Joi, 16 iunie, cu începere de la orele 18,00, a avut loc într-un spațiu
neconvențional ,,La Colț - Bistro & Cofetărie & Gelaterie”, lansarea
cărții poetului Ioan Palici, O lume amețitor de tristă, Editura
Diacritic, Timișoara, 2020, 65 pagini.
Amânată de pandemia de
coronavirus, placheta de poezie este acum lansată, cu participarea autorului, a
profesorului universitar Marcel Tolcea, poetului Adrian Bodnaru, scriitorului
Marian Oprea și profesorului Herbert Weissmann. Au fost prezenți profesori,
bibliotecari, ingineri, economiști, preoți, precum și alți iubitori de poezie.
Într-un cuvânt introductiv prof.
Marcel Tolcea a rememorat timpul începuturilor didactice de la Gătaia, când
împreună cu autorul plachetei de poezie, Ioan Palici au împărțit cărțile,
berea, muzica. Pentru vorbitor centrul lumii este locul unde sunt oamenii
dragi. Paradoxul este că publicul larg nu cunoaște scriitorii din imediata lor
apropiere. Și totuși, Ioan Palici este cunoscut prin publicarea unui volum la
prestigioasa editură Cartea Românească din București și colaborarea cu revista
de cultură trimișoreană ,,Orizont”.
Poetul Ioan Palici se înscrie în
generația anilor '80, în care poezia este dominată de prezentarea realității de
lângă noi. Volumul acum prezentat trădează o inadaptare față de lume.
Au citit poezii atât autorul, cât și
Marcel Tolcea care i-a îmbiat pe cei prezenți cu stihurile poemului Ceas
obosit:
,,plutim dezlănțuiți între lumi diferite
și ne hotărâm greu
în ce parte apasă dorința
apoi e teama
că nu reușim vreodată
alegerea potrivită
parcă viața s-ar înghesui
într-o încăpere largă
deschizi geamurile și lumina
dezvăluie întortocheate traiectorii
fire adunate în uriașe noduri
cu sclipiri palide
iar ceasul ticăie obosit
apoi un înger indiferent
așezat într-un colț ferit de lumină
desface palmele
oferind calea”.
Biserica a fost prezentă la această
lansare de carte prin P. C. Părinți Călin Negrea (parohia Gătaia) și Valentin
Bugariu (parohia Birda).