Prin intermediul unei rețele de socializare am făcut cunoștință cu o carte
recent apărută cu un titlu generos și incitant Corecta interpretare a unor practici în Biserica Ortodoxă. Volumul
mi-a parvenit prin intermediul Doamnei Dorina Stoica, scriitor de esență
creștină.
Cartea apărută cu
binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, episcopul Hușilor la editura
Sfera din Bârlad în 2018, 313 p.. oferă în 8 capitole câteva îndrumări practice
pentru viața de creștin practicant. Pe această coordonată se înscriu și alte
contribuții ale părinților profesori Nicolae Necula de la București și Eugen
Drăgoi de la Galați. De astă dată avem de a face cu o culegere de articole
semnate de profesori de teologie: Vasile Gordon, Lucian Farcașiu, Marius Daniel
Ciobotă, preoți care diriguiesc cateheza parohială: Răzvan George Topală, dar
și laici angrenați în misiunea Bisericii: Augustin Păunoiu și Alexandru Ulea.
Cel care a realizat cu trudă această carte este Ioan Șt. Pocovnicu din Bârlad
care a citit ,,Ziarul Lumina” și evident a consemnat aceste materiale precum și
alte lucruri în ,,câteva manuscrise ce cuprind mai multe mii de pagini
caligrafiate, cu un scris de mână frumos și citeț ce ar avea nevoie de tehnoredactare
pentru ca să poată vedea lumina tiparului”, ne încredințează într-un cuvânt
introductiv Dorina Stoica care a și pregătit acest volum pentru tipar apărut în
condiții grafice deosebite.
Ioan St. Pocovnicu
însoțește atrticolele din cele 8 capitole de note, însemnări din Viețile
Sfinților, dar și din experiența acumulată în cei 80 de ani împliniți.
,,Argument”-ul este unul edificator: ,,Faptul de a te naște ortodox este un
privilegiu, un dar dumnezeiesc pentru că ,,prin Ortodoxie am câștigat firescul”.
Ortodoxia este naturalul, este credința în afara timpului și spațiului,
Ortodoxia înseamnă Dreaptă Credință, Ortodoxia este de fapt Hristos în în
persoană” (p. 9).
Prin toate materialele
cuprinse în acest volum este oferit un îndreptar liturgic pentru creștinul de
astăzi care îl ferește de improvizație, superstiție și îi arată faptul că viața
creștină înseamnă iubire, comuniune, jertfă dar și trăirea credinței după un
anumită dreptar.
Cultul creștin adică
rugăciunea publică prin care este lăuudat Dumnezeu cel în Treime oferă
participanților locul și timpul în care pot fi lângă Dumnezeu. Pe parcursul
întregului An bisericesc care începe la 1 septembrie Biserica oferă slujbe
religioase, materii sfințiitoare, mijloace de îmbunătățire a credinței și a
culturii religioase dar în schimb cere jertfă, pocăință, înfrânare din partea
credinciosului practicant.
,,În Biserică, nimeni nu
este singur, ci permanent împreună cu ceilalți frați întru Hristos. Nu numai
spațial, ci mai ales în Duh. […] Atmosfera Bisericii îndeamnă la dialo. Chiar
Liturghia și slujbele, în general, cu caracter antifonic, facilitând
interacțiunea verbală a participanților prin formulele liturgice respective
(ex. ,,Pace tuturor”, ,,Și Duhului tău!” etc.). De aceea, nu dialogăm, doar cu
preotul, ci și între noi, credindioșii. Ce forme pot lua acest dialog? Poate fi
o convorbire pe teme religioase în cadrul catehezelor la care participăm
săptămânal în biserică”. P. 31-32.
Formele de jertfă ale
credincioșilor sunt: participarea la slujbele bisericii, la programul catehetic
(aici intră și lecturarea buletinului parohial și cercetarea bibliotecii
existentă la biserică), postul, aducerea darurilor pentru Sf. Liturghie
(prescura, vinul, lumânările), metania, cântarea în comun ș. a.
Din cuprinsul cărții aflăm
lucruri de temelie pentru o viață creștinească: puterea sfințitoare și
educativă a Sfintei Liturghii, împărtășirea de Sfintele Taine, importanța
Sfeștaniei pentru curățirea casei.
Sunt combătute unele
superstiții cum ar fi sărutarea Sf. Evanghelii sau a icoanelor după primirea
Sf. Împărtășanii: ,,Dacă ne împărtășim putem săruta icoanele și alte obiecte
sfințite (Crucea, Evanghelia) pentru că acestea nu întinează în niciun fel
primirea Sfintelor Taine. Obiectele sfințite nu pot diminua sau șterge
caracterul Sfintei Împărtășanii, pentru că, în primul rând, sunt sfințite și
cinstirea acordată acestora prin sărutare aduce binecuvântare și har sfințitor”
(p. 212).
Apariția acestui îndrumar
de comportare creștină este util mai ales în vremea de astăzi când tăvălugul
globalizării (din afară) dar și indiferența și comoditatea (dinăuntru) macină
tocmai viața comunitară a credinței. Refugiul din comunitate în însingurare
individuală îl scoate pe om din timpul sacru și spațiul sfințitor și pedagogic
al Bisericii. De aceea candela acestei scriituri își propune să vegheze zilele
noastre oferindu-ne un îndreptar al credinței.
Pe acest temei îl felicit
pe autor dorindu-i sănătate și noi și noi cărți de zidire sufletească!
