Sânzienele și Ziua Internațională a Iei

       În Panteonul românesc, Sânziana este o zeița agrară protectoare a lanurilor înspicate de gâu și a femeilor măritate, identificată cu Diana sau Iuno din Panteonul roman, cu Hera și Artemis din Panteonul grec. În Regat poartă numele de Drăgaică, iar în Banat, Transilvania, Maramureș și Bucovina, de Sânziană. Se naște la 9 martie, la moartea Babei Dochia, crește miraculos până la Sânziene (24 iunie), ziua solstițiului de vară, când înflorește planta ce-i poartă numele (sânziana și drăgaica). În ziua solstițiului de vară cântă și dansează împreună cu alaiul său nupțial format din zâne fecioare și fete frumoase, umblă peste câmpuri și păduri, plutește prin aer. În timpul ceremoniei nupțiale, Sânziana sau Drăgaica bagă bob spicului de grâu, dă miros plantelor de leac, vindecă bolile și suferințele oamenilor. În special bolile copiilor, apără holdele de grindină, furtuni și vijelie, ursește fetele de măritat etc. Când i se nesocotește ziua, stârnește vârtejuri și vijelii, aduce grindină, ia oamenii pe sus și îi îmbolnăvește, lasă florile fără leac și miros. După Sânziene scade lungimea zilelor și se măresc nopțile, se usucă rădăcina grâului paralel cu coacerea bobului în spic, cucul încetează să mai cânte și apar licuricii în păduri.

     Ie – componentă a portului popular local, femeiesc, ce acoperă partea de sus a corpului. Bluză, cămașă, cu o croială specifică, împodobită cu motive preponderent geometrice, dar și floarele pe mâneci, pe piept și la guler. 

     Tipuri de ie:

- cu altiță – în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, zona Branului, Covasnei. Se caracterizează prin prezența a unor zone ornamentate: guler, piept și mânecă. - cu tăblie – specific regiunii Hunedoarei, în zona Pădurenilor, în împrejurimile Aradului.
- Cu umăr – întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului. cu lăncez – prezentă în sudul și estul Transilvaniei, în Valea Bistriței, partea nordică a zonei Neamț și în Bucovina. Este de fapt o cămașă cu volan.

- cu chiept – în întreaga zonă a încrețiturii pieptului apare o bogată ornamentație geometrică – Valea Artieșului.

- cu platcă – se întâlnește în Maramureș și Bihor; ornamentul de pe umăr este din ,,crațele” ca niște faguri.

     Ia românească are ceva maiestuos, ceva regesc. Și în același timp… ceva misterios. E ca un spectacol în care aștepți cu sufletul la gură, deznodământul din ultimul act.

Bibliografie:
Ion Ghinoiu, Calendarul țăranului român. Zile și mituri, Editura Univers Gold, București, 2017, p. 217-219.

Povestea Iei, povestită de Doina Berhina, Editura Paideia, București, f. a., p. 5; 8-9.