sâmbătă, 30 ianuarie 2021

Diaspora românească din America. Mărturia Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania

 


   


   În Anul Omagial al pastorației românilor din afara granițelor țării, ne-am propus să ilustrăm secvențial istoricul formării diasporei românești și contribuția Bisericii Ortodoxe Române, la cristalizarea acestor comunități din afara granițelor țării. Primul episod îl dedicăm diasporei românești din America și ne vom sprijini pe mărturia Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania al Clujului, care timp de zece ani (1966-1976) a contribuit la susținerea religioasă și culturală a acestei diaspore românești din Statele Unite și Canada. Prilejul pomenirii contribuției Înaltului Ierarh al Bisericii noastre se datorează și împlinirii anul acesta, 2021 a zece ani de la trecerea la cele veșnice (31 ianuarie) și o sută de ani de la naștere (18 martie).

  Din punct de vedere religios, termenul de diasporă desemnează un concept biblic bine cunoscut cu referire la diaspora iudaică din antichitate. În Noul Testament se face referire la o așa numită diasporă a primilor creștini: ,,Deci au zis iudeii, între ei: unde are să se ducă Acesta, că noi să nu-l găsim? Nu cumva va merge la cei împrăștiați între elini și va învăța pe elini?” (Ioan 7, 35).

      În zilele noastre, diaspora nu mai poate fi analizată doar ca o categorie istorică referitoare la migranții care își părăsesc țara de origine pentru a se refugia din motive politice, economice sau religioase într-o altă țară[1].

     Cel dintâi român cunoscut care a pășit pe pământul american a fost preotul ardelean Samoilă Dămian, în prima jumătate a veacului al XVII-lea. Lui i-a urmat în secolul următor, George Pomuț care a luat parte la războiul de secesiune (1861-1865) și care pentru merite deosevite a ajuns general de corp de armată și consul al Statelor Unite în Rusia[2].

       Fenomenul propriu-zis al emigrării către America a început în ultima parte a secolului al XIX-lea când din totalul celor plecați, 90% au fost din provinciile românești ocupate de Imperiul Austro-Ungar: Transilvania, Banatul și Bucovina.

       Într-un studiu din 1930 al marelui nostru istoric Nicolae Iorga, se afirmă că în America s-au aflat aproximativ 120.000 de suflete românești, iar după mărturia lui Andrei Popovici, consul român în Statele Unite timp de 16 ani peste Ocean au fost 150.000 români în Statele Unite și 15.000 în Canada[3].

       Românii veniți din Banat și Transilvania s-au îndreptat spre oțelării și minerit, iar cei din Dobrogea și Bucovina către zonele rurale din Alberta – Canada, unde au organizat ferme[4].

      După cercetările întreprinse de sociologi, românii au ajuns pe pământ american în trei etape: una la sfârșitul secolului al XIX-lea, a doua în timpul regimului comunist și ultima după 1990.

      În primul val avem o creștere semnificativă de la 99 de emigranți în 1899 la 12.000 (în 1907), fiind urmată de o scădere în 1910 când s-au înregistrat 14.199 de români. În anii următori, această oscilare a numărului de persoane plecate în Statele Unite continuă ajungându-se la o scădere drastică în 1919 (89 emigranți), succedată de o creștere la 5.925 (în anul 1921), ceea ce determină un total de 143.610 de emigranți[5].

   Majoritatea comunităților s-au strâns în jurul bisericilor, creîndu-și școli de Duminică și apoi publicații, unele efemere, altele de durată. Pe lângă biserici au luat naștere adevărate centre de cultură, civilizație și tradiții românești, totodată locuri de recreație și odihnă[6].

      Prima biserică ortodoxă română a fost cea din Boianul Bucovinei, din localitatea Boian – Alberta, în apropiere de Edmonton din Canada. Din 1901 a apărut o biserică de lemn cu hramul ,,Sf. Maria” și o școală care adăpostește astăzi Muzeul Emigrației românești din Canada.

      Cea dintâi parohie organizată a fost cea de la Regina din 1902 cu hramul ,,Sf. Nicolae”. Pentru nevoile credincioșilor au fost trimiși din România 4 protosingheli care au slujit în Canada.

       Cel care a început organizarea parohiilor din Statele Unite a fost preotul ardelean Gheotghe Hențea. Dacă părintele Hențea a făcut misiune pe cont propriu, în 1904 Mitropolia Ardealului l-a trimis în Statele Unite pe preotul Zaharia Oprea.

       Prima parohie ortodoxă română este cea din Cleveland în 1904. Aceasta a fost păstorită din 1905 de preotul Moise Balea. Prin părintele Moise Balea au luat naștere patru noi parohii: ,,Sf. Cruce” din South Sharon, ,,Sf. Petru” din Yougston-Ohio, ,,Sf. Gheorghe” din Indiana Harbor și cea din Indianapolis. În America au mai fost trimiși alți doi preoți, Trandafir Scorobeț (1907) și Simion Mihălțan. Primul a înființat parohia ,,Sf. Nicolae” din Alliance-Ohio, iar Simion Mihălțan a păstorit până la moarte (1963) parohia din Indiana Harbor. O realizare a preotului Scorobeț a fost organizarea Congresului parohiilor românești în 1928-1929, primul pas în înființarea Episcopiei.

    În 1909 Mitropolia Ardealului l-a trimis în America pe preotul Ioan Podea care a activat în Clevéland. Preotul Podea a reorganizat parohiile din Erie, Martins Fery și Newark.

      La 29 iulie 1913 a luat naștere Protopopiatul Ortodox Român din America, iar din 1918 românii ortodocși din America au intrat sub jurisdicția Mitropoliei de la București.

       În anul 1929 erau 34 de parohii cu 34 de biserici și 16 case parohiale. În Canada erau 15 parohii. Pentru toate aceste comunități creștine în 1928 a luat ființă Episcopia Ortodoxă Română din America.

      Primul episcop titular a fost ales arhimandritul Polocarp Morușca care a păstorit până în 1939 cu frumoase realizări. Episcopul Morușca a înființat așezământul de la Vatra Românească care a cuprins o mănăstire, sediul Episcopiei, o casă pentru bătrâni și o tabără pentru copii și tineri[7]. În timpul episcopatului întâiului ierarh Eparhia a avut 6 protopopiate cu 44 de parohii și 62 de filiale, 43 de biserici, 5 paraclise deservite de 34 de preoți[8].

    Debutul celui De-al Doilea Război Mondial și instaurarea comunismului în România a dus la sciziunea Episcopiei românești. Episcopul Policarp Morușca a venit în România la o ședință a Sfântului Sinod în 1939 și nu s-a mai putut reîntoarce la credincioșii români din Statele Unite și Canada.

      În timpul regimului comunist din România, zeci de mii de familii au părăsit țara, stabilindu-se în alte părți ale lumii, contribuind și aceștia la crearea unor noi comunități românești[9].

       În anul 1947 Congresul bisericesc întrunit la 28 martie în Detroit a cerut autonomia administrativă față de Patriarhia Română. Abia în 1950 a fost ales cel de-al doilea episcop eparhiot în persoana secretarului eparhial Andrei Moldovan, care a păstorit până la moarte în 1963.     Noul episcop a fost contestat de o parte a preoțimii condusă de preotul Ioan Truța. Așa a fost investit episcopul Valerian Trifa care a condus Episcopia de la Vatra românească până la retragerea sa din 1984 când i s-a retras cetățenia americană.

       Viorel Trifa a venit în America în 1951, ca redactor al ziarului ,,America”. Nicio biserică ortodoxă nu a acceptat să-l hirotonească pe necunoscutul candidat. În disperare de cauză, Trifa a consimțit să primească hirotonia de la așa-numitul ,,arhiepiscop” John Theodorovico, din Philadelphia, lider al sectei ucrainene a samosfeaților, adică a autohirotoniților, și capătă numele de Valerian. În 1952 Valerian ajutat de influentul protopop Ioan Truța ajunge la Episcopie și-l alungă pe episcopul Andrei Moldovan de la Vatra[10].

      De acum credincioșii ortodocși români vor avea două Episcopii la Vatra și Detroit, doi ierarhi, două centre eparhiale și două reviste care se aflau – după mărturia Mitropolitului Bartolomeu - ,,în plin război mediatic”. Dacă revista ,,Solia” de la Vatra a fost acuzată ca fiind legionară din cauză că Valerian Trifa în tinerețe a fost comandant legionar, revista ,,Credința” a Episcopiei Ortodoxe Misionare Românești din America a fost denunțată a fi comunistă prin faptul că Episcopia din Detroit păstorită de Andrei Moldovan era sub jurisdicția Patriarhiei Ortodoxe Române.

     În această situație conflictuală la care se adaugă și trecerea la cele veșnice a episcopului Andrei Moldovan a ajuns în Statele Unite, diaconul Bartolomeu Valeriu Anania în 1966 și a rezidat aici pînă în 1976 ,,cu toate drepturile și obligațiile unui cetățean american, în afară de cele politice[11].

      Abia ajuns în Statele Unite, diaconul Bartolomeu a fost numit de Episcopia Misionară din Detroit ca director al cancelariei și redactor al revistei ,,Credința”, misionar și îndrumător al școlilor duminicale.

     Prima nevoie a fost alegerea și întronizarea unui nou episcop. Patriarhul Justinian Marina l-a plecarea în America i-a încredințat misionarului Bartolomeu Anania o Biblie pe care i-o ceruse arhimandritul Victorin Ursache, fost stareț al Mănăstirii Neamț, fost preot la Așezământul românesc din Ierusalim și profesor de dogmatică la Seminarul Teologic Sf. Tihon din South Canaan, Pensylvania.

        Arhimandritul Victorin a condus o mică asociație prin care s-au strâns ajutoare pentru așezământul românesc din Ierusalim, al cărei casier era bănățeanul Condrea Bizovi din Detroit. În casa acestuia redactorul Bartolomeu l-a reîntâlnit pe Victorin și ,,acolo l-am convins, într-o noapte lungă, să accepte candidatura pentru scaunul episcopal vacant, totodată informându-l confidențial că după alegere, la capătul celor șase luni, eu îmi voi considera misiunea încheiată și mă voi întoarce în țară”[12].

       Alegerea de episcop a Arhim. Victorin Ursache s-a făcut în ziua de 23 aprilie, iar hirotonia a fost săvârșită în 7 august 1966 în biserica Sf. Gheorghe din Windsor, și a fost oficiată de Arhipepiscopul Iakivos din New York și doi ierarhi ai Patriarhiei Ierusalimului.

       Pe tot parcursul activității misionare de aici au existat șicane din partea ierarhului de la Vatra care considera Episcopia românească din Detroit ,,o agentură comunistă, camuflată sub egidă bisericească, cu rolul de a-i aservi pe românii americani regimului comunist din România și, prin aceasta, de a submina democrația americană”[13].

       O altă delațiune s-a petrecut în 1971 când prin stăruința arhim. Bartolomeu Anania s-a achiziționat o modernă tipografie așezată la demisolul casei Episcopiei. Cu dorința de a se informa a venit la numai câteva zile de la instalare conducătorul tipografiei Episcopiei de la Vatra. După alte câteva zile… o altă vizită ,,ne-am pomenit cu un inspector de la primărie care deținea informația că noi am încălcat legea care interzive amplasarea unei instațații de tip industrial într-o casă locuită”[14].

      Chiar și împotriva părintelui Anania s-a petrecut o altă delațiune în parohia Hamilton din Canada cu prilejul instalării noului preot. După o intervenție la radio, arhim. Bartolomeu Anania a fost denunțat Ambasadei Române din Washington că a negat existența libertății religioase în România.

      Cea mai dragă misiune a părintelui Anania a fost cea culturală și misionară. În paginile Memorii-lor, entuziastul misionar parcurge la volanul autoturismului distanțe apreciabile de la coasta vestică la cea estică a țării, în Canada pentru oficierea Sfintei Liturghii, a unei Cununii, la slujba hramului, la instalarea unui preot, implicat în ridicarea unei săli românești în Detroit. Revista ,,Credința” și calendarul anual ,,Credința” au fost publicațiile în paginile cărora fără vreo cenzură părintele Anania a publicat materiale deosebite. Iată o mostră: ,,Puțin sunt cei care știu, chiar și astăzi, că în primul Calendar editat de mine, cel pe 1966, am publicat în premieră absolută Schitul de ceară al lui V. Voiculescu, după manuscrisul pe care mi-l încredințase Ionică, fiul său, o povestore care în niciun caz n-ar fi putut să apară în România de atunci. În unsprezece ani am editat unsprezece almanahuri, și cred că aceasta a fost singura mea pasiune culturală în tot acest răstimp”[15].

    Dacă la începutul pastorației episcopului Victorin, Episcopia Misionară număra 17 parohii, la plecarea părintelui Anania în 1976, Episcopia a avut 33 de parohii. Pentru toate aceste reușite Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicat Episcopia Misionară la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul la demnitatea de arhiepiscop.

     Despre misiunea parohiilor românești din Diaspora și de sprijinul dat de Patriarhia Română avem mărturia unui slujitor al altarului: ,,Sărbătorile de Paști, Crăciun și Anul Nou, hramul bisericii și zilele naționale sunt marcate prin predici, conferințe, programe artistice și cuvântări la radio, petreceri și festivaluri, fericite prilejuri în care se manifestă unitar apartenența la aceeași credință și neam.

      An de an parohia primește de la Patriarhia Română ajutoare materiale pentru înzestrarea lăcașului de cult, întreținerea preotului și a casei parohiale. Icoane, veșminte, cărți de cult, sfeșnice, policandre, clopot de 200 kg., scaun arhieresc, artizanat, costume naționale, cărți pentru biblioteca parohială, reviste și ziare bisericești[16].

     Potrivit șematismului la sfârșitul comunismului în România pe continentul american erau: o misiune, 80 de biserici, din care 44 în Statele Unite, 34 în Canada, 2 în America de Sud[17]. La acestea se adăugau două așezăminte monahale în Statele Unite: Schitul ,,Sf. Iocob” de la Praire Farms și Mănăstirea ,,Schimbarea de Față” din Elewood City, Pennsylvania. Bisericile au fost deservite de 64 de preoți (38 și un ieromonah în Statele Unite, 24 în Canada, 2 în America de Sud). 11 parohii au fost vacante din care 7 în Statele Unite[18].

        Românii au avut până în 1989 biserici în 23 de state americane, 16 în Statele Unite, 5 în Canada, 1 în Argentina și 1 în Venezuela. Cele mai multe lăcașuri de cult au fost în statul canadian Saskatchevan cu 13 biserici, urmat de două din Statele Unite: Michigan și Ohio cu 9 biserici.

        În Statele Unite ale Americii mai mulți teologi români și-au desăvârșit studiile teologice. E și cazul bănățeanului Aurel Jivi care a beneficiat de o bursă de documentare în Istoria Bisericii la ,,Episcopal Theological School” din Cambridge-Massachusetts și la ,,Mc. Cormik Theological Seminary” din Chicago, unde a obținut diploma de master cu teza: ,,Orthodox Theological Education in America”, 1973, 60 p (mss. dactilo.). Reîntors din America tânărul asistent universitar a elaborat teza de doctorat cu tema: ,,Ortodoxia în America și problemele ei” (1980, 203 p.) care a fost apreciată de conducătorul științific al tezei ca fiind o lucrare de pionierat: ,,Până în prezent nu avem o lucrare în vreo limbă de circulație internațională care să prezinte științific și unitar și, pe cât posibil, complet, istoricul și situația actuală a Bisericilor Ortodoxe existente azi în Statele Unite ale Americii și în Canada. […] D-l Jivi are meritul deosebit că ne prezintă, pentru prima oară într-o lucrare unitară, istoricul și situația prezentă a tuturor Bicericilor Ortodoxe dun America, cu multiplele lor probleme. Și meritul este mai mare pentru că lucrarea se impune printr-o cercetare temeinică, bine documentată și adusă la zi, autorul folosind cele mai bune studii și articole referitoare la Bisericile Ortodoxe din America, în limbile română, engleză, franceză, germană, rusă, precum  și materialul existent în arhiva Administrației Patriarhale Române și Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului”[19].

       Până în 1989 în America rezidau două eparhii românești, Episcopia Ortodoxă Română din America condusă după retragerea lui Valerian Trifa de Nathaniel Popp din 1984 până astăzi, și Arhiepiscopia Misionară Ortodoxă Română condusă de Victorin Ursache care a păstorit din 1966 și până în 2001.

        În șirul personalităților ecleziastice românești de peste Ocean se rânduiesc mai mulți nevoitori:

       Maica Alexandra (1909-1991) a fost fiica cea mai mică a Regelui Ferdinand și al Reginei Maria. În Exil a intrat în monahism la o mănăstire ortodoxă din Franța, iar în America a fondat Mănăstirea ,,Schimbarea la Față” din Ellwood City (Pennsylvania) a cărei stareță a fost 24 de ani (1967-1991)[20].

     Arhimandritul Vasile Vasilachi (1909-2003) a fost secretar patriarhal (1040-1944), predicator al Catedralei patriarhale, redactor al revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”, stareț al Mănăstirii Antim (1944-1948). În 1969 a plecat în Statele Unite unde a slujit în patru parohii: Southbridge-Massachusetts (1969-1977), Detroit-Michigan (1977-1979), Windsor-Ontario (1979-1984) și ,,Sf. Nicolae”, New York (1984-2003). A fost vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America. A publicat predici, lucrări de popularizare și lucrări în America între care amintim: Pentru ce suntem ortodocși (1989) și Întreita iubire: de Dumnezeu, Biserică și Neam (1989)[21].

       Arhimandritul Roman Braga (1922-2015) a absolvit cursurile Facultății de Teologie din București cu mențiunea ,,Magna cum laude” (1947) și apoi a obținut certificatul de profesor pentru Limba Română și Religie. A fost închis de autoritățile comuniste apoi eliberat a condus câteva parohii din Ardeal. A fost misionar în Brazilia unde a slujit pentru comunitatea ortodoxă română de aici (1968-1972). Chemat de episcopul Valerian Trifa în America s-a ocupat de educația copiilor și tinerilor, a slijit în câteva parohii și în mănăstirea de maici condusă de Maica Alexandra. A pubicat în cursul anilor mai multe articole în revista eparhială ,,Solia”[22].

    Preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa (1925-2006), după absolvirea Institutului Teologic din București a fost numit profesor de Noul Testament și Limba Franceză la Seminarul Teologic din București. A fost arestat pentru predicile în care protesta împotriva demolării bisericilor și închis. Eliberat în 1984 s-a stabilit în Statele Unite fiind preot în Washigton DC.. Între lucrările publicate amintim Homo americanus. O radiografie ortodoxă (2002)[23]. 

        Gheorghe Alexe (1925-2013) a activat din 1969 în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Misionare din America. Aici a redactat mai multe reviste printre care și ,,Credința”, împreună cu Bartolomeu Anania între 1970-1976. Din 1976 a fost secretarul Departamentului Publicații al Arhiepiscopiei. A înființat Societatea corală și culturală ,,România” din Detroit-Michigan (1971) care a oferit peste 100 de concerte de colinde, muzică bisericească bizantină și populară românească, însoțite de conferințe[24].

       Dumitru Ichim (n. 1944), doctor în teologie în America, preot în Kitchener, Ontario, Canada (1974-2014). A publicat mai multe volume de versuri.

        Cea de-a treia etapă a migrației către America este cea de după Revoluția din 1989. După 1996, se amplifică numărul celor orientați spre America, astfel că în statisticile de imigrare au arătat că până în 2009, 100.290 de români au primit statutul de rezident permanent în Statele Unite, iar în Canada în perioada 1990-2008 au fost puțin peste 80 de mii[25]. Plecarea populației tinere către America dar și alte state europene a creat dezechilibre în societatea românească, mai cu seamă prin accelerarea fenomenului de îmbătrânire a populației.

      Despre nereușită unei emigrări ne relatează o mărturie din presă intitulată: ,,Povestirea unei mame”:

,, O mamă a venit să îşi caute fiica, pe care o ştia bolnavă şi singură la Montréal. Nişte oameni de suflet, români inimoşi, au găzduit-o pe mama îndurerată şi au ajutat-o, după puteri, în cautările sale. Şi asta, fără a avea mari posibilităţi financiare – ba chiar, având maşina la reparat multă vreme, au folosit autobuzul şi metroul în drumurile pe care le-au avut de făcut. Cu permisiunea celor implicaţi, vom folosi numele lor reale....

Istoria începe în 2002, când familia Cătălina Mirela Solomon şi Sebastian Constantin, originari din Galaţi, emigrează în Canada. Ei se stabilesc la Montréal şi încearcă să îşi construiască un viitor mai bun decât ceea ce le oferea România... Din păcate, Cătălina Mirela (absolventă de studii superioare în domeniul chimiei alimentare şi pictoriţă pasionată) nu reuşeşte să depăşească şocul emigrării şi începe, pe fondul unor nereuşite din viaţa profesională, să dea dovadă de tulburări psihice. Reîntoarsă în România, la părinţi, în 2004, femeia pare a se reface încet-încet, dar întrerupe, fără ştirea părinţilor, tratamentul prescris de medicii la care cu greu acceptase să apeleze. Refuză internarea, după care, trecând peste voia părinţilor, se întoarce în Canada, deşi relaţia cu soţul ei mergea din ce în ce mai rău. Se instalează singură, oficializând o despărţire care avea să ducă în cele din urmă la divorţ.

 Lucrează şi urmează, în paralel, cursurile unei şcoli de asistenţă dentară, dar speranţele ulterioare de a găsi o slujbă „bună” nu i se îndeplinesc, ceea ce îi accentuează problemele psihice. Pe care – previzibil – nu şi le recunoaşte. Că starea ei este gravă o arată faptul că a fost internată în spital (de unde a fugit de trei ori) şi că a fost reţinută de poliţie. O demonstrează şi acţiunile penale intentate de Cătălina Mirela Solomon împotriva... premierului Canadei şi al Quebecului şi a primarului Montréalului, vinovaţi, în opinia femeii, de o „conspiraţie ocultă” împotriva ei. În toamna anului 2005, fără slujbă şi fără un venit stabil, îşi pierde locuinţa şi devine sans-abri. De atunci, începe să-i viziteze pe soţii Liliana şi Neculai Dumitraşcu, care îşi dau, încet-încet, seama că femeia este într-o situaţie gravă. «Venea de câte 2–3 ori pe săptămână, îmbrăcată cu aceleaşi haine, apoi nu mai venea 2–3 săptămâni. Era tot timpul cu bagaje la ea, când ploua era cu hainele ude, ne-am dat seama că nu avea unde să stea, dar nega, ori de câte ori spuneam aşa ceva», povesteşte Liliana Dumitraşcu. În disperare de cauză, familia Dumitraşcu o anunţă pe mama femeii, Maria Solomon, care îşi lasă în România soţul bolnav şi îşi pune la bătaie toate economiile, pentru a veni în Canada, să-şi caute şi să-şi ajute fata. Ajunge în Canada în mai 2006, se instalează la familia Dumitraşcu şi, cu ajutorul acesteia, încearcă să-i facă o „surpriză plăcută” fiicei, pregătind o revedere neaşteptată. La vederea mamei ei, Cătălina fuge însă ca în gaură de şarpe. De atunci, nu a mai trecut pragul familiei Dumitraşcu. Toate încercările de a o găsi au dat greş, deşi căutările s-au făcut şi cu sprijinul fostului soţ al Cătălinei (actualmente recăsătorit); nici ajutorul cerut poliţiei nu a dat rezultate. În prezent, bătrâna Maria Solomon este obligată, de terminarea banilor, să se întoarcă în România. Fără a fi reuşit însă să-şi vadă fiica decât câteva secunde – şi asta este marea ei durere. Maria Solomon este neliniştită la gândul că fiica ei, care pare perfect normală la o primă vedere, ar putea păţi ceva, pentru că nu este, totuşi, în deplinătatea facultăţilor mintale. O poveste tristă, al cărei final încă nu a fost scris; nu ne rămâne decât să sperăm că el va fi cât mai bun cu putinţă, în condiţiile date[26].

      Revenind la subiectul actelor de confirmare a originii românești, găsim potrivit ca Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutundeni să prevadă în mod expres posibilitatea ca asociațiile recunoscute ale românilor și structurile BOR din afara granițelor țării să poată elibera, la cerere, certificate de origine sau de identitate română.

      Pentru nevoile spirituale ale românilor se ocupă Episcopia Ortodoxă Română cu sediul la Vatra. Aici, pe lângă arhiepiscopul Nathanaiel a păstorit și un episcop-vicar Irineu Duvlea (2002-2017) și Andrei Hoarște (din 2020)  și Arhiepiscopia Ortodoxă Română condusă din 2001 de Arhiepiscopul Nicolae Condrea. Din 2006 arhiepiscopul Nicolae a primit un episcop-vicar în persoana lui Ioan Casian de Vicina (2006-2016). Arhiepiscopia a fost ridicată la rangul de Mitropolia Ortodoxă Română a celor Două Americi și o eparhie sufragană nouă: Episcopia Ortodoxă Română a Canadei păstorită de Preasfințintul Ioan Casian.

       Potrivit datelor celor două eparhii românești din America în Statele Unite, Canada și America latină funcționează 169 de unități bisericești (catedrale, mănăstiri, parohii, misiuni deservite de 234 de clerici (activi și pensionați). La acest număr se mai adaugă încă trei biserici în Brazilia: Itabera Goias, Rio de Janeiro și Sao Paolo[27].

     În Episcopia Ortodoxă Română din America sunt: patru mănăstiri și un centru eparhial și 102 parohii, din care în Statele Unite sunt 67 și 35 în Canada[28].

        Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi dispune de o Arhiepiscopie în Statele Unite, o Episcopie în Canada: 4 catedrale și 2 mănăstiri (câte două în Statele Unite și Canada), 41 de parohii (21 în Statele Unite și 20 în Canada), 11 misiuni (9 în Statele Unite, 2 în Canada), o parohie în Venezuela și o misiune în Argentina[29].

      Cel mai cunoscut teolog român din America din zilele noastre este preotul Theodor Damian. Născut în 1951 în Botoșani. A urmat studii teologice la București și Bossey, masteratul la Princeton University și Fordham University din New York. Preot la Ibănești și Hănești (1973-1978), protopop de Dorohoi (1978), preot la biserica ortodoxă română din Lausanne, Elveția (1980-1981), secretar de redacție al ziarului ,,Telegraful Român” din Sibiu (1983-1986), profesor la Filosofie și Etică la Andrey Cohen College din Statele Unite (din 1992), preot la biserica ,,Sf. Petru și Pavel” din New York, întemeietor și director al Institutului Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă din New York (din 1993). A condus mai multe reviste, iar astăzi conduce revista trimestrială ,,Lumină lină”. Pe lângă studii de specialitate a mai publicat și poezie în mai multe volume[30].

    Prin întreaga sa activitate religioasă, culturală și filantropică, Biserica Ortodoxă Română din America prin slujitorii ei (ierarhi, protopopi, arhimandriți, preoți și diaconi) a oferit comunităților românești sentimentul de a fi acasă prin zestrea sufletească a poporului român (limbă, rugăciune, tradiții), lăcașul bisericesc (Eparhie, mănăstire, catedrală, parohie) a fost și a rămas familia românilor din diasporă.

           

 

 

 

 

 

 

           


[1] Florin-Spiridon Croitoru, ,,Diaspora românească – realitate proeminentă și provocare misionară”, în vol. ,,Simpozionul de Știință, Teologie și Artă, ediția a XIV”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2015, p. 208.

[2] Aurel Jivi, ,,Comunități ortodoxe române în America”, în ,,Îndrumător bisericesc”, Timișoara, 1982, p. 285 (Se va prescurta în continuare: ,,Comunități ortodoxe române…).

[3] Cornel Nemeș, ,,Emigrări ale românilor din Transilvania pe continentul american în secolele XIX-XX”, https://www.dacoromania-alba.ro/nr14/emigrari.htm, accesat în 19.01.2021.

[4] Claudiu Cotanu, ,,Românii ortodocși din America”, în ,,Revista română de studii literare”, nr. 16 / 2019, p. 222 (Se va prescurta în continuare ,,Românii ortodocși…”).

[5] Roxana Luiza Stamate, ,,Migrația externă din România din perioada interbelică și în perioada post decembristă” (mss.), 2018, p. 4 (Se va prescurta în continuare ,,Migrația externă din România…”).

[6] Emilian M. Dobrescu, ,,Comunitățile de români din afara granițelor țării” (I), în ,,Revista română de Sociologie”, nr. 3-4 / 2008, p. 278.

[7] Claudiu Cotanu, ,,Românii ortodocși…”, p. 222; 224-225.

[9] Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 496-497.

[10] Valeriu Anania, Memorii, Editura Polirom, Iași, 2011, p. 368.

[11] Valeriu Anania, Memorii, p. 359.

[12] Valeriu Anania, op. cit., p. 375.

[13] Ibidem, p. 380.

[14] Ibid., p. 381-382.

[15] Ibid., p. 393.

[16] Dumitru Găină, ,,Ortodoxia românească din Australia și Noua Zeelandă”, în ,,Îndrumător bisericesc”, Timișoara, 1982, p. 294.

[17] Parohii românești funcționau în Caracas (Venezuela) și Buenos Aires (Argentina).

[18] Cf. Aurel Jivi, ,,Comunități ortodoxe române…”, p. 287-290.

[19] Aurel Jivi, Istoria Bisericească Universală, Ediție îngrijită, biobibliografie și note de Valentin Bugariu, Editura Sitech, Craiova, 2016, p. 7-8.

[21] Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români, ediția a III-a, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, p. 684-685 (Se va prescurta în continuare Dicționarul teologilor…).

[23] Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor…, p. 110.

[24] Mircea Păcurariu, op. cit., p. 18.

[25] Roxana Luiza Stamate, ,,Migrația externă a României…”, p. 8.

[26] Emilian M. Dobrescu, ,,Comunitățile de români din afara granițelor țării (II)”, în ,,Revista Română de Sociologie”, nr. 3-4 / 2008, p. 454-455.

[27] Virgil Cândea, Mărturii românești peste hotare I, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2010, p. 289.

[28] https://roea.org/deaneries, accesat în 20.01.2021.

[30] Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor…, p. 201-202.


Publicat de la