Sâmbătă, 20.11. 2010 a avut loc la şcoala cu clasele I-IV din satul Urseni, com. Moşniţa Nouă o nouă întâlnire a Asociaţiei publiciştilor din presa rurală în Banat. Preşedintele Asociaţiei, d-nul Vasile Todi a prezentat un scurt bilanţ al Asociaţiei în anii 2009 şi 2010 printre care se numără premeierea oamenilor de cultură din judeţul Timiş la spectacolele din Săcălaz şi Buziaş. În finalul expunerii a anunţat retragerea sa din această funcţie şi fondarea unei Uniuni a presei rurale din Banatul istoric, o nouă organizaţie a presei fără membrii care să cuprindă asociaţiile de presă şi cultură din judeţ şi din întreg Banatul. Această Uniune va organiza: întâlniri cu cititorii, lansare de carte precum şi susţinerea tipografică a gazetor aflate în dificultate. Domnul Ioan Traia, secretarul general al Asociaţiei publiciştilor din presa rurală în Banat a nuanţat faptul că Asociaţia este legal constituită şi că doritorii se pot înscrie în aceasta. A urmat semnarea unor adeziuni, în urma acestei acţiuni s-au înscris în această Asociaţie publicişti din: Cenad, Gătaia, Giroc, Ferendia, Oraviţa, Recaş, Timişoara şi Urseni. Pentru funcţia de preşedinte va fi interimar P. On. Păr. Vasile Suciu, vicepreşedintele Asociaţiei până la noi alegeri.
În parte a doua a întâlnirii s-a lansat volumul Lumina satului. Repere monografice, Ed. Mirton, Timişoara, 2010, 65 p. a profesorului Ion Murariu din Giroc, un istoric a celor 70 de numere a revistei girocene.