Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2011
Preaiubitului cler, cinului monahal
şi dreptmăritorilor creştini
din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl
şi de la Iisus Hristos, Domnul nostru,
iar de la noi arhiereşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, iubiţi credincioşi şi credincioase,
Dăm slavă bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să începem urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti, în care ne străduim, fiecare după putere, să-L însoţim pe Mântuitorul Hristos pe drumul Crucii pentru a muri şi a învia împreună cu El, adică pentru a muri faţă de păcat şi a învia pentru sfinţenie şi fapte bune. Toată viaţa noastră creştină este, de fapt, o moarte şi o înviere împreună cu Hristos Domnul, un efort continuu de a împlini făgăduinţa făcută la Botezul nostru, şi anume că ne lepădăm de Satana şi de toate lucrările lui şi ne unim cu Hristos spre a-I sluji Lui, ca unui Domn şi Împărat, pentru a deveni asemenea Lui în smerenie şi milostivire. Posturile de peste an şi, cu deosebire, Postul cel Mare, al Sfintelor Paşti, sunt prilejuri deosebite în care ne întărim în credinţă şi sporim în iubire milostivă, pe de o parte prin lupta cu patimile egoiste, prin înfrânare de la mâncare şi băutură, de la plăcerile trupeşti şi de la toată fapta cea rea, iar pe de altă parte, prin rugăciune mai multă şi mai curată, prin împăcarea cu semenii noştri, prin înmulţirea binelui faţă de toţi oamenii şi prin împărtăşirea mai deasă cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Duminica de astăzi, numită Duminica Ortodoxiei, are pentru noi, creştinii ortodocşi, o semnificaţie aparte şi o istorie care urcă până în secolul al IX-lea, când Biserica a biruit erezia iconoclastă, care lupta împotriva Sfintelor Icoane.
După mai bine de o sută de ani de controverse şi de lupte împotriva Sfintelor Icoane, provocate de unii împăraţi bizantini, începând cu anul 726, cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci şi al Sfintelor Moaşte a fost restabilit, cu autoritate, de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787, iar apoi, cu solemnitate, de Sinodul de la Constantinopol din anul 843, care a hotărât ca, în prima duminică din Postul Mare, să se sărbătorească biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă. Tot atunci, s-a stabilit ca această duminică să se numească Duminica Ortodoxiei, adică Duminica dreptei credinţe în singurul Dumnezeu adevărat Care ne-a fost descoperit nouă în Iisus Hristos (cf. Ioan 17, 3). Prin urmare, Adevărul este de la Dumnezeu şi Dumnezeu este Adevărul. În acest sens, Însuşi Mântuitorul a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Deci Adevărul nu este un concept abstract, o teorie sau un produs al raţiunii, ci o Persoană veşnic vie, Iisus Hristos, Care S-a făcut Om pentru a descoperi oamenilor adevărul mântuirii şi a le dărui viaţa veşnică, prin credinţa în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Sfinţii Părinţi de la Sinoadele ecumenice, inspiraţi de Duhul Sfânt, au apărat şi au definit adevărul credinţei mântuitoare privind unitatea de fiinţă sau deofiinţimea, egalitatea, distincţia şi conlucrarea Persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; precum şi adevărul credinţei privind Taina Bisericii, a Sfântului Botez, a învierii morţilor şi a vieţii veşnice – aşa cum sunt mărturisite în Crezul ortodox, formulat de primele două Sinoade ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381). În lupta lor cu ereziile, care sunt abateri de la dreapta credinţă, Sfinţii Părinţi, adunaţi în Sinoade ecumenice, au definit şi adevărul credinţei privind dumnezeirea şi omenitatea Persoanei Mântuitorului Iisus Hristos, calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Maicii Domnului, a pururea Fecioarei Maria, dar şiadevărul privind cinstirea Sfinţilor, a Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte, deoarece adevărul credinţei este baza adevăratei comuniuni de viaţă cu Dumnezeu. De aceea, adevărul dogmelor de credinţă este mărturisit în viaţa liturgică a Bisericii, ca mister sau taină a mântuirii, adică a unirii omului cu Dumnezeu prin har, pentru a dobândi viaţa veşnică.
Astfel, Ortodoxia este prin excelenţă mistică. Pentru noi, ortodocşii, taina credinţei nu este simplu obiect de speculaţie intelectuală, ci ea se trăieşte în stare de rugăciune, de închinare lui Dumnezeu şi de cinstire a Sfinţilor Lui în Sfânta Biserică. Întrucât credem în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ne închinăm Preasfintei Treimi, mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat; preacinstim pe Maica Domnului ca fiind, în acelaşi timp, Mamă şi Fecioară; cinstim (venerăm) pe Sfinţii lui Dumnezeu şi Sfintele lor Icoane, precum cinstim Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie, care nu sunt simplă materie, ci materie sfinţită sau purtătoare de har, aflându-se în legătură spirituală cu Hristos şi cu Sfinţii Lui. Cinstim şi Sfintele Moaşte ale Sfinţilor, întrucât acestea sunt arvuna învierii trupului şi a transfigurării sau înnoirii universului actual în cer nou şi pământ nou, la venirea întru slavă a lui Hristos (cf. Apocalipsa 21).
Însă Ortodoxia nu este numai dreapta credinţă, ci şi dreapta trăire în Hristos. După cum ştim, în limba greacă „orthodox” înseamnă atât „dreptcredincios”, cât şi „dreptmăritor”. Ortodox este deci cel care-L preamăreşte cu adevărat pe Dumnezeu prin mărturisirea dreptei credinţe, dar şi prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii şi prin trăirea dreaptă şi faptele bune săvârşite după poruncile Lui.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Aşa cum am spus, în Duminica Ortodoxiei prăznuim biruinţa dreptei credinţe asupra ereziilor care au pus la încercare viaţa credincioşilor din primul mileniu al Bisericii creştine. În acele vremuri, mulţi ierarhi, monahi şi preoţi, ca şi foarte mulţi credincioşi au suferit nenumărate persecuţii, bătăi, închisori, exiluri şi chiar moartea pentru curajul de a cinsti şi apăra Sfintele Icoane.
Slujbele Vecerniei şi Utreniei din Duminica Ortodoxiei sunt alcătuite din cântări referitoare la icoana Mântuitorului Iisus Hristos, Care, aşa cum au arătat Sfinţii Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, este prototipul şi justificarea tuturor Sfintelor Icoane. Prin urmare, Sfintele Icoane sunt parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii, întrucât prin ele se mărturiseşte adevărul că Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut S-a făcut văzut, adică Om, pentru a uni pe oameni cu Dumnezeu. De aceea, nu ne putem imagina o biserică ortodoxă fără icoane; nu putem sluji Sfânta Liturghie sau orice altă slujbă fără să avem în faţa noastră cel puţin icoana Mântuitorului şi icoana Maicii Domnului. Frumuseţea şi atmosfera de taină sau mistică ale unei biserici ortodoxe se datorează mai ales Sfintelor Icoane şi frescelor care o împodobesc. Aceasta se explică prin faptul că Sfânta Icoană nu este un simplu tablou de inspiraţie religioasă, ci o artă sacră sau sfântă şi o prezenţă harică a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor, prezenţă pe care o simt credincioşii când se roagă Sfinţilor reprezentaţi pe Sfintele Icoane.
În Ortodoxie însă, nu numai locaşul bisericii este împodobit cu Sfinte Icoane, ci şi casa familiei creştine, numită simbolic biserica de acasă, unde ar trebui să se adune zilnic la rugăciune toată familia: părinţii, împreună cu toţi copiii şi cu bunicii. Rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane este mai intimă şi mai profundă. Făcută cu smerenie şi concentrare deplină, rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane ne aprinde inima de dragoste şi evlavie faţă de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de Sfinţi, care ne ajută să iubim pe toţi oamenii, întrucât toţi sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, suflând în faţa lui suflare de viaţă. Aşa a devenit omul „fiinţă vie“ (Facerea 1, 26; 2, 7). Apoi primii oameni, Adam şi Eva, au primit porunca: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facerea 1, 28). Prin urmare, tot omul care vine în lume poartă în el pecetea chipului lui Dumnezeu, care face din el o persoană unică şi irepetabilă, plină de mister, o fiinţă ireductibilă la lumea materială şi având un destin veşnic. Viaţa persoanei umane este cel mai mare dar al lui Dumnezeu, iar această viaţă începe în momentul conceperii, al apariţiei embrionului viu. Din acel moment, omul este „suflet viu”, adică persoană care poartă în sine chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi este chemată la viaţa veşnică. De la concepere până la naştere şi apoi până la sfârşitul vieţii pământeşti, omul creşte, se maturizează şi se împlineşte în comuniune cu Dumnezeu şi cu se-menii săi, iar după moartea trupului, sufletul omului rămâne viu, având conştiinţă şi memorie spirituală, întrucât este chemat la viaţa veşnică.
Prin urmare, dacă suntem creştini, trebuie să afirmăm mereu că viaţa omului, ca dar sfânt al lui Dumnezeu, îşi are începutul în momentul conceperii sau al apariţiei embrionului viu. Ca atare, dreptul la viaţă începe cu dreptul embrionului de a se dezvolta în pântecele mamei sale şi dreptul fătului de a se naşte. Cine ucide viaţa embrionului sau a fătului săvârşeşte păcatul omuciderii. Din nefericire, crima avortului, fie că este provocat prin medicamente, fie prin operaţie chirurgicală, este astăzi foarte răspândită în lume, iar România se află, din păcate, pe lista primelor ţări din lume în ceea ce priveşte rata avorturilor. Păcatul acesta înfricoşător nu rămâne fără urmări asupra sănătăţii celor ce-l săvârşesc, asupra familiei şi asupra societăţii umane. Fericirea întemeiată pe crimă nu poate fi binecuvântată de Dumnezeu, deoarece prin crimă asupra omului este ucisă iubirea de oameni.
Cele mai multe suferinţe în lumea de astăzi vin tocmai din lipsa iubirii milostive şi mărinimoase dintre oameni şi din lipsa de întrajutorare. Mulţi oameni se simt singuri, părăsiţi, descurajaţi, neînţeleşi; îşi caută scăpare în alcool, în desfrâu, în droguri sau în patimi egoiste, care îi distrug treptat sufleteşte şi trupeşte. De aceea, ei au nevoie de ajutorul Bisericii, pe care Sfinţii Părinţi o numesc „spital duhovnicesc”. În Biserică, în starea de comuniune cu Dumnezeu, cu Sfinţii Lui şi cu ceilalţi credincioşi, oamenii trăiesc intens viaţa ca dar al lui Dumnezeu, care trebuie apărat, cultivat şi sfinţit. Desigur, astăzi multe suferinţe vin şi din starea de sărăcie materială, care se adânceşte mereu în ţara noastră şi în lume, pentru că a crescut lăcomia celor ce vor să se îmbogăţească rapid şi cu orice preţ. Din acest motiv, Biserica încearcă să organizeze o asistenţă social-caritabilă cât mai extinsă, îndemnând pe cei ce au mai multe bunuri materiale să ofere celor care au mai puţin sau nu au nimic. Astfel, prin contribuţia credincioşilor săi, în primul rând, dar şi prin alte contribuţii, Biserica noastră a dezvoltat până acum numeroase programe de asistenţă socială, filantropică sau caritabilă, ca de pildă: cantine pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni, unităţi medicale pentru bolnavi ş.a.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Tocmai pentru a continua aceste programe şi pentru iniţierea altora noi a devenit deja o tradiţie ca, în Duminica Ortodoxiei, să se realizeze în toate bisericile din ţară, iar începând cu anul acesta, 2011, şi în parohiile ortodoxe din Diaspora românească, o colectă pentru Fondul Central Misionar al Bisericii Ortodoxe Române. De aceea, vă îndemnăm să oferiţi, cu inimă bună, ajutorul frăţiilor voastre, arătând astfel solidaritatea cu cei mai lipsiţi semeni ai noştri. Să nu uităm niciodată că în chipul omului flămând, al celui gol, al celui bolnav, al celui din închisoare, al celui trist şi suferind vine tainic, spre noi, Hristos Însuşi. Prin urmare, tot binele, spiritual sau material, pe care-l facem semenilor noştri, îl facem lui Hristos Însuşi, Care ne va binecuvânta cu darurile Sale aici, pe pământ, şi la Judecata de Apoi (cf. Matei 25). Întrucât Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne asigură că „mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35), nimeni nu va sărăci pentru că a ajutat pe cei aflaţi în nevoi, ci orice om sărăceşte cu adevărat numai când devine suflet mic şi rece, deoarece împiedică lucrarea iubirii milostive a lui Dumnezeu în lume şi uită porunca Mântuitorului: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36).
Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate, să petreceţi vremea Postului Mare cu mult folos duhovnicesc şi să ajungeţi cu pace, sănătate şi bucurie la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
† D a n i e l
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
şi
Locţiitor de Mitropolit al Clujului,
Albei, Crişanei şi Maramureşului
† Teofan
Arhiepiscopul Iaşilor şi
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu
Arhiepiscopul Sibiului şi
Mitropolitul Ardealului
† Irineu
Arhiepiscopul Craiovei şi
Mitropolitul Olteniei
† Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei şi
Mitropolitul Banatului
† Petru
Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor
† Serafim
Arhiepiscopul Ortodox Român al
Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Iosif
Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei
Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român
al Europei Occidentale şi Meridionale
† Nifon
Mitropolit onorific,
Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Andrei
Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Gherasim
Arhiepiscopul Râmnicului
† Epifanie
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† Eftimie
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului
† Calinic
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei
Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae
Arhiepiscopul Ortodox Român al
celor două Americi
† Justinian
Arhiepiscop onorific,
Episcopul Ortodox Român al
Maramureşului şi Sătmarului
† Ioan
Arhiepiscop onorific,
Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Corneliu
Episcopul Huşilor
† Lucian
Episcopul Caransebeşului
† Sofronie
Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei
† Vincenţiu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie
Episcopul Giurgiului
† Sebastian
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion
Episcopul Tulcii
† Petroniu
Episcopul Sălajului
† Gurie
Episcopul Devei şi Hunedoarei
† Daniil
Episcop-locţiitor (administrator) al
Episcopiei Daciei Felix
† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Ungariei
† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei
Episcopul Ortodox Român al
Spaniei şi Portugaliei
† Macarie
Episcopul Ortodox Român
al Europei de Nord
† Mihail
Episcopul Ortodox Român
al Australiei şi Noii Zeelande
† Ciprian Câmpineanul
Episcop-vicar patriarhal
† Varlaam Ploieşteanul
Episcop-vicar patriarhal
† Varsanufie Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Andrei Făgărăşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Irineu Bistriţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului şi Clujului
† Vasile Someşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Marc Nemţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Germaniei, Austriei şi
Luxemburgului
† Emilian Lovişteanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioachim Băcăuanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului
† Ioan Casian de Vicina
Episcop-vicar Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe
Române a Maramureşului şi Sătmarului
