marți, 12 aprilie 2022

Miniproiectul catehetic ,,Rugăciunea noastră” la final

 

   În perioada 6 decembrie 2021 – 11 aprilie 2022 s-a desfășurat în Parohia Birda și filia Sângeorge, Concursul Național Catehetic ,,Rugăciunea în viața mea”. Miniproiectul catehetic proiectat și realizat la nivel parohial se numește ,,Rugăciunea noastră” și este rezultatul muncii a 39 de participanți (preot, profesori, 1 student și 30 de elevi de la Școala Primară din Sângeorge, cea Gimnazială din Birda și Liceul Teoretic din Gătaia).

   Într-o întâlnire informală a grupei catehetice a fost realizată planificarea activităților din cadrul miniproiectului, care sunt catehetice, educaționale, filantropice și artistice. Tot în această primă întâlnire a fost realizat afișul de promovare a miniproiectului.

     Pentru realizarea activităților planificate au fost constituite ateliere de lucru ale elevilor de lectură (Literatură), artistice (Desen, Muzică) și deprinderi practice (realizarea unor panouri și planșe de popularizare a activităților).

     Prima grupă de activități a constituit-o deprinderea rugăciunii în cadrul rugăciunii publice a bisericii parohiale și filiale prin participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Sfintele Taine în cele două posturi (Crăciunului și Paștilor).

     O activitate educațională a fost sărbătorirea Zilei Culturii Naționale prin cateheză, poezie, expoziție de carte, film documentar și concursuri și jocuri pe teme eminesciene în biserica parohială din Birda.

     Activitatea catehetică a fost prezentă prin susținerea a șase cateheze care au prezentat șase volume de literatură teologică și duhovnicească. Rezumatul acestor lecții de religie au fost trimise elevilor de la școală. Pe baza acestor cateheze a fost realizat la sfârșitul Miniproiectului, un Concurs de Eseu intitulat ,,Experiența Rugăciunii”.

   Tot cu caracter catehetic au fost și alte trei activități: sărbătorirea ,,Sfinților Trei Ierarhi”, a două cateheze ilustrate dedicate Sfinților Isihaști Simeon Noul Teolog și Grigorie Palama, cinstirea Uniririi Basarabiei cu România și publicarea unor materiale cu aceeași tematică, recenzarea unor cărți în presa bisericească de la Timișoara și cea locală, precum și în mediul on-line.

   În cadrul Atelierului artistic și al activităților practice au fost pregătite două recitaluri de colinde, două panouri de promovare a Anului Omagial și Comemorativ, o expoziție de Desen tematic intitulată ,,Icoana Rugăciunii”, două planșe dedicate Basarabiei de ieri și de astăzi și o expoziție pregătită de preșcolari ,,De Ziua Mamei”.

     Filantropia a fost prezentă în trei zile în apropierea marilor praznice ale Nașterii și Învierii Domnului prin oferirea la 100 de beneficiari a unor articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente de bază, sportive, jucării ș. a..

    Miniproiectul a adus împreună 39 de persoane care s-au rugat, au citit și fișat din cărți de rugăciune și din spiritualitatea ortodoxă, au participat în cadrul unor activități muzicale și poetice la reamintirea valorilor naționale, au inițiat concursuri locale și au adus bucrurie unor semeni de-ai lor prin latura socială a miniroiectului. Se cuvin la final mulțumiri tuturor colaboratorilor: coordonatorilor Atelierelor de lucru, elevilor și credincioșilor care s-au bucurat de aceste activități.