Trecutul nu
poate pieri, căci viitorul se naște din el.”
Anatole France
„Fiecare
popor și fiecare epocă stau pe umerii vremurilor trecute”,
cugeta poetul nostru național. Și asta, adaug eu, pentru că trecutul este un
uriaș edificiu al lumii, iar arhitectul priceput care așază câte-o cărămidă la împlinirea
istoriei este timpul cu memoria lui.
Acest
edificiu trebuie întreținut, trebuie mereu consolidat, numai așa îi asigurăm
nemurirea, aducând în fața prezentului câte un tablou din peisajul istoriei. Asta
înseamnă că „pentru a înainta în timp, oamenii trebuie să se creadă pe cuvânt,
adică să scrie cărți și să le citească”. Numai așa păstrăm măreția și
splendoarea edificiului despre care vorbeam mai sus.
Da, să
scriem, să punem pe hârtie evenimentele de ieri, de azi, fiindcă s-a demonstrat
că „piatra nu egalează cuvântul în perenitate și că, ciudat, pergamentul este
mai rezistent decât mortarul și stânca”. Oricum, trecutul nu poate pieri, el
este temelia prezentului și bază pentru viitor. „Prezentul nostru nu s-a născut
din senin, ci s-a născut din trecut”, este convins și Dan Puric. Și-apoi
cunoașterea trecutului patriei este o datorie de onoare a fiilor acestui neam.
Necunoașterea acestuia este ca și cum nu ne-am recunoaște strămoșii și
părinții. Se observă, e adevărat, o afișată tendință spre o amnezie istorică,
dar vrem, nu vrem, suntem legați organic de trecut prin niște artere prin care
seva de ieri se revarsă în albia prezentului și acesta, la rându-i, va deveni
trecut pentru viitorime.
Și cum
„cartea este un mijloc de a comunica cu departele tău” (C-tin Noica), scrierea
monografică este cu atât mai mult, o fereastră deschisă spre ieri. Prin ea,
cititorul are rara ocazie, oferită de autor, de a pătrunde în abisul Istoriei
și de a-i deveni părtaș în călătoria imaginară printr-un tunel al timpului. Sau,
altfel spus, această zămislire este o rădăcină adăugată la Stejarul-Timp,
care-i menține echilibrul, vigoarea în bătaia aprigă a vremelniciilor aspre
învăluite în umbre și lumini.
Iată de
ce, apariția unei noi monografii în peisajul cultural al unei localități este
mai mult decât benefică. Iată de ce, cutezătorii monografi sunt, de fapt, niște
arheologi ai cuvântului care sapă în straturile ascunse ale unei așezări. Iar
Banatul, ținutul nostru drag, despre care istoricul și prof. Ioan Hațegan
afirma că „Nu am găsit un loc în lume, în afară de Banat, în care să zic: Aici
mă simt ca acasă!”, este o comoară monografică, un câmp larg de cercetare. Ne
poate confirma acest lucru cu autoritate, d-l prof. Ioan Traia, cunoscut și
apreciat monografist bănățean, autor a numeroase alcătuiri de referință din
domeniu.
Se
alătură acestor cercetători ai trecutului și Preacucernicia-Sa, pr. dr.
Valentin Bugariu. Prin misiunea sfântă, părintele se află aproape de enoriași,
de oamenii locului, li se dăruie spiritual, iar, din prinosul de cunoaștere, de
inteligență și de talent, cărturarul, cu destoinicie și bunătate, oferă
cititorului o rază, luminându-i și pe alții. Bogata opera a distinsului preot
se întregește astfel cu lucrarea Gătaia.
Monografie, apărută la Editura Sitech, 2018, în 438 p..
Volumul
de față este „o ladă de zestre în care, deschizând-o, descoperi o comoară” afirmă
un admirator al autorului, pr. dr. Marius Florescu. Asta am făcut și noi, dragii mei, am
deschis-o și iată ce valori prețioase am descoperit.
Monografia
aceasta, o adevărată carte de vizită pentru localitatea mea natală, este
rezultatul unui efort mare de muncă. Truditorul este exigent cu structura, cu
informația, cu fomulările de conținut, cu exprimarea clară și coerentă, cu
relația dintre scris și imagine.
Împărțită
în șapte capitole, care, la rându-le, au mai multe subcapitole cu titluri de
mare forță sugestivă, unitatea volumului este dată și de argumentul prin care
pr. Valeriu Bugariu își motivează demersul cultural, dar și de concluziile din
final ca o sinteză privind lucrarea ce oferă „ o priveliște asupra dezvoltării
localității în diferite epoci istorice”.
Dacă
din primul capitol aflăm date despre așezarea
geografică, despre relief (aici impresionează amănuntele despre Măgura
vulcanică Șumig), despre clima zonei, rețeaua hidrografică, cu trimiteri clare
la surse, din cel de-al doilea, ne
informăm cu date despre istoricul așezării, pe epoci și zone bine definite.
M-au mișcat relatările despre Valea Begului care mi-au readus în minte perioade,
când, copil fiind, păzeam pepenii. Erau hectare întregi cultivate și un sat de
colibe. Iar „noaptea, miresmele se împleteau cu răcoarea pământului văratic și
luna, regina nopții, ne lumina cărările. Ne adunam în fața unei colibe și
depănam povești, apoi, pe muzica unui acordeonist, jucam de mama focului. Eram
singuri cu luna, cu refexele ei aurii și jucăușe pe obrajii noștri... și dădeam
frâu liber copilăriei înaripate”.
Aflăm
din același capitol despre perioadele și stăpânii acestor locuri. Cunoaștem pe
Iștvan Gorove și rolul acestui politician în zonă. Neobositul autor pigmentează
informațiile reci cu secvențe literare din epica scriitorului gătăianț, Mihail
Gașpar, iar, ultima parte, bogată în evenimente, ne oferă date despre perioada
dualismului austro-ungar, despre Războiul cel Mare (1914-1918) și eroii
așezării (vezi la p. 67 și 68), apoi monografistul stăruie asupra momentului
Marii Uniri din 1918, notificând delegații din zonă. Este momentul să amintim
că preotul, român convins, dedică
această valoroasă operă tocmai centenarului.
Pentru
mine, o altă secvență emoțională a fost amintirea Reformei agrare din 1921,
prilej cu care printre coloniștii împroprietăriți au fost și bunicii mei. Și ei
au fost părtași la întemeierea Coloniei din Gătaia, ( în 1927), aducând din
Ardeal și istoria, botezându-și străzile cu numele eroilor din acel ținut: Horea,
Cloșca, Crișan și Avram Iancu. Nu-i scapă meticulosului cercetător nici
perioada Celui de-al II-lea Război mondial. Cunoaștem eroii localității și
monumentele ridicate întru amintirea ambelor confruntări.
Cititorul
și trăitorul de pe aceste locuri este emoționat și strânge din dinți citind
despre rușinoasa strămutare a atâtor familii în Bărăgan, în noaptea Rusaliilor
din 1951. Avem pagini întregi cu nume, cu declarații de la victime și urmași,
cu fotografii ilustrative, toate ca rezultat al unei valoroase cerecetări
elaborate de meticulosul și exemplarul truditor al scrisului. (vezi p. 85).
Printre cei deportați, a fost și cunoscutul prof. Păun Antalag cu familia din
Gătaia.
Acest
capitol se încheie cu aspecte concrete despre Revoluția din 1989, influența ei,
și eroii localității. Au căzut în Piaţa Operei din Timişoara: prof. Ladizlau
Cizmaric, 50 de ani, şi Haţegan Petru Petrişor, 46 de ani. Merită parcursă
secvența evocatoare despre acest eveniment, citată din Ciprian Cipu, la pagina
94, prin ea, emoțional, ne imginăm sălbăticia și cruzimea autorităților de
atunci, care, ciudat, nu mai aveau nimic românesc în suflet.
Capitolul
al III-lea se ocupă de organizarea administrativă și de instituțiile așezării. Găsim
ample informații bine documentate din timpul cnejilor, juzilor până la
Consiliile populare din vremurile noastre. Autorul se oprește apoi la Spitalul
de Psihiatrie (organizare, evoluție), la Centrul de sănătate, Postul de
poliție, Oficiul poștal, Farmacia, Banca, Pompierii, Căminul Cultural și
Biblioteca. Sunt multe aspecte care merită notate, dar structura recenziei nu
ne permite.
Unul
dintre capitolele cu cercetare extinsă este cel de-al IV-lea, care se referă la
școală și activitatea culturală. Aflăm date despre începuturile învățământului
în microzonă, ne încântă din nou autorul cu ample fragmente din opera lui
Mihail Gașpar, cunoaștem situația învățământului între 1948-1989, cu trimiteri
și ilustrații, ni se oferă date biografice despre nume marcante din
învățământul așezării. Sunt rezervate pagini întregi unor chipuri de
intelectuali ca prof. Dumitru Buda, prof. Petre Tomescu, prof. George Pleavă,
prof. Herbert Weissmann și prof. univ. Marcel Tolcea. Un subcapitol plin este
rezervat învățământului de după 1990 cu situații, cu tabele nominale cu elevi
merituoși participanți la olimpiade și concursuri (p. 164), iar câteva file
sunt rezervate și pentru școlile din satele aparținătoare. Ultima parte a
acestui capitol ne oferă date, cifre, tabele, ilustrații alb-negru și color cu
belșugul de cultură din așezare, cu accent pe Ruga bănățeană, pe Zilele
orașului, pe concursul „Lada cu zestre” și pe diferite expoziții organizate în
localitatea Gătaia.
Și cum
„Biserica este maica spirituală a neamului românesc” (M. Eminescu) și „Noi
creștinii aparținem unei culturi cerești”, (Înaltpreasfințitul Mitropolit
Ioan), iar preotul mediază cerescul cu pământescul, și Sfinția-Sa, pr. Valentin
Bugariu, acordă un spațiu de aproape 50 de pagini capitolului al V-lea,
Biserica. Periplul descrierii merge de la dovezile arheologice și mărturiile
formării limbajului creștin la români, până la prezentarea cu amănunte, cu
ilustrații a fiecărei parohii din microzona cercetată. Emoția m-a încercat din
nou când a fost prezentat istoricul bisericii din Colonie-Gătaia, unde a fost
cândva un bun cântăreț și tatăl meu, fie-iertat!
Un
spațiu meritoriu și de referință a fost rezervat cunoscutei și apreciatei rev.
„Lumină lină”, scoasă de autor în vremea cât a slujit la biserica din Colonie (2005-2011),
unde am avut onoarea să colaborez și eu. A fost o foaie culturală cu structură,
tematici și publiciști aleși.
Penultimul
capitol, al VI-lea, este cel mai scurt, dar bine întocmit cu date, cu dovezi certe,
cu cifre și imagini pe perioade clare privind evoluția economiei locale, mai cu
seamă din 1948 până în 1989 și până azi.
Cel
de-al VII-lea capitol, adică ultimul, ne invită să aflăm date despre „Demografie,
tradiții și interculturalitate”. Autorul, un om de-o aleasă cultură și de mare
responsabilitate față de cuvântul scris și tipărit, folosind o vastă
bibliografie, ne dă date despre populație și evoluția ei, în tabele, pe ani și
stratificare națională. Ne completăm informațiile despre case și gospodăria
tradițională, susținute de ilustrative imagini, despre portul popular și despre
familie. Apreciatul preot tratează superb, captivând chiar, sărbătorile,
obiceiurile locale presărând zona documentară cu povești din bătrâni evocate
ilustrativ (p.297), care înalță cota informativă până la emoționante și
nostalgice trăiri, statornicind definitiv interesul pentru cartea măiestrit
zămislită. Exemplară și de apreciat munca sa de temeinică cercetare.
Dar
valoarea documentar-informativă este pecetluită, cred eu, și de subcapitolul
intitulat „ Toponimie, onomastică, limbă românească și folclor”. Apreciem munca
de culegere și de cercetare în domeniu și asemuim acest segment cu un glosar
explicativ foarte util.
Apreciatul
autor, un bun cunoscător al operei scriitorului Mihail Gașpar, face și o
profundă radiografie a mijloacelor artistice întâlnite în scrierile
protopopului. Desprindem din opera prozatorului: elemente lexicale, populare și
regionale încorporate în enunțurile citate, urmate de explicații structurate
științific pe părți de vorbire, elem. de ordin fonetic și gramatical, elem.
arhaice, toate selectate cu aceeași exigență.
Partea
cu „Folclor literar” ne oferă legende (vezi legenda Șumigului), cântece și
strigături. Ele conturează mai bine identitatea și specificul locuitorilor din
microzonă. Se încheie acest capitol cu un gest de nobilă recunoștință și
respect al autorului față de
personalitățile timpului: Mihail Gașpar, Horvath Ianoș, Ion Șuța, Iulian
Olaru, Bukovinsky Janoș, Dimitrie Acea, Gheorghe Borca, Dorin Grigoraș,
Valentin Românu, Aurelia Ardeleanu, Bocskei Laszlo și Marinela Ilie.
Izbutitul
volum monografic își rotunjește și mai mult valoarea științitico-documentară,
prin ampla Bibliografie întinsă pe 16 pagini.
Și-atunci
ne întrebăm la finalul acestei prezentări: Cum să piară trecutul, când oameni
ca reputatul preot-scriitor și cărturar neobosit, Valentin Bugariu, țin flacăra
istoriei aprinsă și luminează patriotic cărările bătătorite de strămoșii
noștri, întru perpetuarea acestui neam!?
Respect
și adâncă recunoștință, precum și sincere felicitări autorului pentru această
carte, model de ținută intelectuală, prin care face cinste națiunii, acum în
miezul aniversării centenare, cu gândul la Alba Iulia, km 0 al românismului.
17
iunie, 2017, Deta
Prof. Iosif Marius Circa
