În cadrul Zilelor Orașului Bocșa organizate cu
prilejul sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul (20 iulie), hramul Mănăstirii
Vasiova și patronul orașului au fost organizate mai multe activități culturale
și religioase.
În Ajunul sărbătoririi Sf. Ilie, în a II-a zi a
manifestărilor închinate Orașului, în sala mare a Primăriei din Bocșa a avut
loc o dublă lansare. Cu acest prilej a fost prezentat volumul Picături de artă și credință la Bocșa,
coordonator Gabriela Șerban, Editura Tim, Reșița, 2018, 79 p. și nr. 2 (101) al
revistei ,,Bocșa Culturală”. Inițiatorul și realizatorul celor două publicații
precum și organizatorul manifestării este Gabriela Șerban, manager cultural și director
al Bibliotecii Orășenești ,,Tata Oancea” din Bocșa.
La debutul întâlnirii, dl. Dan Liuț, directorul
Casei de Cultură a Orașului a vorbit de întreita sărbătoare: lansare de carte
și revistă, precum și vernisajul expoziție de pictură realizată de Nik
Potocean, colaborator al bibliotecii și voluntar în cadrul Centrului de Tineret
din Vasiova în proiectele plastice de aici.
Doamna Gabriela Șerban a vorbit despre
însemnătatea cărții, o privire artistică și istorică a principalelor biserici
din oraș, o prezentare a pictorului Nik Potocean și a bibliotecii orășenești.
În cadrul capitolelor, preoții: Ciprian Costiș (Bocșa Montană), Ionel Ferciug
(Bocșa Română), Ioan Petrică (Mănăstirea Sf. Ilie), bibliolog Gabriela Șerban (Intrarea
Maicii Domnului în Biserică; ,,Adormirea Maicii Domnului în Biserică”;
Vasiova),au coceput capitole distinte ale cărții. Celelalte biserici
(romano-catolică, greco-catolică, reformată) sunt reproduse din volumul Istorie și administrație la Bocșa
multiseculară iscălit de Mihai Vișan și Daniel Crecan. Prezentarea
pictorului Nik Potocean și a bibliotecii se datorează coordonatoarei acestui
volum. Fiecare istoric al bisericii este urmat de o reprezentare artistică
realizată de Nik Potocean.
Părintele prof. dr. Ionel Petrică a salutat
apariția cărții care se înscrie în lupta românilor pentru păstrare identitară
într-o lume care a uitat de dimensiunea duhovnicească a vieții.
Editorul volumului, criticul și istoricul literar
Gheorghe Jurma din Reșița a definit cartea ca memorie a lumii, un depozit de energie
a înaintașilor dar și o compoziție artistică. A accentuat importanța
scriiturii: ilustrarea istorică a devenirii bisericilor bocșene dar și a
Creștinismului în general. Cu acest prilej a amintit și de rolul arhitectului
Adrian Diaconovici din Bocșa.
Episcopia Caransebeșului a fost reprezentată la
acest eveniment cultural de P. On. Părinte Mihai-Cătălin Ciucur, inspector social
și activități cu tineretul al eparhiei. În cuvântul rostit cu acest prilej a accentuat
faptul că la Bocșa slujirea comunității este realizată de Biserică prin:
rugăciune, cultură și filantropie. Un rol deosebit îl deține în activitatea
culturală Doamna Gabriela Șerban și Biblioteca Orășeneacă. Referitor la volumul
apărut, Părintele Ciucur a apreciat atât textul, cât și reprezentarea
iconografică. În toate reprezentările artistice ferestrele bisericilor sunt
galben-aurii, culori ce trădează faptul că în ele se menține vie lumina
spirituală dar și materială, ele fiind mereu deschise pentru credincioși.
Au mai vorbit cu acest prilej: scriitorul Nicolae
Danciu-Petniceanu și istoricul Mihai Vișan. Primul a accentuat lupta națională
a protopopului Mihail Gașpar prin intermediul presei, cel din urmă de rolul
social al Bisericii Ortodoxe din trecut. La actul de la 1 Decembrie 1918 românii
din Bocșa au arborat steaguri tricolore, rugăciuni în biserici și hore ale
bucuriei, o adevărată emulație națională.
Publicul a fost format din apropiați ai
bibliotecii, iubitori de carte, redactori de reviste culturale și religioase,
mai mulți clerici.