duminică, 16 august 2020

Ziua Națională de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor la Sângeorge, jud. Timiș


   Duminică, 16 august, au fost cinstiți în mod special Sfinții Martiri Brâncoveni în bisericile din Birda și Sângeorge, ale parohiei Birda. În cadrul Sfintei Liturghii la momentul predicii a fost creionată moștenirea cultural-artistică a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, martirizat împreună cu cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, în 15 august 1714 la Istanbul.
   La biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorge a fost oficiat Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni, a fost susținută o cateheză tematică și s-a vizionat filmul documentar: ,,Epoca domnitorului Constantin Brâncoveanu: om de stat; ctitor de cultură și martir al credinței” realizat de Televiziunea Trinitas a Patriarhiei Române.
   În cateheza cu tema ,,Sfinții Martiri Brâncoveni și literatura religioasă românească”, preotul Valentin Bugariu a scos în priveliște câteva realizări excepționale ale Sfântului Constantin Brâncoveanu, ca sprijinitor al tiparului și a cărții bisericești
     Prima mare reușită a fost tipărirea pentru prima dată a Sfintei Scripturi în Țările Române, în 1688. Biblia de la București a apărut cu sprijinul ispravnicului (supraveghetorului) Constantin Brâncoveanu. În această calitate, a creat condițiile optime ale acestui lucru, aducând ediții rare al Scripturii, dicționare, lucrări lexicografice[1]. Ajuns domnitor al Țării Românești, Sf. Constantin Brâncoveanu a sprijinit tiparul și cartea românească, prin care a contribuit la unitatea limbii române.
  Filmul documentar a dezvelit alte ipostaze ale Sfinților Martiri Brâncoveni: politică externă și diplomație, biserică și palate domnești, artă (pictură, sculptură) și învățământ.


[1] Valentin Bugariu, Din pridvorul credinței (Studii, note și însemnări parohiale), Editura Hoffman, Caracal, 2019, p. 10.

,,Vatra satului” nr. 49 / 2020


   Cu prilejul hramul bisericii ortodoxe din Ferendia, ,,Adormirea Maicii Domnului” a apărut un nou număr al publicației rurale ,,Vatră satului” din localitate. Din cuprins am reținut ,,Editorialul” iscălit de prof. Ioan Traia care oferă un articol tematic și totodată de actualitate: ,,Hramul bisericii din Ferendia”. Autorul vorbeste de inmportanța hramului, de hramurile bisericii celei vechi, a capelei din cimitir și a actualei biserici și de semnificația acestuia pentru comunitatea parohială. Ca întărire a celor afirmate, prof. Ioan Traia se operește la cinstirea tradițională a hramului prin procesiune cu mare solemnitate a credincioșilor și clericilor prezenți. ,,Sărbătoarea era o reînnoire a sfințirii prin stropire cu apă sființită și a înconjurării de trei ori a bisericii, ca aducere aminte a actului târnosirii” (p. 1).
           Prof. Iosif Marius Circa realizează o cronică a pandemiei abia trecute: ,,Doar natura, ca forță divină, eliberează omul sufocat de atâtea încercări” și totodată un îndemn la redescoperirea naturii înconjurătoare. În cadrul abordorii, autorul se folosește de toate datele problemei: istoric, statistica îmbolnăvirilor dar și oferă remediile însănătoșirii.
          Preotul Tiberiu Dan Gherasim, parohul bisericii dăruiește credincioșilor o incursiune catehetică cu privire la ,,Cinstirea Maicii Domnului”. În cadrul articolului, autorul se oprește la cultul Maicii Domnului reflectat în evlavia credincioșilor, prima icoană a Maicii Domnului realizată de Sf. Evanghelist Luca, prezența Maicii Domnului în slujbele bisericești, iconografie și onomastică.
         Revista poate fi achiziționată de la biserica din Ferendia.

sâmbătă, 15 august 2020

Preacinstirea Maicii Domnului la Birda



          Praznicul Adormirii Maicii Domnului încheie liturgic Postul Adormirii Maicii Domnului. Fiecare zi a fost o rugăcine sub forma unui Acatist sau Paraclis închinat Maicii lui Dumnezeu.
            În Ajunul Praznicului a fost săvârșită cu începere de la orele 16,00 Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia). În cadrul Utreniei a fost oficiat Prohodul Maicii Domnului.
            La Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost săvârșită de la orele 10,00 Sfânta Liturghie. În cadrul acesteia au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului mai mulți credincioși.
            Cuvântul de învățătură cu tema: ,,Maica Domnului în spiritualitatea creștină” a fost pregătit și susținut de preotul Valentin Bugariu, parohul locului. Vorbitorul a expus mărturiile Sf. Modest al Ierusalimului, Sf. Andrei Criteanul, Sf. Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschinul cu privire la Adormirea Maicii Domnului.
            În încheierea predicii a fost prezentată mărturia lui Epifanie Monahul și Preotul de la Mănăstirea Kallistratos din Constantinopol care la sfârșitul veacului al VIII-lea face un izbutit portret al Fecioarei Maria: ,,De statură era mijlocie, iar unii spun că era ceva peste cea mijlocie, pielea avea culoarea grâului, părul era blonziu, ochii frumoşi de culoarea alunii aurii, sprâncene negre, nasul drept, mâinile, degetele şi faţa lungi, plină de graţie şi frumuseţe dumnezeiască, neînfumurată, nesofisticată, neatrasă de moliciune, având o smerenie covârşitoare”[1]. Iar anii ei se numără aşa: la şapte ani au adus-o părinţii Domnului la Ierusalim, în templu a rămas şase ani şi jumătate; în casa lui Iosif şase luni până când a primit vestea cea bună a bucuriei a toată lumea, la cincisprezece ani a născut; cu fiul ei a fost treizeci de ani, care fac împreună cu ceilalţi patruzeci şi opt; după Înălţarea Fiului a fost în casa lui Ioan Teologul, în sfântul Sion, împreună cu el şi cu cei ce erau aici douăzeci şi patru de ani; care împreună cu ceilalţi fac şaptezeci şi doi de ani[2].
           



[1] Epifanie Monahul şi Preotul, Cuvânt despre viaţa Preasfintei…, în vol. Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Trei Vieţi bizantine ale Maicii Domnului, Ediția a II-a, trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 11.
[2] Epifanie Monahul şi Preotul, op. cit., p. 25.

duminică, 9 august 2020

Zi de sărbătoare în parohia Berecuța


   Duminica a IX-a după Rusalii a avut o însemnătate deosebită pentru credincioșii filiei Mănăstire a parohiei Berecuța, din protopopiatul Deta.
    La echinocțiul zilei a poposit în această localitate Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioan, Mitropolitul Banatului, însoțit de Preaonoratul Părinte Arhid. Timotei Anișorac, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei.
       Prilejul descinderii în mijlocul credincioșilor a Înaltului Ierarh l-a constituit punerea pietrei de temelie pentru noua biserică cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh” din Mănăstire.
   Parohia Berecuța cu filia Mănăstire este păstorită de P. C. Părinte Zoran Milovanov care sprijinit de enoriași și autoritățile locale, județene și naționale a demarat lucrările pentru noua biserică.
        La această zi însemnată pentru istoria locală, Înaltpresfințitul Părinte Mitropolit Ioan și P. On. Părinte Arhid. Timotei Anișorac au fost așteptați de un sobor de preoți, compus din Preaonoratul Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei, P. C. Zoran Milovanov, parohul locului, P. Cuv. Protos. Serafim Grozăvescu de la Mănăstirea Cebza, P. Cuv. Protos. Nikon  Karicianac de la Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Mănăstire, P. C. Părinți Călin Negrea (parohia Gătaia), Sebastian Andrei Petrescu (parohia Percosova) și Valentin Bugariu (parohia Birda).
       Au fost prezente oficialități locale: dl. Sorinel Marcu, viceprimarul Primăriei Birda, dl. Daniel Moisă, secretarul Primăriei, d-na. Ștefania Cercega și dl. Adrian Mitu, consilieri locali.
       Înaltpresfințitul Părinte Mitropolit Ioan a oficiat împreună cu soborul de clerici slujba care se face la punerea temeliei bisericii. În cuvântul de învățătură, ierarhul bănățean a vorbit despre însemnătatea bisericii pentru pentru localitate. Din vremea când a slujit Biserica Ortodoxă Română din Țara Sfântă a adus la reîntoarcerea în România mai multe vestigii ale credinței. Împreună cu placa care va aminti de ridicarea bisericii a fost așezată o piatră din Muntele Sinai.
      Sărbătoarea a fost îmbogățită de prezența copiilor îmbrăcați în frumoasele costume naționale românești precum și de prezența credincioșilor.