De curând lumea creștină a luat cunoștință prin presă de hotărârea Turciei
de a transforma Sfânta Sofia dintr-un muzeu într-o moscheie. Bazilica
Înțelepciunii a fost finalizată de ,,ultimul împărat roman din Răsărit”,
Iustinian cel Mare care a inaugat o epocă în istoria picturii bizantine. Figura
împăratului roman din Răsărit se păstrează într-o biserică din Apusul Europei:
,,În biserica San Vitale din Ravena, se văd pe pereții absidei două tablouri
mari în mozaic. La stânga, un împărat, îmbrăcat într-un costum bogat, strălucind
de aur și de pietre scumpe, cu picioarele încălțate cu purpură, cu capul
încoronat și înconjurat de nimbul pe care bizantinii îl atribuiau regilor ca și
sfinților, aduce darurile sale bisericii terminate prin grija lui…”[1].
Împăratul Iustinian a consus Imperiul Roman din Orient aproape patruzeci de ani
(527-565) cu frumoase rezultate în toate domeniile. În urma lui Iustinian au
rămas la Constantinopol două edificii sacre construite în timpul său, biserica
Sfinții Apostoli și biserica Sfânta Sofia. Dacă în vremea lui Iustinian cea
din urmă biserică era decorată în cupolă cu o cruce imensă, figurile umane în
cele două biserici au apărut în vremea lui Iustin al II-lea (565-578). Prin
pictură s-a dorit demonstrarea omniprezenței Trinității divine și dubla natură
divină și umană a lui Hristos. Printre scenele reprezentative erau aici Buna
Vestire, Nașterea și Botezul lui Hristos, Schimbarea la Față, minunile lui
Hristos, Răstignirea, Învierea, Înălțarea la Cer, precum și Sfînta Treime și
Hristos șezând pe tron în veșmânt de judecător[2].
Sufletul și frumusețea
Sfintei Sofii rămân însă la interior, și minunea ei, cupola de 31 de metri în
diametru și înaltă de 54 de la fața pământului, lasă o mare impresie și poate fi asemănată cu mărețele cupole de la Santa Maria del Fiore din Florența și de
la Sfântul Petru din Roma, fiecare cu originalitatea ei.
Prin concepția sa
îndrăzneață, prin condițiile în care s-a lucrat, Biserica Înțelepciunii n-a
putut să fie întrecută de alta, când și modelele, și idealul artistic s-au
schimbat, și condițiile de viață n-au mai fost aceleași[3].
După cucerirea Constantinopolului în 1453, Sfânta
Sofia a fost prefăcută în moschee. Au fost ridicate în timp cele patru minarete
și s-a intervenit asupra picturii interioare. După sucombarea Imperiului Otoman
și apariția Republicii Turcia în 29 octombrie 1923, Sfânta Sofia a fost
proclamată muzeu național stare în care se află până astăzi.
Dan Puric mărturisea vizavi de demolarea unor
catedrale din Apus, că zidurile care cad
sub lama buldozerelor sunt impregnate de
duhul rugăciunii, același lucru se intâmplă și în cazul Sf. Sofii. Bucuria și
tristețea unor suflete au dat trăinicia unor ziduri care datorită vechimii și a
valorii s-au transformat într-un muzeu. Astăzi acest muzeu va ajunge o moschee
și integrată cultului islamic și scoasă din circuitul muzeal european. Păcat!
[1] Charles Diehl, Figuri bizantine, Editura pentru Literatură, București, 1969, vol.
II, p. 355.
[2] Viktor Lazarev, Istoria picturii bizantine, vol. I, trad. Florin Cririțescu,
Editura Meridiane, București, 1980, p. 149-150.
[3] Alexandru Naum, Istoria Artei de la începutul Creștinismului până în secolul al
XIX-lea, Ediție îngrijită de Rodica Pandele, Editura Paideia, București,
2000, p. 267-268.
