Vineri, cu începere de la ora 10,00 a fost oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost urmată de Te-Deumul cu prilejul Anului Nou. La finalul serviciului liturgic a fost citit un raport de activitate pe anul 2015.
Parohia
Ortodoxă Birda face parte din Protopopiatul Deta, fiind o parohie rurală de
categoria a II-a având conform Conscripției parohiale un număr de 820 de
credincioși. În parohie sunt 512 credincioși maturi și 130 copii, iar în filia
Sîngeorge: 148 credincioși majori și 30 de copii.
Parohia
dispune de biserică parohială, capelă în filie, cimitir confesional și capelă
mortuară în cimitirul din Birda.
I.
Sub raport religios – pastoral
Parohia a desfășurat un serviciu religios public atât în parohie cât și în
filie. Acesta a fost compus din Vecernie și Sfânta Liturghie în duminici și
sărbători, slujba Acatistului și a Paraclisului Maicii Domnului Vinerea și
Sâmbăta. În timpul Postului Mare a fost oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului
Grigore Dialogul, Miercurea și Vinerea.
În
ce privește săvârșirea Sfintelor Taine și ierurgii au fost oficiate: 7 boteze,
8 cununii și 17 înmormântări. Taina Maslului a fost oficiată bianual în parohie
și anual în filie. Tainele Spovedaniei și Împărtășaniei au fost administrate în
special în cele 4 posturi bisericești dar și de câte ori a existat o
solicitare.
Au
fost marcate prin rugăciuni speciale: Ziua Eroilor și Ziua Națională a
României.
Pentru
cei răposați au fost oficiate slujbe de pomenire la soroacele îndătinate în
biserică și la cimitir cu prilejul Moșilor de Vară și de Iarnă, a praznicului
Învierii Domnului și la sărbătoarea Sfinților Arhangheli.
Apa
a fost sfințită cu prilejul Bobotezei (sfințirea mare a apei), a Izvorului
Tămăduirii (sfințirea apei în Săptămâna Luminată) și a sfințirii mici a apei cu
ocazia sfințirii caselor, a unor icoane ș. a. m. d..
Grija
pastorală a urmat două căi: generală și personală. Cu acest prilej au fost
sființite casele cu prilejul: Înălțării Sf. Cruci, Nașterii Domnului, Bobotează
și a Sf. Paști. Pastorația personală a fost accentuată prin Taina Spovedaniei
și a diferitelor întâlniri cu credincioșii.
În
prima săptămâna a Postului Mare a fost organizată ,,Săptămâna duhovnicească” cu
servicii religioase zilnice, cateheze, cerc de desen religios și pelerinaj de o
zi la mănăstiri: Partoș și Prislop. (jud. Hunedoara).
II.
Sub aspect catehetic – cultural Parohia
a înregistrat câteva activități în latura educației religioase. Cu prilejul
oricărui serviciu religios public a fost susținut un cuvânt de învățătură:
predică, cateheză, predică ocazională, pareneză și necrolog.
În
colaborare cu Școala Gimnazială din localitate au fost derulate câteva
concursuri în faza locală, cu prezențe în celelalte etape: zonală și județeană.
Copiii au fost angrenați în proiecte educative și filantropice propuse de
Pareiarhie și Mitropolie.
La
nivel local s-a desfășurat Olimpiada la disciplina Religie. A fost implementat
Concursul de miniproiecte: ,,Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui
Dumnezeu” compus din activități religigioase: participarea la Sf. Liturghie,
împărtășirea cu Sf. Taine, angrenarea în recitativul liturgic (citirea
Apostolului, rostirea Crezului) și activități educative: cateheze, piesă de
teatru, meci de fotbal, confecționarea de mărțișoare, obiecte artizanale,
dulciuri de post etc.
Elevii
au participat la trei concursuri religioase: două desfășurate în parohie având
ca țintă copiii din clasa a III-a: ,,Bucuria Învierii în suflet de copil”,
,,Bucuria Nașterii în suflet de copil” și și unul județean ,,Sfântul Iosif cel
Nou de la Partoș” cu rezultate bune și foarte bune.
Au
fost derulate mai multe comemorări și s-au marcat unele zile importante:
,,Tohăneanu – 90. Medalion comemorativ” (7 mai); ,,Pomenirea Mitropolitului
Nicolae” (1 oct.) și ,,Ziua Internațională a Bibliei” (13 nov.). Cu aceste
prilejuri au fost oficiate slujbe religioase, cateheze, expoziție de carte, au
fost montate filme documentare tematice. Cei prezenți au fost răsplătiți cu: volume
religioase, iconițe, medalioane și diplome.
Copiii
din Sîngeorge au participat la Te-Deumul cu prilejul Zilei Eroilor (Înălțarea
Domnului) participând cu cântece și poezii. La toate activitățile elevii au
fost îndrumați și pregătiți de cadrele didactice: profesorul de religie,
institutori.
Cultura
creștină s-a manifestat prin organizarea de Parohia Birda a Cercului pastoral –
misionar zonal prin participarea a 6 preoți din parohiile învecinate. Această
adunare a presupus o seară de rugăciune și meditație compusă din slujba
Vecerniei, cateheză, vizionarea unui material power – point realizat pentru
Anul Misiunii al Parohiei de Parohiei Birda care ilustrează activitățile
pastorale și misionare derulate.
A
apărut în cursul anului 2015 revista locală de cultură și religie rurală
,,Arhanghelul” trimestrial în 100 exemplare ̸ număr.
Tot
Parohia a editat: calendare creștin – ortodox de buzunar (100 buc.); iconițe cu
chipul ,,Sfântului Ioan Gură de Aur” (200 buc.), medalioane comemorative ,,Tohăneanu
- 90” (100
buc.). Tot la parohie a fost distribuite: revista eparhială ,,Învierea” și
,,Ziarul Lumina. Ediția de Banat”. Toate au fost distribuite gratuit atât în
parohie, cât și în filie.
Ca
urmare a apariției publicației ,,Arhanghelul” s-au statornicit legături de
prietenie cu 26 de reviste locale din județele: Timiș, Caraș-Severin și Arad,
dar și din Banatul Sârbesc. Ca urmare a schimburilor culturale au fost donate
Bibliotecii Comunale un număr de 11 volume și 201 reviste.
Pe
parcursul anului au fost achiziționate prin cumpărare, donație și abonament: 5
volume și 8 reviste centrale și mitropolitane care au îmbogățit fondul de carte
al bibliotecii parohiale.
Parohia
Birda deține și o pagină de internet la adresa parohiabirda.blogspot.com. Pe
această adresă au fost stocate 113 de știri, evenimente, recenzii și cronici
literare.
III.
Filantropic – Social. Parohia a
sprijinit activitățile filantropice inițiate de Centrul Eparhial prin colecte
în bani și alimente care au vizat: Fondul Central Misionar, sprijinirea
Televiziunii Trinitas, a Școlii Antim Ivireanul din Timișoara, a Anului
Omagial. Pe plan parohial a fost realizat în Postul Paștilor un proiect
filantropic pentru ajutoararea a cinci copii aflați în risc social. Pentru
Crăciun au fost pregătite 100 de pachete cu dulciuri și fructe distribuite atât
în parohie, cât și în filie.
IV.
Financiar – economic. La date de 31.
12. 2015 Parhia nu are debite către Protopopiat sau Arhiepiscopia Timișoarei,
ori furnizori de bunuri și servicii. La sfârșitul anului, Parohia înregistrează
următoarea situație economico – financiară pe capitole și subcapitole bugetare:
Venituri:
92. 886, 21 lei
Cheltuieli:
92. 676, 22 lei
Sold:
209, 99 lei
Venituri efective:
Sold:
16. 675, 21 lei
Cult:
18. 445 lei
Servicii
religioase: 7. 973, 5 lei
Mir
și Tas: 11. 973, 5 lei
Lumânări:
2. 671 lei
Calendare:
620 lei
Ob.
cult: 55 lei
Ajutoare
financiare Arhiepiscopie: 5.000 lei
Ajutoare
credincioși: 2. 070 lei
Resturi
lumânări: 275 lei
Total
venituri efective: 65. 758, 71 lei
Venituri tranzitorii:
Lumânări:
6. 629 lei
Calendare:
2. 800 lei
Ob.
cult: 292, 5 lei
F.
C. M: 400 lei
Eparhii
și sinistrați: 424 lei
Impozite
salarii: 6. 283 lei
Fond
Sănătate: 3. 095 lei
Ajutor
Șomaj: 291 lei
C.
A. S: 5. 913 lei
Total venituri tranzitorii: 26. 127, 5
lei.
Cheltuieli
Cheltuieli efective:
Exercitare
cult: 7. 419, 71 lei
Acte
normative și publicații: 2. 687 lei
Birotică
și curățenie: 963, 02 lei
Cărți
bibliotecă: 200, 95 lei
Cheltuieli
cu încălzirea: 1. 480, 06 lei
Energie
electrică: 1. 465, 72 lei
Reparații
la clădiri: 18. 888, 465 lei
Asigurări
clădiri: 623 lei
Deplasări:
334 lei
Taxe
poștate și telecomunicații: 978, 38 lei
Comisioane
bancare: 938 lei
Remunerații
personal: 19. 600 lei
C.
A. S: 3. 442 lei
Ajutor
Șomaj: 109, 44 lei
Fond
Sănătate: 1. 134 lei
C-ții
eparhiale: 1. 000 lei
C-ții
protopopești: 1. 000 lei
0,
168: 42, 587 lei
0,
25: 54, 475
P.
M: 69 lei
S.
S. M: 36 lei
Donații
și subvenții acordate: 2. 897, 29 lei
0,
85 lei: 185, 623 lei
Total
cheltuieli efective: 65. 548, 72 lei
Cheltuieli tranzitorii:
Lumânări:
6. 629 lei
Calendare:
2. 800 lei
Ob.
cult: 292, 5 lei
F.
C. M: 400 lei
Eparhii
și sinistrați: 424 lei
Impozite
salarii: 6. 283 lei
Fond
Sănătate: 3. 095 lei
Ajutor
Șomaj: 291 lei
C.
A. S: 5. 913 lei
Total cheltuieli tranzitorii: 26. 127,
5 lei.
Depășirea veniturilor asupra
cheltuielilor: 209, 99 lei (sold 2016).
V.
Activități gospodărești. În anul
2015 s-au efectuat mai multe lucrări care au vizat: casa parohială, capela din
filie și cimitirul confesional din Birda.
La
casa parohială a fost schimbată învelitoarea lemnoasă (parțial) și ceramică
(integral) al casei pe o suprafață de 325 m2 . Costul total al lucrării a
fost de 18.000 lei.
La
capela din Sîngeorge a fost confecționat un iconostas din lemn care apoi a fost
lăcuit, lucrare în valoare de 1. 798, 87 lei.
Pentru
biserica din Birda au fost achiziționate două mese și bănci necesare în
derularea activităților catehetice.
A
fost refăcut gardul de la cimitir. Lucrarea complexă a presupus lucrări de
defrișare a vegetației sălbatice, lucrări de amenajare și montare a panourilor
de gard și a plasei de gard pe o suprafață de 220 m . Plata lucrărilor în
valoare de 79. 235, 85 lei a fost suportată de Primăria și Consiliul Local din
Birda.
VI.
Diverse.
Cuantumul
contribuțiilor către Sf. Biserică vor rămâne și în 2016 la aceleași sume cu
excepția contribuției de cult case se va ridica la 35 lei ̸ persoană în anul
acesta.
Cei
care nu au plătit până în prezent această contribuție, ea va fi achitată la
valoarea anului în vigoare.
Cuvinte
de mulțumire îndreptăm către Domnul Primar, către membrii Consiliului Local
care au sprijinit activitățile gospodărești și misionare. Prin această contribuție
s-a realizat gardul de la cimitir și cele două pelerinaje pentru adulți și
copii. Totodată mulțumiri tuturor colaboratorilor, tuturor credincioșilor care
au fost alături de Sf. Biserică la serviciile religioase, dar și celor care au
sprijinit uman și material proiectele derulate. Orice faptă bună poate fi
considerată o rugăciune adresată lui Dumnezeu.
*
Prezentul Raport de activitate a fost prezentat în sedinţa de lucru a
Consiliului Parohial din 31. 12. 2015 şi în Adunarea Parohială din 1. 01. 2016.