Duminică, 12 Cireșar cu începere
de la orele 1000 a
fost oficiată Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii
Domnului” din parohia Birda. Cu această ocazie răspunsurile liturgice au fost
date de Corala ,,Armonia” din Săcălaz. La momentul potrivit mai mulți copii de
la Școala Gimnazială de localitate s-au împărtășit cu Trupul și Sângele
Domnului. La otpustul slujbei religioase Corala ,,Armonia” a susținut un
recital de cântece pascale și postpascale. Au fost dăruite credincioșilor ultimele numere din revistele ,,Foaia Săcălazului” și ,,Arhanghelul”.
Un
gând de mulțumire pentru acest popas sărbătoresc se datorează domnului Marius
Stoian, primarul Comunei Birda, membrilor Consiliului Parohial și tuturor
credincioșilor care au luat parte la această sărbătoare a cântecului religios
tradițional bănățean interpretat în ,,varianta săcălăzeană” a acestuia.
Cuvânt de învățătură la Duminica a VII-a după Paști
Cu
ajutorul lui Dumnezeu ne bucurăm de Înălțarea Mântuitorului la ceruri fiind
întăriți de promisiunea venirii Sfântului Duh: ,,Și iată, Eu trimit peste voi
făgăduința Tatălui Meu; voi însă să ședeți în cetate, până ce vă veți îmbrăca
cu putere de sus”. (Luca 24, 49).
Iată
deci, o Duminică deosebită în crugul sărbătorilor creștine, a VII-a Duminică
după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. (325).
Șapte este cheia Evangheliei după Ioan: șapte săptămâni, șapte minuni, Hristos
spune de șapte ori Eu sunt[1]. Cu
acest prilej îndoită de prăznuirea noastră de astăzi: ne amintim de rugăciunea
arhierească a Domnului Hristos, și îi pomenim pe Sfinții Părinți de la primul
Sinod Ecumenic de la Niceea.
Primul
popas este alături de Mântuitorul. Pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol
și Evanghelist Ioan ne introduce în atmosfera de rugăciune jertfelnică a Fiului
lui Dumnezeu. Fragmentul citit astăzi vorbește de rugăciunea Mântuitorului
pentru Sine (v. 1-5), pentru apostoli, deci ucenici (v. 6-19) și pentru
Biserică (v. 20-26). Parte din rugăciunea pentru apostoli (v. 14-19) și cea
pentru Biserică nu s-au citit acum dar ele întregesc în chip firesc mesajul
Mântuitorului. Această rugăciune este cuprinsă în cel de-al IV capitol al
,,Cuvântării de despărțire” adresată de Fiul lui Dumnezeu apostolilor și
celorlalți ucenici cu începere din cap. 14 până la cel de-al 17 al Evangheliei
ioanice. Cu această ocazie Iisus mărturisește care este calea către Tatăl, cine
este vița cea adevărată, dezvăluie măreția poruncii iubirii, promisiunea
trimiterii Mângâietorului. Ea se numește arhierească deoarece este izvorâtă din
slujirea arhierească a Domnului Hristos. Prin aceasta se cuprinde lucrarea prin
care a împăcat pe om cu Dumnezeu. Ea cuprinde toate suferințele îndurate de El
de la Întrupare până la moarte, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire[2].
După
un tâlcuitor al acestei Evanghelii rugăciunea a fost spusă în casă, această
prin conținutul teologic a impresionat adânc pe ascultători. Rugăciunea începe
cu destinatarul căruia I se adrează: Dumnezeu care primește apelativul de
,,Părinte”. Ochii Mântuitorului privesc locul sălășluirii lui Dumnezeu: cerul[3].
Prima
cerință a rugăciunii o constituie acordarea de către Tatăl, Fiului a
preamăririi: ,,Și Lui I s-a dat stăpânirea și cinstea și împărăția; Lui vor
sluji toate popoarele și triburile și limbile; iar stăpânirea Lui e veșnică,
stăpânire care nu se va trece, iar împărăția Lui nu va fi nimicită”. (Daniel 7,
14). Potrivit unui text paralel Fiului I s-a dat ,,toată puterea în cer și pe
pământ” (Matei 28, 18). Prin această preamărire se poate înțelege cererea ca
opera de mântuire realizată de Hristos Domnului să culmineze cu învierea celor
morți, șederea de-a dreapta Tatălui și trimiterea Sfântului Duh, adică a
Mângâietorului.
Stăpânirea
este dată Fiului care va da viața veșnică tuturor celor care îi urmează
exemplul vieții. Cunoașterea lui Dumnezeu este ,,rădăcina nemuririi” (Înț. Sol.
15, 3), iar cunoașterea lui Hristos este ,,neprețuitul preț”. (Filip. 3, 8).
Din această cunoaștere a Creatorului și Mântuitorului nostru rezidă și iubirea
a unora față de alții, porunca cea nouă (I Ioan 3, 23), poruncă care stă la
temelia filantropiei creștine.
Dumnezeu
Cuvântul cel prezent din veșnicie. El primește de atunci calitățile unui
Mântuitor: ,,…vrednic este El, Mielul cel înjunghiat, să primească puterea și
bogăția și înțelepciunea și tăria și cinstea și slava și binecuvântarea!”
(Apoc. 5, 12).
Odată
cu încredințarea în cuvântul ziditor al Fiului lui Dumnezeu vine și convertirea
primilor evrei la religia creștină. Prin apartenența la Sfânta Treime, Hristos
Domnul își arată calitatea de Fiul născut al Tatălui din veșnicie. Nicodim
,,cel cu bun chip” așa cum îl socotește Biserica este printre cei dintâi care
recunoaște obârșia treimică a lui Hristos: ,,Acesta a venit noaptea la Iisus și
a zis: ‹‹Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit învățător; fiindcă aceste
minuni pe care le faci Tu, nimeni nu le poate face dacă Dumnezeu nu este cu
el››”. (Ioan 3, 2).
Rugăciunea
Mântuitorului se rezumă la ,,cei care Mi i-ai dat” (Ioan 17, 9), această
rugăciune nu se adresează celor împietriți în răutate și nici celor care nu vor
veni la Dânsul sub niciun chip[4].
Rugăciunea aceasta îmbracă haina jerfei supreme de pe Crucea Golgotei așa cum a
fost aratată de ,,evanghelitul” Vechiului Testament, profetul Isaia (53, 7).
Tâlcuind această rugăciune Sfântul Grigorie de Nanzianz afirmă: ,,El se roagă,
dar ascultă rugăciuni; El plânge dar șterge lacrimi; ca om întreabă unde e
Lazăr, dar ca Dumnezeu îl învie; El e vândut ieftin, pe numai treizeci de
arginți, dar răscumpără lumea cu neprețuitul preț al sângelui Său; ca o oaie
la-njunghiere Se aduce, dar El e Păstorul lui Israel și al lumii; tăiat ca un
miel, El e, prin excelență, Cuvântul; e ridicat și pironit pe Lemn, dar prin
Lemnul vieții ne readuce pe noi la starea cea dintâi; moare dar dă viață; moare
dar prin moartea Lui nimicește moartea; e îngropat dar Se ridică; se pogoară la
iad, dar aduce sufletele deasupra; Se înalță la cer, dar iarăși va să vină să
judece vii și morții”[5].
Rugăciunea
se încheie cu două versete (v. 12-13) de îmbărbătare și întărire a celor care
l-au urmat pe Mântuitorul. În cuprinsul ei, rugăciunea, sublinează ascultarea
Fiului față de Dumnezeu Tatăl, o ascultare ,,până la moarte”, deci la jertfa supremă.
Doar prin moartea Sa se arată mărirea lui Dumnezeu. Acum are loc și alegerea
ucenicilor din lume, prin descoperirea lui Dumnezeu în persoana lui Iisus;
misiunea lor în lume și unitatea în dragoste întemeiată pe comuniunea loc cu
Hristos și cu Dumnezeu[6].
[7],
adică unitatea credinței a fost zdruncinată. Arie, preot în Alexandria
Egiptului a formulat o învățătură greștită prin care se propovăduia
subordinaționismul, adică o nouă concepție după care Fiul este prima creatură a
Tatului, prin harul divin doar fiu adoptiv al lui Dumnezeu[8].
Rugăciunea
rămâne de la Mântuitorul singur mijloc de dialog cu Dumnezeu, modul prin care
îl mărim, îi mulțumim și în cerem cele trebuincioase existenței noastre. Tot o
rugăciune este realizată și de Sfinții Părinți de la primul Sinod Ecumenic de
la Niceea. Cu acest prilej la convocarea împăratului Constantin cel Mare care
între problemele de administrație a statului erau și chestiunile dogmatice.
Prin această primă mare erezie, cea ariană ,,haina Mântuitorului a fost ruptă”
Combaterea
acestei învățături greșite a fost făcută de cei 318 de Părinți prezenți la
acest întâi sobor al Bisericii. Între acești aminitim pe episcopii Alexandru al
Alexandriei, Eustațiu al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului, Eusebiu al
Nicomidiei, Eusebiu al Cezareii Palestinei, Marcel al Ancirei, Spiridon al
Trimitundei, Nicolae al Mirelor Lichie, diaconul Atanasie, care a fost
consacrat de istoria Bisericii cu calificativul ,,cel Mare”. Au fost prezenți
și episcopi din afara hotarelor Imperiului: din Persia, Goția și Armenia.
Biserica Scythiei Minor a fost reprezentată prin episcopul Marcu al Tomisului[9].
La
această întrunire ecumenică, în sensul primordial al termenului a fost
combătută erezia lui Arie, a fost formulată în scris formula ortodoxă după care
Fiul este egal și consubstanțial du Tatăl, au fost adoptate și alte hotărâri
cum a fost: fixarea datei Paștilor în prima Dumninică cu lună plină după
echinocțiul de primăvară, au fost date 20 de canoane sau norme jurdice cu
privire la disciplina din Biserică.
Tot
cu acest prilej a fost elaborată o rugăciune teologică a Bisericii denumină
Simbolul de credință niceean, în fapt primele șapte articole ale Simbolului de
credință niceo-constantinopolitan care se rostește până astăzi în cadrul
Sfintei Liturghii. Această formulare doctrinară are ca fundament Sfânta
Scriptură. În cultul primilor creștini Scriptura era cartea fundamentală
păstrată până astăzi, atât în rugăciunile personale, cât și cele colective din
cadrul cultului divin public. Cu prilejul sărbătorilor, a Duminicilor se citesc
fragmente din Vechiul Testament, sub forma psalmilor și paremiilor, din Noul
Testament în chipul Apostolului și Evangheliei.
Un
teolog român a identificat sursele biblice de inspirație a Simbolului de
credință: ,,atotțiitorul (în întreg Vechiul Testament, apoi în II Cor. 6, 18;
Apoc, 1, 8; 4, 8; 11, 17; 15, 3; 16, 4; 19, 3; 21, 23, etc.), ,,făcătorul
cerului și al pământului” (Fac. 1, 3), ,,văzutelor și nevăzutelor” (Col. 1,
16), ,,Domnul Iisus Hristos” (I Cor. 1, 3; 1, 9), ,,Fiul lui Dumnezeu” (Lc. 1,
36; In. 1, 34), ,,unul născut” (In. 1, 14), mai nainte de toți vecii” (implicit
Evrei 1, 2; In. 17, 8 și 17, 24), ,,lumină din lumină” (implicit în In 8, 12 și
I Tim. 6, 16), ,,Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” (In. 6, 32; I Tes. 1,
9), ,,prin care toate s-au făcut” (In. 1, 3), ,,pentru noi oamenii și pentru a
noastră mântuire” (I Tim. 2, 14), ,,s-a pogorât din cer” (In. 6, 58), ,,șade
de-a dreapta Tatălui” (F. A. 7, 56; Lc. 22, 69), ,,și iarăși va să vie să
judece viii și morții” (Mt. 25, 31) [10].
Așadar
avem înfățișată astăzi rugăciunea arhierească a Mântuitorului Hristos care a
dat roade în misiunea Sfinților Apostoli, în cugetarea Sfinților Părinți.
Avem
un model de rugăciune care este jetfelnică, trece dincolo de neputința trupului
pe care-l aduce ca jertfă de ispășire pentru păcatele oamenilor.
Model
de viețuire o avem pe Sfinții Părinți care au mărturisit jertfa izbăvitoare a
Fiului lui Dumnezeu.
Sfânta
Scriptură ne este cel mai bun îndrumar către Dumnezeu, cartea care conține
învățătura mântuitoare sub forma profețiilor vechitestamentare și a activității
învățătorești a Mântuitorului.
Din
convorbirea cu Dumnezeu prin rugăciune, din citirea Scripturii, și mărturisirea
credinței se poate dezvolta fraternitatea creștină așa cum ne învață Apostolul
citit astăzi: ,,Pe toate vi le-am arătat, cum că astfel ostenindu-vă trebuie
să-i ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Iisus,
căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua”. (Fapte 20, 35).
Corala ,,Armonia” în parohia Birda
Un
prilej de bucurie este astăzi când pragul Sfintei noatre biserici a fost trecut
de un ospete și anume Corala ,,Armonia” din Săcălaz. Legăturile între cele două
comune Săcălaz și Birda sunt mai vechi decât am fi crezut: ambele așezări în
trecut populate de etnici germani, ambele ocupate astăzi de români de
confesiune ortodoxă în marea lor majoritate.
În
trecut preotul Tiberiu Mărgineanțu, fiul preotului Ioan, ctitorul bisericii din
Birda a statornicit viața bisericească la Săcălaz, păstorind pe ortodocșii de
aici timp de 12 ani (1967-1979). Astăzi legăturile culturale între cele două
comunități sunt realizate prin schimburi de publicații rurale: ,,Opinia” și
,,Foia Săcălazului” și ,,Arhanghelul”. Cu acest prilej s-a constituit în cadrul
Bibliotecii Comunei Birda un fond special de presă rurală unde se regăsesc și
numere din publicațiile săcălăzene.
Ceea
ce nouă ne lipsește este existența corului. Cel din Săcălaz este o inițiativă
particulară fiind înființat de Asociația Culturală ,,Armonia”. Această
Asociație se datorează celor doi creatori cărturari – Ghiță Blejușcă și Ștefan
Tomoioagă strălucit de inteligenți, harnici la culme, talentați și nobili, cu
căldură sufletească și mărimie creștină au atras și alți prieteni precum Liviu
Vasiu și au creat, sub cerul minții și a inimii în câmpia de vest – Asociația
Culturală ,,Armonia”. Conducerea este formată din: Liviu Vasiu – președinte,
Ștefan Tomioagă – vicepreședinte, Gheorghe Blejușcă – președinte de onoare,
secretar și casier[11].
Coriștii
sunt încrezători în șansa lor la marile concursuri și festivaluri și în
Dumnezeu. Ei cântă la toate acțiunile culturale la care sunt invitați, la
biserici și mânăstiri dând răspunsuri la Sfânta Liturghie. Bogatul lor
repertoriu și muzica interpretată se bazează pe combinația dintre ureche, inimă
și glas realizate cu ajutorului teologului dirijor Mircea Sturza – fire blândă
și îngăduitoare, cu înțelepciune și iubire de muzică, care a devenit membru
important al grupului ,,Armonia”.
Cântecul
lor aduce liniște sufletească ascultătorilor. Cântecul face parte din viața
lor. Ei se roagă și cântă. Slujba devine mai frumoasă cu ajutorul lor pentru că
Sfânta Liturghie este o reactualizare a Jerfei de pe Cruce a Mântuitorului.
Aici se realizează o îmbinare frumoasă între vocea preotului și a corului ce
aduce bucurie tuturor[12].
Din
istoricul Corului de la Săcălaz aflăm că a debutat la Căminul Cultural din localitate
la 1 Decembrie 2009 cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României. Din
activitatea Corului amintim buna colaborare cu Biserica Ortodoxă din Săcălaz
concretizat în recitaluri de colinde și pricesne la Crăciun și Paști, la
ceremonialul Rugii și Ziua eroilor[13].
Corul a participat la trei ediții a Festivalului ,,Cântecele Învierii”
organizat de Mitropolia Banatului la Românești, Săraca și Timișeni-Șag.
Realizările
de pe tărâm coral au fost răsplătite cu numeroase premii și distincții: În anul
2011 Corul a obținut ,,Premiul I” la Concursul Județean ,,Lada cu Zestre”.
Revista de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul”. Un nou număr
A
apărut numărul 2 (18) pe anul 2016 al publicației Bisericii Ortodoxe din Birda.
Acest nou număr propune cititorilor mai multe articole cu conținut religios și
cultural. Parte din acestea sunt studii temeinice care au apărut fragmentar în
revistă. De remarcat ar fi Editorialul ,,Teologie și astronomie” iscălit de
părintele dr. Marius Florescu, redactor coordonator al revistei eparhiale
,,Învierea” de la Timișoara.
Conf.
univ. dr. Mirela Borchin și Prof. Marius Iosif Circa își continuă restituirile
privind viața și activitatea mitropolitului Vasile Lăzărescu, respectiv
amintirile unui colonist din Gătaia.
Elevii
au pagina destinată creaților lor intitulată ,,Tinere condeie” în care se
regăsesc poezii, eseuri și desene tematice realizate pentru această pagină.
De
semnalat este și medalionul ,,Parohia Ortodoxă Birda. Fișă monografică” care
dezvăluie istoricul vieții religioase (arhitectură și pictură bisericească,
mobilier și obiecte liturgice, vizite arhierești ș. a.).
Tot
în această publicație regăsim însemnări despre activitatea Prototopopiatului
Deta semnate de părintele Ioan Prisăcean, protopopul Detei, note de presă
rurală și cronica parohială.
[1] Jean
Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de
simboluri, vol. III, P-Z, Editura Artemis, București, 1995, p. 292.
[2]
Isidor Todoran, Ioan Zăgrean, Teologia
Dogmatică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1991, p. 241.
[3] Iuliu
Olariu, Evanghelia după Ioan explicată, Tipografia
Diecezană, Caransebeș, 1897, p. 252. (Se ca prescurta în continuare Evanghelia după Ioan…).
[4] Iuliu
Olariu, Evanghelia după Ioan…, p.
255.
[5]
Bartolomeu Valeriu Anania, Biblia sau
Sfânta Scriptură, versiune diortosită de…, Editura Renașterea, Cluj-Napoca,
2009, p. 951.
[6]
Vasile Mihoc, Predici exegetice la
Duminicile de peste an, Editura Teofania, Sibiu, 2001, p. 44.
[7] Zosim
Oancea, Popasuri omiletice la Duminici și
sărbători, ediția a II-a, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004, p. 209.
[8] Ioan
Rămureanu, Milan Șesan, Teodor Bodogae, Istoria
Bisericească Universală, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p. 327.
[9]
Valentin Bugariu, Ierarhie, teologie și
viață creștină la Dunărea de Jos, în vol. Valentin Bugariu, Istorie și semn religios, Editura
Sitech, Craiova, 2014, p. 93.
[10]
Aurel Jivi, Valoarea ecumenică a
Simbolului niceo-constantinopolitan, în vol. Aurel Jivi, Studii de istorie bisericească, Editura
Universității ,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2001, p. 64.
[11]
Pavel Panduru, Apostolii dragostei
dumnezeieiși de la Săcălaz, în vol. Ghiță Blejușcă (edit), Armonia Sălălaz. Cinci ani de la
constituire, Editura Waldpress, Timișoara, 2014, p. 4. (Se va prescurta în
continuare Armonia Sălălaz…).
[12]
Pavel Panduru, op. cit., p. 5.
[13]
Ghiță Blejușcă, Istoricul Armoniei, în
vol. Armonia Sălălaz…, p. 12.
