vineri, 30 ianuarie 2015

Sfinții Trei Ierarhi cinstiți în parohia Birda


Vineri 30 ianuarie cu începere de la orele 1000 a fost oficiată Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda. La momentul potrivit mai mulți credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Cuvântul de învățătură a aparținut preotului paroh care a dezbătut tema: ,,Însemnătatea Sfinților Trei Ierarhi pentru învățământul religios. Sfântul Ioan Hrisostom. Repere biobibliografice și de spiritualitate creștină”.
            După opustul Liturghiei a urmat slujba de sfințire a apei precum și rugăciunile de consacrare pentru icoana Sf. Ioan Gură de Aur. Din necesități catehetice Parohia a confecționat 100 buc. icoane de buzunar cu  reprezentarea sfântului și o scurtă lămurire aghiografică.
            Potrivit acordului de parteneriat existent între Școală și Biserică au fost prezenți mai mulți copii de la școala din localitate și liceul din Gătaia îndrumați de prof. Doru Popa. Unii elevi au dat răspunsurile la Sf. Liturghie, alții au rostit ,,Crezul” și rugăciunea domnească.


     SCOALA GIMNAZIALA COMUNA BIRDA

1.Neamtu Alexandra  cl.a II-a
2.Valean Alexandru  cl.a IV-a
3.Pojar Flavius  cl.a IV-a
4.Murgea Cristian  cl.a IV-a
5.Rus Cristian  cl.a V-a
6.Suclea Petronela  cl.a VI-a
7.Stancov Lisa  cl.a VI-a
8.Wesz Markus  cl.a VI-a
9.Neamtu Alexandru  cl.a VI-a
10.Buha Bogdan  cl.a VII-a
11.Murgea Alexandra  cl.a VII-a
12.Gabor Roberta  cl.a VIII-a
13.Valean Bogdan  cl.a VIII-a
14.Buha Alexandra  cl.a VIII-a
15.Almăjan Larisa  cl.a VIII-a

LICEUL TEORETIC GATAIA

16.Gabor Claudiu  cl.a IX-a
17.Gabor Tania  cl.a XII-a

ELEVII CARE AU ROSTIT SIMBOLUL CREDINTEI LA SFANTA LITURGHIE

  1.Weisz Markus  cl.a VI-a
 2.Murgea Alexandra  cl.a VII-a
 3.Șuclea Petronela  cl.a VI-a

            Așadar o zi specială de omagiere a Sfinților Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan promotori ai credinței ortodoxe și ai învățământului creștin.



marți, 27 ianuarie 2015

Olimpiada de Religie la Birda


Luni, 26. 01. 2015 s-a desfășurat în cadrul Școlii Gimnaziale din Birda Olimpiada de Religie, faza locală. Concursul a vizat verificarea cunoștiințelor religioase pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a.
Câștigătorii acestei faze locale au fost următorii elevi: Gabor Roberta, 10 (zece); Miron Olivera, 9,50; Murgea Alexandra, 9; Stoian Flavian, 8, 50 și Alupei Andrei, 8, 50.
Comisia de organizare și evaluare a fost constituită prin Decizia nr. 57̸ 19. 01. 2015 și a avut următoarea componență: prof. Sorina Onița (președinte); prof. Doru Popa; pr. dr. Valentin Bugariu (membrii); prof. Florentina Miloșescu (secretar) și prof. Florica Șalaru (asistent).
Felicitări câștigătorilor și succes la faza județeană. Mulțumiri organizatorilor: direcțiunii școlii precum și Catedrei de Religie Ortodoxă din cadrul Școlii.

luni, 19 ianuarie 2015

,,Orient latin”, 2014, nr. 4

Prin amabilitatea domnului Ilie Chelariu, redactor - șef al revistei ,,Orient latin” am primit la parohie ultimul număr al publicației pe anul 2014. Realizată în 40 de pagini revista de cultură timișoreană cuprinde de astă dată un editorial, creații literare, știri din viața literară, pagini de istorie și crirică literară, recenzii, prezentări de carte și un calendar cultural.
Articolul de fond este semnat în pagina a doua de către Ilie Chelariu, ,,Călare pe mârțoagele prezentului...” are ca punct de plecare un poet trecut aproape neobservat prin viață, Ion Chichere și prezentul: ,,Lumea scrisului e reglată de reguli imuabile și obiective, iar personalizarea ei prin decizii subiective nu înseamnă mare lucru, poate niște teme de cercetare la un eventual Institut de Cercetare a Crimelor Capitalismului Literar, că despre ăla al crimelor comunismului m-am lămurit: delatorii noștri sunt telente de omenie, ai lor niște scribi nenorociți! ” (p. 2). Această aserțiune se sprijină pe o informație din pagina a patra la categoria: ,,Pam-pam!”: ,,Guvernul, cult și darnic, ca toate guvernele...” din care aflăm că 590.000 lei vor sprijini doar șapte reviste de cultură ale Uniunii Scriitorilor, restul nu contează...
Istoria și critica literară este ilustrată de materialele: ,,Corespondență Gheorghe Azap - Alexandru Jebeleanu” (p. 13-18) și Adrian Dinu Rachieru, ,,Augustin Buzura și criza morală” (p. 30-33). Revista mai conține poezie semnată de Emil Brumariu, Ovidiu Gligor, Ion Oprișor și Adelina Dezescu; șiri din viața culturală: plecarea în veșnicie a criticului literar Olimpia Berca și a poetului Gheorghe Azap.
Publicația trimestrială se încheie cu recenzii, prezentări de carte și un calendar cultural.
Felicitări celor doi truditori Nina Ceranu și Ilie Chelariu și dorință de lectură tuturor! 

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Lansare de carte la Universitatea de Vest din Timișoara

Vineri, 16 ianuarie de la orele 16, 00 a avut loc în amfiteatrul G. I. Tohăneanu de la Universitatea de Vest din Timișoara lansarea cărții Spre nicăieri, iscălită de Mirela Radu-Lazarescu și George Safir, Editura Eurostampa, Timișoara, 2014, 2 vol., 1233 p..
Personajul principal al acestei manifestări spirituale de excepție este chiar unul din autorii volumului, Mirela Borchin (n. Lazarescu), conferențiar universitar doctor la Catedra de Limba Română a amintitei instituții de învățământ timișorean și totodată șeful Departamentului de Studii Românești.
În fața unui numeros public format din iubitori ai cărții: cadre didactice, preoți, studenți, masteranzi și doctoranzi doamna Mirela Borchin a expus în partea introductivă câteva date legate de romanul Lazareștilor precizând faptul că acțiunea scriiturii se desfășoara în perioada 1921 - 2014. Întărind spusele cu o mărurie personală din formarea intelectuală legată de magistrul G. I. Tohăneanu, întemeietor al învățământului filologic timișorean și patron al acestui amfiteatru. A urmat o prezentare făcută de lect. univ. dr. Bogdan Țâra. Menționăm faptul în între cei care au prezentat cartea au fost prezentate pasaje din carte.
Șirul celor care au vorbit despre volum a fost deschis de lect. univ. dr. Gabriela Glăvan care a scos în relief relația dintre artă și sacru afirmând faptul că elementul religios este un factor cultural extraordinar.
Prof. dr. Ileana Silveanu a adus în fața celor prezenți o mărturie din 1951 legat de întâlnirea cu Înaltpreasfințitul Vasile, arhiepiscopul Timișoarei și mitropolitul Banatului. În ochii tinerei de atunci Înaltul Vasile era un bărbat bine legat cu ochi pătrunzători și calzi, voce domoală. Volumul acum lansat poate fi considerat un tovarăș de viață care nu te trădează niciodată.
Prof. univ. dr. Vasile Frățilă a apreciat cartea socotind-o operă captivantă prin stil, realism fiind bazată pe documentă însețată de momente lirice. Vorbitorul s-a aplecat apoi spre limba cărții: fenomene fonetice și de lexic. Uica, uina sau deda care însosesc personajele în acțiunea cărții find o influență sârbească. 
Șirul celor care au cinstit prin cuvânt apariția volumului a fost încheiat de prof. univ. dr. Dan Negrescu care a scos în priveliște trei lucruri legate de volum: o carte scrisă sub inspirație violentă, o scriere clasică prin folosirea dialogului dar și rezultatul unei conversații e-mailate dintre autorii acesteia.
Eroul principal, dincolo de familia sa, reunită acum cu acest prilej la Timișoara este Înaltpreasfințitul Vasile Lazarescu, arhiepiscopul Timișoarei și mitropolit al Banatului (1947-1961). Ierarh la Caransebeș apoi la Timișoara, profesor de teologie la Sibiu și Oradea, redactor de publicații teologice, vlădica Vasile rămâne restauratorul Episcopiei Timișoarei, ctitorul Catedralei Mitropolitane și autorul principal al canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș.
Din partea parohiei Birda a participat la acest eveniment preotul dr. Valentin Bugariu.
Felicitări doamnei Mirela Borchin pentru acest volum care dincolo de documente se legitimează a fi un volum de proză literară!  

miercuri, 14 ianuarie 2015

Amintirea lui Eminescu în parohia Birda

Contribuţia vlădicii Elie Miron Cristea la dezvoltarea eminescologiei românești*


Ziua de 15 Ianuarie este socotită și cinstită deosebit în calendarul cultural al poporului român drept zi de naștere a poetului național dar și Ziua Culturii Române. Pentru a marca acest eveniment pentru credincioșii Parohiei Birda prezentăm un material închinat lui Eminescu văzut de un tânăr teolog de altădată, episcop al Caransebeș dar și mitropolit primat din 1919, apoi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925-1939).

*     *
*

 Exeget al poetului naţional. La Universitatea budapestană, Miron Cristea şi-a susţinut teza de doctorat cu o abordare monografică închinată lui Eminescu. Este prima lucrare temeinică închinată poetului naţional. Teza a fost publicată aşa cum de altfel a fost susţinută, în limba maghiară la Tipografia ,,Aurora” a lui Tudoran Endre din Gherla în 1895. Titlul complet a fost: Eminescu. Élete és müvei tanulmány az üjabb román irodalom köréböl. (Eminescu. Viaţa şi opera. Studiu asupra unor creaţii mai noi din literatura română), autor Cristea Iliéş.
În ceea ce priveşte lucrarea de care ne vom ocupa, ea debutează cu prezentarea biografiei apoi a operei poetului şi la final concluziile lui Elie Cristea. În prima parte a vieţii sunt consemnate cu exactitate etapele vieţii lui Eminescu, apoi este înfăţişată familia poetului, prietenii, iubirile vieţii. Sunt consemnate, data (15 ianuarie 1850) şi locul naşterii (Botoşani). Pentru descoperirea locului naşterii, l-au trimis la Botoşani pe studentul N. D. Giurescu. Acesta pe baza registrului matricol al catedralei Uspenia, a stabilit că poetul Mihail Eminovici s-a născut la 15 ianuarie 1850 în Botoşani şi a fost botezat tot acolo, la 21 ianuarie în acelaşi an[1]. Autorul insistă cu date care creionează familia, tatăl, Gheorghe Eminovici s-a ocupat cu agricultura, a murit la 8 ianuarie 1884. Mama Ralu, născută Juraşcu, fostă călugăriţă la o mănăstire din Botoşani a murit de tuberculoză. Se poate deci presupune că de la mama ei, care a murit devreme va fi moştenit Eminescu germenii bolii care, datorită vieţii dezordonate, s-au dezvoltat şi au grăbit încă din primăvara vieţii apropierea catastrofei[2]. Este amintit locul copilăriei lui Eminescu, Ipoteştiul, unde părinţii aveau o moşie. Petrecerea la Ipoteşti a lăsat urme adânci în opera lui Eminescu, unde dorul de locurile copilăriei s-au împletit cu dorul de ţară. Liniştea  şi libertatea vieţii de la ţară, frumuseţea dealurilor –pe care aşa de frumos le-a cântat în versurile sale, - singurătatea pădurilor şi, în general, contactul direct cu natura au avut o influenţă adâncă şi permanentă asupra lui, şi, de timpuriu, au dezvoltat în el adâncimea cugetării şi înălţimea zborului minţii, amândouă atât de prezente în minunatele sale poezii[3].
Teza aduce lămuriri asupra anilor de şcoală a lui Eminescu, cu primele clase urmate la Botoşani, apoi din 1860 la Cernăuţi, acolo înscriindu-se şi la gimnaziu. În acest timp activa aici Aron Pumnul, renumitul purist şi fonetist român. Mânat de visurile sale adolescentine cum nota Cristea, Eminescu în primăvara anului 1863 părăseşte şcoala urmând cursurile pe viitor la fără frecvenţă. Acum începe prima peregrinare, odată cu intrarea în trupa lui Tardini-Vlădicescu. Nu sunt prea multe informaţii consemnate din această perioadă, precaut autorul aminteşte de o întâmplare: un actor l-a informat pe Ion Luca Caragiale că prin anul 1868, l-a găsit pe Eminescu la Giurgiu ca servitor în curte la un hotel. Trăia într-o foarte mare sărăcie, dar citea cu ambiţie mai ales pe Schiller şi, cu lacrimi de bucurie, recita din versurile acestuia. Actorul, dându-şi seama de talentul lui Eminescu, l-a luat cu el la Bucureşti şi l-a angajat ca sufleur. În această calitate a rămas doi ani în trupa lui Pascaly[4]. În paginele tezei este consemnată apariţia primei poezii închinate magistrului, La moartea lui A. Pumnul (1866) care a apărut într-un caiet cu titlul: Lăcrămioarele învăţăceilor gimnaesiaşti de-n Cernaeuţi la mormântul prea iubitului lor profesoriu Arune Pumnul, poezia lui ocupând locul al II-lea. A fost semnată M. Eminovici, elev la fără frecvenţă. A fost consemnată colaborarea cu ,,Familia”. În legătură cu această perioadă a vieţii este evidenţiată activitatea poetului în cadrul societăţii ,,România Jună”, inclusiv rolul avut în comemorarea lui Ştefan cel Mare.
Eminescu îşi încheie clasele elementare la Cernăuţi, apoi este elev gimnazist în clasa a VI-a la Blaj.  A urmat apoi cursuri în cadrul Universităţilor din Viena, apoi din Berlin. În timpul cât a stat la Viena, Eminescu a activat şi pe tărâm literar. De aici a trimis în 1870 Veneră şi Madonă la redacţia revistei ,,Convorbiri literare” din Iaşi care spre, deosebire de încercările de la ,,Familia”, prezentau un progres considerabil. I. Negruzzi, dându-şi seama de talentul autorului, a început să corespondeze cu el[5].
Tot la insistenţele lui Iacob Negruzzi este numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi. Aici autorul aminteşte prima muză a poetului, ,,făptură blondă cu ochi albaştri”, Veronica, soţia pofesorului universitar Ştefan Micle. Este punctată şi activitatea în calitatea de revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui. În această funcţie s-a preocupat de modernizarea vechiului sistem de predare în şcolile vremii[6].
Puţine sunt rândurile consacrate şederii la Berlin, însă Elie Cristea aminteşte de înrâurirea filosofiei kantiene şi schopenhauriene asupra viitorului literar al poetului nostru naţional. Urmărindu-l pe poet, tânărul teolog român îl surprinde în profesiile avute: iarăşi bibliotecar, destituit de guvernul liberal, apoi redactor ,,Curierul” de Iaşi şi ,,Timpul” din Bucureşti. Cristea împărtăşeşte opinia lui Hasdeu potrivit căreia, alta ar fi fost soarta lui Eminescu dacă i s-ar fi asigurat o slujbă stabilă. Pentru a fi convingător, Elie Cristea recurge la cuvintele lui Eminescu, redate într-o conferinţă de Alexandru Vlahuţă: ,,Am obosit deoarece conduc singur această prăvălie de idei şi, deasupra mai sunt şi bolnav; de 6 ani mă zbat în acest cerc, de 6 ani nu mai am linişte pentru a mai scrie şi altceva decât articole politice. Nu am deloc timp liber, trag la jug ca un asin. Această viaţă de zilier de care mă tângui, mă face inapt pentru orice sforţare a voinţei. Atât am câştigat din aceasta că am pierdut toată elasticitatea spirituală de 6 ani de când m-am reîntors în România, am trecut din decepţie în decepţie, şi mă simt foarte epuizat şi foarte bătrân. Simt că nu mai am putere şi aş avea nevoie de un timp lung ca să-mi revin. Dar ca şi ultimul muncitor de fabrică, nu am speranţa unei astfel de odihne. Sunt distrus, nu mă mai recunosc[7]”.
În finalul biografiei, Cristea aminteşte delicat de perioada de apus a vieţii poetului: umilinţa contemporanilor, boala, sanatoriul şi moartea.
De la începutul celei de-a doua părţi a tezei, Cristea în capitolul Opera face o mărturisire: De activitatea literară a lui Eminescu, în totalitatea ei, nu s-a ocupat nimeni până acum. Publicul român a luat la cunoştinţă de opera sa doar prin intermediul celor 8 ediţii. Chiar şi criticii s-au ocupat numai de operele cuprinse în aceste ediţii[8].
În cadrul acestui capitol, Elie Cristea surprinde toate aspectele operei poetice eminesciene, chiar dacă la vremea aceea erau cunoscute doar 96 de poezii, se opreşte apoi asupra prozei literare, a dramaturgiei şi a operei ştiinţifice reprezentate de traduceri şi un proiectat dicţionar sanscrit, chiar şi o gramatică a limbii sanscrite. Poezia ocupă locul principal în cercetarea teologului ardelean. Se ocupă de înrâurirea filosofiei germane asupra operei, istoria scrierilor, de limba literară, stilistica şi versificaţia poeziei, ocupându-se în special de poezia patriotică, populară şi erotică ori genul literar al satirei.
Cunoştiinţele filosofice dobândite la Viena şi Berlin şi-au pus amprenta în opera eminesciană, atât în poezie, cât şi în proză scocotită de specialişti, ,,filosofică”. Temele preferate în poezie sunt soarta omului, destinul acestuia, soarta Universului, probleme de metafizică. În poetică se regăsesc idei din Platon, Kant, Schopenhauer şi Budha precum şi conflictul dintre cultura orientală şi occidentală. Pesimismul lui Eminescu este rezultatul mai multor cauze, nota Elie Cristea, starea psihologică, boala, societatea, lipsa mijloacelor materiale şi educaţia primită, în primul rând concepţia schopenhauriană despre lume şi viaţă. După Schopenhauer, lumea, răul cel mai mare devine sub pana eminesciană ,,amărăciune” (Împărat şi proletar), ,,lumea suferinţelor şi durerilor” (Rugăciunea unui dac). Mai tulburător este aşa-zisul pesimism al lui Schopenhauer, profesat de poet teoretic în forme zgomotoase, dar mai ales când e tânăr şi plin de entuziasm naţional, detractorii poetului au denunţat ca o primejdie pentru această viziune neagră. Speriat de egoismul indivizilor şi de lipsa lor de scrupule, Schopenhauer ocolea baricadele şi construia cu un sarcasm un sistem platonician, admiţând nu numai ideile eterne de speţe, dar şi caracterul individual metafizic, care se revela în lumea fenomenală palingenetic. Existenţa omului fiind voinţa oarbă de a trăi, producătoare de durere, totul era de a atenua prin abstagerea de la luptă, anahoretism, somn şi contemplarea ideilor eterne[9]. Criticul George Călinescu identifică ,,filosofia” lui Eminescu cu un comentariu pe marginea filosofiei lui Schopenhauer, miezul gândirii eminesciene stă în primatul naturii şi al corelatului ei uman, instinctual[10].
Şcoala la care s-a format Eminescu a fost poezia populară. Aceasta exprimă ceea ce simte, şi atunci când simte este întotdeauna simplă, sinceră, naturală şi plină de învăţăminte. Ca exemplu al poeziei populare, Cristea dă câteva versuri din poezia Revedere: ,,Codrule, codruţule,/ Ce mai faci, drăguţule?/ Că de când nu ne-am văzut,/ Multă vreme a trecut,/ Şi de când ne-am depărtat/ Multă vreme am umblat!/.../”.
Este scoasă în relief poezia patriotică, Cristea vorbeşte de ,,naţionalismul” poetului. Autorul tezei reţine câteva poezii în ilustrarea acestei laturi a universului poetic: La mormântul lui Aron Pumnul, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, exprimarea dorului după plaiurile natale: Din străinătate, La Bucovina. La definitivarea tezei de doctorat, Elie Cristea, doctorand într-o Universitate maghiară nu putea dezvolta latura naţională, chiar dacă în paginile lucrării sale aminteşte şi poeziile patriotice. Într-un adaos la teză scrie următoarele: În adâncimea inimei românului le-a descoperit Eminescu, de acolo le-a scos; şi – dându-le veşmintele vorbirii, dulci ca un fagure de miere – le-a îmbrăcat în cel mai românesc şi naţional port[11].
Un gen literar promovat de Eminescu este satira, lucru scos în privelişte de teologul sibian. Ca exemplu, Elie Cristea dă poezia Junii corupţi în care critică pe tinerii care refuză să lupte pentru prosperitatea ţării. Eminescu trece de la satira individuală la cea populară, a întregii omeniri. Aşa de pildă, în Srisoarea I, mulţimea popoarelor în comparaţie cu Universul, nu e nimic altceva decât nişte muşuroaie. Folosind metoda lui Goethe, cea a comparaţiei, Eminescu face comparaţie între trecutul eroic reprezentat de voievozii români cu tinerii de astăzi... corupţi lipsiţi de vreun crez personal. Opoziţia prezent-trecut devine, de altfel, pârghia ideologică a marilor antiteze romantice din poemele Epigonii, Scrisoarea III sau Scrisoarea IV, marcând, prin prisma acestei perspective duale, nu atât exaltarea idilică a trecutului, cât, mai ales, vestejirea prezentului nedemn de acel trecut, corupt şi calp, fără perspectivă[12].
Un lucru interesant descoperit de Elie Cristea este paralelismul, plecarea lui Călin aminteşte de cavalerii regelui Arthur, care pentru a nu pierde tonusul războinic, cutreieră lumea şi se întorc cu tolba plină de aventuri[13]. În cazul aceluiaşi poem, Călin, file din poveste, îl identificăm pe Elie Cristea cu un profesor care îşi dezvoltă comentariul la această poezie în faţa elevilor săi. Sub forma unei poveşti se prezintă o întâmplare neobişnuită, iubirea şi apoi nunta lui Călin cu fata din castel. Acţiunea poemului e gradată: monologurile, reflexiunile şi descrierile sunt puţin cam lungi, dar frumuseţea versurilor compensează lungimea. Tot acestui gen îi aparţine şi Luceafărul, perla literaturii române[14].
Un capitol important îl alocă Elie Cristea limbii poeziilor lui Eminescu, acest lucru îl face prin simpla constatare în cazul primelor poezii unde autorul observă că legile versificării şi limba sunt greoaie[15]. Limba lui Eminescu nu este una exclusiv populară, ci inspirată şi din cuvintele bătrâne. Totuşi izvorul lui cel autentic a fost vorbirea poporului. Lingviştii români de mai târziu acceptă teza lui Cristea, în viziunea celor din urmă, Eminescu este creatorul unui alt limbaj poetic, mult superior celui folosit de predecesorii săi. Materialul lingvistic care i-a stat la dispoziţie a fost identic cu al acestora: limba lui maternă. Eminescu a dovedit un curaj extraordinar, în sensul că a făcut apel, fără nicio rezervă, la limba veche, la graiurile regionale, la aspectul cult, bogat în neologisme, al limbii din vremea lui, la vorbirea familiară şi la cea populară. Pe toate le cunoştea aş zice ştiinţific, adică temeinic, aproape ca un specialist. Pentru el, limba românească alcătuia o unitate desăvărşită, un instrument unic de lucru, ale cărui părţi componente (variantele amintite mai sus) sunt deopotrivă de îndreptăţite a fi utilizate când nevoia vorbitorului cere, indiferent dacă unele aparţin trecutului, altele unei singure regiuni sau unui grup social[16].
Niciun poet n-a folosit atâtea regionalisme ca Eminescu, începând cu expresii moldoveneşti până la cele bănăţene: eu mi-s, noi ni-s. Ca exemplificare, Elie Cristea dă o listă: ariniş, păienjeniş, zimţ, rugă, pală, bănat, rarişte, numa, bălaie, ivăr, licăr, câlţi, iezetură, laiţă, cârd, tăpşan, prăvalnic, huceag, alinta, gâd, cordea, greş, prisacă, hâtru, afânat, molcom, hăţaş, ţarină, merinde, păs, deri[17]. Predomină, cu mult, regionalismele moldoveneşti, lucru iarăşi cunoscut, şi după mine, firesc, nu în primul rând pentru că autorul Luceafărului era moldovean, ci ca urmare logică a concepţiei lui lingvistice, la care se adaugă rezonanţa mai ,,poetică” (simţită de numeroşi cititori din toate regiunile ţării) a formelor (sau a celor mai multe forme) moldoveneşti[18].
Asupra cărţii s-au lansat câteva opinii critice, prima este cea a Elenei Stan care vede în carte una din cele mai bune sinteze critice apărute în Transilvania în acei ani, cel mai întins studiu monografic din veacul al XIX-lea care cuprinde o biografie destul de amănunţită, pe baza izvoarelor vremii, în continuare analiza celor mai importante trăsături ale operei eminesciene, îmbinând părerile criticilor români cu observaţii personale, un examen al limbii, stilului şi versificaţiei (ceea ce nu s-a făcut până atunci în mod competent de către critica transilvăneană), pentru a încheia prin câteva consideraţii asupra curentului eminescian[19]. Un alt glas critic constată că Elie Cristea dă dovadă de pasiune literară, erudiţie de istoric al culturilor şi capacitate critică remarcabilă[20]. Cartea despre Eminescu a fost mai mult decât o teză de doctorat; a fost un act de anticipaţie a exegezei ce urma să i se consacre în cultura românească, iar pentru un transilvănean a fost un act patriotic[21].




* Fragment din studiul ,,Contribuția vlădicii Elie Miron Cristea la dezvoltarea culturii românești” în Preot dr. Valentin Bugariu, Istorie și semn religios, Editura Sitech, Craiova, 2014, p.147-167.
[1] Elie Cristea, Eminescu. Viaţa şi opera. Studiu asupra unor creaţii mai noi din literatura română în vol. Gheorghe Şora, Iulian Puică, Doi ardeleni despre Mihai Eminescu: Vasile Goldiş şi Elie Miron Cristea, Editura Viaţa arădeană, Arad, 1999, p. 84. (Se va prescurta în continuare Eminescu...).
[2] Elie Cristea, Eminescu..., p. 84.
[3] Ibidem.
[4] Ibid., p. 86.
[5] Elie Cristea, Eminescu..., p. 88.
[6] Elie Cristea, Eminescu. Viaţa şi opera, în vol. Antonie Plămădeală, Pagini dintr-o arhivă inedită. Documente literare, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, p. 257. (Se va prescurta în continuare Pagini dintr-o arhivă...).
[7] Elie Cristea, Eminescu..., p. 110.
[8] Ibidem, p. 97.
[9] George Călinescu, Eminescu, în vol. Studii eminesciene. 75 de ani de la moartea poetului, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1965, p. 28. (Se va prescurta în continuare Studii eminesciene...).
[10] George Călinescu, Izvoarele filozofiei teoretice a lui Mihai Eminescu, în ,,Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor”, V, 1956, nr. 3-4, p. 400.
[11] Elie Dinurseni, Naţionalismul lui Eminescu, în ,,Dreptatea”, Timişoara, 1894,  ,,Adaos beletristic al ziarului...”, nr. 281, p. 15.
[12] George Ivaşcu, Patriotismul lui Eminescu, în vol. Studii eminesciene..., p. 67.
[13] Elena Stan, Poezia lui Eminescu în Transilvania, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969, p. 111. (Se va prescurta în continuare Poezia lui Eminescu...).
[14] Elie Cristea, Eminescu..., p. 112.
[15] Elie Cristea, op.cit., p. 97.
[16] Iorgu Iordan, Observaţii cu privire la limba poeziilor lui Eminescu, în vol. Studii eminesciene..., p. 521. (Se va prescurta în continuare Observaţii cu privire...); G. I. Tohăneanu, Expresia artistică eminesciană, Editura Facla, Timişoara, 1975, p. 36.
[17] Elie Cristea, Eminescu..., p. 126-127.
[18] Iorgu Iordan, Observaţii cu privire..., p. 525.
[19] Elena Stan, Poezia lui Eminescu..., p. 104.
[20] Gheorghe Bulgăr, O carte uitată despre Eminescu, studiul teologului Ilie Cristea din 1895 în ,,Telegraful român”, Sibiu, 1981, nr. 25-26, p. 4; Acelaşi, Pagini uitate despre Eminescu, Editura Lucman, Bucureşti, 2004, p. 54-60.
[21] Antonie Plămădeală, Pagini dintr-o arhivă..., p. VII.

joi, 1 ianuarie 2015

Început de an civil în parohia Birda


Joi, 1 ianuarie cu începere de la orele 10,00 a fost oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. La momentul potrivit mai mulţi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. După optusul slujbei preotul Valentin Bugariu a dat citire unui ,,Raport de activitate" al parohiei pe anul 2014. 

Raport de activitate al Parohiei Birda pe anul 2014*

           
În cursul anului 2014 Parohia Birda a desfăşurat o activitate care a vizat toate sectoarele vieţii bisericeşti: religios – pastoral; catehetic – misionar, filantropic – social, financiar – economic şi gospodăresc.
Conform Conscripţiei parohiale, Parohia Birda înregistrează 600 de credincioşi din care în Birda sunt 512 persoane, iar în filia Sîngeorge 148. Un număr total de copii: 160, din care 130 în parohie şi 30 în filie.

I. 1. Religios - pastoral

Parohia a desfăşurat în cursul anului un program religios săptămânal compus din Vecernie, Sfânta Liturghie, Acatist şi Paraclisul Maicii Domnului. În timpul Postului Mare a fost oficiată miercurea şi vinerea Sfânta Liturghie a Sfântului Grigore Dialogul.
Sfintele Taine ale Mărturisirii şi Cuminecării au fost săvârşite în cele patru posturi din cursul anului bisericesc dar şi la cererea expresă a credincioşilor. Taina Sfântului Maslu bianual în parohie, şi o dată în filie. În cursul timpului au fost oficiate 10 boteze şi 6 cununii.
În ceea ce priveşte ierurgiile au fost săvârşite 17 înmormântări, de patru ori au fost sfinţite casele credincioşilor cu prilejul: Înălţării Sfintei Crucii, Naşterii şi Botezului Domnului şi a Învierii Domnului. A fost sfinţită apa la Bobotează şi Izvorul Tămăduirii.
Un prilej deosebit l-a reprezentat organizarea ,,Săptămânii duhovniceşti” cu servicii religioase zilnice, cuvinte de învăţătură, vizionare de film documentar ş.a.
Au fost marcate religios sărbătorile legale, Ziua Eroilor şi Ziua Naţională a României.
Pentru cei adormiţi au fost oficiate slujbe de pomenire colective la Sf. Paşti şi Sf. Arhangheli în cimitirele parohiei, dar şi în biserică la Moşii de iarnă şi vară.

I. 2. Catehetic – misionar

Sub această denumire se grupează toate acţiunile educative realizate de Biserică.
La finalul oricărui serviciu religios public, Laude, Sfintele Taine şi ierurgii a fost pregătit şi susţinut un cuvânt de învăţătură potrivit momentului: predică tematică, predică ocazională, paraneză ş.a.
Cateheza, lecţia de religie a fost realizată pentru proiectul ,,Hristos împărtăşit copiilor” prin întâlniri cu copiii parohiei, realizarea unor manifestări religios – educative cum este Ziua Bibliei, aniversări şi comemorări bisericeşti şi culturale.
Copiii cuprinşi în grupa de cateheză au participat la patru concursuri religioase iniţiate de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Timişoarei la nivel naţional şi judeţean. Parohia a organizat la faza locală aceste întreceri după cum urmează: ,,Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”, ,,Sfântul Iosif cel Nou de Partoş”, ,,Bucuria Învierii în suflet de copil” şi ,,Bucuria Naşterii în suflet de copil”. Aceste concursuri au avut ca finalizare: verificarea şi consolidarea cunoştiinţelor religioase, dezvoltarea de iniţiative filantropice. Copiii înscrişi în aceste concursuri s-au calificat la celelate faze superioare: zonală la Gătaia şi judeţeană la Timişoara obţinând rezultate bune oglindite în premii şi menţiuni. Proiectul catehetic ,,Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine” a obţinut Premiul I la nivel de Protopopiat cu 297 p.
Pentru încurajarea prezenţei copiilor în biserică a fost încheiat un proiect educaţional încheiat între Şcoala Gimnazială din localitate şi Parohie. Acest document vizează: prezenţa activă a copiilor la serviciile divine, implicarea acestora în recitativul liturgic, împărtăşirea cu Sfintele Taine dar şi realizarea unor momente educativ – religioase în biserică şi şcoală.
Anul 2014 ca An omagial euharistic şi al comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni a fost scos în relief prin cuvinte de învăţătură, vizionarea unor filme documentare, realizarea şi difuzarea unor materiale power-point cu această tematică, a imprimării unor volume, pliante ş.a.
Revista ,,Arhanghelul” a avut o apariţie trimestrială într-un tiraj de 100 exemplare şi a fost distribuită în mod gratuit credincioşilor fiind însoţită la numărul 4 (din octombrie – decembrie) de un calendar creştin-ortodox de buzunar. Publicaţia a participat la Concursul de reviste şcolare şi religioase iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Arhiepiscopia Timişoarei obţinând Premiul I la secţiunea foi religioase. Revista parohială întreţine legături frăţeşti şi de prietenie cu 25 de publicaţii din Banatul istoric: Voivodina, Caraş – Severin şi Timiş, cu reviste săteşti dar şi din oraşe. Prin acest intermediu s-au realizat schimburi de reviste. Aceste reviste se găsesc la biblioteca parohială într-un fond special.
Parohia Birda a fost gazda a două evenimente deosebite. Primul fiind organizarea Forumului Publiciştilor Bănăţeni, manifestare încununată de prezenţa unor gazetari, istorici, lingvişti şi scriitori bănăţeni. Forumul a fost compus din: lansări de carte în biserică, simpozion ştiinţific la şcoală şi agapă. Ca urmare a acestei acţiuni culturale şi religioase au fost donate bibliotecii comunale 69 de volume şi 21 de reviste îmbogăţind astfel fondul de carte. Al doilea eveniment a fost organizarea unui Concert de colinde susţinut de Corul ,,Doina” al Parohiei Gătaia.
Parohia deţine şi o pagină de internet la adresa: parohiaortodoxabirda.blogspot.ro pe care sunt stocate ştiri din viaţa parohiei, a Eparhiei Timişoarei, imagini, evenimente locale, prezentări de reviste ş.a..

I. 3 Filantropic - social

Parohia a contribuit la susţinerea domeniului social în toate iniţiativele organizate de Arhiepiscopie: susţinerea unor fonduri şi a unor colecte.
Pe plan local la praznicul Sf. Paşti a fost organizat un minitârg cu vânzare a unor produse realizate de copiii din grupa de cateheză. Suma rezultată a ajuns sub forma a unor alimente de bază şi dulciuri la 5 familii aflate în situaţie de risc social.
Cu prilejul Sf. Ierarh Nicolae au fost achiziţionate 100 buc. dulciuri pentru copiii parohiei, iar la Crăciun din fondurile proprii au fost achizionate 100 de pachete cu dulciuri pentru aceeaşi beneficiari.

I. 4. Financiar – economic

La finalul anului 2014 Parohia Birda nu are debite către Protopopiat, Arhiepiscopie, nici către furnizorii de materiale şi servicii. În cursul anului au fost achizionate 159 de pachete de lumânări din care 33 se află în stoc; 23 sticle de vin liturgic şi 220 de candele mici. Tot sub acest aspect amintim tipăriturile: 300 ex. calendare de perete, 5 ex. calendare agendă, 5 ex. calendare birou şi 3 ex. calendare almanah.
Cuantumul contribuţilor către Sf. Biserică pe anul 2015 rămân la aceleaşi valori ca în anul precedent. Lista acestor contribuţii va fi afişată la avizierul bisericii.
La sfârşitul anului 2014 Parohia întregistrează următoarea situaţie financiară: venituri: 86.698,24 lei; cheltuieli: 69.401,08; sold: 17.297, 16 lei.

I. 5. Administrativ - gospodăresc

În anul 2014 a fost reinventariată arhiva parohială. Aceasta are ca an de început anul 1851 şi cuprinde: acte de arhivă, gestiune, protocoale, matricole ale credincioşilor, procese – verbale ş.a.
A fost arătată grijă faţă de cartea bisericească de strană şi altar: au fost legate şi copertate două Liturghiere şi trei Antologhionuri.
Sub aspect gospodăresc s-a menţinut curăţenia în biserică, capela din filie, grădina cu flori a acestora şi în parcul bisericii. Aceeaşi bună rânduială a fost menţinută şi la casa parohială dar şi la cimitirile comunităţii. S-au realizat acţiuni de erbicidare a ierbii, tăierea acesteia, îngrijirea parcului de flori, tăierea trandafirilor, toaletarea copacilor ş.a.
La biserica parohială cu sprijinul Primăriei dar şi a sponsorilor, credincioşilor s-au relizat mai multe lucrări: reparaţii, tencuieli, zugrăveli la altarul bisericii, montarea unei noi pardoseli; entanşizarea geamurilor lăcaşului de cult; reparaţii la turnul clopotniţă prin lucrări care au vizat fixarea crucii, înlocuirea învelitorii de tablă compromisă de timp; realizarea unei alei betonate de acces la biserică.
La capela din Sîngeorge s-au efectuat mai multe lucrări care au vizat: lăcuirea turnului clopotniţă, înlocuirea pavajului de pe treapta bisericii şi realizarea unei porţi la magazia de materiale, reparaţii la lumânarul capelei.

I. 6 Mulţumiri

Un gând de mulţumire Primăriei Birda, Consiliului Local, domnului Marius Gheorghe Stoian, primarul comunei pentru sprijinul prompt în acţiunile Parohiei atât financiar fiind principalul sponsor, dar şi în realizarea şi implementarea acţiunilor educative, culturale ale Parohiei.
Aceleaşi mulţumiri tutoror credincioşilor care au înţeles că prin ajutorul lor susţin activitatea Bisericii pentru dezvoltarea unor proiecte şi programe religios-educative locale.
Tuturor celor care duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare au fost prezenţi la rugăciunea comună a Bisericii fiind conştienţi că doar aşa întreţin vie o comunitate bisericească.





* Prezentul Raport de activitate a fost prezentat în sedinţa de lucru a Consiliului Parohial din 28. 12. 2014 şi în Adunarea Parohială din 1. 01. 2015.