vineri, 1 aprilie 2022

,,Timișoara – Etnii și locuri ale memoriei culturale”

 

   O temă și o prezentare deosebit de interesante făcută de prof. univ. dr. Ileana Pintilie de la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și organizată de Biblioteca ,,Austria” din Timișoara.

    Dacă în prima parte conferențiarul a dat mărturii asupra vechimii orașului de pe Bega, care a fost la început reședință regală a regilor maghiari, apoi un punct strategic în lupta antiotomană sub Iancu de Hunedoara și Pavel Chinezu, la delimitări administrative și contribuții artistice.

     În timpul organizării habsburgice a orașului, au apărut cele trei piețe: Dom Platz (Piața Unirii), Parade Platz (Piața Libertății) și Piața Sfântul Gheorghe.

    Între monumentele reprezentative ale orașului se rânduiesc: Monumentul Sf. Nepomuk din Piața Libertății care a fost mutat în fața bisericii Milenium din Fabric. Pe locul acestui monument a fost ridicat altul dedicat aceluiași sfânt, patron al Vienei și Pragăi, alături de alți doi Sfinți Borromeus și Rochus. În partea superioară a ansamblului statuar se află Fecioara Maria cu flori de crini în mâini.

        În Piața Unirii se găsește Coloana Ciumei adusă de la Viena pe Dunăre și Bega. Monumentul are în partea superioară reprezentată Sfânta Treime, iar în partea inferioară trei sfinți: Rochus, Sebastian și Nepomuk.

      Tot în Piața Unirii se află Catedrala rasciană ridicată de comunitatea ortodoxă a românilor și sârbilor. Cu o singură excepție, cea a bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din Elisabetin toate celelalte biserici au fost luate de credincioșii sârbi, românii și-au temeluit alte biserici.

        Parcul Central a adăpostit Monumentul gen. Anton Scudier (1881) cel care a creat acest parc dintr-un loc viran. O altă piață de astăzi, Piața Maria are în centrul ei Monumentul Fecioarei Maria (1916) ridicat pe locul martirajului lui Gheorghe Doja.

        După 1918 sunt reținute două monumente reprezentative: Lupoaica Capitolină (1926) și Catedrala Mitropolitană (1945).

    Prin această conferință am fost familiarizați cu patriomoniul artistic al orașului Timișoara. O veritabilă carte de vizită o reprezintă bogatul patrimoniu cultural și artistic al Timișoarei atât pentru locuitori, cât și pentru cei care îi vor trece hotarele fizice.