În Duminica a 2-a,
din Postul Mare, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de obște, în biserica cu
hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, din parohia Birda, protopopiatul Deta.
Cu acest prilej au slujit P. On.
Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei și P. C. Părinți Zoran Milovanov
(parohia Berecuța), Dragan Giorgiev (parohia Voiteg), Ioan Emanuel Popescu
(parohia Ciacova), Călin Negrea (parohia Gătaia), Ionuț Mania (parohia
Liebling), Sebastian Andrei Petrescu (parohia Pădureni) și Valentin Bugariu,
parohul locului.
Cuvântul de învățătură a fost
susținut de Părintele Protopop care a evidențiat semnificația vindecării
slăbănogului din pericopa duminicală, un gest de filantropie făcut de cei patru
bărbați care au dorit vindecarea celui aflat în suferință.
S-au bucurat de comuniune, de
rugăciune și de eleoungere mai mulți credincioși din parohie, din filia
Sângeorge, precum și din comunitățile parohiale învecinate.
Taina Sfântului Maslu a încheiat o
zi specială de rugăciune, de împărtășire de harul divin într-o zi specială, de
aniversare a încheierii unor lucrări capitale desfășurate la turnul-clopotniță
al lăcașului de cult în anul 2021.