sâmbătă, 31 august 2013

Forumul publiciştilor din presa rurală bănăţeană (Torac, Banat, Serbia, 30. 08. 2013)

Vineri, 30. 08. 2013 a avut loc în localitatea Torac a treia ediţie a Forumului publiciştilor din presa rurală bănăţeană. Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Publiciştilor din Presa Rurală din Banat şi comunitatea locală românească din Torac. La orele dimineţii în Căminul cultural din localitate au început lucrările Forumului pe două secţii: culturală, publicistică şi una administrativ-organizatorică. La început au luat cuvântul Conf. univ. dr. Ioan David care a făcut o incursiune în presa literară a Banatului din veacul al XIX-lea, apoi Prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu a vorbit despre literatura dialectală bănăţeană. Ambii vorbitori au tras câteva concluzii pertinente în ceea ce priveşte viitorul presei săteşti, cultivarea subdialectului bănăţean. Au urmat la prezidiu câţiva redactori ai publicaţiilor locale între alţii au luat cuvântul vechi truditori ai breslei: Vasile Barbu, Ioan Stoiţ, Octavian Suciu, Traian Trifu Căta din Banatul sârbesc şi prof. Ioan Murariu (Giroc), prof. Traian Galetaru (Comloşu Mare), prof. Gheorghe Rancu Bodrog (Şopotu Vechi, Caraş-Severin).
În partea a doua a întâlnirii, cea administrativă s-au făcut alegeri pentru conducerea Asociaţiei publiciştilor din presa rurală din Banat. În deschiderea secţiunii, a luat cuvântul prof. Ioan Traia, preşedintele interimar care a făcut un istoric al Asociaţiei. Apoi s-a constatat că sunt prezenţi în sală 2/3 din membrii activi ca să poată alege noua conducere care să fie statutară. A fos ales un nou preşedinte în persoana prof. Ioan Traia, trei vicepreşedinţi: ing. dipl. Traian Trifu Căta, prof. Gheorghe Rancu Bodrog şi pr. Vasile Suciu, un secretar: Gheorghe Blejuşcă, un trezorier: Petru Opruţ şi trei cenzori: Sevastian Bălescu, Ştefan Tomoioagă şi Viorel Jiva.
 După încheierea celei de a doua secţiuni, a urmat decernarea de diplome de participare, precum şi de schimburi reciproce de reviste rurale. Astfel că biblioteca parohială din Birda s-a înbogăţit cu numere din: ,,Familia" (Petrovasâla), ,,Monitorul Primăriei Darova" (Darova), ,,Vatră nouă" (Giarmata Vii), ,,Almăjul" (Şopotu Vechi), ,,Lumina Giroceană" (Giroc), ,,Vatra satului" (Ferendia) şi ,,Almăjana" (Bozovici). La final a fost vizionată o expoziţie de costume populare torăcene din Toracu Mare şi Toracu Mic care aparţin românilor de aici strămutaţi în actulele vetre din Săcălaz (Timiş) şi Frumuşeni (Arad).
La finalul întâlnirii s-a făcut un popas la biserica ortodoxă ,,Sfântul Gheorghe" din localitate, monument reprezentativ de artă barocă bisericească bănăţeană.
În biserică am putut achiziţiona ultimul număr al foii de zidire sufletească ,,Străjerul", suplimentul revistei ,,Semănătorul". Revista în 12 pagini este editată de Parohia Straja, cu o apariţie trimestrială, iar redactor responsabil fiind prot. Moise Ianăş, vicar administrativ al Eparhiei Dacia Felix cu reşedinţa la Vârşeţ.
În echinocţiul zilei a fost organizată o agapă la casa parohială din localitate pentru toţi participanţii. În cadrul acestei mese festive au fost organizat şi un bogat şi suţinut program folcloric de către instrumentişti din localitate acompaniaţi de solistul vocal Marius Matei. S-au schimbat informaţii şi opinii cu privire la viitorul cultural al satelor bănăţene din cele două ţări vecine, Serbia şi România.
 

,,Vatra Satului", nr. 28/2013

Am primit la parohie numărul 28 al periodicului local editat de Societatea ,,Fiii Satului" din Ferendia. Aşa cum am fost obişnuiţi şi în acest număr aflăm câteva materiale care fac trimitere la istoria culturală a locului reflectată în materialele semnate de Maria Goian şi prof. Iosif Marius Circa, dar şi câteva crâmpeie din istoria culturală a românilor de prof Ioan Traia şi Ion Ghiocel.
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

,,Foaia Săcălazului", iulie 2013 şi ,,Opinia", nr. 10

Am primit prin amabilitatea domnului Gheorghe Blejuşcă, secretarul Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat ultimele două numere din publicaţiile săcălăzene ,,Foaia Săcălazului" şi ,,Opinia".  Din ,,Foaia Săcălazului" aflăm despre înfiinţarea unui muzeu istoric al Săcălazului. Editorialul Dor de Basarabia este iscălit de Ghiţă Blejuşcă. 
Publicaţia ,,Opinia" îngrijită de Dumitru Oprişor reuşeşte să scoată în relief câteva manifestări spirituale din vatra satului. Editorialul, Ruga, sărbătoarea dintâi semnat de Dumitru Oprişor aminteşte de Ruga de Rusalii care începe aşa cum e obiceiul în biserica ortodoxă din localitate cu oficierea Sfintei Liturghii urmată de petrecerea în aer liber cu muzică populară în interpretarea unor virtuozi ai cântecului între care amintim pe maestrul Petrică Moise şi interpreta Nicoleta Voica.
Ambele publicaţii pot fi consultate la biblioteca parohială!.

marți, 6 august 2013

Apariţii publicistice

În ultimul timp, preotul Valentin Bugariu a tipărit câteva studii şi articole cu prilejul unor comunicări ştiinţifice internaţionale şi locale, dar şi prin publicarea unor materiale aniversare, omagiale ş. a. m. d.
În acest sens amintim: Istorie şi viaţă bisericească la Gătaia, în vol. Administraţie românească arădeană. Studii şi comunicări din Banat - Crişana, vol. V, Editura Vasile Goldiş. University Press, Arad, 2012, p. 56-82; Conceptul de ecleziologie organică la Sfântul Andrei Şaguna, în vol. Taină şi comuniune. Lucrările Simpozionului Internaţional", Editura Episcopiei Caransebeşului, Caransebeş, 2012, p. 537-547; Legăturile împăratului Constantin cel Mare cu protoromânii din nordul Dunării, în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timişoarei", 2013, p. 161-169: Un simbol al Bocşei - Tata Oancea, în vol. Gabriela Şerban, Biblioteca între datorie şi pasiune. 60 de ani de lectură şi bibliotecă publică la Bocşa, Editura Tim, Reşiţa, 2013, p. 247-254; Săptămâna duhovnicească în parohia Birda, în ,,Ziarul Lumina. Ediţia de Banat", 2013, nr. 96, p. 8; Reorganizarea bibliotecii din parohia Birda, protopopiatul Deta, în ,,Ziarul Lumina. Ediţia de Banat", 2013, nr. 176, p. 8  şi Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena", în ,,Sfeşnicul", an IV, nr. 1, p. 28-30.

,,Sfeşnicul", nr. 1/2013

A apărut primul număr pe 2013 al revistei semestriale ,,Sfeşnicul" de la Maşloc. Revista, editată de Parohia Ortodoxă şi Şcoala Gimnazială din localitate ajunsă în al IV-lea an de apariţie neîntreruptă în cuprinsul a 30 de pagini oferă cititorilor iniţieri în pedagogia, psihologia infantilă precum şi incursiuni în viaţa religioasă. Din prezentul număr amintim materialul doamnei prof. Aurora Codruţa Danielescu, inspector general adjunct, Situaţii problematice de integrare pentru copiii cu C. E. S., (p. 1-4) şi un alt articol Aspecte psihologice ale aprecierii copiilor semnat de prof. Maria Pătruţ Pavlovici. Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!

,,Vatră nouă", nr. 154/2013

Ca o continuare firească a precedentului număr, revista propune informaţii din viaţa Parohiei: participarea elevilor din cercul de cateheză parohială la concursuri religioase iniţiate de Sectorul Educativ al Patriarhiei Române prin Arhiepiscopia Timişoarei. Cea mai frumoasă ilustrare a acestor participări o reprezintă articolul Creştinismul sub domnia împăratului Constantin cel Mare (p. 3) iscălit de Ramon Săndulescu, proaspăt student teolog la Timişoara şi totodată participant la Concursul local ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş". În aceeaşi categorie a realizărilor parohiale amintim de participarea iconarilor locali la Concursul ,,Lada cu zestre" organizat de Consiliul Judeţean şi Centrul de Cultură şi Artă a Judeţului Timiş. La acest concurs micii iconari au obţinut locul I. Tot ca realizare locală amintim continuarea materialului ,,Punţi între fraţi" între creştinii ortodocşi din Giarmata Vii şi Teregova.

,,Vatră nouă", 2013, nr. 153

De la parohia Giarmata Vii ne-a parvenit prin bunăvoinţa P. On. Păr. Vasile D. Suciu, parohul locului, numărul 153 al revistei comunităţii locale din aşezarea mai sus amintită. Din acest număr avem ştiri despre bogata activitate cultural-religioasă locală iniţiată şi sprijinită de Parohia Ortodoxă din localitate. Din acest număr regăsim câteva articole interesante pentru viaţa comunitară: Acad. Păun Ion Otiman, Comuna ideală!? (p. 2); Prof. univ. dr. Aurel Lăzureanu, Calendarul lucrărilor agricole pe luna iunie, (p. 5); Anca Ruen, Împărăţia lui Dumnezeu sau împărăţia cerurilor, (p. 5); Pr. Conf. univ. dr. Nicolae Belean, Şi trecem prin viaţă iertând tot ce este trecător, (p. 12). La acestea câteva materiale se adaugă activitatea parohială reflectată în Licitaţie de icoane pe sticlă. Icoanele făurite de micii iconari ai parohiei organizaţi într-un ,,Cerc de pictură" au fost scoase la licitaţie, preţul de pornire fiind 50 de lei. Suma colectată va fi folosită la organizarea unei excursii la Sibiel, la muzeul iconelor pe sticlă întemeiat de regretatul părinte Zosim Oancea. Tot din viaţa bisericească locală răzbate o altă activitate, cea a punţilor între fraţi. Un parteneriat duhovnicesc încheiat între parohia Giarmata Vii şi Teregova (jud. Caraş-Severin). Cu acest prilej Corul ,,Sfânta Maria" din Giarmata Vii a dat răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie şi apoi un mini concert de pricesne. Revista poate fi consultată în varianta electronică la biblioteca parohială!

Consiliu Parohial la parohia Birda

Duminică, 28. 07. 2013 după oficierea Vecerniei în biserica parohială cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului", din comuna Birda, protopopiatul Deta au fost convocaţi membrii Consiliului Parohial pentru desfăşurarea şedinţei de lucru. Cu un cuvânt potrivit, preotul paroh în calitate de preşedinte al Consiliului deschide şedinţa propunând următoarea ordine de zi:
1). Refacerea conscripţiei parohiale,
2). Analizarea situaţiei economico-financiare a parohiei Birda pe lunile ianuarie - iulie 2013,
3). Lucrări efectuate în ultimul timp,
4). Diverse.
1). S-a refăcut Conscripţia parohială de o comisie formată din preot, cântăreţul bisericesc şi epitrop atât în parohia Birda, cât şi în filia Sîngeorge. În prezent pe raza parohiei vieţuiesc 640 de credincioşi adulţi şi 162 de copii. În centrul de comună sunt 494 adulţi şi 134 de copii, iar la Sîngeorge, 146 de adulţi şi 28 de copii. Consiliul Parohial însărcinează pe preot să comunice datele Protopopiatului Deta.
2). În lunile ianuarie-iulie 2013 parohia Birda a înregistrat următoarea situaţie economico-financiară:
Total venituri: 38.922,629 lei,
Total cheltuieli: 37. 795, 6 lei,
Sold: 1.127, 029 lei.
3). În ultimul timp atât la biserica parohială, cât şi la capela din filie s-au încheiat lucrările de consolidare şi înfrumuseţare. Costul acestor lucrări fiind suportat prin donaţia materialelor de către sponsori, iar manopera realizându-se în regie proprie. La biserica parohială a fost îmbrăcat în lemn iconostasul lăcaşului de cult, iar la capela filială s-au montat burlanele, pazia (streaşina bisericii), reparaţii şi zugrăveli exterioare. Iar cu sprijinul Primăriei s-a ridicat o magazie de lemne.
4). a). Urmare a analizei demisiei domnului Secula Ştefănuţ din funcţia de epitrop, Consiliul Parohial a acceptat această demisie, în loc fiind numit domnul Chiorean Victor.
b). O problemă o reprezintă menţinerea curăţeniei pe raza cimitirelor parohiei. O soluţie propusă o reprezintă darea în folosinţă a terenului din cimitir, iar din suma obţinută să se plătească întreţinerea curăţeniei.
c). Apariţia pe mai departe a revistei parohiale ,,Arhanghelul". Costul tiparului fiind suportat de sponsori.
d). S-a reorganizat şi reinventariat biblioteca parohială a bisericii. Astfel că s-a purces la o delimitare a volumelor pe cele patru paliere ale teologie creştine: sistematică, istorică, biblică şi practică, precum şi un alt segment numit ,,Varia". Astăzi biblioteca dispune de 171 volume de carte precum şi 947 de reviste bisericeşti. După curprinsul cărţilor avem: carte veche bisericească, carte de cult (ritual), cărţi religioase, precum şi reviste bisericeşti centrale şi locale editate de Biserica Ortodoxă Română cu începere din 1928.
Nemaifiind alte probleme, şedinţa se ridică.

Preşedinte,          
Preot Valentin Bugariu                                                                                         
                                                                                                                      
                                                                                                                        Membrii Consiliului Parohial,
                                                                                                                                               Covaci Ionel,
Ignat Petru,
Stoian Florin,
Chiorean Victor,
Gabor Dinu,
Cacuci Dorel.

joi, 1 august 2013

Reorganizarea bibliotecii parohiale din Birda

De curând au început reorganizarea şi reinventarierea cărţilor de ritual şi religioase existente în Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din Parohia Birda. Biblioteca conţine astăzi carte veche bisericească, cărţi religioase din cele patru laturi ale teologiei ortodoxe: biblică, sistematică, istorică şi practică, la care se adaugă reviste vechi bisericeşti, precum şi colecţiile revistelor centrale şi locale editate de Biserica Ortodoxă Română după 1948.
Un cercetător al cărţii vechi bisericeşti din Banat opina: „Cartea e manifestarea de conştiinţă şi vitalitate a unui popor“. (Ion B. Mureşianu, „Cartea veche bisericească din Banat“, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1985, p. 12). Astăzi se regăsesc în biblioteca parohială 171 de volume, din care 16 la capela din Sîngeorge, iar numărul revistelor bisericeşti se ridică la 948 de exemplare.
O situaţie deosebită este acordată cărţii vechi bisericeşti, care a cunoscut două etape de inventariere, cea din 1959, datorată regretatului părinte George Florin, şi cea realizată în 1985 de istoricul I. B. Mureşianu. Între cele două etape de identificare, şapte volume din perioada anilor 1743 - 1864 s-au regăsit în biblioteca eparhială din Timişoara, un singur volum, o Psaltire tipărită la Sibiu în 1847, s-a pierdut. (Cf. Viorel Dorel Cherciu, „Biserică, carte, lectură şi bibliotecă în Banat“, Ed. Eubeea, Timişoara, 2011, p. 149). Astăzi se găsesc în bibliotecă (fragmentar) două volume din Octoihul imprimat în 1864 la Buda. Din cărţile şi revistele vechi existente la biserica din Birda amintim doar câteva: David Voniga, „Enciclopedia biblică, bisericească şi teologică“, Tipografia Globus, Arad, 1932; Euseviu Popovici, „Istoria Bisericească Universală“, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1925; George Dragomir, „Manual de Teologia Morală“, Tiparul Tipografiei Diecezane Gr-Ort. Române din Arad, 1909; Petru Barbu, „Religiunea în Şcoala poporală“, Tiparul Diecezan, Caransebeş, 1897; Gheorghe Ciuhandu, „Patronatul eclesiastic ungar în raport cu drepturile Statului Român“, Tiparul Tipografiei Diecezane, Arad, 1928; Ştefan Cioroianu, „Lauda crinilor“, Tipografia Rapid, Timişoara, 1942. În ceea ce priveşte revistele vechi teologice centrale şi eparhiale amintim existenţa sporadică a revistei eparhiale „Duh şi adevăr“ de la Timişoara pe anii 1941-1947, a „Revistei Teologice“ de la Sibiu (1910-1911; 1913-1916; 1924; 1926), „Candela“ de la Cernăuţi (1929) şi „Altarul Banatului“ (Caransebeş, 1946).
Biblioteca astfel organizată rămâne deschisă în fiecare duminică şi sărbătoare oricărui doritor de a cerceta fondul de carte existent, o adevărată cronică a Bisericii Ortodoxe Române. (Pr. dr. Valentin Bugariu)

 http://www.ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/reorganizarea-bibliotecii-din-parohia-birda-protopopiatul-deta