Prin hotărârea
Parlamentului României, anul 2023 a fost declarat ,,An cultural Dimitrie
Cantemir și Ciprian Porumbescu”. În biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli
Mihail și Gavriil”, din Sângeorge, filia parohiei Birda a fost organizată o
activitate religios-culturală dedicată compozitorului bucovinean Ciprian
Porumbescu, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la trecerea la cele veșnice
în 6 iunie 1883. A fost aleasă această biserică și datorită faptului că o parte
din enoriașii de astăzi ai satului au ca obârșie natală Șipotele Sucevei, satul
în care în urmă cu 170 de ani s-a născut cunoscutul compozitor.
Activitatea de omagiere a
compozitorului Ciprian Porumbescu a fost compusă dintr-o slujbă de pomenire
oficiată de către P. C. Părinte Călin Negrea, de la Parohia Gătaia, care
împreună cu copiii din grupul catehetic a participat la această oră de
rugăciune, cateheză, audiție muzicală și film artistic.
La această cateheză au participat
preșcolarii și școlarii din Sângeorge însoțiți de prof. Maria Miron, prof.
Daiana Curea și prof. Doru Popa. Elevii de la Școala Primară din Sângeorge
îndrumați de prof. Maria Miron au realizat o planșă tematică dedicată lui
Ciprian Porumbescu. Despre alcătuirea planșei a vorbit eleva Nițulescu Ionela,
care a prezentat și un scurt medalion biobibliografic închinat celui omagiat.
Cateheza dedicată vieții și creației
lui Ciprian Porumbescu a fost alcătuită și prezentată de P. C. Părinte Valentin
Bugariu care a ilustrat cateheza cu trei materiale muzicale: creațiile ,,Tatăl
nostru” și ,,Balada pentru vioară și pian” și fragmentul sărbătoririi hramului
Mănăstirii Putna din anul 1873 din filmul artistic ,,Ciprian Porumbescu”.
De-a lungul expunerii, preotul Valentin
Bugariu a vorbit de locul și timpul nașterii, educația școlară și universitară,
participarea la lupta de emancipare națională a românilor bucovineni prin
Societatea Studențească ,,Arboroasa” a tinerilor români din Cernăuți,
activitatea didactică și dirijorială de la Brașov și prezența compozitorului în
Banat. În ceea ce privește creația muzicală au fost identificate melodiile
religioase pentru coruri bărbătești și mixte, cele patriotice, opereta ,,Crai
Nou” și muzica de cameră.
În încheiere a fost scoasă în
evidență contribuția lui Ciprian Porumbescu la trezirea conștiinței naționale
în Bucovina, dar și dezvoltarea culturii muzicale românești, prin preluarea
creației sale de diversele coruri din România și chiar dincolo de hotarele
patriei. În toamnă va fi organizată o activitate dedicată domnitorului
enciclopedist Dimitrie Cantemir în biserica din Birda.