Ieri, în apropierea prânzului am aflat de trecerea la cele veșnice a Pr.
Acad. Mircea Păcurariu (n. 1932) de la Sibiu.
O veste ca m-a mâhnit
deoarece am pierdut încă un model în slujirea teologică. Am avut privilegiul să-l
cunosc în toamna vieții sale prin participarea la un ciclu de studii
aprofundate în 2002-2003.
Veneam de la parohie mică
din Banat iar drumul a fost cu peripeții pentru că spre Sibiu schimbam două
apoi trei trenuri, iar la întoarcere făceam o haltă la Vințu de Jos. Pe
părintele prof. Mircea Păcurariu îl cunoșteam doar din cărțile publicate și
achiziționate de la Timișoara. Parcurgând cu mult interes paginile am fost
curios să-l cunosc pe autor.
Prilejul s-a ivit cu acest
an de studii. La admitere l-am avut ca supraveghetor pe pr. prof. Aurel Jivi
care ne-a predat la Timișoara Istoria Bisericească Universală. Îl cunoșteam și
îl apreciam pe părintele Jivi din calitatea deosebită de istoric oral, care în
orele de curs a făcut din disciplina predată o frumoasă poveste și totuși am optat
pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române ca disciplină principală, neavând
habar de titularul cursului.
Din primele ore ținute
vineri dimineața m-a fascinat. Dincolo de erudiție, de calitățile didactice ale
unui vechi dascăl, am mai identificat una sinceritatea în ceea ce privește
situația noastră la sfârșitul anului de studii. Pe parcursul unui an, pr. prof.
Mircea Păcurariu ne-a predat două teme: ,,Cultura teologică română” și ,,Diaspora
românească”.
Lucrarea de final, de
disertație am închinat-o unei personalități literare din Banat, Mihail Gașpar.
Profesorul a apreciat alegerea și mi-a dat câteva recomandări bibliografice.
Tare mirat a rămas profesorul de titlul dat lucrării: ,,Protopopul Mihail
Gașpar. Etape spre o monografie”. Nu mă simțeam pregătit pentru a realiza
într-un an o Monografie. Timpul mi-a dovedit că nu am greșit. Monografia a
apărut în 2006 cu studiu literar, lingvistic și stilistic al operei
protopopului bănățean.
Această întâlnire și desigur
cunoștiințele dobândite mi-a întărit acest exercițiu al admirației față de o
personalitare remarcabilă a teologiei românești. Iar acești ani de pregătire au
însemnat o sărbătoare în viața unui preot de la o parohie de pe întinsul șes
bănățean.
Pentru această amintire îi
rămân recunoscător ca și până acum prin amitirea preotului profesor Mircea
Păcurariu în rugăciune.
Dumnezeu să-l odihnească
în pace împreună cu drepții Săi!
