vineri, 22 mai 2015

,,Înălțarea Domnului” în parohia Birda

Joi, 21 mai a fost prăznuită în parohia Birda ,,Înălțarea Domnului”; ,,Ziua Eroilor” și ziua de cinstire a ,,Sfinților Împărați Constantin și Elena”. Cu acest prilej de la orele 1000 în capela cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Sîngeorge a fost oficiată Sfânta Liturghie. Au fost prezenți elevii de la Grădinița P. N., și Școala Primară din localitate însoțiți de doamnele prof. Maria Miron și prof. Ștefania Cercega, alături de mai mulți enoriași.
            Cu începere le la orele 1200 a fost săvârșită o slujbă de promenire la monumentul eroilor din fața capelei. La final copiii de la Școala din Sîngeorge au susținut un însuflețit program religios – patriotic compus din cântece și poezii.

            Au fost prezenți alături de enoriașii parohiei, primarul și vice-primarul comunei, consilieri locali, angajați ai Primăriei, directorul școlar și  reprezentanți ai Poliției Române.