Numărul din
mai-august al revistei locale din Ferendia ,,Vatra satului” propune cititorilor
din imediata ei apropiere dar și iubitorilor de presă rurală câteva articole
deosebite numai bune de citit în aceste zile toride de vară.
Șirul acestora
se deschide cu Editorialul, ,,O întâlnire de suflet” iscălit de prof. Ioan
Traia. O cronica a unui eveniment deosebit: reîntâlnirea promoției din 1967 a Școlii Gimnaziale din
sat la 50 de ani de la absolvire. Au fost prezenți: profesori și elevi, s-a
strigat încă o dată catalogul, s-au depănat amintiri. Al doilea moment a fost
realizat prin oficierea Te-Deumului în biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” de
către preotul Tiberiu Gherasim, parohul locului.
Prof. Iosif
Marius Circa îmbogățește sufletul cititorilor cu două materiale: o incursiune
în poezia patriotică a lui Coșbuc în articolul ,,Ei și-au iubit țara, limba și
neamul” și o creație poetică personală: ,,Nostalgii de pe dealul Boază”.
Părintele
Tiberiu Gherasim în articolul ,,Adormirea Maicii Domnului” face o incursiune
catehetică în istoricul sărbătorii care patronează biserica din Ferendia.
La final este
prezentată cartea Monografiștii satelor
bănățene, Ed. Eurostampa, Timișoara, 2017, lucrare iscălită de prof. Ioan
Traia, un veritabil Dicționar al slujitorilor satului bănățean de astăzi.
Revista poate
fi consultată la adresa: http://www.banaterra.eu/biblioteca/reviste/reviste-rurale-si-parohiale-integrale/vatra-satului