Titlul este în fapt un subtitlu dat unui volum de
studii al unor cercetători americani și români cuprinse într-o carte: Andrei
Dârlău, Irina Bazon (coord.), Corectitudinea politică: o ideologie
neo-marxistă. Marxismul cultural noua utopie, Editura Reîntregirea,
Alba Iulia, 2017, 357 p..
Mărturisesc că fără prea mare tragere de inimă am
strunit creionul pe paginile acestei cărți animat poate doar de găsirea unor
temeiuri pentru asaltul generalizat împotriva istoriei, credinței, culturii și
tradiției românești.
Din Prefață, actorul Dan Puric pune în antiteză
regimul politic cu ideologia care supraviețuiește celui dintâi în haine noi,
schimbate: ,,Cancerul este îmbolnăvirea nu a unui singur organ, ci deprimarea
întregului metabolism. Ea este o boală de tip degenerativ. Se spune că celula
canceroasă este nemuritoare, adică moare omul și ea nu moare! Și tot astfel,
printr-o analogie putem spune: comuniștii au murit, dar comunismul nu!” (p. 9).
Marxismul a născut un termen care controlează
întreaga viață socială și privată a oamenilor numită ,,Corectitudinea Politică”
, în fapt ,,Linia Generală a Partidului” (p. 18). Bună sau nu, nevătămătoare sau
nocivă pentru corpul social, ea trebuie urmată fără nicio urmă de îndoială.
Corectitudinea politică e de fapt Marxismul
cultural, adică o migrare din sfera economicului în cea a culturii. El datează
cel puțin din anii 1920 și de la scrierile comunismului italian Antonio
Gramsci. După doar trei ani, în 1923 s-au pus bazele unui Institut de Studii
Sociale cunoscut mai târziu sub denumirea de Școala de la Frankfurt. Scopul
acestui institut este unul mântuitor potrivit lui György Lukács, unul din fondatorii lui. Teoretician și practician
al ideilor sale, Lukács este
autorul cărții Istorie și conștiință de
clasă care i-a adus și recunoașterea ca al doilea teoretician după Marx,
dar și vicecomisar pentru cultură în timpul regimului bolșevic a lui Béla Kun, în Ungaria anilor 1919. Din
această postură a lansat și un program numit ,,Terorism cultural”. ,,Copiii
maghiari erau instruiți în teme precum ,,iubirea liberă”, raporturile sexuale,
natura «arhaică» a codurilor familiei burgheze, caracterul demodat al monogamiei
și irelevanța religiei, care privează omul de toate plăcerile. Femeile erau, de
asemenea, instigate la revoltă împotriva normelor sexuale ale vremii” (p. 31).
Influența
acestei ideologii s-a resimțit în diferite paliere ale culturii americane și
europene: în învățământul superior, literatură în care sub forma deconstrucției
au re-evaluat mesajul operei literare, teatrul și filmul au fost îmbibate de
trăiri promovate (homoxesualism, lesbianism, pedofilie ș. a). Astfel de filme
au fost prezentate în cadrul Muzeul Țaranului Român, lăcașul de valorificare al
viețuirii țăranului.
Politicul sprijină această ideologie care odată impusă crează sentimentul de stăpânire absolută al popoarelor: ,,La fel cum nici marxismul n-a fost cu adevărat niciodată despre proletariat, ci despre o ideologie politică impusă în numele clasei muncitoare. Marii lui beneficiari n-au fost niciodată muncitorii (cu excepția celor deveniți activiști), ci nomenclatura de partid. Tot așa, nici beneficiarii homosexualismului nu sunt gay-ii de rând (cu excepția celor care devin activiști), ci o anume pseudo-elită economică, politică și culturală care, în numele lor și al corectitudinii politice, deține sau dorește să parvină la putere, ori la încă mai multă putere: la una globală” (p. 153).
În Parlamentul European s-a adoptat Rezoluția Lunacek cu titlul: ,,Foaie de parcurs UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen”. În România, articolul 200 a fost scos din Codul Penal în 2000.
Corectitudinea politică ca formă a marxismului cultural militează pentru schimbarea valorilor umanității sub presiunea puterii dacă nu se poate realiza prin convingere. Selectiv amintim câteva din ceea ce se dorește legalizat: cenzura literaturii, barometrul nivelui de civilizație, promovarea lesbianismului și a homosexualității în cadru familial cu posibilitatea adopției copiilor, folosirea artei (film, teatru, arte plastice) ca propagandă pentru acestei idei, obligativitatea pro-LGBT și pro-avort în școli și grădinițe, legalizarea pedofiliei.
În fața acestei avalanșe, societatea poate opune valorile de veacuri ale vieții oamenilor, istoria, credința și cultura cu promovarea valorilor individuale. Prezentarea trecutului, valorificarea virtuților creștine și al valorilor culturale dau senstimentul de continuitate pe acest pământ.
