Parcurgând în
creionul în mână textul prezentului volum alcătuit de venerabilul profesor
Iosif Marius Circa am putut lesne observa contribuția deosebită a autorului
care consemnează fapte cotidiene înțesate însă de maxime, sentințe de viață și
mărturisiri făcute în chip realist de către un iubitor de frumos care este
nimeni altul decât autorul.
Despre dascălul
Circa știu puține, în parte din primul volum Cugetări târzii imprimat în 2013 din care am aflat că a fost
profesor și apoi director al Școlii din Ferendia (1965 -1973) apoi profesor de
limba și literatura română la
Liceul din Deta până la pensionarea survenită în 2004.
Personal am avut bucuria de a-l cunoaște în biserica din Colonia Gătăii, locul
de baștină al autorului. Am aflat de faptul că este un om atașat valorilor
religioase, membru în mai multe legislaturi a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei
Timișoarei, forul legislativ al acestei instituții bisericești. Prin
preocupările scriitoricești a contribuit în mod esențial la creșterea valorică
a două publicații parohiale din această zonă: ,,Lumină lină” de la Gătaia și ,,Arhanghelul”
din Birda. De la înființare este membru activ al Asociației Publiciștilor din
Presa Rurală din Banat condusă cu atâta pricepere de prof. Ioan Traia.
Prezentul
volum imprimat la presigioasa Editură Sitech din Craiova este structurat în
patru capitole: 1. Niciodată toamna n-a fost mai frumoasă”; 2. Întâlniri cu
școlari de suflet; 3. Iubirea (într-o căsătorie) nu se garantează, se
întreține, se păstrează; 4. Cu condeiul prin locurile dragi, la rându-le
împărțite în mai multe subcapitole. La acest conținut bogat se adaugă o ,,Prefață”
iscălită de muzeograful Ioan Traia, un ,,Argument” al autorului și la final câteva
imagini care ajută mai bine la înțelegerea textului, toate însumând 220 de
pagini.
Aceste
contribuții înșiruite în volum sunt în fapt articole, comunicări științifice și
reportaje care au apărut în revista ,,Vatra satului” dar și în alte publicații
și volume. Ele sunt rodul trudei profesorului Circa prin care dă mărturie
asupra trecerii timpului. Dădea cineva o defințiție meseriei de dascăl care se
potrivesc ca o mănușă autorului acestei cărți: ,,ea presupune o veșnică
‹‹ucenicie››, care, pe lângă alte mai prețioase însușiri, o are și pe aceea
că-ți întreține o dublă iluzie: aceea că ești încă util și încă… tânăr”[1].
Argumentul și
definția cărții sunt cheia de înțelegere a întregului volum: ,,Consecvent
principilor mele, mă raportez mereu trecutului și deschid ușa viitorului și,
astfel trăiesc profund prezentul, pe care zilnic îl înfrumusețez cu parfumul de
demult, pregătind un mâine mai prosper. […] Cartea, în drumul sinos al vieții,
este ca un anotimp. Este ca dogoarea plăcută a soarelui văratic și ca natura
însuflețită a primăverii cu verdele ei tămăduitor și liniștitor sau ca blana
cojocului de iarnă care-ți încălzește sufletul plin de promoroacă, dar, mai
ales, ea poate fi asemuită cu o toamnă înmiresmată și roditoare, de pe fruntea căreia
înlăturăm vălul galben și mohorât al frunzelor obosite”[2].
Catedra,
școala și elevii sunt valorile profesorului Circa. Acest lucru decurge din
nostalgia amintirilor ,,filoane trainice în cristalizarea personalității” (p.
33). Un solid capitol din volum este închinat elevilor din Deta la absolvire
apoi la reîntâlnirile de zece, douăzeci, treizeci în final la treizeci și cinci
ani. Aceste momente sunt presărate cu maxime cum ar fi cea a filosofului Seneca
dă o sentință valabilă și astăzi: ,,Nu pentru școală, ci pentru viață învățăm”.
(p. 52), dar și cu mărturii ale deascălului mulțumit de ,,misia” sa:
,,Câteodată, meditând la soarta omului de la catedră, de azi, mă simt
satisfăcut că am putut, în vremea noastră, să modelăm caractere și suflete și
să ne împlinim nobila misiune de dascăli. Azi, chiar dacă aș mai fi provocat,
n-aș putea să fac educație umană, ci doar una ‹‹mecanică›› și am nici crezul,
și nici pregătirea pentru asta. Viața și timpul vor discerne…” (p. 70).
Iubirea umple
cu unde de lumină și speranță al treilea capitol. Acest fragment este dedicat
cununiilor la care autorul a luat parte, la cald după o expresie jurnalistică.
Sunt descrise aceste momente ,,de vis” în cele mai mici detalii, până chiar la
reținerea unei invitații în care ni se spune: ,,Unde vei merge tu, ̸ Acolo voi
merge și eu. ̸ Unde vei locui tu, ̸ Acolo voi locui și eu ̸ Și nimeni nu mă va
despărți de tine ̸ Decât moartea”. (p. 91). Autorul întărește aceste
mărturisiri cu o credință personală: ,,Argumentul principal și credibil este
acela că omul nu este numai trup, ci trup și suflet, și, când doi oameni se
unesc, ei se unesc și sufletește”. (p. 86). O mărturie solidă în motivarea
Tainei Cununiei astăzi când tot mai mulți tineri aleg libertinajul și nu
rânduiala familială.
Ultimul
capitol este dedicat reportajului. Din aceste însemnări ne-am oprit la două pe
care le-am considerat definitorii pentru toate celelalte. Primul îl reprezintă
,,Aspecte de factură culturală oglindite în revista ‹‹Vatra satului›› din
Ferendia”. Aflăm din conținutul acestei însemnări un fapt important:
,,Colectivul de redacție al periodicului ‹‹Vatra satului›› și-a orientat
tematica spre domenii de mare interes pentru săteanul acestui început de
mileniu. Sunt predominante cele de factură culturală care, nu informează, ci
sensibilizează cititorul, îl marchează sentimental dezvoltând sau consolidând
în sufletul acestuia patriotismul și starea de românitate într-un context, atât
de controversat, al globalizării”. (p. 154-155). Sunt înșiruite apoi
contribuțiile istorice ce fac referire la vatra Ferendiei iscălite de istoricul
Ioan Traia, apoi cea a dlui ing. Mircea Miloia care a publicat Monografia satului alcătuită de învățătorul
confesional Achim Miloia care a fost dascăl în sat timp de peste 23 de ani. Din
această lucrare aflăm spre exemplu de evenimentul trecerii prin Ferendia a
împăratului Iosif al II-lea în 13 aprilie 1773.
Ferendia este
locul de naștere al dr. Ioachim Miloia, ,,fruntaș al culturii bănățene” (N.
Iorga), ,,glas din Banat” (G. Călinescu) în fond un erudit cărturar care după
studii la Bucure ști
și Roma a ajund director al Muzeului Bănățean, prim-director al Direcției
Arhivelor Regionale Banat și șeful Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice
din Banat. Satul îi cinstește astăzi memoria, Școala Primară având numele ,,Dr.
Ioachim Miloia”. (p. 157-158).
O altă
personalitate reprezentativă este Vasile Marcu, ,,Gazda Vesa” cum a rămas în
amintirea ferengienilor. Acesta a contribuit la ridicarea școlii, a ctitorit o
capelă în cimitir, a înființat o fundație care avea menirea de a ajuta copiii
nevoiași să-și continue studiile, lăsându-și întreaga avere consătenilor săi.
(p. 158).
Prin condeiul
iscusit al prof. Circa avem materiale grupate sub titlul ,,Ferendia-evocări”.
Din cadrul acestora aflăm de participarea tinerilor din localitate în doi ani,
1973 și 1976 în cadrul fanfarei unite Ferendia – Lățunaș, ,,singura formație
țărănească din județ” (p. 161) la
Festivalul portului, cântecului și dansului timișan la Valea lui Liman.
Al doilea
reportaj, în fapt un medalion biografic este închinat unei personalități
eclesiastice locale, preotul Traian Olde, ,,model de bunătate și generozitate
pentru enoriași” (p. 168). Din cronologie aflăm că și tatăl, George Olde a
slujit în comună din 1907 până în 1945 când a trecut în veșnicie. Fiul Traian a
funcționat între 1933 – 1945 capelan, deci asistent, iar apoi titular până la
pensionare. (p. 169).
Toate acestea
și desigur multe altele le găsim în carte. Felicităm călduros pe autor pentru
osteneală depusă și îl rugăm totodată să dea luminii tiparului alte ,,bucăți de
suflet” din ,,Jurnalul intim” pe care îl deține de peste 50 de ani. Un ultim
argument pentru lectura cărții ni-l oferă autorul prin gura unui prezentator
T.V.: ,,Am ajuns să trăim vremurile când știm să zburăm ca păsările, să înotăm
ca peștii, dar am uitat să trăim ca oamenii”. (p. 71). Rândurile acestei cărți
ne reînvață să trăim frumos, să ne bucurăm de eternitatea clipei.
În încheiere
accentuăm cuvintele lui Arghezi care ,,plinesc” emoția amintirilor profesorului
Iosif Marius Circa:
,, Carte frumoasă, cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaş cumpănită;
Eşti ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au deschis”[3].
Încet gândită, gingaş cumpănită;
Eşti ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au deschis”[3].
