luni, 16 iulie 2018

Gătaia. Monografie de pr. dr. Valentin Bugariu (recenzie)


Trecutul nu poate pieri, căci viitorul se naște din el.”
                                                                                                                  Anatole France

„Fiecare popor și fiecare epocă stau pe umerii vremurilor trecute”, cugeta poetul nostru național. Și asta, adaug eu, pentru că trecutul este un uriaș edificiu al lumii, iar arhitectul priceput care așază câte-o cărămidă la împlinirea istoriei este timpul cu memoria lui.
Acest edificiu trebuie întreținut, trebuie mereu consolidat, numai așa îi asigurăm nemurirea, aducând în fața prezentului câte un tablou din peisajul istoriei. Asta înseamnă că „pentru a înainta în timp, oamenii trebuie să se creadă pe cuvânt, adică să scrie cărți și să le citească”. Numai așa păstrăm măreția și splendoarea edificiului despre care vorbeam mai sus.
Da, să scriem, să punem pe hârtie evenimentele de ieri, de azi, fiindcă s-a demonstrat că „piatra nu egalează cuvântul în perenitate și că, ciudat, pergamentul este mai rezistent decât mortarul și stânca”. Oricum, trecutul nu poate pieri, el este temelia prezentului și bază pentru viitor. „Prezentul nostru nu s-a născut din senin, ci s-a născut din trecut”, este convins și Dan Puric. Și-apoi cunoașterea trecutului patriei este o datorie de onoare a fiilor acestui neam. Necunoașterea acestuia este ca și cum nu ne-am recunoaște strămoșii și părinții. Se observă, e adevărat, o afișată tendință spre o amnezie istorică, dar vrem, nu vrem, suntem legați organic de trecut prin niște artere prin care seva de ieri se revarsă în albia prezentului și acesta, la rându-i, va deveni trecut pentru viitorime.
Și cum „cartea este un mijloc de a comunica cu departele tău” (C-tin Noica), scrierea monografică este cu atât mai mult, o fereastră deschisă spre ieri. Prin ea, cititorul are rara ocazie, oferită de autor, de a pătrunde în abisul Istoriei și de a-i deveni părtaș în călătoria imaginară printr-un tunel al timpului. Sau, altfel spus, această zămislire este o rădăcină adăugată la Stejarul-Timp, care-i menține echilibrul, vigoarea în bătaia aprigă a vremelniciilor aspre învăluite în umbre și lumini.
Iată de ce, apariția unei noi monografii în peisajul cultural al unei localități este mai mult decât benefică. Iată de ce, cutezătorii monografi sunt, de fapt, niște arheologi ai cuvântului care sapă în straturile ascunse ale unei așezări. Iar Banatul, ținutul nostru drag, despre care istoricul și prof. Ioan Hațegan afirma că „Nu am găsit un loc în lume, în afară de Banat, în care să zic: Aici mă simt ca acasă!”, este o comoară monografică, un câmp larg de cercetare. Ne poate confirma acest lucru cu autoritate, d-l prof. Ioan Traia, cunoscut și apreciat monografist bănățean, autor a numeroase alcătuiri de referință din domeniu.
Se alătură acestor cercetători ai trecutului și Preacucernicia-Sa, pr. dr. Valentin Bugariu. Prin misiunea sfântă, părintele se află aproape de enoriași, de oamenii locului, li se dăruie spiritual, iar, din prinosul de cunoaștere, de inteligență și de talent, cărturarul, cu destoinicie și bunătate, oferă cititorului o rază, luminându-i și pe alții. Bogata opera a distinsului preot se întregește astfel cu lucrarea Gătaia. Monografie, apărută la Editura Sitech, 2018, în 438 p..
Volumul de față este „o ladă de zestre în care, deschizând-o, descoperi o comoară” afirmă un admirator al autorului, pr. dr. Marius Florescu.  Asta am făcut și noi, dragii mei, am deschis-o și iată ce valori prețioase am descoperit.
Monografia aceasta, o adevărată carte de vizită pentru localitatea mea natală, este rezultatul unui efort mare de muncă. Truditorul este exigent cu structura, cu informația, cu fomulările de conținut, cu exprimarea clară și coerentă, cu relația dintre scris și imagine.
Împărțită în șapte capitole, care, la rându-le, au mai multe subcapitole cu titluri de mare forță sugestivă, unitatea volumului este dată și de argumentul prin care pr. Valeriu Bugariu își motivează demersul cultural, dar și de concluziile din final ca o sinteză privind lucrarea ce oferă „ o priveliște asupra dezvoltării localității în diferite epoci istorice”.
Dacă din primul capitol aflăm date despre așezarea  geografică, despre relief (aici impresionează amănuntele despre Măgura vulcanică Șumig), despre clima zonei, rețeaua hidrografică, cu trimiteri clare la surse, din cel de-al doilea,  ne informăm cu date despre istoricul așezării, pe epoci și zone bine definite. M-au mișcat relatările despre Valea Begului care mi-au readus în minte perioade, când, copil fiind, păzeam pepenii. Erau hectare întregi cultivate și un sat de colibe. Iar „noaptea, miresmele se împleteau cu răcoarea pământului văratic și luna, regina nopții, ne lumina cărările. Ne adunam în fața unei colibe și depănam povești, apoi, pe muzica unui acordeonist, jucam de mama focului. Eram singuri cu luna, cu refexele ei aurii și jucăușe pe obrajii noștri... și dădeam frâu liber copilăriei înaripate”.
Aflăm din același capitol despre perioadele și stăpânii acestor locuri. Cunoaștem pe Iștvan Gorove și rolul acestui politician în zonă. Neobositul autor pigmentează informațiile reci cu secvențe literare din epica scriitorului gătăianț, Mihail Gașpar, iar, ultima parte, bogată în evenimente, ne oferă date despre perioada dualismului austro-ungar, despre Războiul cel Mare (1914-1918) și eroii așezării (vezi la p. 67 și 68), apoi monografistul stăruie asupra momentului Marii Uniri din 1918, notificând delegații din zonă. Este momentul să amintim că preotul,  român convins, dedică această valoroasă operă tocmai centenarului.
Pentru mine, o altă secvență emoțională a fost amintirea Reformei agrare din 1921, prilej cu care printre coloniștii împroprietăriți au fost și bunicii mei. Și ei au fost părtași la întemeierea Coloniei din Gătaia, ( în 1927), aducând din Ardeal și istoria, botezându-și străzile cu numele eroilor din acel ținut: Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu. Nu-i scapă meticulosului cercetător nici perioada Celui de-al II-lea Război mondial. Cunoaștem eroii localității și monumentele ridicate întru amintirea ambelor confruntări.
Cititorul și trăitorul de pe aceste locuri este emoționat și strânge din dinți citind despre rușinoasa strămutare a atâtor familii în Bărăgan, în noaptea Rusaliilor din 1951. Avem pagini întregi cu nume, cu declarații de la victime și urmași, cu fotografii ilustrative, toate ca rezultat al unei valoroase cerecetări elaborate de meticulosul și exemplarul truditor al scrisului. (vezi p. 85). Printre cei deportați, a fost și cunoscutul prof. Păun Antalag cu familia din Gătaia.
Acest capitol se încheie cu aspecte concrete despre Revoluția din 1989, influența ei, și eroii localității. Au căzut în Piaţa Operei din Timişoara: prof. Ladizlau Cizmaric, 50 de ani, şi Haţegan Petru Petrişor, 46 de ani. Merită parcursă secvența evocatoare despre acest eveniment, citată din Ciprian Cipu, la pagina 94, prin ea, emoțional, ne imginăm sălbăticia și cruzimea autorităților de atunci, care, ciudat, nu mai aveau nimic românesc în suflet. 
Capitolul al III-lea se ocupă de organizarea administrativă și de instituțiile așezării. Găsim ample informații bine documentate din timpul cnejilor, juzilor până la Consiliile populare din vremurile noastre. Autorul se oprește apoi la Spitalul de Psihiatrie (organizare, evoluție), la Centrul de sănătate, Postul de poliție, Oficiul poștal, Farmacia, Banca, Pompierii, Căminul Cultural și Biblioteca. Sunt multe aspecte care merită notate, dar structura recenziei nu ne permite.
Unul dintre capitolele cu cercetare extinsă este cel de-al IV-lea, care se referă la școală și activitatea culturală. Aflăm date despre începuturile învățământului în microzonă, ne încântă din nou autorul cu ample fragmente din opera lui Mihail Gașpar, cunoaștem situația învățământului între 1948-1989, cu trimiteri și ilustrații, ni se oferă date biografice despre nume marcante din învățământul așezării. Sunt rezervate pagini întregi unor chipuri de intelectuali ca prof. Dumitru Buda, prof. Petre Tomescu, prof. George Pleavă, prof. Herbert Weissmann și prof. univ. Marcel Tolcea. Un subcapitol plin este rezervat învățământului de după 1990 cu situații, cu tabele nominale cu elevi merituoși participanți la olimpiade și concursuri (p. 164), iar câteva file sunt rezervate și pentru școlile din satele aparținătoare. Ultima parte a acestui capitol ne oferă date, cifre, tabele, ilustrații alb-negru și color cu belșugul de cultură din așezare, cu accent pe Ruga bănățeană, pe Zilele orașului, pe concursul „Lada cu zestre” și pe diferite expoziții organizate în localitatea Gătaia.
Și cum „Biserica este maica spirituală a neamului românesc” (M. Eminescu) și „Noi creștinii aparținem unei culturi cerești”, (Înaltpreasfințitul Mitropolit Ioan), iar preotul mediază cerescul cu pământescul, și Sfinția-Sa, pr. Valentin Bugariu, acordă un spațiu de aproape 50 de pagini capitolului al V-lea, Biserica. Periplul descrierii merge de la dovezile arheologice și mărturiile formării limbajului creștin la români, până la prezentarea cu amănunte, cu ilustrații a fiecărei parohii din microzona cercetată. Emoția m-a încercat din nou când a fost prezentat istoricul bisericii din Colonie-Gătaia, unde a fost cândva un bun cântăreț și tatăl meu, fie-iertat!
Un spațiu meritoriu și de referință a fost rezervat cunoscutei și apreciatei rev. „Lumină lină”, scoasă de autor în vremea cât a slujit la biserica din Colonie (2005-2011), unde am avut onoarea să colaborez și eu. A fost o foaie culturală cu structură, tematici și publiciști aleși.
Penultimul capitol, al VI-lea, este cel mai scurt, dar bine întocmit cu date, cu dovezi certe, cu cifre și imagini pe perioade clare privind evoluția economiei locale, mai cu seamă din 1948 până în 1989 și până azi.
Cel de-al VII-lea capitol, adică ultimul, ne invită să aflăm date despre „Demografie, tradiții și interculturalitate”. Autorul, un om de-o aleasă cultură și de mare responsabilitate față de cuvântul scris și tipărit, folosind o vastă bibliografie, ne dă date despre populație și evoluția ei, în tabele, pe ani și stratificare națională. Ne completăm informațiile despre case și gospodăria tradițională, susținute de ilustrative imagini, despre portul popular și despre familie. Apreciatul preot tratează superb, captivând chiar, sărbătorile, obiceiurile locale presărând zona documentară cu povești din bătrâni evocate ilustrativ (p.297), care înalță cota informativă până la emoționante și nostalgice trăiri, statornicind definitiv interesul pentru cartea măiestrit zămislită. Exemplară și de apreciat munca sa de temeinică cercetare.
Dar valoarea documentar-informativă este pecetluită, cred eu, și de subcapitolul intitulat „ Toponimie, onomastică, limbă românească și folclor”. Apreciem munca de culegere și de cercetare în domeniu și asemuim acest segment cu un glosar explicativ foarte util.
Apreciatul autor, un bun cunoscător al operei scriitorului Mihail Gașpar, face și o profundă radiografie a mijloacelor artistice întâlnite în scrierile protopopului. Desprindem din opera prozatorului: elemente lexicale, populare și regionale încorporate în enunțurile citate, urmate de explicații structurate științific pe părți de vorbire, elem. de ordin fonetic și gramatical, elem. arhaice, toate selectate cu aceeași exigență.
Partea cu „Folclor literar” ne oferă legende (vezi legenda Șumigului), cântece și strigături. Ele conturează mai bine identitatea și specificul locuitorilor din microzonă. Se încheie acest capitol cu un gest de nobilă recunoștință și respect al autorului față de  personalitățile timpului: Mihail Gașpar, Horvath Ianoș, Ion Șuța, Iulian Olaru, Bukovinsky Janoș, Dimitrie Acea, Gheorghe Borca, Dorin Grigoraș, Valentin Românu, Aurelia Ardeleanu, Bocskei Laszlo și Marinela Ilie.
Izbutitul volum monografic își rotunjește și mai mult valoarea științitico-documentară, prin ampla Bibliografie întinsă pe 16 pagini.
Și-atunci ne întrebăm la finalul acestei prezentări: Cum să piară trecutul, când oameni ca reputatul preot-scriitor și cărturar neobosit, Valentin Bugariu, țin flacăra istoriei aprinsă și luminează patriotic cărările bătătorite de strămoșii noștri, întru perpetuarea acestui neam!?
Respect și adâncă recunoștință, precum și sincere felicitări autorului pentru această carte, model de ținută intelectuală, prin care face cinste națiunii, acum în miezul aniversării centenare, cu gândul la Alba Iulia, km 0 al românismului.

                                                                    17 iunie, 2017,  Deta
                                                                               
                                                                                   Prof. Iosif Marius Circa