Prin amabilitatea domnului Iancu Murărescu redactorul responsabil am primit la parohie ultimul număr al revistei parohiale ,,Sărcia" din localitatea omonimă din Banatul sârbesc. Publicaţia a ajuns la numărul 29 în cel de al XX-lea an de apariţie neîntreruptă. Numărul prezent are pe prima pagină un editorial iscălit de C. Păr. Cristian Popi intitulat ,,Cinstita mutare a Preaslăvitei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei". În acest marerial părintele autor dezvăluie evenimentul Adormirii Maicii Domnului aşa cum este relatat acesta în imnologia liturgică şi în scrierile patristice. Iancu Murărescu semnează în pagina a treia două relatări despre prezenţa românilor sărcieni la Bocşa Montană şi Reşiţa. Acelaşi autor este semnatarul unei cronici locale intitulată: ,,Din trecutul Sărciei Române" în pagina a cincea. Celelate pagini conţin: poezie, tradiţii locale şi o pagină a comemorării celor trecuţi la Domnul.
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!