sâmbătă, 24 aprilie 2021

Săptămâna Mare și cea Luminată în parohia Birda (25 aprilie – 7 mai)

 

Sâmbătă, 24 aprilie, ora 16,00, Sângeorge, Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia);

Duminică, 25 aprilie, ora 9,00, Birda, Sfânta Liturghie;

                                   ora 11,00 Sângeorge, Rugăciunea de sfințire a ramurilor de salcie;

                                                 ora 16,00 Birda, Denie;

            Luni, 26 aprilie, ora 16,00, Birda, Denie;

            Marți, 27 aprilie, ora 16,00 Birda, Denie;

            Miercuri, 28 aprilie, ora 8,00 Spovedirea bolnavilor la Birda și Sângeorge;

                                                ora 16,00, Sângeorge, Denie;

            Joi, 29 aprilie, ora 9,00, Birda, Sfânta Liturghie unită cu Vecernia;

                                      ora 16,00 Denia celor 12 Evanghelii;

            Vineri, 30 aprilie, ora 15,00, Sângeorge, Vecernia punerii în mormânt; Denia Prohodului Domnului;

                                               ora 18,00, Birda, Vecernia punerii în mormânt; Denia Prohodului Domnului;

            Sâmbătă, 1 mai, ora 22,00, Sângeorge, Slujba Învierii;

                                         ora 24,00, Birda, Slujba Învierii;

            Duminică, 2 mai, ora 10,00, Birda, Sfânta Liturghie;

                                          ora 16,00, Sângeorge, Vecernia Învierii;

            Luni, 3 mai, ora 9,00, Sângeorge, Sfânta Liturghie;

                                  ora 11,00, Sângeorge, Pomenirea morților în cimitir;

                                  ora 13,00 Birda, Pomenirea morților în cimitir;

            Marți, 4 mai, ora 10,00 Birda, Sfânta Liturghie;

            Vineri, 7 mai, ora 10,00 Birda, Sfânta Liturghie;

                                                                  Sfințirea Apei.

           


duminică, 18 aprilie 2021

Taina Sfântului Maslu în parohia Voiteg

 

   În Duminica a V-a din Postul Mare a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște în biserica cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Voiteg, protopopiatul Deta.

    La invitația P. C. Părinte Dragan Giorgiev, parohul locului, au slujit P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei, P. C. Părinți Zaharia George (pensionar), Valentin Bugariu (parohia Birda) și Ionuț Mania (parohia Liebling).

  Cuvântul de învățătură a fost susținut de P. On. Părinte Protopop care a vorbit despre importanța credinței pentru lumea de astăzi.

   S-au împărtășit de darurile Sfintei Taine a Maslului, mai mulți credincioși din parohie și din cele vecine.


duminică, 11 aprilie 2021

Taina Sfântului Maslu în parohia Gătaia

 

   În Duminica a IV-a din Postul Mare a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu în biserica cu hramul ,,Învierea Domnului” din parohia Gătaia, protopopiatul Deta.

  La invitația P. C. Părinte paroh Călin Negrea au slujit P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei și P. C. Părinți Ioan Babun (parohia Sculea), Valentin Bugariu (parohia Birda), Iulian Popa (parohia Colonia Gătaia) și Sebastian Andrei Petrescu (parohia Percosova).

     Cuvântul de învățătură a fost susținut de către Preaonoratul Părinte Protopop care a vorbit celor prezenți de semnificația Sfântului Ioan Scărarul pentru spiritualitatea creștină ca un autor care ,,a trăit cele ce a scris și a scris cele ce a trăit”. Totodată treaptă cu treaptă, creștinul poate ajunge la desăvârșire practicând virtuțile și lăsând în urmă patimile și păcatele. Taina Sfântului Maslu săvârșit este un bun prilej de comuniune în rugăciune și împărtășire de harul dumnezeiesc.

     Răspunsurile la Sfânta Taină au fost date de Corul ,,Doina” al Parohiei Gătaia.

   S-au bucurat de comuniunea liturgică mai mulți credincioși din parohie, din cele vecine și chiar din altele mai îndepărtate geografic.


Taina Sfântului Maslu în parohia Liebling

 

   Duminică 11 aprilie a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de obște în biserica cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Liebling, protopopiatul Deta.

  La invitația P. C. Părinte Ionuț Mania, parohul locului au slujit P. C. Părinți Daniel Hlodec (Catedrala Mitropolitană), Dragan Giorgiev (parohia Voiteg), Ștefan Marenciuc (parohia Stamora Română) și Radu Ilie (parohia Cerna).

    Cuvântul de învățătură a fost pregătit și susținut de părintele Dragan Giorgiev care plecând de la prima pericopă evanghelică de la Sfânta Liturghie (Marcu 9, 17-32) a dezvoltat semnificația unității și a credinței pentru viața de astăzi.

      S-au bucurat de rugăciunea comună, de lecturile biblice și de eleoungere mai mulți credincioși din parohie.


miercuri, 7 aprilie 2021

,,Bocșa Culturală” nr. 112 / 2021

 

   Cu bucurie am primit prin poșta electronică primul număr pe 2021 al prestigioasei revistei de cultură ,,Bocșa Culturală”. Editată de Biblioteca Orășenească ,,Tata Oancea” din Bocșa prin strădania doamnei Bibliolog Gabriela Șerban, managerul instituției oferă cititorilor fideli din vatra apropiată sau mai îndepărtată a orașului de pe Bârzavă dar și iubitorilor de istorie și cultură bănățeană pagini bine conturate prin tematică și abordare doldora de fapte, contribuții, evenimente, educație dar și literatură (poezie, eseu, proză).

   Editorialul acestui număr iscălit de Gabriela Șerban, ,,La final de an să rostim un sincer Mulțumesc! La începul de an rostim o dorință: să ne fiți alături”, își propune să ilustreze activitatea Biblioteii din Bocșa în cursul anului 2020. În condiții deloc prielnice interacțiunii în sălile instituției s-au realizat în spațiul virtual, în paginile unor volume comemorări și file de istorie locală. Amintim cu acest prilej, volumul Portrete de preoți și teologi ortodocși din Bocșa de ieri și de azi (autori Gabriela Șerban și Valentin Costea) care prezintă medalioanele unor clerici și teologici cunoscuți sau mai puțini știuți.

        Din cuprinsul revistei am remarcat rubrica ,,Evenimente” care prezintă activitățile inițiate și realizate de Bibliotecă, dar și alte rubrici devenite tradiționale: ,,Să ne prețuim valorile!”; ,,Dascăli de frunte”; ,,Remember” ș. a.

     Prin gând și cuvânt adresăm de pe acum felicitări ostenitorilor, colaboratorilor și cititorilor acestei reviste. Doamnei manager Gabriela Șerban și celorlalți colaboratori ani teferi și alte numere de revistă, alte noi volume și activități culturale spre bucuria celor care caută astfel de momente de înălțare sufletească.

      Felicitări!


marți, 6 aprilie 2021

,,Foaia Săcoșană”, nr. 39 / 2021

 

   A apărut de curând primul număr pe anul 2021 al revistei ,,Foaia Săcoșană”, periodicul comunității din Sacoșu Mare din județul Timiș. Acest număr surprinde prin calitatea și diversitatea scriiturii, dar și prin noua concepție grafică izvodită de ziaristul profesionist Nicolae Toma.

  În cuprinsul a opt pagini cititorii regăsesc recuperări istorice, cronică culturală, incursiuni în cultura tradițională, prezentări de carte, istorie și statistică locală, zodiac, reclame ș. a.

    Ne-a reținut atenția câteva contribuții pe diverse teme iscălite de prof. Gheorghe Lungu, ,,Unirea națiunea a făcut-o” cu privere la contribuția lui M. Kogălniceanu la Unirea Principatelor Române; ing. Vasilie Iacob, ,,Dezvelirea bustului fostului mitropolit al Banatului, Vasile Lăzărescu”, o cronică a evenimentului bisericesc și cultural care a avut loc în localitatea Cornești (jud. Timiș); Delia Pop, ,,Legenda lui Dragobete” și Adriana Horje, ,,Situația Bisericii și a școlii din Sacoșu Mare și Hodoș în perioada interbelică”.

      Felicitări colectivului redacțional și prof. Gheorghe Lungu pentru noua concepție grafică dar și pentru abordarea unor teme atât de actuale în cultura rurală bănățeană.


duminică, 4 aprilie 2021

Taina Sfântului Maslu în parohia Sculea

 

   În Duminica a III-a din Postul Mare prin grija P. C. Părinte Ioan Babun a fost oficiată Taina Sfântului Maslu în biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din parohia Sculea, protopopiatul Deta.

  Cu acest prilej au slujit P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei și P. C. Părinți Ionel Rujan (parohia Opatița), Petru Achim (parohia Banloc), Valentin Bugariu (parohia Birda), Călin Negrea (parohia Gătaia), Iulian Popa (parohia Colonia Gătaia) și Ioan Babun, preotul locului.

  Cuvântul de învățătură a fost susținut de Preaonoratul Părinte Protopop care a tâlcuit pornind de la pericopa duminicală (Marcu 8, 34-38; 9, 1) semnificația jertfei pentru mântuire. Asumarea crucii de către credincios este o parte a mântuirii subiective la care este chemat fiecare creștin.

     S-au bucurat de părtășia rugăciunii, de citirile scripturistice și eleoungere mai mulți credincioși din parohia Sculea și din cele învecinate ei.