marți, 30 noiembrie 2021

Sărbătorirea Sfântului Apostol Andrei la Birda

 

   Marți, 30 noiembrie a fost sărbătorit Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda. Prăznuirea a debutat în Ajun cu oficierea Slujbei Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia). În ziua cinstirii Sfântului Apostol a fost oficiată Sfânta Liturghie.

  La momentul pomenirii celor adormiți a fost săvârșită o ectenie pentru Pr. Prof. Nicolae Belean, care a trecut la cele veșnice.

    S-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului mai mulți copii și tineri din parohie.

      Cuvântul de învățătură ,,Identitatea românească” a fost pregătit și susținut de către P. C. Părinte Valentin Bugariu, parohul locului. Vorbitorul a scos în evidență componentele identității românești: originea, limba, cultura și religia.

        După otpustul Sfintei Liturghii a fost organizat un Recital de cântece patriotice și colinde în cinstea Zilei Naționale a României. Piesele au fost interpretate de elevii: Denisa și Tudor Peia, Sofia Viman, Bogdan Filip și prof. Manuela Matits, directorul adjunct al Școlii Gimnaziale din Săcălaz.

         La mulți ani România! La mulți ani dragi români!


luni, 29 noiembrie 2021

Privilegiul de a-l fi cunoscut pe Părintele Nicolae Belean

 

   Suntem în această lume, ceea ce am primit din darul nașterii noastre de la părinții noștri, care cu trudă și sudoare ne-au oferit din ce le-a lipsit lor, însă devenim oameni prin educație și aici un rol fundamental l-au avut dascălii care ne-au învățat din tainele disciplinelor pe care aceștia le predau. Unul din acești Dascăli a fost regretatul profesor și muzicolog Nicolae Belean care a trecut în lumea cea fără de dor, în Ziua Învierii din luna noiembrie, ziua 28.

  Dintru început mărturisesc că am fost un admirator al științei glasurilor bisericești, pe care Părintele Profesor ni l-a împărtășit în timpul anilor de școală. A fost un iubitor al muzicii bisericești bănățene căreia i-a dedicat mai multe studii, articole și volume și chiar disertația doctorală: ,,Trăsăturile caracteristice ale muzicii religioase bănățene, evoluția în timp și originea sa bizantină”.

       Cu generozitate ne-a primit pe toți la Corul Facultății, la Corul Catedralei, iar apoi cu delicatețe s-a despărțit de cei care nu răspundeau exigențelor muzicale ale Sale.

    Cu bunătate și înțelegere ne-a învățat și apoi a verificat cunoștințele la examenele de sfârșit de semestru. O vreme cât a fost inspector școlar pentru disciplina Religie, i-a sprijinit pe toți studenții care din diferite motive au dorit să predea. Pentru fiecare a găsit un loc unde să-și înceapă activitatea didactică.

       Nu voi vorbi de calitatea muzicală a Părintelui Profesor pentru că nu sunt îndreptățit, însă nu pot să nu observ că învățăceii nu l-au uitat, l-au prețuit și iubit. Cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață, prof. drd. Florin Nicolae Șincari i-a tipărit un volum omagial Preotul Conf. univ. dr. Nicolae Belean – O viață închinată muzicii bisericești bănățene, 244 p.

     Personal am rămas nedespărțit de Părintele Profesor care a rămas în casa mea prin imprimările făcute, fie lucrări corale, fie glasurile bisericești. Ultima dată când am avut privilegiul să-l reîntâlnesc pe Părintele Nicolae Belean a fost în biserica din Giarmata Vii, cu prilejul pomenirii unui alt Profesor, Părintele Aurel Jivi.

       Dumnezeu să-l odihnească cu drepții, iar pe noi să ne ierte dacă i-am pricinuit vreun necaz!


duminică, 28 noiembrie 2021

Lansare de carte în parohia Gătaia

 

În Duminica a 30-a după Rusalii, a fost oficiată Utrenia și Sfânta Liturghie, în biserica parohială, cu hramul ,,Învierea Domnului”, de către P. On. Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei și P. C. Părinte Călin Negrea, parohul locului.

După otpustul Sfintei Liturghii, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru protopopul și scriitorul Mihail Gașpar, de la a cărei trecere la cele veșnice s-au împlinit în 27 noiembrie, 92 de ani. Cu acest prilej au slujit alături de cei doi clerici amintiți P. On. Părinte Prof. Daniel Alic și P. C. Părinte Valentin Bugariu de la parohia Birda.

În continuare a fost prezentat volumul Gătaia. Monografie, Editura Sitech, Craiova, 2021, 441 p, iscălit de părintele Valentin Bugariu.

Șirul vorbitorilor a fost deschis de Părintele Prof. Dr. Daniel Alic care a apreciat acest demers științific, din care cititorul poate dobândi curaj, tărie, verticalitate, onestitate, valori care răsar din caracterul moral al cărții.

Prof. Herbert Weissmann, co-autor al Monografiei comunei Gătaia, Timișoara, 1972 a vorbit de cărțile pe care le-a semnat, cea dedicată Liceului (1971) și Comunei (1972) și care oferă celor care le parcurg ,,îmbogățire sufletească”.

Autorul cărții lansate a vorbit despre ,,Gătaia de ieri, de azi și dintotdeauna” în care a expus munca de documentare, etapele principale ale conținutului și s-a oprit la contribuțiile școlare și bisericești ale microzonei cercetate.

Cuvinte de felicitare le-a adresat părintele Valentin Bugariu, vorbitorilor, P. On. Părinte Protopop și P. C. Părinte Călin Negrea, gazda și organizatorul acestui moment religios-cultural, precum și credincioșilor prezenți.


duminică, 21 noiembrie 2021

Centenarul unui episcop român la Sângeorge

 

   Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, a fost sărbătorit și în parohia Birda. În Ajun, a fost săvârșită Vecernia unită cu Litia, în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din Birda, urmată în ziua prăznuirii, de Utrenie și Sfânta Liturghie, în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sângeorge”.

   La momentul predicii a fost citită Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului, care a vorbit de semnificația Anului Omagial și Comemorativ pentru credincioșii din Patriarhia Română.

         S-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului mai mulți copii și credincioși, din filia Sângeorge și din parohia Birda.

      Duminică seara, s-a desfășurat în biserica din Sângeorge activitatea religioasă, catehetică și filantropică ,,Centenarul unui episcop român”. Activitatea a debutat cu slujba Vecerniei și a fost urmată de susținerea unei cateheze ilustrate intitulate: ,,Episcopul Emilian Birdaș la Centenar (1921-2021)”. Incursiunea catehetică s-a datorat împlinirii pe 23 noiembrie a 100 de ani de la naștere și a urmărit prezentarea etapelor vieții și slujirii ierarhului ardelean și a fost pregătită din trei motive: 1). Jertfelnicia unei vieți și contribuția la cunoașterea literaturii vechi bisericești; 2. Originea maramureșeană a vlădicii, născut în Rohia, de unde mulți consăteni ai acestuia au luat drumul Banatului și s-au așezat la Sângeorge; 3). Legăturile episcopului Emilian cu Banatul.

         Cateheza a fost urmată de o expoziție de carte și de vizionarea filmului documentar ,,Călătorie către Evul de Mijloc. Biserica Mănăstirii Râmeț”, produs de Televiziunea Trinitas, a Patriarhiei Române.


miercuri, 17 noiembrie 2021

Întâlnire catehetică

 

Marți, 16 noiembrie a avut loc o întâlnire catehetică inițiată de Sectorul de Învățământ și activități al Arhiepiscopiei Timișoarei condus de Pr. Consilier Nichifor Tănase în colaborare cu Inspectoratul Județean Timiș și Fundația ,,Noi Orizonturi”.

Cu acest prilej au fost prezenți la această întâlnire d-na Daniela Buzatu, Inspector de Religie, membri ai Fundației amintite, P. On. Părinți Protopopi, referentul catehetic al Arhiepiscopiei Timișoarei, profesori, preoți, responsabilii cu activitățile catehetice din protopopiate ș. a..

Din partea Protopopiatului Deta au participat la aceste lucrări P. On. Părinte Protopop Ciprian Boșca și P. C. Părinți Valentin Bugariu de la parohia Birda și Georgian Popovici de la parohia Stamora Germană.


luni, 8 noiembrie 2021

Hramul bisericii de la Sângeorge

 

   La sărbătoarea închinată Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, biserica filială din Sângeorge și-a cinstit hramul. Sărbătoarea a debutat în Ajun cu Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia) și continuată în ziua sărbătorii cu Sfânta Liturghie și Ritualul tăierii colacului.

         Cuvântul de învățătură a fost pregătit de către P. C. Părinte Valentin Bugariu, parohul locului care pornind de la pericopa evanghelică citită la Utrenie (Matei 13, 24-30; 27-43), a vorbit despre lucrarea Sfinților Îngeri în viața oamenilor și rostul cinstirii acestora în viața de zi cu zi.

       După terminarea serviciului liturgic s-a făcut pomenirea de obște a credincioșilor adormiți în cimitirele din Sângeorge și Birda. Astfel că ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor!”.


marți, 2 noiembrie 2021

Conferință preoțească de toamnă în protopopiatul Deta

   Marți, 2 noiembrie cu începere de la orele 16,00 au avut loc în biserica cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”, din Deta lucrările conferinței de toamnă, dedicată Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.

   Conferința a debutat cu Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, oficiat de un sobor format din P. C. Părinți Daniel Rusan (parohia Livezile), Marius Crăciunescu (parohia Clopodia) și Pavel Jijița (parohia Moravița). Parte din condacele și icoasele Acatistului au fost citite de preoții Protopopiatului.

    Cuvântul de întâmpinare al Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului și al Preaonoraților Părinți Mircea Szilagyi, consilier eparhial și dr. Cosmin Panțuru, profesor la Facultatea de Teologie din Timișoara a fost rostit de Preaonoratul Părinte Protopop Ioan Prisăcean.

      În prima parte au fost prezentate de părintele prof. Cosmin Panțuru noutățile noului Regulament de funcționare al cimitirelor parohiale, în ceea ce privește înființarea și administrarea acestuia, care să întărească caracterul sacru al acestui teren. În continuare părintele cons. Mircea Szilagyi a abordat câteva situații speciale ivite cu prilejul înhumării: incinerarea unor persoane trecute la cele veșnice, precum și situația copiilor nebotezați și a sinucigașilor.

     În partea a doua a conferinței s-a făcut instalarea noului protopop de Deta, în persoana P. On. Părinte Ciprian Boșca, preot slujitor la parohia Banloc. Cu acest prilej preoții l-au primit pe noul protopop și s-au despărțit de P. On. Ioan Prisăcean prin lacrimi, zâmbete și cuvinte de felicitare și bun rămas. 

 

luni, 1 noiembrie 2021

Taina Sfântului Maslu la Voiteg

 

Duminică, 31 octombrie a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, în biserica cu hramul ,,Sf. M. Mc. Gheorghe”, din parohia Voiteg, protopopiatul Deta.

Cu acest prilej au slujit P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopop de Deta și P. C. Părinți Ioan Zaharie George (pensionar, fost paroh în Voiteg), Virgil Roșu (pensionar, fost paroh în Pădureni), Ioan Doț (parohia Obad), Achim Miloș (parohia Denta), Radu-Mihai Codreanu (parohia Folea) și Dragan Giorgiev, parohul locului.

Cuvântul de învățătură a aparținut Preaonoratului Părinte Protopop, care pornind de la pericopa evanghelică duminicală (Luca 16, 19-31) a vorbit despre importanța prezenței lui Dumnezeu în viața omului.

La finalul Sfintei Taine, părintele Dragan Giorgiev a dăruit o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, părintelui protopop care să-i amintească de acum înainte de credincioșii parohiei Voiteg.