Activitățile religios-catehetice dedicate Anului omagial al Rugăciunii și
Anului comemorativ al Sfinților Isihaști, au continuat în parohia Birda, cu o Zi de rugăciune închinată
Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.
Ziua a debutat cu un Atelier de Desen Religios, realizat de elevii Școlii
Primare din Sângeorge, în coordonarea prof. Maria Miron.
În Ajunul sărbătorii a fost oficiată Slujba Privegherii (Vecernia unită cu
Litia și Utrenia), în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și
Gavriil”, din Sângeorge, filia parohiei Birda. La Sfânta Liturghie au slujit P.
C. Părinți Zoran Milovanov (parohia Berecuța), Sebastian Andrei Petrescu
(parohia Birda) și Valentin Bugariu, parohul locului. A fost prezent și P. C.
Părinte Călin Negrea de la parohia Gătaia.
După otpustul Sfintei Liturghii a fost susținută de către părintele
Valentin Bugariu, cateheza ,,Reînnoirea isihastă la români. Sfântul Cuvios
Paisie de la Neamț”. În cadrul expunerii, vorbitorul a prezentat cronologic cu
ajutorul videoproiectorului, etapele viețuirii isihaste și contribuția
spirituală și culturală a acestui curent la dezvoltarea vieții bisericești în
Țările Române și opera Sfântului Paisie la renașterea vieții monahale
românești.
Cu acest prilej au fost prezenți la Sfânta Liturghie și ora de cateheză,
prof. Daiana Curea și prof. Maria Miron de la Grădinița și Școala din
Sângeorge, prof. Doru Popa, titularul disciplinei Religie de la Școala
Gimnazială Birda, preșcolarii și școlarii din localitate, mai mulți
credincioși.
În încheiere pentru desfășurarea activității se cuvin mulțumiri direcțiunii
Școlii Gimnaziale din Birda, prof. Sorina Onița, profesorilor prezenți,
copiilor, părinților și bunicilor care au fost prezenți la comemorarea celui
de-al treilea Sfânt isihast.