În Duminica a IV-a din Postul Mare a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu
în biserica cu hramul ,,Învierea Domnului” din parohia Gătaia, protopopiatul
Deta.
La invitația P. C. Părinte
paroh Călin Negrea au slujit P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei și
P. C. Părinți Ioan Babun (parohia Sculea), Valentin Bugariu (parohia Birda),
Iulian Popa (parohia Colonia Gătaia) și Sebastian Andrei Petrescu (parohia
Percosova).
Cuvântul de învățătură a
fost susținut de către Preaonoratul Părinte Protopop care a vorbit celor
prezenți de semnificația Sfântului Ioan Scărarul pentru spiritualitatea creștină
ca un autor care ,,a trăit cele ce a scris și a scris cele ce a trăit”. Totodată
treaptă cu treaptă, creștinul poate ajunge la desăvârșire practicând virtuțile
și lăsând în urmă patimile și păcatele. Taina Sfântului Maslu săvârșit este un
bun prilej de comuniune în rugăciune și împărtășire de harul dumnezeiesc.
Răspunsurile la Sfânta Taină au fost date de Corul ,,Doina” al Parohiei Gătaia.
S-au bucurat de comuniunea liturgică mai mulți credincioși din parohie, din cele vecine și chiar din altele mai îndepărtate geografic.