joi, 8 decembrie 2022

,,Arhanghelul”, nr. 44 / 2022

 

   A apărut nr. 44 al revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul” din Birda, jud. Timiș. Publicația oferă cititorilor în cele șapte rubrici permanente, studii, articole, pagini de istorie orală și literatură, cateheze, debuturi scriitoricești și o cronica a activităților religioase și culturale, organizate de parohia Birda, în parohie, cât și în filia Sângeorge.

      Din sumar am reținut câteva articole care fie că se continuă, cum sunt: ,,Din amintirile unui colonist din Gătaia”, ajuns la ce-a XVI-a secvență, de prof. Iosif Marius Circa, ,,Monografia existenței umane în romanul românesc interbelic” iscălit de prof. Manuela Matits, directorul Școlii Gimnazială din Săcălaz, jud. Timiș și ,,Actualitatea îndemnului ‹‹Înapoi la Sfinții Părinți!›› semnat de părintele lect. univ. dr. Marius Florescu, de la Facultatea de Teologie din Timișoara; fie că se termină în acest număr: ,,Poezia religioasă a lui Vasile Voiculescu” al părintelui Valentin Bugariu.

      Copiii publică în pagina ,,Tinere condeie” trei materiale legate de cinstirea morților la șvabii bănățeni, un studiu de caz din localitatea Măureni, jud. Caraș-Severin de Alexandru Orășanu, elev la Liceul Teoretic din Gătaia și două contribuții la un Concurs Național Catehetic realizate de elevele Pomuț Roxana și Buzumurgă Diana și coordonate de prof. Mihaela Coman de la Școala Gimnazială din Birda.

       Rubrica ,,Cateheza” ilustrează o primă cuvântare de acest fel, ,,Moise, alesul lui Dumnezeu” a studentului la Teologie, Gavril-Ioan Georgiu și ,,Cronica parohială” încheie acest număr.

      Revista poate fi lecturată accesând link-ul: https://ro.scribd.com/document/613105589/Arhanghelul-2022-Nr-4.

     Alături de revista ,,Arhanghelul” este distribuit calendarul creștin-ortodox, de buzunar, cu o fotografie cu tematica Anului Comemorativ din Patriarhia Română pe 2023: ,,Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”.