Marţi, 2 decembrie 2014 s-a desfăşurat faza zonală a Concursului catehetic
,,Hristos împărtăşit copiilor” propus de Inspectoratul Judeţean Timiş şi
Arhiepiscopia Timişoarei. La această etapă zonală au participat 25 de elevi din
parohiile: Banloc, Ciacova, Clopodia, Deta, Ghilad, Liebling, Moraviţa şi
Stamora Germană. Însoţiţi de profesorii de religie şi de preoţi copiii au
participat la cele trei secţiuni ale întrecerii de cunoştinţe religioase:
recitarea unei poezii, interpretarea unei pricesne, alcătuirea unui eseu
tematic şi realizarea unui desen religios. Tema aceasă pentru această dată a
fost Sfânta Împărtăşanie.
Întâlnirea a fost
prezidată de Preaonoratul Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei care a
rostit cuvântul de bun venit, motivând copiii pentru participarea elevilor la
concursuri iniţiate de Biserică. Acelaşi prelat a rostit şi rugăciunea de
început şi cea de sfârşit a întâlnirii de la Deta.
Devenit tradiţie,
concursul ,,Hristos împărtăşit copiilor” a fost găzduit de Liceul Tehnologic
,,Sfântul Nicolae” din localitate. Ne-a fost alături şi C. Păr. Ciprian Boşca,
responsabilul cu acţiunile catehetice la nivel de Protopopiat.
Concursul s-a desfăşurat
în două secţiuni care au vizat copiii de clasele II-IV şi V-VIII. Câştigători
au fost declaraţi: secţiunea poezie: Bota Teodora, clasa a II-a, parohia
Ciacova, 300 p.; secţiunea priceasnă: Petraşcu Cristian, parohia Ciacova, 255 p.;
secţiunea desen: Gârda Denisa, clasa a IV-a, parohia Deta, 300 p. (cls. II-IV)
şi Silaghi Adonis, cls. a VIII-a, parohia Liebling, 300 p. (cls. V-VIII). La
secţiunea eseu a fost delarată câştigătoare lucrarea întocmită de Herişescu
Oana, parohia Deta, cls. a VIII-a, 290 p.
Juriul a fost compus din:
pr. Ioan Sălvan de la parohia Folia, prof. Doru Popa de la Liceul Teoretic
Gătaia şi pr. Valentin Bugariu de la parohia Birda.
Toţi participanţii au fost
încurajaţi prin premii şi menţiuni obţinute să participe şi în viitor la astfel
de întreceri menite să întărească coeziunea între credincioşii cei mai mici ai
Bisericii.