif Circa.

Revista poate fi achiziţionată de la biserica parohială sau poate fi lecturată la biblioteca parohiei Colonia Gătaia.

,,Vatră nouă", an. XI, nr. 124

Ultimul număr pe luna decembrie vine să colinde sufletele credincioşilor prin cuvintele de sărbătoare semnate de redactorii şi apropiaţii acestei reviste. Prof. Zlatinca Neamţ semnează un interesant material intitulat Universul tainic al sărbătorilor de iarnă. (p. 3). Tot referitor la marele praznic al creştinătăţii, col. Adrian Angelescu întâmpină cititorii cu creaţia în grai bănăţean Colindă gi Crăşiun (p. 7). Şi din acest număr al revistei ,,Vatră nouă" suntem familiarizaţi cu acţiunile complexe ale parohiei ortodoxe de la Giarmata Vii: pelerinaje în postul Crăciunului, iniţierea copiilor în tainele picturii pe sticlă.

Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

,,Iconostas", nr. 4/2010

A apărut în condiţii grafice excepţionale ultimul număr din revista ,,Iconostas" editată de Biserica Ortodoxă ,,Sfântul Dimitrie" din Giroc. Aşa cum am fost obişnuiţi şi acest număr se distinge prin diversitatea scriiturii: pastorala de Crăciun a Î.P.S. Nicolae, în primele două pagini. Părintele paroh Adrian Chermeleu face o cronică a hramului bisericii: Sfântul Dimitrie - ocrotitorul Bisericii Ortodoxe Române din Giroc (p. 3-4). ,,Pregătirea hramului a fost făcută cu mare râvnă de către familia naşilor Ana şi Iosif Ionel Toma, alături de Consiliul Parohial şi Comitetul Parohial". La Sfânta Liturghie au slujit cinci preoţi, iar cuvântul de învăţătură a fost pregătit de părintele Adrian Covan. Cu prilejul aceste sărbători au fost donate Sfintei Biserici o cruce de lemn pictată în ulei cu foiţă de aur de familia Sia şi Nicolae Marincu şi mobilierul pentru Sfântul Altar de Ana şi Iosif Ionel Toma. Ruga a fost îmbogăţită de cuvântul prof. univ. dr. Ştefan Buzărnescu, membru în redacţia revistei ,,Iconostas" care a vorbit credincioşilor prezenţi despre legătura dintre Biserică şi şcoală. Finalul a aparţinut colindului străbun interpretat cu măiestrie de corurile bisericilor din Foieni, Ghiroda Veche şi Giroc. (p. 4).

În cuprinsul revistei se pot regăsi ,,Cuvinte de mir", de data aceasta părintele arhimandrit Arsenie Papacioc vorbeşte credincioşilor Despre smerenie (p. 4-5). Ca tematică a perioadei se pot găsi două alte articole: Praznicul Sfântului Andrei, cel întâi chemat la apostolie, ocrotitorul României şi 1 Decembrie şi rolul Bisericii la Marea Unire de prof. Florin Golban. Etnologul Aurel Turcuş redeschide Catalogul obiceiurilor calendaristice din Banat (I), p. 11-12. Copii găsesc pagina adresată loc, cu învăţături şi jocuri.

Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

Metaforele liturgice ale Praznicului : Naşterea Domnului, Răsăritul veşniciei

Teologia liturgică închinată Sărbătorii Întrupării lui Hristos este bogată şi diversă. În ea umanitatea eclesială se minunează de Lumina Cea veşnică a lui Dumnezeu, Hristos Care devine Om fără a înceta să locuiască în sânul de iubire al Treimii. Metaforele Întrupării sunt înălţările de gândire ale sfinţilor care aprofundează mistic taina înomenirii Fiului şi puterea pe care umanitatea o primeşte prin intrarea în ea a lui Dumnezeu Cuvântul.

Sărbătoarea Naşterii Domnului a luat fiinţă în primele veacuri ale Bisericii primare, fiind stimulată şi de referatul biblic al Sfinţilor Evanghelişti Matei şi Luca, dar şi de dezvoltarea anului liturgic după un model hristologic bine definit care lua evenimentele din viaţa Mântuitorului ca puncte de reper liturgic şi sacramental.

Betleemul Naşterii lui Iisus devine cămara de sus a înţelegerii teologice, locul unde Hristos Se naşte în inima omului şi devine totul întru toate: "Să prăznuim mai înainte popoarelor sărbătoarea Naşterii lui Hristos şi ridicându-ne mintea spre Betleem să ne suim cu gândul şi să vedem cu ochii cei sufleteşti pe Fecioara, mergând să nască în peşteră pe Domnul tuturor şi Dumnezeul nostru". Înainteprăznuirea este aşadar ritualul interior de aprofundare a sărbătorii, pregătirea pentru intrarea în timpul sfinţit şi sfinţitor şi pregustarea marilor bunătăţi spirituale.

Înnoirea omului eclesial

Semnificaţiile teologice ale Crăciunului în textele liturgice sunt atât de diverse, încât este cu neputinţă să le analizăm exhaustiv. Totuşi cele referitoare la relaţia dintre timp şi eternitate sunt revelatoare pentru întreaga teologie a Bisericii asupra timpului.

Atmosfera teologică de naştere din nou a Bisericii la fiecare Crăciun nu este doar una sinergică, ci derivă din consubstanţialitatea ei cu Hristos, Capul Bisericii. Aşadar, întreaga Biserică se naşte din nou, odată cu celebrarea Întrupării Domnului. O adiere de înnoire a omului eclesial bate aşadar în fiecare Biserică locală.

Crăciunul este de asemenea şi praznicul maternităţii dumnezeieşti a Fecioarei Maria. Odată cu ea, întreaga Biserică Îl leagănă pe Pruncul dumnezeiesc şi îl îmbrăţişează cu iubire de mamă. Colindele de Crăciun afirmă această bucurie tainică şi acest fior nepătruns al Bisericii care trăieşte adormirea Pruncului Dumnezeu în braţele umanităţii: "Linu-i lin şi iarăşi lin". Acest somn învietor al lui Dumnezeu în braţele omului este profeţia eshatologică a odihnei eterne a neamului nostru în braţele Tatălui ceresc. Iubirea care se revarsă din inima Fecioarei şi Îl îmbrăţişează pe Prunc este iubirea lui Dumnezeu pentru creaţia dăruită omului pentru ca el să o întoarcă înapoi într-o fluiditate unică a iubirii: "Cel ce a plecat cerurile şi în Fecioară S-a sălăşluit vine să se nască cu trupul în peştera Betleemului, precum este scris, şi să fie văzut prunc, Cel ce dă viaţă pruncilor în pântece". Pruncia lui Dumnezeu de la "plinirea vremii" (Gal. 4, 4) este aşadar izvorul prunciei fiecărui om, ca început neprihănit al umanităţii în el şi ca temei al întoarcerii prin pocăinţă la Dumnezeu, Pruncul veşniciei: "De nu vă veţi întoarce şi veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu" (Mt. 18, 3).

Maternitatea dumnezeiască devine prin Maica Domnului o permanenţă a umanităţii, puterea ei de-a naşte duhovniceşte pe Dumnezeu prin Sfintele Taine. De aceea, Fecioara Maică este paradigma îndumnezeirii umane, pentru că în ea se întâlnesc vocaţiile umanităţii în libertatea primitoare de har a iubirii: "Izvorul cel primitor de viaţă şi pururea curgător, sfeşnicul harului celui de lumină purtător, Biserica sfinţilor, cortul cel cu totul de aur, ceea ce este mai desfătată decât cerurile şi decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii să o mărim".

Hristos, Unsul lui Dumnezeu pentru a fi Prooroc desăvârşit, Arhiereu veşnic şi Împărat a toate, este mireasma dumnezeiască a lumii, iar Fecioara este amfora Dumnezeirii Lui din care se varsă "Mirul cel nedeşertat şi de mântuire lumii": "Fecioara, alabastrul cel înţelegător, poartă pe Hristos ca pe un Mir nedeşertat şi vine în peşteră, cu Duhul, să-L deşerte cu adevărat, ca să umple sufletele noastre de plăcuta Lui mireasmă".

"Primăvara harului"

Universul de metafore mistice ale Părinţilor imnografi arată că lumea este o realitate interioară accesibilă spiritual, iar cunoaşterea obiectivă este doar o participare la universul de viaţă al sufletului omenesc care asumă şi transcende în sine lumea: "Norul cel luminos şi însufleţit purtând ploaia cea cerească vine acum să o verse pe pământ ca să-i adape faţa. Primăvara harului, rândunica cea înţelegătoare având înăuntru în pântece naşte în chip de negrăit risipind iarna necunoştinţei de Dumnezeu. Cămara cea curată şi nespurcată aduce în peşteră întrupat pe Împăratul". Observăm în acest tropar dimensiunea sfinţitoare pe care înţelegerea teologică o aduce întregului univers şi întregii istorii: vremea şi timpul se înnoiesc în Naşterea Domnului, iar Maica lui Hristos este "primăvara harului" şi "izvorul limpede al nemuririi" , pentru că în ea înviază întreaga lume prin Viaţa-Hristos Care se naşte din ea.

Imnografii eclesiali insistă pe abisul de înţelegere dintre firea dumnezeiască cea necuprinsă şi smerenia firii omeneşti a Pruncului din Betleem. Un Prunc este întruparea adevăratei smerenii iubitoare. El primeşte integral iubirea celor din jur, fără de care ar muri în câteva ore. El este receptaculul deplin al iubirii şi dăruieşte iubirea prin frumuseţea lui tainică în care Dumnezeu surâde lumii. Un prunc este numai dăruire pentru că el poate fi ignorat, rănit şi nu poate răspunde decât prin plâns. Pruncia este frumuseţea integrală care se dăruieşte fără să ceară nimic în schimb, ca surâsul florilor care există, indiferent de privitor. Pruncul este frumuseţea înlăcrimată a lumii. El este dependent de iubirea părinţilor în toate dimensiunile umanităţii sale smerite şi feciorelnice: el trebuie învelit ("N-are scutec de-nfăşat, nici hăinuţe de-mbrăcat, Preacurata, pentru Pruncul de-mpărat" ), încălzit, hrănit la sân, iubit fără încetare, ani de zile până când va deveni de sine lucrător. Aşadar, pruncia este starea de rai a lumii, pentru că în ea nu este nici o urmă de egoism, separare sau individualism, ci doar iubire împărtăşită şi dependenţă reciprocă a persoanelor în Dumnezeu.

Acest abis de smerenie a Logosului întrupat se măreşte odată cu răutatea şi indiferenţa lumii la naşterea în ea a lui Dumnezeu. Smerenia Fiului lui Dumnezeu se loveşte de mândria şi autosuficienţa oamenilor, iar Lumina care răsare în noaptea lumii nu este primită nicăieri. Omul nu primeşte pe Dumnezeu: "Întru ale Sale a venit, şi ai Săi nu L-au primit" (In. 1, 11), şi prin aceasta omul condamnă lumea la pieire, pentru că nimic necurat nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Rătăcirea Maicii cu Pruncul printre oameni este dublată de suferinţa fugii în Egipt şi a condiţiei de străin şi rătăcitor în lumea pe care El a creat-o.

În temporalitatea Crăciunului, Biserica se adapă din iubirea lui Dumnezeu, Care uneşte în sine vremea şi veşnicia, pentru a le dărui omului credincios: "Împărăţia Ta este Împărăţia tuturor veacurilor şi stăpânirea Ta rămâne întru tot neamul şi neamul".

Universul întreg devine prin ochii deschişi ai Bisericii o proorocie a frumuseţii dumnezeieşti aduse de Hristos Care însumează în Sine toate raţiunile fiinţiale ale făpturii.

pr. Ioan Valentin Istrati

http://www.ziarullumina.ro/articole;1470;1;50121;0;Nasterea-Domnului-Rasaritul-vesniciei.html

Calendare în dar pentru credincioşi

Credincioşii parohiei noastre vor primi de praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos în dar calendare creştin-ortodoxe de buzunar. Acestea vor fi dăruite de către Consiliul Parohial al Parohiei Colonia Gătaia tuturor enoriaşilor prezenţi la Sfânta Liturghie de Crăciun.

Apariţii publicistice

În ultimul timp, preotul Valentin Bugariu a publicat următoarele articole: Actualitatea învăţământului catehetic parohial, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timişoarei-2011", Editura Învierea, Timişoara, 2010, p. 138-143; Protopopul şi scriitorul Mihail Gaşpar - 130 de ani de la naştere, în ,,Calendarul românului-2011", Editura Episcopiei Caransebeşului, 2010, p. 193-211 şi Satul în opera lui Mihail Gaşpar în ,,Sfeşnicul", Maşloc, nr. 1/2010, p. 15-16.

†Daniel, patriarhul României, Omul în mijlocul oamenilor. Înţelesul Naşterii Domnului (Pastorală de Crăciun, 2010)

D A N I E L
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice «Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte Cu noi este Dumnezeu»”
(Matei 1, 22-23, cf. Isaia 7, 14)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne arată iubirea milostivă şi nemărginită a lui Dumnezeu pentru oameni. Hristos este Dumnezeu-Omul prezent în mijlocul oamenilor, pentru ca oamenii să poată fi părtaşi la viaţa şi iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.

Începând cu ziua de 20 decembrie, când serbăm Înainteprăznuirea Naşterii Domnului, şi până la 31 decembrie, ziua Odovaniei acestei sărbători, cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă să ne minunăm cu mintea şi să ne bucurăm cu inima de taina iubirii lui Dumnezeu pentru noi oamenii arătată în Naşterea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria.

Într-una din cântările acestei sărbători se spune că Dumnezeu Se face om, pentru ca pe om să-l îndumnezeiască: „Să mergem, credincioşilor, să întâmpinăm pe Ziditorul, Cel ce vine pe pământ, răsărind din Fecioară: cu curăţie să ne luminăm, cu fapte bune să strălucim, cu frică şi cu bucurie să ne gătim a privi cu ochii minţii pe Hristos, ajuns Prunc, Care ne îndumnezeieşte pe noi, oamenii, din milostivirea cea mare” (Mineiul pe Decembrie, ziua 20, „Utrenia”, Laude, Stihurile Înainteprăznuirii, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 326).

Iar în altă cântare se spune că la Taina Naşterii lui Hristos participă cerul şi pământul, steaua şi peştera, oraşul şi pustia: „Betleeme, pregăteşte-te, cetate a Sionului, cântă! Bucură-te, pustie, care ai vestit de mai înainte bucuria; că steaua merge înainte în Betleem, vestind pe Hristos, Cel ce vine să Se nască; şi peştera primeşte pe Cel întru totul neîncăput, iar ieslea se împodobeşte, ca să primească Viaţa cea veşnică” (Idem, „Utrenia” din 23 decembrie, Stihoavnă, p. 327).

Cel ce Se naşte ca om din Fecioară este Unul din Sfânta Treime: „Betleeme, găteşte-te spre întâmpinarea Fecioarei Maria şi a Maicii lui Dumnezeu. Că iată vine la tine, purtând Prunc pe Hristos, Cel pururea împreună cu Tatăl Cel fără început şi cu Duhul, pe Care în peşteră Îl va naşte şi după naştere iarăşi se va arăta fecioară.” (Idem, “Utrenia” din 23 decembrie, Sedealna, p. 368).

Smerenia şi sărăcia lui Hristos-Dumnezeu sunt începutul îmbogăţirii omului în bunătate dumnezeiască: „Orice om să se mire, cugetând la felul cum începe a sărăci acum Cel bogat cu mila, şi cum în peşteră Se sălăşluieşte, spre a ne dezlega pe noi de cumplita înşelăciune, voind a ne îmbogăţi de bunătate” (Idem, “Canonul Înainteprăznuirii”, Cântarea a 4-a, p. 371).

În alte cântări se spune că Taina Naşterii smerite a lui Hristos, Împăratul slavei veşnice, trezeşte uimire pentru îngeri şi înfricoşare pentru oameni: „Cuvinte al Tatălui, Cel împreună veşnic, ieşind din cea neispitită de bărbat, Te-ai sălăşluit trupeşte în peşteră, având ieslea ca un tron; şi spăimântezi, cu înfricoşătoarea Ta iconomie, pe magi şi pe păstori, şi ai uimit pe îngeri, care au strigat: Slavă Ţie!” (Idem, “Pavecerniţa” din 24 decembrie, Cântarea a-5-a, p. 387)

Pentru a binevesti în acelaşi timp smerenia şi slava lui Hristos, Biserica vede deodată în El pe robul şi pe Stăpânul, pe omul pământean şi pe Împăratul cerurilor: „Astăzi Se naşte din Fecioara Cel ce are (ţine) în mână toată făptura. Cu scutece ca un prunc este înfăşat, Cel ce din fire este nepipăit (inaccesibil). În iesle este culcat Dumnezeu, Cel ce a întărit cerurile de demult, întru început. La sân cu lapte este hrănit, Cel ce a plouat în pustiu mană poporului. Pe magi cheamă Mirele Bisericii. Darurile acestora le primeşte Fiul Fecioarei. Închimămu-ne Naşterii Tale, Hristoase! Învredniceşte-ne să vedem şi dumnezeiască Arătarea Ta (Botezul)!” (Idem, „Rânduiala Ceasurilor împărăteşti” din 24 decembrie, „Ceasul al IX-lea”, Slavă … glasul 6, p. 420)

În însăşi ziua Sărbătorii Naşterii Domnului se arată mai lămurit că rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu este înnoirea omului întru viaţă veşnică: „Văzând Ziditorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile pierind, plecând cerurile, S-a pogorât şi pe acesta, întrupându-Se din dumnezeiasca Fecioară, îl zideşte cu totul din nou, cu adevărat, că S-a preaslăvit!” (Idem, „Utrenia” din 25 decembrie, „Canonul I”, Cântarea 1, p. 437).

Am văzut din cântările prezentate mai sus că Biserica preamăreşte iubirea atotputernică şi smerită a lui Hristos pentru oameni, ca fiind dătătoare de mântuire, de viaţă şi slavă veşnică.

Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S a făcut om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Ea a fost prezisă şi prevăzută de profeţii Vechiului Testament inspiraţi de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută ca realitate istorică şi mărturisită de Apostolii lui Hristos, apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinţii Bisericii adunaţi în Sinoadele ecumenice şi preamărită sau lăudată de cler şi credincioşi în viaţa Bisericii.

Urmând credinţei Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mari dascăli ai lumii şi ierarhi, cuvioşi şi mărturisitori, imnografi şi melozi, au în centrul teologhisirii lor taina iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru lume, Care s-a descoperit nouă prin Iisus Hristos. În acest sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 5, P.G., 91, 1048 C), adică om.

Acelaşi Sfânt Părinte spune că „Hristos este marea taină ascunsă, ţinta fericită, scopul pentru care toate au fost făcute […]. Privind la El, Dumnezeu a chemat toate la fiinţă. Căci pentru Hristos, pentru taina Sa, există toate veacurile şi tot ce cuprind ele. În Hristos îşi au ele începutul şi sfârşitul.

Această unire a fost hotărâtă de la începutul lumii: unire a ceea ce este mărginit cu ceea ce este nemărginit, a ceea ce este măsurat cu ceea ce este nemăsurat, a ceea ce are hotar cu ceea ce nu are hotar, unire a Făcătorului cu făptura, a odihnei cu mişcarea. Când a venit plinirea vremii, această unire s-a făcut văzută în Hristos, aducând cu sine împlinirea planurilor lui Dumnezeu” (Idem, Răspunsuri către Talasie, 60, P.G., 90. 612).

Prin Întruparea Sa de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi, mai ales, prin Naşterea Sa ca om în Betleem, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, intră în umanitate şi rămâne pentru veşnicie tainic prezent în mijlocul ei. Cel ce S-a născut ca om în Betleem, a copilărit în Nazaret, S-a răstignit şi îngropat la Ierusalim, a înviat din morţi şi S-a înălţat întru slavă la ceruri, nu încetează de a fi prezent împreună cu oamenii, care cred în El şi-L iubesc pe El (cf. Matei 28, 20).

El este permanent prezent în Biserică prin Sfintele Taine, dar mai ales prin săvârşirea Sfintei Liturghii, în timpul căreia credincioşii ascultă Evanghelia Sa şi primesc Trupul şi Sângele Său, ca arvună a vieţii şi bucuriei veşnice din Împărăţia cerească a Preasfintei Treimi.

Taina coborârii şi apropierii Fiului lui Dumnezeu de noi oamenii ne cheamă să ne ridicăm şi să ne apropiem şi noi de El, să-L întâmpinăm în viaţa noastră. Astfel, una din cântările Naşterii Domnului ne îndeamnă: „Veniţi, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeieşte şi să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne mintea prin viaţă curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credinţă intrarea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni bunăvoirea mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni!” (Mineiul pe Decembrie, „Rânduiala Ceasurilor împărăteşti”, „Ceasul al VI-lea”, stihiră glasul 1, EIBMOR, Bucureşti, 2005, p. 415).

Aşadar, prin dreaptă credinţă şi prin fapte bune să întâmpinăm pe Hristos în sufletul şi în casele noastre şi să ne bucurăm de lumina sărbătorii.

Hristos vine şi astăzi la noi în multe forme, ca un călător sau ca un pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor săraci, ale copiilor şi bătrânilor abandonaţi, ale bolnavilor singuri şi întristaţi, ale celor flămânzi şi fără de adăpost.

De aceea, mai ales acum, când în jurul nostru este multă suferinţă şi sărăcie, singurătate şi neajutorare, să le aducem acestora, prin cuvânt şi faptă, ajutor şi bucurie, încurajare şi speranţă, aşa cum ne învaţă Sfânta Evanghelie şi Sfânta Biserică.

Să ne rugăm mereu Maicii Pruncului Iisus, Fecioarei Maria, să ocrotească ţara şi poporul nostru şi să lumineze cu rugăciunile ei pe toţi copiii şi părinţii, toate familiile care au nevoie de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu.

Să ne rugăm, de asemenea, Maicii Domnului să ajute Biserica noastră în lucrarea ei cultural-misionară şi social-filantropică pentru copii şi bătrâni, pentru bolnavi şi săraci, pentru oamenii fără nici un sprijin, pentru „cei pe care nu-i iubeşte nimeni’, cum se spune în rugăciunea finală a Acatistului Buneivestiri.

Căminele de bătrâni şi de copii, unităţile medicale, cantinele pentru săraci şi multe programe de caritate ale Bisericii noastre au în continuare nevoie de sprijin, pentru ca cei care au iniţiat şi realizează programe filantropice să nu se descurajeze, să nu înceteze lucrarea lor, necesară altora.

Mulţumim celor care ne-au ajutat adesea şi îi binecuvântăm, rugându-ne lui Dumnezeu-Milostivul să le dăruiască darurile milostivirii Sale celei bogate.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Familia a fost binecuvântată în Rai (cf. Facere 1, 28), sfinţită prin Naşterea Pruncului Iisus din Fecioara Maria şi preţuită prin prezenţa lui Hristos la nunta din Cana Galileii, unde a săvârşit minunea prefacerii apei în vin. Prin urmare, familia trebuie să fie mereu în centrul atenţiei Bisericii. Din acest motiv, la propunerea noastră, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2011 să fie numit „Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii”.

Botezul copiilor şi creşterea lor în credinţă trebuie să fie o prioritate majoră a părinţilor, naşilor, preoţilor şi a profesorilor de religie, mai ales astăzi când mulţi copii şi tineri sunt dezorientaţi sau tentaţi să caute fericirea în droguri nocive pentru suflet şi trup. Pe fondul sărăciei şi al migraţiei părinţilor în străinătate, mulţi copii sunt tentaţi să abandoneze şcoala şi să trăiască o viaţă dezordonată şi fără un ideal concret. De aceea, familia, societatea şi Biserica trebuie să coopereze spre a găsi soluţii practice pentru problemele concrete care tulbură viaţa copiilor şi tinerilor de astăzi.

Criza stabilităţii sau a unităţii familiei se amplifică în contextul creşterii sărăciei, şomajului şi a nesiguranţei zilei de mâine. Din aceste motive sunt urgent necesare următoarele orientări: intensificarea vieţii spirituale şi a activităţii pastorale, a solidarităţii între familii, dezvoltarea de programe sociale de susţinere a familiilor sărace, mai ales a celor care au copii mulţi.

Toate aceste probleme şi altele asemănătoare trebuie să fie permanent în centrul atenţiei Bisericii Ortodoxe Române.

Dreptmăritori creştini,

Un simbol major al comuniunii, cooperării şi demnităţii noastre ortodoxe româneşti va fi, în anul 2011, construirea Catedralei Mântuirii Neamului, după ce în anul acesta 2010 a fost selectat proiectantul, s-a obţinut autorizaţia de construire a ei, au fost desfăşurate ample lucrări de organizare de şantier, au fost procurate o parte din materiale şi a fost încheiat contractul de zidire a pereţilor din jurul fundaţiilor noii Catedrale.

În vederea coordonării donaţiilor în bani pentru construirea noii Catedrale patriarhale cu hramurile: Înălţarea Domnului (care este şi Ziua Eroilor) şi Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca pe calendarul fiecărei eparhii din Patriarhia Română să fie imprimată imaginea machetei noii Catedrale şi să fie indicate conturile în lei, euro şi dolari (USD), pentru ca fiecare eparhie, parohie, mănăstire, precum şi fiecare credincios ortodox român, iubitor de Biserică şi Neam, să ajute, după posibilităţi, la ridicarea acestui sfânt locaş, care este o necesitate practică şi o lucrare emblematică în folosul poporului român din ţară şi din afara ei.

De aceea, vă adresăm tuturor, şi fiecăruia în parte, rugămintea de a oferi „darul tău pentru Dumnezeu” sau „darul tău pentru eternitate”, adică „ajutorul tău pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului”.

Noua Catedrală este prevăzută cu mai multe spaţii pentru slujbe liturgice sau rugăciune, pentru conferinţe şi convorbiri duhovniceşti, pentru expoziţii de cărţi, obiecte şi veşminte bisericeşti, dar va avea alături şi cantine pentru hrana pelerinilor săraci şi cămine pentru cazarea pelerinilor români din ţară şi diasporă, precum şi cabinete medicale pentru consultaţia şi tratamentul pelerinilor bolnavi, astfel încât se vor completa între ele cultul şi cultura, viaţa spirituală şi lucrarea socială a Bisericii în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.

Fiecare componentă arhitecturală şi artistică a noii Catedrale şi toate împreună vor avea o semnificaţie teologico-spirituală şi existenţială privind taina mântuirii oamenilor, pelerini pe pământ spre patria cerească, sau misterul comuniunii lor cu Dumnezeu şi întreolaltă în Biserica lui Hristos. Fericiţi vor fi, acum şi în eternitate, cei care se vor număra printre ctitorii Catedralei Mântuirii Neamului! Ei vor fi pomeniţi de Biserică în rugăciunile sale pe care le înalţă zilnic pentru „fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori”. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2010 spre 1 ianuarie 2011, suntem chemaţi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru sănătate şi mântuire, pentru toţi românii din ţară şi din diasporă. Să-I cerem lui Dumnezeu să ne ajute ca să trecem cu realism şi speranţă prin actuala criză materială şi morală, încât în anul viitor să fim mai tari în credinţă şi înţelepciune, mai prosperi economic şi mult mai bogaţi în fapte bune decât în anul 2010.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2011 şi Botezului Domnului, Vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradiţională: „La mulţi ani!”

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

http://www.basilica.ro/ro/stiri/pf_parinte_patriarh_daniel_dumnezeu_omul_in_mijlocul_oamenilor_intelesul_nasterii_domnului_pastorala_de_craciun_2010_7051.html

†Nicolae, arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului

+ Nicolae
din mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini har, binecuvântare şi pace de la Dumnezeu – Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos.

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

Atotputernicul Dumnezeu a binevoit ca şi în anul acesta – în tihnă, cu sănătate şi voie bună – să retrăim taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută a mântuirii noastre: Naşterea Domnului Iisus Hristos.
La acest minunat popas duhovnicesc inima noastră saltă de sfântă bucurie, reîmprospătându-şi firea din nesecatul izvor de lumină şi putere care a coborât din cer pe pământ cu prilejul naşterii Mântuitorului Iisus Hristos.
Cu toţii suntem încredinţaţi că solia îngerilor din noaptea Naşterii răscoleşte firea noastră şi ne face să cugetăm mai adânc. Înţelesul veştii celei bune de acum 2010 ani: „Întru cei de sus mărire, pe pământ pace, între oameni, bună voire”, este ca fiecare din noi să facem tot ce ne stă în putere pentru ca bucuria praznicului să fie cât mai mare, ca toată lumea să se îndestuleze trupeşte şi duhovniceşte din tihna şi harurile lui.
De aceea, voioşiei creştineşti din vremea acestor sfinte sărbători, eu îi adaug toată dragostea mea de părinte duhovnicesc, dorindu-vă fiecăruia dintre voi, sănătate, mântuire, spor în toate, pace şi bucurie întru mulţi şi fericiţi ani!

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Cât de tainică şi de nepătruns este minunea Naşterii lui Hristos Iisus, Domnul nostru, câte nădejdi ale veacurilor nu năzuiau spre leagănul din ieslea Betleemului şi câte împliniri n-au decurs de-a lungul vremii, din Izvorul de înţelepciune care s-a născut într-un umil sălaş de animale!
Câte minuni şi mai ales câte învăţături noi, n-au venit pe pământ odată cu Pruncul Iisus!
Cu câte simţuri şi cu câte puteri noi nu şi-au împrospătat oamenii viaţa, ascultând şi trăind învăţăturile veşnice ale Mântuitorului Iisus Hristos.
Cunoaştem că prin călcarea poruncii divine de către strămoşii noştri, - omul pierduse nu numai fericirea raiului, ci şi dreptul la dragostea şi harul lui Dumnezeu şi mai ales conştiinţa chemării sale de fiinţă superioară. Din pricina păcatului mintea omului se întunecase şi voinţa îi slăbise în aşa măsură încât prin propriile sale puteri omul nu s-ar mai fi putut înălţa niciodată la starea şi fericirea sa cea dintâi.
Lipsită de legătura cu Dumnezeu, conştiinţa omenească se încătuşase în atâtea patimi şi pofte pământeşti încât – în scurtă vreme – ea a căzut robită simţurilor cărnii şi fierbinţelii sângelui omenesc. Ieşit din ocolul de lumină al harului, omul s-a lăsat purtat pe marea vieţii ca o corabie fără cârmaci. Cugetarea minţii, simţirea inimii şi puterea voinţei i se stricaseră atât de mult încât nu-l mai puteau îndruma înspre bine. Ele nu-i mai înfăţişau limpede adevărul, ci dimpotrivă îl îndemnau la închipuiri nechibzuite, cărora le-au dat forme şi puteri corespunzătoare doar închipuirile sale rătăcite. Acestea l-au subjugat şi l-au chinuit mii de ani încât el – făptură superioară – s-a închinat, s-a robit şi a adus jertfe idolilor ciopliţi chiar de mâinile sale.
Prinsă în ghiarele rătăcirii şi înotând în potop de patimi ruşinoase, de credinţe deşarte şi de moravuri sângeroase, lumea veche se zvârcolea asemenea unui bolnav pe patul de moarte, dar care nu voia totuşi să moară. Stăpânită de această dorinţă fierbinte, ea suspina după doctorul care s-o vindece. Sătulă de sisteme filosofice care nu i-au fost de folos, suspina după adevăruri simple şi pe înţeles, suspina după exemple trăite, suspina după un Mântuitor care s-o descătuşeze de lanţurile robiei morale, s-o îndrume pe calea împlinirii menirii ei şi s-o înalţe din starea de umilinţă, de robire a păcatului şi a patimii, la Dumnezeul adevărului, al iubirii, al milei, al dreptăţii şi al păcii.
Acest Mântuitor făgăduit de Dumnezeu, dorit şi aşteptat de patriarhii Vechiului Testament şi prezis de prooroci, a şi venit, la plinirea vremii. El a fost Domnul nostru Iisus Hristos, S-a făcut asemenea nouă, pentru ca prin viaţa Sa, prin învăţăturile, suferinţele şi moartea Sa pe cruce, să răscumpere păcatul strămoşilor noştri, să dezlege din amară robie sufletul omenesc şi să arate omenirii „calea, adevărul şi viaţa” prin trăirea Sfintei Sale Evanghelii care este o neîntreruptă, caldă şi stăruitoare chemare a omului la : „adevăr, dreptate, milă, faptă bună, dragoste, rugăciune şi pace”.
În naşterea trupească a lui Iisus Hristos, Dumnezeu se uneşte cu firea omenească. Prezenţa trupească a Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ, este dovada vie şi puternică a împlinirii făgăduinţei lui Dumnezeu dată strămoşilor noştri, a dragostei Sale părinteşti şi a purtării Sale de grijă faţă de noi oamenii.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Pentru acestea şi multe altele, zic bucuraţi-vă şi vă veseliţi cu toţii astăzi pentru că Hristos odată cu naşterea Sa ne-a adus atâtea daruri scumpe : pacea după care însetează sufletul nostru, dragostea şi respectul faţă de aproapele, mila către semenii în lipsă şi nevoi, răbdarea în necazuri, nădejdea care ne sprijină şi ne mângâie în toate amărăciunile vieţii, daruri care ne luminează viaţa şi ne întăresc fiinţa.
Pentru aceasta lumea creştină de două mii de ani prăznuieşte cu multă însufleţire şi nesfârşită bucurie amintirea unui minunat şi unic eveniment. Şi oricât timp va trece, praznicul acesta va fi totdeauna nou şi pururea în stare să ne înalţe sufletul spre o lume mai bună, mai senină, mai dreaptă, mai curată şi mai cinstită.
Aşezată la sfârşitul unui an care se încheie şi în pragul unui an care începe Naşterea Domnului ne este şi bun prilej de înnoire duhovnicească, cu spor şi sănătate pentru toţi, cu propăşire în viaţa sfintei noastre Biserici şi cu realizări măreţe şi fericire în viaţa fiecăruia dintre noi, aşa cum vă urez şi vă doresc din toată inima dragii mei credincioşi.
Al vostru de tot binele doritor şi către Dumnezeu fierbinte rugător,

+ Nicolae
Arhiepiscop şi Mitropolit

Dată în reşedinţa mitropolitană din Timişoara, cu prilejul sfintelor sărbători ale naşterii Domnului nostru Iisus Hristos din anul mântuirii 2010.

http://www.mitropolia-banatului.ro/noutati.php?readmore=730

†Lucian, Episcopul Caransebeşului, Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte...”. Pastorală la marele praznic al Naşterii Domnului, 2010.

† LUCIAN,
din mila lui Dumnezeu
Episcop al Caransebeşului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini,
har, binecuvântare şi pace de la Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos!

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Suntem la Praznicul Naşterii Domnului, prilej de bucurie şi înălţare duhovnicească, dar şi moment de rugăciune, meditaţie şi contemplaţie în faţa icoanei sărbătorii de astăzi, icoană care o reprezintă pe Fecioara Maria născându-L „pe Cel mai presus de fiinţă”, pe Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Întrupat, pe Mesia Cel prezis de proorocii Vechiului Testament. A doua zi de Crăciun, în 26 decembrie, Biserica noastră dreptmăritoare o pomeneşte în mod cu totul special pe Fecioara Maria care L-a născut pe Mesia. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai mari şi importante sărbători din calendarul creştin ortodox, sărbătoare care prelungeşte Praznicul Crăciunului şi defineşte foarte clar rolul pe care Fecioara Maria l-a avut în taina mântuirii neamului omenesc.

Iubit popor creştin al lui Dumnezeu,

Naşterea lui Mesia dintr-o Fecioară curată a fost profeţită îndeosebi de evanghelistul Vechiului Testament – Isaia profetul – care spune: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Fecioara aleasă dintre toate neamurile, la plinirea vremii, îl naşte pe Fiul lui Dumnezeu, pe „cel mai presus de fiinţă”, care a venit să mântuiască neamul omenesc şi să-l răscumpere din robia păcatului şi a morţii.
Logic, teologic şi spiritual nu putem prăznui Naşterea Domnului, fără să pomenim şi să ne amintim de ceea ce s-a întâmplat cu nouă luni în urmă, la Praznicul Bunei Vestiri sau Praznicul Întrupării Domnului. La 25 martie în fiecare an citim şi recitim Evanghelia după Luca, întâiul capitol şi ne bucurăm să vedem cum îngerul Gavriil aduce Vestea cea bună a întrupării Fiului lui Dumnezeu unei fecioare curate din Nazaretul Galileii, zicându-i: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei… Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui Tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit… Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema”(Luca 1, 28, 30-33, 35).
Se cuvine să medităm asupra acestor cuvinte rostite de îngerul bunelor vestiri, mesagerul lui Dumnezeu Tatăl, arhanghelul Gavriil, şi să ne întărim credinţa ortodoxă pe care o mărturisim, zicând cu toată fiinţa noastră că Fiul lui Dumnezeu „s-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om”. Aşa ne-au învăţat Sfinţii Părinţi de la primele sinoade ecumenice, să mărturisim dreapta credinţă şi să o numim pe Maica Domnului „Născătoare de Dumnezeu” şi „Pururea Fecioară”. Anul 2010 a fost închinat de Biserica Ortodoxă Română Crezului ortodox, şi de aceea se cuvine să ne amintim de Simbolul de Credinţă Niceo-Constantinopolitan, dar şi de hotărârile Sinodului III ecumenic de la Efes, unde s-a statornicit odată pentru totdeauna învăţătura dogmatică despre Maica Domnului pe care Părinţii au numit-o cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Ioan Damaschin (†749), în „Dogmatica” sa, la capitolul 12, referindu-se la Sfânta Fecioară, spune: „Propovăduim că Sfânta Fecioară este în sensul propriu şi real Născătoare de Dumnezeu. Prin faptul că Cel născut din ea este Dumnezeu adevărat, este adevărată Născătoare de Dumnezeu aceea care a născut pe Dumnezeul adevărat, întrupat din ea. Spunem că Dumnezeu S-a născut din ea, nu în sensul că Dumnezeirea Cuvântului a luat din ea începutul existenţei, ci în sensul că însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel născut înainte de toţi vecii, în afară de timp, din Tatăl, care există fără de început şi veşnic împreună cu Tatăl şi cu Duhul, în zilele cele mai de pe urmă, pentru mântuirea noastră, S-a sălăşluit în pântecele ei, S-a întrupat şi S-a născut din ea fără să se schimbe. Sfânta Fecioară n-a născut simplu om, ci un Dumnezeu adevărat: şi nu un Dumnezeu simplu, ci un Dumnezeu întrupat… Pentru aceea pe bună dreptate şi cu adevărat numim Născătoare de Dumnezeu pe sfânta Maria. Acest nume constituie toată taina întrupării. Iar dacă aceea care a născut este Născătoare de Dumnezeu, negreşit şi Cel născut din ea este Dumnezeu şi, negreşit, este şi om”[1].

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Am ascultat cu atenţie mărturisirea de credinţă a Sfântului Ioan Damaschin, care la sfârşitul epocii patristice ne-a lasat un manual de dogmatică, o sinteză dogmatică, în care citim foarte clar opiniile şi concluziile tuturor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii din primele opt veacuri creştine, care au definit fără echivoc rolul Maicii Domnului, singura femeie din lume ce, alăptând pe pruncul Iisus, a rămas pentru totdeauna fecioară. De aceea, în cele ce urmează vă punem la suflet câteva imne compuse de Sfântul Efrem Sirul (†373), cântări de laudă şi preacinstire aduse Maicii Domnului tocmai la slăvitul praznic al Crăciunului:
„1. Nimeni nu ştie, Doamne, cum să o numească pe maica Ta! De o numeşte «fecioară» stă de faţă pruncul, de o numeşte «femeie», nimeni nu a cunoscut-o. Dacă însă chiar şi maica Ta e necuprinsă cu mintea, cine Te poate atunci cuprinde pe Tine?
2. Ea singură este Maica Ta şi sora Ta împreună cu toţi. Ţi s-a făcut maică, şi Ţi s-a făcut soră. Ba chiar e şi mireasa Ta împreună cu toate fecioarele curate. Întru toate, iată, ai împodobit-o Tu, Cel ce eşti Frumuseţea maicii Tale.
3. Logodnică a fost ea după fire, înainte de a veni Tu. Dar a zămislit împotriva firii după ce ai venit Tu, Cel Sfânt! Şi fecioară a fost atunci când Te-a născut în chip feciorelnic şi sfânt.
4. Prin Tine Fecioara a dobândit toate cele proprii femeilor căsătorite: zămislire întru ea fără împreunare, lapte în sânii ei în chip neobişnuit. Pământul cel uscat l-ai făcut dintr-o dată izvor de lapte.
5. Dacă Te-a putut purta, Muntele Tău uriaş i-a făcut uşoară povara. Dacă Te-a putut hrăni, a fost numai pentru că ai luat asupra Ta foamea. Dacă Te-a putut adăpa, a fost numai pentru că ai vrut să însetezi. Dacă Te-a putut îmbrăţişa, Cărbunele milei (Isaia 6, 6) a păzit sânul ei nevătămat.
6. O minune e maica Ta. Domnul a intrat în ea şi S-a făcut rob. A intrat cuvântător şi S-a făcut mut în ea. A intrat tunând şi glasul Său a tăcut. A intrat Păstorul a toate şi S-a făcut în ea miel”[2].

Din aceste stihuri rezultă faptul că Maica lui Iisus este în acelaşi timp fecioară şi căsătorită, maică, soră şi mireasă a lui Hristos. Fecioara Maria poartă „Muntele” şi îmbrăţişează Cărbunele Dumnezeirii; în ea Domnul Se face rob, Cel bogat Se face cerşetor, Păstorul miel; în ea Cuvântul tace, iar Biruitorul şi Hrănitorul a toate rabdă teama, foamea şi goliciunea.
Acelaşi dumnezeiesc Părinte Efrem, într-un alt imn intitulat „Minunea Mariei: Fecioară şi Mamă”, ne vorbeşte despre cele două calităţi reunite tainic şi mai presus de fire în persoana Maicii Domnului şi anume calitatea de Pururea Fecioară şi calitatea de Mamă a Domnului Hristos, aceste atribute ale Mariei împăcând, la plinirea vremii, Cerul cu Pământul:
„De spunem: «E fecioară», ne contrazice zămislirea. De spunem: «E femeia unui bărbat» strigă tare semnele fecioriei. De spunem: «E în acelaşi timp fecioară şi femeia unui bărbat» trupul e doar unul şi nu ne îngăduie să spunem aceasta. O uimire şi o minunare pentru cei cuvioşi, un chin şi o suferinţă pentru cărturari: semnele fecioriei erau ascunse, dar sânii erau plini. Lui Dumnezeu fie adusă laudă de toţi!”[3].

Iubiţi fii duhovniceşti,

Suntem datori să ne rugăm şi la acest Praznic mărit celei „pline de har” – Maicii lui Dumnezeu, Fecioarei Maria, care astăzi naşte pe Mesia, să o preacinstim aşa cum ne învaţă Biserica şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care au avut-o pe Maica Domnului Acoperământ puternic, Apărătoare întru nevoi, Izvor nesecat de tămăduiri sufleteşti şi trupeşti. Noi astăzi, cu nepricepere am vorbit despre Fecioara-Maică, am preacinstit-o la acest slăvit praznic şi o lăudăm cântând imne, tropare şi colinde, dar credem că următoarea alcătuire liturgică sintetizează starea duhovnicească pe care trebuie să o aibă fiecare creştin autentic în faţa celei care este „fericită între toate neamurile”:

„Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios. Ci o, Maică, pe cât binevoieşti dă-ne şi nouă această putere”[4]. Amin.

Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor
şi către Domnul pururea rugător,

† LUCIAN

Episcopul Caransebeşului

NOTE

[1] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, ediţia a III-a, Editura Scripta, Bucureşti, 1993, p. 114-116.

[2] Sfântul Efrem Sirul, Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 68-69.

[3] Ibidem, p. 128.

[4] Mineiul pe luna decembrie, Irmosul al doilea din Cântarea a noua la Praznicul Naşterii Domnului.

http://www.episcopiacaransebesului.ro/stiri/fecioara-astazi-pe-cel-mai-presus-de-fiinta-naste-943912800.html

,,Vatra satului", nr. 20/2010

Societatea ,,Fiii satului" din Ferendia propune cititorilor un nou număr din revista locală care a ajuns în al şaselea an de fiinţare. Din acest număr ne-a atras atenţia editorialul Satul şi edilii săi semnat de prof. Marius Iosif Circa (p. 1-3) din care aflăm că la Casa Naţională din sat va fi amenajat un local pentru redacţia revistei ,,Vatra satului". Şi în acest număr Ing. Mircea Miloia continuă publicarea Monografiei Ferendiei (p. 3-5). Părintele Dragan Giurgiev se adresează credincioşilor parohiei prin cuvântul pastoral Ieslea Betleemului, lumina vieţii. (p. 6).

,,Magazin", nr. 12/2010

Trustul de Presă ,,Magazin" a imprimat un nou număr al revistei românilor de pretutindeni ,,Magazin". Şi în acest număr avem contribuţiile membrilor Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara: mitropolitul Nicolae Corneanu, criticul literar Cornel Ungureanu şi poetul Vasile Todi. Din acest număr aflăm că a luat fiinţă Uniunea  jurnaliştilor din Banatul istoric condusă de Vasile Todi. Din conducerea noii asociaţii mai fac parte d-şoara Ana-Maria Cotoşpan, secretarul Uniunii, dl. Graţian Neamţu, informaticianul asociaţiei şi dl. Marius Matei, muzeograful Uniunii (p. 8).

,,Sfeşnicul", nr. 1/2010

A văzut botezul tiparului o nouă publicaţie locală, ,,Sfeşnicul", editată de Parohia Ortodoxă şi Şcoala cu clasele I-VIII din comuna Maşloc (jud. Timiş). Fondatorul acestei reviste este pr. ic. stavr. drd. Iliia Pavlovici Pătruţ, iar redacţia este formată din dr. Nina Ceranu, pr. drd. Iliia Pavlovici Pătruţ,  pr. prof. dr. Valentin Bugariu şi prof. Maria Pavlovici Pătruţ, coordonatorul redacţiei. 

Revista împleteşte în chip fericit ştiinţa pastorală şi pedagogia şcolară. Cititorii sunt familiarizaţi cu trecutul Bisericii: Marea schismă din 1954 de prof. Vandana Cotoc şi Schiţă monografică a bisericii parohiei Maşloc de Marina şi Bogdan Pavlovici Pătruţ (p. 3-4). Activitatea pedagogică dezvăluie subiecte actuale din didactica şcolară: Prof. Adriana Irimici, Valenţe educative ale jocului didactic (p. 9-10) şi Prof. Maria Pavlovici Pătruţ, Aspecte curriculare ale ,,gramaticii" în clasele primare, p. 12-13. Publicaţia este întregită de aportul şcolarilor din localitate care au publicat creaţii personale: poezii, proverbe, ghicitori şi poveşti. (p. 18-20).

Felicitări părintelui fondator şi coordonatorului colegiului de redacţie pentru truda de a scoate la lumina tiparului a unor contribuţii care vor lămuri aspecte necunoscute ale pastoraţiei şi pedagogiei contemporane. 

,,Medveşanul", II, 2010, nr. 2 (5)

A apărut un nou număr al publicaţiei locale ,,Medveşanul" din Urseni. Din acest număr 2/2010 ne-au atras atenţia câteva fapte şi mărturii din spiritualitatea locală: Mariana Tămaş, Sfinţirea unei cruci de lemn (p. 6), cruce ridicată în locul altarului fostei biserici de lemn cu hramul ,,Sfântul Mucenic Gheorghe" din localitate. Crucea a fost donată de ,,Asociaţia culturală Sfântul Gheorghe" din Urseni. Alte materiale fac referire la istoria satului şi sărbători ţinute în vatra aşezării mai sus amintite: 1923-1933, colonizarea la Urseni de Ioan Trif  (p. 1); Hram şi rugă la Urseni (p. 1) şi Ziua eroilor neamului, sărbătorită în satul nostru (p. 3) de Mariana Tămaş.

O veste îmbucurătoare ne-o dezvăluie Marinel Bârsan în ştirea Premiu pentru publicaţia Medveşanul (p. 6) din care aflăm că publicaţia din Urseni a fost premiată de ,,Asociaţia publiciştilor presei rurale din Banat" şi Trustul de Presă ,,Magazin".

Revista se bucură de o grafică superioară iar calitatea scriiturii o recomandă ca o adevărată carte de vizită a presei rurale bănăţene.  

Cultura religioasă românească în timpul lui Constantin Brâncoveanu

Educarea poporului român prin cartea de cult

În Ţara Românească domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a fost una dintre cele mai înfloritoare pentru cultura românească. În această perioadă au activat numeroşi cărturari români, precum fraţii Radu şi Şerban Greceanu, episcopii de la Buzău, Mitrofan şi Damaschin, mitropolitul Antim Ivireanul, care s-au străduit pentru ridicarea spirituală şi culturală a poporului

• • Activitatea culturală desfăşurată în timpul lui Constantin Brâncoveanul a dat naştere în istoria ţării noastre a unei epoci care a cuprins întregul spaţiu românesc. Constantin Brâncoveanu a continuat opera predecesorilor săi de sprijinire a unităţii spirituale şi naţionale a poporului român prin tipărirea de carte de cult în limba română, deoarece mare parte din slujbele religioase erau săvârşite încă în limba slavonă, limbă neînţeleasă atât de credincioşi, cât şi de cler, precum se arată în prefaţa "Octoihului" apărut la Buzău în 1700: "Măriia Ta nu numai lipsire ei (a cărţii) ai împlinitu ce şi în daru tuturora o ai datu multu fiindu şi trebuincioasă foarte aciastă carte preoţiloru, de vreme ce la mulţi lipsindu aciasta nu să face slujba dumnezăiască deplinu, că de să şi afla la cineva era şi aceia scrisă cu mâna stricată cu nevoe a să ceti". Lipsa culturii la români se explică prin faptul că Ţările Române au fost supuse la "nemaiauzite scene de tiranie neroniană, prădăciuni, cruzimi de nepovestit", dar, în ciuda acestor vitregii, poporul român a ştiut să se folosească deplin de aceste perioade de pace, nevoindu-se pentru ridicarea morală şi culturală a sa. Mitropolitul Teodosie slăveşte epoca lui Constantin Brâncoveanu pentru "înţeleapta şi multa practica chivernisire... într-o ţară pre a noastră moşie... cu mare bucurie lovind strunele cântăm, nu în pământ strein, ci în pământ slobod şi al nostru", se arată în prefaţa "Triodului" de la Buzău din 1700. De aceea, ştiind neputinţa neamului românesc, Brâncoveanu împreună cu înţeleptul mitropolit Antim Ivireanul au tipărit cărţi pentru toate nevoile lor: cărţi pentru şcoli, precum şcoala "Sfântul Sava", reorganizată de către Constantin Brâncoveanu, unde se preda un învăţământ cu caracter filosofic (logica, retorica, psihologia şi metafizica), cu caracter filologic-istoric (se interpretau texte din Sofocle, Plutarch, Tucidide, Demosthenes şi alţii), cu caracter ştiinţific (cursuri de astronomie, fizică, matematică), dar şi religios (prevedea între materiile de învăţământ Sfintele Evanghelii, Faptele Apostolilor, Cuvântările Sfântului Grigorie Teologul şi altele), dar şi cărţi pentru trebuinţa spirituală a poporului.

• • 
    

Introducerea în cult a limbii române

Fraţii Radu şi Şerban Greceanu, folosindu-se de această perioadă propice culturii, au început a da la tipar diferite cărţi necesare poporului român, precum "Mărgăritarele Sfântul Ioan Gură de Aur" care au apărut la Bucureşti în 1691. "Măria Ta, mult silindu-te şi nevoindu ori cu ce mijlocu de a aduce învăţătură şi ştiiinţă în sufletele omeneşti, lucru iubit de Dumnezău şi folos de obşte, mai vrătos Rodului nostru Rumănescu, văzându-l atâta scăzut şi lipsit de multe şi ales den învăţătură... pentru aceia dară ca să poată avia fieşte carele cunoştiinţa celora şi ar citi". Episcopul Mitrofan al Buzăului, cu ajutorul lui Constantin Brâncoveanu, a înfiinţat o tipografie, unde au apărut mai multe cărţi în limba română, sprijinind, astfel, mişcarea culturală a vremii. Dar munca de traducere a fost anevoioasă, mai ales că tradiţia slavonă încă era puternică şi, astfel, episcopul Mitrofan a urmat exemplul mitropolitului Teodosie de a traduce în româneşte numai îndrumările tipiconale, sinaxarele, paremiile, Apostolul, Evanghelia, precum şi unele ectenii, lăsând cântările şi rugăciunile în slavoneşte. "Prin ascuţita socotela a cunoştiinţii Mării Tale nu numai lipsa den besericile noastre au plinitu cu Canoanele cele ce cântă ale sfinţilor, ci şi turburare ce era mai înainte la beserici au potolitu pentru că era învăţăturile tipicului şi ale orânduialelor la Minei scrise cu mâna pre limba slovenescă, iara preoţii noştri de pre la sate nici de cumu înţelegând limba aceia, orânduialele beserecii nu să făce deplinu vieţile sfinţiloru să citiia, ascultătorii neînţelegându şi proroceştile citanii aramă sunându era au ţinbale strigându să auziia" (Mineiul, Buzău, 1698). "M-am îndemnat de am tipărit aciasta de suflete folositoare Psaltire a Proorocului şi Împăratului David pre limba ce obicinuită a să ceti prin Beserecile rumâneşti sloveniasca, fiindu şi lipsă de aciasta pre la Besereci de aciasta dată şi pre la Şcoale pentru învăţătura copiilor" (Psaltire, Buzău, 1701). Episcopul Mitrofan are meritul că prin continuarea tradiţiei de traducere şi tipărire a cărţilor de cult în limba română a contribuit la ridicarea culturală a românilor, fiind socotit un precursor al introducerii definitive a limbii române în biserică.

Cartea, hrană a vieţii sufleteşti

Mitropolitul Antim Ivireanul s-a preocupat foarte mult de ridicarea nivelului de cultură al clerului. Cu această ocazie, mitropolitul Antim s-a preocupat şi de introducerea limbii române în cult. "Şi după câtu ne-au fostu putinţa şi întru înţălesu şi întru rânduiale amu aşăzatu pre alocuri amu şi adaosu în tălmăcire pentru scurtare limbii rumâneşti, aşijdere şi la învăţături şi la rânduiale pentru prostime Preoţiloru şi pentru mai lesnele loru" (Molitvenic, Târgovişte, 1713). Antim Ivireanul în prefaţa "Învăţăturii besereceşti" de la Târgovişte, din 1710, se plânge de neştiinţa lor de carte: "Că între celelalte scârbe ce am de mă rănesc la inimă, iaste aciasta cea mai grea de mă întristez şi mă mâhnesc mai mult, că văz între preoţii miei atâta prostie, atâta neînvăţătură şi atâta nedumireală, cât cunosc că nu puteţi face vreun ajutoriu ticăloasei turme. Şi pentru aceea multă prostie a voastră şi neştiinţă la sfântă carte, m-a îndemnat fiind cuprins de frica dumnezeiască a vă înştiinţa cu această unică cărticea." Prin cărţile tipărite, mitropolitul Antim Ivireanul urmărea luminarea minţii cititorilor prin "adăparea lor cu învăţăturile credinţei creştine... precum acelu înţeleptu Iosifu au umplutu eghypteneştile jitniţe de harna vieţii trupeşti, aşa şi iubirea ta de Dumnezeu ai umplutu sfintele şi dumnezeeştile besereci ale ţării noastre de hrana vieţii sufleteşti" (Molitvelnic, Râmnic, 1706). În timpul mitropolitului Antim Ivireanul s-au tipărit 63 de cărţi, dintre care 39 au fost lucrate de el. După locul de apariţie, aceste cărţi se împart aşa: la Bucureşti s-au tipărit 21 de cărţi, în trei perioade, 1691-1694, 1701-1705, 1715-1716; la Mănăstirea Snagov, între anii 1696-1701, 15 cărţi; la Râmnic, între anii 1705-1707, 9 cărţi; la Târgovişte, între anii 1709-1715, 18 cărţi şi o carte la tipografia Mănăstirii Tuturor Sfinţilor din Bucureşti, în 1716.

În societatea românească de atunci s-a simţit nevoia unui progres în cadrul vieţii sociale, conform mentalităţii timpului. Omul era îndemnat să se încreadă în puterile sale creatoare, era îndemnat spre cugetare şi stimulare a ştiinţei, spre libertatea socială, deoarece se dorea eliberarea de sub jugul străin a neamului românesc, cel puţin în planul spiritual şi cultural.

Ioan BUŞAGĂ

http://www.ziarullumina.ro/articole;1457;1;49354;0;Educarea-poporului-roman-prin-cartea-de-cult.html

Taina Sfântului Maslu în parohia Folea

Duminică, 5.12. 2010 cu începere de la orele 15,00 a fost oficiată Taina Sfântului Maslu în biserica parohială cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. La invitaţia C. Păr. Ioan Sălvan, parohul locului, au poposit în parohie: On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei, C. Păr. Zaharia George de la parohia Voiteg, Ionel Maftei de la parohia Birda, Cristian Popovici de la parohia ucraineană din Timişoara şi Valentin Bugariu de la parohia Colonia Gătaia. Cuvântul de învăţătură a aparţinut Prea Onoratului Părinte Protopop Ioan Prisăcean. De remarcat a fost frumosul cor al credincioşilor din Folea condus de părintele Ioan Sălvan.

Parastas

Duminică, 5.12.2010 după oficierea Sfintei Liturghii a fost săvârşită slujba parastasului de şase săptămâni pentru credinciosul Ioan Sas din Macea (Jud. Arad), fiu al satului nostru. Dumnezeu să-l ierte!

Veşti bune din Suedia

Avem bucuria unor cuvinte de apreciere a revistei parohiale ,,Lumină lină". De astă dată, preotul Gheorghe Borca din Stockholm ne trimite câteva gânduri ale Sfinţiei Sale. Ne bucurăm de ecoul revistei noastre care iată că nu numai a trecut graniţele parohiei căreia îi este adresată dar iată că trece şi graniţele ţării. Preţuirea dăruită obligă pe membrii redacţiei la muncă spornică pe viitor.

Dragă Părinte Valentin,

            Îmi cer iertare că n-am ajuns să ţinem legătura aşa cum mi-aş fi dorit.[...] Avem o situaţie grea cu ridicarea sfintei biserici. Iată au trecut atâţia ani cu aprobările primite dar fără niciun ajutor financiar de la cineva. De asta n-am mai scris nimănui, ne chinuim cum putem şi ne rugăm lui Dumnezeu să ne deschidă calea spre biruinţă. Am primit ajutor de la firmele suedeze care înţeleg situaţia grea şi fără ieşire uneori, a celor care lucrează pentru împlinirea acestei Sfinte Lucrări care sperăm că o vom începe anul viitor. [...]

            Vă felicit pentru frumoasele articole pe care le scrieţi împreună cu redacţia revistei ,,Lumină lină” şi vă dorim în continuare multă putere de muncă şi realizări frumoase în tot ceea ce puneţi suflet spre izbânda şi păstrarea Credinţei. Dumnezeu să vă binecuvinteze.

            În tot iureşul durerilor prin care trecem, dorim şi noi să începem aici publicarea unei reviste religioase şi doresc din inimă să avem o colaborare în acest sens dacă se poate prin articole pe care să le publicaţi în revista dumneavoastră, noutăţi sau propuneri, pe care Cucernicia Voastră Părinte Valentin şi cei din redacţia revistei doresc să le dezvoltăm împreună.

            Din păcate nu avem posibilitatea să plătim articolele dar vor rămîne plătite înaintea lui Dumnezeu strădaniile fiecăruia.

            Dorim familiei Cucerniciei Voastre şi tuturor enoriaşilor parohiei Colonia Gătaia multă sănătate de la bunul Dumnezeu, pace şi linişte sufletească, un sfârşit de an cu speranţa de mai bine şi multă răbdare.

            Cu dragoste şi preţuire frăţească,

Preot Gheorghe BORCA şi familia

Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”, Stockholm

                                    Suedia

Sfânta Liturghie în parohia Berecuţa, filia Mănăstire

Vineri, 3.12. 2010 la invitaţia C. Păr. Zoran Milovanov s-a oficiat Sfânta Liturghie în capela cu hramul ,,Pogorârea Duhului Sfânt" din localitatea Mănăstire, parohia Berecuţa, protopopiatul Deta. Scopul oficierii Sfintei Liturghii l-a reprezentat împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului a copiilor de la şcolile cu clasele I-IV din satele: Berecuţa, Mănăstire şi Sângeorge. La timpul potrivit C. Păr. Valentin Bugariu de la parohia Colonia Gătaia a ţinut cuvântul de învăţătură cu tema: Jertfa credincioşilor şi jertfa Mântuitorului. Gânduri de Crăciun. După încheierea Sfintei Liturghii s-a făcut un scurt popas la Mănăstirea Sfântul Gheorghe unde copiii s-au rugat în biserică însoţiţi de preoţi şi dascălii lor lui Dumnezeu şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe trecându-se prin lanţurile sfântului Mucenic.