Volumul intitulat Credință.
Educație. Tradiție (Editura
EUROBIT, Timișoara, 2021) mi-a parvenit prin bunăvoința coordonatorului său,
Preot dr. Valentin Bugariu, foarte cunoscut cărturar bănățean, ce continuă, cu
entuziasm și convingere, tradiția reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române de
a se implica, până la devoțiune, în identificarea și slujirea valorilor
naționale. În acest fel înțelege Sfinția Sa să împlinească, cu toată răspunderea,
o datorie sfântă față de comunitatea căreia îi aparține și, implicit, față de
neamul său românesc.
Redactată conform rigorilor unei opere științifice,
cartea recenzată se remarcă prin ținuta sa intelectuală: posedă un aparat
critic elaborat conform exigențelor actuale, oferă o mulțime de informații din
sfera religiei, a școlii, a literaturii și presei bănățene, problematizează,
interpretează fenomene, pune în circulație idei importante etc.
La o primă vedere, volumul derutează. Autorii articolelor
nu sunt dispuși, cum se obișnuiește, în ordine alfabetică. La secțiunea Credință, apar titluri ce par a se
încadra mai degrabă în celelalte secțiuni: Educația
ortodoxă în lumina publicației „Învierea” (Marius Florescu); Ioachim Miloia, cercetător și protector al
monumentelor istorice din Banat. Secțiunea Educație începe cu articolul intitulat Cuvinte – prescuri: mărturii de credință din țara icoanelor (Florin-Corneliu
Popovici) etc. Probabil că dispunerea lucrărilor ține cont de modul cum s-au
grupat și succedat comunicările de la baza lor, în cele trei secțiuni ale
colocviilor desfășurate sub egida revistei „de cultură și religie rurală
«Arhanghelul» din Birda”, după cum aflăm din Argumentul semnat de neobositul și dăruitul Preot dr. Valentin
Bugariu (p. 9). Reținem de aici și o prețioasă explicație pentru titlul
volumului: „Credința, Educația și Tradiția sunt cele trei valori promovate
de Parohie” (Ibidem). (Autorul se
referă, desigur, la Parohia Birda, din județul Timiș.) Această triadă a
mobilizat o serie de aderenți din rândul preoților, profesorilor și
jurnaliștilor din Vestul țării, dar și din străinătate, care au pledat, la
unison, dar nuanțat, pentru o direcție culturală aptă să ilustreze cele trei
valori, distinct sau în interrelaționarea firească pe care o presupun.
Articolele ce alcătuiesc Sumarul sunt inegale. Și nu doar
cantitativ. Totuși, ele se solidarizează și își dovedesc unitatea la mai multe
nivele: la nivel atitudinal, susținând „bănățenismul” în contextul
„românismului” – preocupare veche a presei din Banat, mai cu seamă a celei
culturale; la nivel teleologic, cultivând spiritualitatea din perspectiva
credinței ortodoxe, dar și a idealurilor școlii românești; și la nivelul
expresiei, datorită sobrietății și eleganței clasice din expuneri.
După lectură, impresia de eterogenitate dispare. Coerența
discursivă și fluența ideologică unifică textele la nivelul structurilor
adânci. Funcționează ca lianți textuali, ca elemente de autopropulsare, idei
care ies în relief prin acuitate, utilitate, îndemn la reflecție, deschidere de
perspective etc. și care salvează de monotonie derularea textelor, îndemnând
lectorul să nu le abandoneze (chiar dacă, prin previzibilitate și expresie
ternă, unele îl mai și plictisesc, obligându-l la pauze destul de frecvente), să
le trateze cu interes și respect. Bunăoară, la pagina 39,
se aduce în discuție o abordare franceză, de largă cuprindere, a educației
creștine a copiilor („Într-o revistă ce apare în Franța, am găsit articolul
«Locul copiilor în Biserică», care insistă asupra datoriei ca «cei mici să fie
învățați și ajutați să crească în rugăciune, în ascultare de Dumnezeu și de
părinți, în dragoste și în discernământ pentru a alege voia Domnului” (Marius
Florescu, Educația ortodoxă în lumina
publicației „Învierea” ); la pagina 87, când se vorbește despre
Mitropolitul Dr. Vasile Lazarescu (bănățean din Jadani, care își spunea astfel
fiindcă se știa descendent al lui Lazar), se formulează limpede, în termeni
axiomatici, un adevăr pe care l-am intuit eu însămi, dar n-am reușit să-l
exprim atât de convingător: „El nu avea de ce să fie reabilitat moral. Trebuia
doar să-i fie recunoscute meritele” (Iacob Vasilie, Jadani – un sat de creștini); la pagina 126, aflăm că Împăratul
Iustinian și-a publicat legile Noii Constituții în limba greacă, „pentru a fi
înțelese de tot poporul”: «Nu am scris această lege în limba națională, ci în
limba comună, cea grecească, pentru ca să fie cunoscute de toți, datorită
ușurinței cu care o vor înțelege”; la pagina 187, descriindu-se situația Școlii
normaliste de fete din Bitola (Macedonia), la început de secol XX, se
precizează, pentru a se sugera standardele de exigență la care se ridica
aceasta, că „planul și programele de învățământ erau aceleași ca la școlile
normale din România”; la pagina 198, se strecoară gândul că orice transcendere
de sine îl situează pe om pe calea spre Dumnezeu sau că orice călătorie (=
înstrăinare), încheiată cu drumul spre casă, este o întoarcere la sine și,
implicit, la moralitatea creștină, având ascendent biblic în parabola Fiului
risipitor (Lavinia Șerban, Prin educație
spre credință. Basmul sau cunoașterea lui Hristos). Și exemplele, evident,
se pot înmulți. Ei bine, asemenea afirmații nebănuite, ce apar, din loc în loc,
ca pentru a îmboldi cititorul, au avut, realmente, asupra mea un efect de
acroșaj – m-au readus la text, m-au determinat să particip la viața ideilor, să
fiu mai atentă la variatele mesaje teologice, ecleziastice, pedagogice,
istorice, publicistice, literare, sociale etc., care compun o carte complexă și
incitantă. La consistența indiscutabilă a volumului se adaugă, deci, și
calitatea pragmatică a unor secvențe de acest fel, care mizează pe impactul
asupra receptorului.
În contextul pandemic actual, surprinzătoare și binevenite,
de-a dreptul pilduitoare, sunt paginile despre campania de informare și
îndrumare a Episcopiei Caransebeșului, din vremea ilustrului episcop Miron
Cristea, ce avea să devină patriarh al României, în legătură cu „bolile
epidemice și lipicioase”: „... în scopul prevenirii bolilor contagioase și a
epidemiilor, la 30 mai 1917, episcopul Miron Cristea a emis un ordin circular
referitor la acoperirea sicrielor și la obiceiul de a se săruta mortul. Ordinul
arăta că «uzul acesta al sărutului morților este foarte periculos cu deosebire la
cazuri de moarte în urma bolilor epidemice și lipicioase. Prin sărutare se
molipsește și cel sănătos și astfel boala se lățeșce și se curmă viața multora”
(Daniel Alic, Implicarea Episcopiei
Caransebeșului în viața socială a comunităților rurale bănățene la începutul
secolului al XX-lea, p. 54); „... la 6 noiembrie 1918, episcopul Miron
Cristea a trimis preoților din eparhie o notă informativă prin care îi îndemna
să citească credincioșilor sfaturi medicale pentru prevenirea gripei spaniole
și să le explice metodele recomandate de doctori pentru vindecarea de această
boală. Circularul a fost publicat în 11 noiembrie și în Foaia diecezană, în numărul dedicat comemorării asesorului Ștefan
Jianu, răposat la 2 noiembrie în urma contractării virusului gripei spaniole” (Ibidem, p. 55).
Evidențierea personalității Mitropolitului dr. Ioan Selejan
se realizează admirabil. Trăsăturile definitorii pentrul înaltul ierarh se
degajă dintr-o recenzare excepțională a cărții Înalt Prea Sfinției Sale,
intitulată Pe cărarea Raiului. Recenzia,
semnată de Dr. Florin-Corneliu Popovici, debutează puternic, cu o memorabilă
aserțiune a Mitropolitului Ioan: „Banatul va fi pentru mine pridvorul Raiului”
(p. 157), aserțiune ce probează o cinstire fără seamăn a locului care l-a
„adoptat”, fiindcă drumul său spre Rai
trecea pe aici. Autorul recenziei are propriile instrumente de analiză
hermeneutică. Original este, de exemplu, modul său de a privi cartea ca pe o
prismă, de a o dezvălui potențialilor cititori ca pe un obiect spiritual, făcând
să-i strălucească toate suprafețele, toate muchiile, toate ungherele tainice,
toate împrejurimile, oferindu-ne astfel inconfundabile pasaje de altitudine
critică:
„Pe cărarea Raiului poate
primi oricare dintre următoarele accepțiuni: carte-izvor, carte despre «Cartea
vieții lui Hristos» (care este Crucea), manual despre cum «să dobândim
cetățenia de om al Împărăției lui Dumnezeu, al Raiului”, carte a bucuriei
declanșate de întâlnirea fericită cu Dumnezeu, carte de dragoste (Dumnezeu
înseamnă Iubire), carte de re-lectură (lectură repetată, întru învățare și
punere în practică a celor învățate), cartea de pe noptieră, carte memento,
carte despre întoarcerea «Acasă», carte despre locuire (în credință, în trup,
în duh, în Iubire), carte despre redobândirea identității (sacrale) pierdute (o
identitate fără ortodoxism este o identitate precară, incompletă, scindată,
schizoidă), manual de construire (a propriei vieți, din «cărămizile» puse la
dispoziție de Constructorul-Dumnezeu), manual de arhitectură și de
mobilare-înnobilare interioară, pledoarie pentru «a fi» (în Dumnezeu), carte
despre Viață, salbă de nestemate duhovnicești, colecție de vorbe de duh,
carte-oglindă de-a lungul drumului propriei noastre vieți, carte-reper, punct
de sprijin și balsam sufletesc, mărturisiri fără anateme, carte de tip năvod
(care prinde și ne prinde), a. b. c. soteriologic, carte a purtării de grijă, a
restaurării omului căzut în păcat, carte de ascultare, carte de dezîntemnițare,
carte eliberatoare, carte de «bucate» duhovnicești, carte de călătorie
(duhovnicească)” (p. 161).
Portrete-model (Miron Cristea, Vasile Lazarescu,
Mitropolitul Banatului Ioan Selejan, Ioachim Miloia, Vasile Goldiș, Constantin
Gruescu ș.a.), prezentări ale bisericilor din Banat, așa cum se reflectă ele în
ochii istoricilor/preoților de ieri și de azi (Biserica Ortodoxă Română din Zăvoi, Biserica Ortodoxă Română „Sf. M.
Mc. Dimitrie” din Sărcia, Biserica Ortodoxă din Săcălaz), proiecte
educativ-formative (Centrul Româno-German
de Pregătire Agricolă din Voiteg, înființarea Asociației învățătorilor
români în Dieceza Caransebeșului ca tribună de consolidare a românismului,
Atlasul etnografic al Banatului istoric etc.), informări despre actualitatea
culturală bănățeană (v. primul volum din Jurnalul lui Eugen Dorcescu, intitulat
Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal
1991-1998 – Timișoara, Editura Mirton, 2020, volum în care se profilează,
angelic, figura Părintelui-Profesor Nicolae Neaga, emblematică pentru
învățământul universitar teologic timișorean; literatura dialectală bănățeană,
singura literatură dialectală din țară, de care se ocupă Ioan-Viorel
Boldureanu, difuzarea mondială a revistei „Suflet Nou” etc.) etc. asigură
structura de rezistență a cărții, dar nu epuizează aria ei de referință.
Limitele unei culturi locale sunt depășite prin evocarea unor personalități
circumscrise istoriei Bisericii universale. Asemenea breșe completează domeniul
de interes, dovedindnd și preocuparea unor cercetători pentru îndepărtate zări
spiritual-creștine (v. Ion Liuba, Legiferarea
monahismului în timpul împăratului Justinian cel Mare; Veronica Bugariu, Viața apostolică după Clement Romanul).
La reușita acestui volum contribuie exemplar, nu numai prin
coordonare, ci și printr-o lucrare foarte bine structurată și documentată, cu o
vibrație aparte, Preot dr. Valentin Bugariu. Acesta tratează relația clerului
ortodox cu diaspora românească, subliniind sprijinul calificat și decisiv
acordat de Biserica Ortodoxă Română comunităților creștin-ortodoxe din afara
granițelor. Dragostea, grija și abilitatea Bisericii noastre de a menține
românii din străinătate în interiorul său s-au manifestat concret: prin dotarea
corespunzătoare a parohiilor, prin asigurarea unui personal deservent cu
virtuți pastorale, prin veghea permanentă asupra activităților ecleziastice
etc. Am reținut, pentru folosul personal, numeroase fraze, bogate în
informație, care oglindesc cu acuratețe o realitate dinamică, de amploare
mondială. Românismul izbândește și departe de patrie prin forța credinței,
care-i strânge laolaltă, mai ales duminica și de Sfintele Sărbători, pe românii
de pretutindeni sub streașina Bisericii străbune. Întrucât această realitate
este insuficient cunoscută în România de astăzi, îi datorăm Preotului dr.
Valentin Bugariu o descriere amănunțită, persuasivă, o mediere de încredere, oferită cu
generozitate și competență, pe această temă.
Datorită relațiilor fructuoase ale Parohiei Birda cu
instituții culturale și religioase din Vestul României și din diaspora
românească, datorită „Arhanghelului” și colocviilor organizate, sub bune
auspicii, de Preot dr. Valentin Bugariu, această personalitate tot mai vizibilă
a Banatului, de bună seamă, cu voia lui Dumnezeu, succesul primului volum al
lucrărilor Colocviului Credință.
Educație. Tradiție va fi reiterat curând, fiindcă cei ce au scris vor mai
scrie și lor li se vor alătura și alții, întru cinstirea perpetuă a valorilor
spiritualității creștine, ale ortodoxismului și ale românismului. S-a așezat la Birda temelia de piatră a unei mirabile
zidiri intelectuale și religioase. Zidirea aceasta trebuie să dureze. Să
slujească Dumnezeului treimic și ideii că „un bun român (oriunde s-ar afla în
lume) trebuie să fie, mai întâi de toate, un bun creștin” (Mitropolit dr. Vasile
Lazarescu).
MIRELA-IOANA DORCESCU
