Fiecare sfârșit de Mărțișor este un bun prilej de a aniversa pe 27 martie,
Unirea Basarabiei cu România, care a împlinit anul acesta 104 ani. Pentru a
evidenția această sărbătoare a spiritualității românești, Parohia Birda a
oficiat o slujbă religioasă, a fost pregătită o cateheză și un film documentar,
a fost prezentată o carte și organizat un atelier practic care s-a finalizat cu
realizarea a două planșe tematice intitulate: ,,Basarabia în fotografie”.
Volumul prezentat în
biserică și în școală O istorie ilustrată
a românilor de la est de Prut, Editura Litera, București – Chișinău, 2020,
723 p. oferă o priveliște completă asupra acestui teritoriu românesc de la est
de Prut. Dintru început mărturisesc că ne aflăm în fața unui tratat de istorie
a Basarabiei iscălit de un autor special: conf. univ. dr. Octavian D. Țîcu de
la Universitatea din Chișinău, sportiv, politician (deputat, ministru) și cadru
didactic în învățământul universitar din Republica Moldova.
Autorul pornește de la o
concluzie pe care o dovedește prin dovezi arheologice, istorice și lingvistice
care susțin naționalitatea și legătura celor din dreapta Prutului cu românii
din stânga râului: ,,Istoria românilor de la est de Prut și de Nistru trebuie
privită într-o strânsă legătură cu marile procese de constituire a poporului
român. Prin urmare, ei au făcut parte de la începuturi din poporul român, iar
identificarea lor tardivă drept moldoveni nu înseamnă că erau diferiți de
restul românilor” (p. 19).
Autorul se folosește în
lucrare de două coordonate: prima de a demonstra istoria și naționalitatea
românească a basarabenilor și cea de-a doua de a nota agresiunea de rusificare
a românilor basarabeni.
Primele mărturii care
atestă părtășia comună a autohtonilor cu cei din stânga Prutului, existența
culturilor Cucuteni-Tripolie, apoi existența triburilor tracice, a davelor
dacice atât în Basarabia, cât și în Transnistria. Regele unificator Burebista
(anii 87-44 î. Hr) a avut în stăpânirea sa cetățile Tyras și Olbia la gurile
Niprului (p. 24).
Literatura istorică
vorbește de populația românească de aici. Cronica rusă atestă la mijlocul
secolului al XII-lea (1150-1172), pe parcursul superior al Nistrului, Țara
Bolohovenilor, având centrul la Bolohovo, locuită de populația românească –
bolohoveni. Se păstrează și azi toponimia românească a locului: Satanov (Satu
Nou), Brailov (Brăila), Tulcin (Tulcea), Hotinca, ș. a. (p. 33). Învățatul
Dimitrie Cantemir în Hronicul vechimei
romano-moldo-vlahilor explică romanitatea românilor din provincile
istorice: ,,…Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limba noastră nu
este dacică, nici moldovenească, ci românească” (p. 44).
Românii din Basarabia au
participat la războaiele Imperiului Rus, dar și la viața culturală și
religioasă a zonei. Astfel, Sf. Petru Movilă a fost din 1633 mitropolit al
Kievului, al Galiției și a întregii Rusii.
În urma unor războie și
apoi a tratatelor de pace a fost anexată partea de nord a Moldovei în 1775 de
Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus a obținut în 1792 pământurile dintre Bugul de
Sud și Nistru. Congresul de la Paris (1856) a retrocedat Principatului Moldovei
teritoriul din sudul Basarabiei care a fost organizat în trei județe: Cahul,
Bolgrad și Ismail. La Unirea Principatelor Moldovei cu cel al Munteniei cele
trei județe au intrat în componența României. În toamna anului 1878 prin
Tratatul de Pace de la Berlin, partea de sud-vest a Basarabiei a fost reanexată
de Rusia (p. 137).
La 27 martie 1918
Basarabia s-a unit cu România.
Cu toate acestea Rusia,
devenită Uniune Sovietică nu a părăsit ideea de a reanexa Basarabia, iar pentru
acest lucru a creat un stat marionetă la Balta, apoi la Tiraspol numit
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească care a ființat între 1924 și 1940.
Rusificarea s-a realizat
prin administrație, școală și biserică în prima fază a Rusiei imperiale, apoi
prin represalii, arestare, deportare în faza Rusiei sovietice. În locul populației românești a fost adusă cea ucraineană și rusă.
Toate aceste intervenții
au adus schimbări demografice, diminuarea populației românești și creșterea
celei slave (ucraineni, ruși), găgăuzi ș. a. Cu toate acestea românii și-au
păstrat limba, credința și tradițiile proprii care îi individualizează în
populația care trăiește astăzi în această provincie românească.
Cartea este un excelent
studiu monografic care poate fi folosit ca un auxiliar didactic în predarea
istoriei în școlile românești dar și în celelalte instituții ale statului
român.
