Cu
bucurie am primit un nou număr al revistei de cultură ,,Bocșa Culturală”.
Editat și redactat de Biblioteca Orășenească Bocșa, revista în 44 de pagini
oferă un bogat și variat conținut însumând mai multe rubrici care au devenit
tradiționale.
Editorialul
,,Revista Bocșa Culturală pășește în cel de-al 25-lea an de apariție
neîntreruptă”este iscălit de Gabriela Șerban, managerul Bibliotecii Orășenești
,,Tata Oancea” și redactorul revistei. Editorialul face o istorie etapizată a
revistei bocșene care a apărut lunar, apoi trimestrial, un buletin informativ
la început, apoi o revistă culturală
reprezentativă. Aceste cuvinte își găsesc reazem într-o afirmație a autorului
articolului: ,,Este o oglindã a activității bibliotecii, dar și o contribuție
originalã la construcția spiritualã a zonei dovedindu-se, în timp, a fi o
foarte bunã sursă de informare pentru cercetãtori, scriitori, utilizatori
angrenați în elaborarea unor lucrãri de referință cu privire la istoria și
cultura locală, la personalitățile locului, la fapte și evenimente de
importanță locală, zonală sau națională” (p. 2-3). Sub cupola revistei apare și
o colecție de carte intitulată ,,Bocșa – istorie și cultură” ajunsă la 65 de
volume.
Tot din Sumar, am reținut câteva
,,Evenimente” și ,,Aniversări”: ,,Eminescu și Unirea”, ed. a III-a; ,,Pr. Prof.
Dr. Dorel Viorel Cherciu la ceas aniversar – 70”; ,,Muzeograf Ioan Traia – 70”
semnate de Gabriela Șerban.
Tot în acest număr cititorii vor
găsi pagini de educație lingvistică și estetică, poezie, proză, sport ș. a.
Revista poate fi consultată la
biblioteca din Bocșa, sau on-line accesând link-ul:https://www.facebook.com/groups/1434627564013089/?hoisted_section_header_type=recently_seen&multi_permalinks=1626008488208328.