Comunitatea locală din Giarmata Vii păstorită de P. On. Părinte Vasile D. Suciu, preşedintele Asociaţiei presei rurale din Banat reuşeşte să imprime primul număr al revistei satului pe anul 2011. Dincolo de grafică am reţinut valoarea materialelor care poartă iscălitura colaboratoriilor Sfinţei Sale: Acad. Păun Ion Otiman, Lăcrimioara Tomiuc, Manuel Martin ş.a. Am preţinut pentru Dvs. din bogatul cuprins: editorialul Impresii de călătorie - Ţara Haţegului semnat de P. I. Otiman (p. 3); Serata literară dedicată lui Mihai Eminescu la Giarmata Vii cu poezie şi muzică pe versurile Eminului. (p. 3). O sărbătoare a avut loc în biserica parohială, colinde şi poezie, festivalul de colinde ,,Din an în an" care a ajuns la a V-a ediţie. Din revistă mai avem cateheze, raport de activitate al clubului de şah Mediator, poezie în grai ş.a.
Revista poate fi lecturată în format electronic la biblioteca parohială!