Slujbele religioase au
debutat Duminică seara cu serviciul Vecerniei și a continuat cu rânduiala
Pavecerniței Mari și a Canonului Mare în zilele de luni, marți, miercuri și
joi, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și cea a Sfântului
Vasile cel Mare (vinerea și Duminica), pomenirea morților (sâmbăta), Vecernia
și Utrenia pentru ziua Duminicii și Taina Sfântului Maslu.
La Taina Sfântului Maslu
au slujit P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei și P. C. Părinți
Zoran Milovanov (parohia Berecuța), Ioan Emanuel Popescu (parohia Ciacova),
Călin Negrea (parohia Gătaia), Sebastian Andrei Petrescu (parohia Percosova),
Tiberiu Gherasim (parohia Ferendia) și Valentin Bugariu, parohul locului.
Slujbele religioase au
fost încheiate cu susținerea unei cateheze dedicată tematicii Anului Omagial al
pastorației românilor din afara României. Astfel au fost prezentat rolul
Bisericii Ortodoxe Române în America; Diaspora istorică (Basarabia, Ucraina,
Ungaria, Serbia, Peninsula Balcanică); Diaspora din Europa. Cu acest prilej au
fost prezentat principalele organizații bisericești, parohii, activități
educative și filantropice, medalioane de clerici și teologi români. Un sociolog
român apreciază rolul și rostul Bisericii Ortodoxe românești din Diaspora:
,,Majoritatea comunităților s-au strâns în jurul bisericilor, creîndu-și școli
de Duminică și apoi publicații, unele efemere, altele de durată. Pe lângă
biserici au luat naștere adevărate centre de cultură, civilizație și tradiții
românești, totodată locuri de recreație și odihnă”.
Joi, 18 martie a fost pregătită o cateheză ilustrată dedicată aniversării unui ierarh și cărturar român cu prilejul Centenarului nașterii (1921-2021): ,,Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania la 100 de ani” în cadrul căreia a fost prezentate secvențial etapele biobliografiei Înaltului ierarh dar și legătura acestuia cu Banatul. ,,După Mitropolitul Bartolomeu participarea la Sf. Liturghie îi oferă credinciosului șansa de a primi Lumina lui Hristos prin toate cele cinci simțuri ale sale: prin simțul văzului, icoanele; prin simțul auzului, cântările; prin simțul mirosului, tămâia; prin simțul tactil, închinarea; prin simțul gustului, cuminecătura” (Dumitru Cobzaru, Bătrânul cărturar și tânărul mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2020, p. 58).
După otpustul Sfintei Liturghii a fost prezentat credincioșilor nr. 37 al revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul” și expoziția ,,Maica Domnului în Scandinavia” dedicată Anului Omagial al pastrorației românilor din afara granițelor României și realizată de șase preșcolari și școlari din parohie: Boiangiu Andrei, Filip Bogdan, Groza Mădălina, Rus Nicholas, Șuștrean Lorena și Viman Sofia.