Cuvânt de învățătură la Praznicul Pogorârii Sfântului Duh

Izvorul Duhului venind la cei de pe pământ, împărțit în chip minunat în râuri purtătoare de foc, a rourat pe apostoli, luminându-i; și focul le-a fost lor foc de rouă, care i-a luminat, și flacără purtătoare de ploaie, prin care am primit harul, prin foc și prin apă. Lumina Mângâietorului a venit și lumea a luminat. (Sedealna)

Iubiți credincioși și credincioase,

După ce a înviat, a învățătat încredințându-i de apostoli de realitatea Învierii Sale, Domnul Hristos S-a înălțat la cer promițându-le venirea unui Mângâietor care va rămâne cu ei, Acesta le va fi aproape în rugăciune, învățătură, fapte bune.

Relatarea Pogorârii Sfântului Duh ne este ilustrată de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan în cap. 7-8, (v. 37-53; 12). De astă dată Mântuitorul Hristos nu mai este în zi de sâmbătă, ci la sărbătoarea anuală a corturilor când își învață ucenicii despre persoana și lucrarea Sfântului Duh în lume care potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur îi ajută pe creștini în rugăciunile către Domnul Iisus: ,,Dacă n-a exista Duhul Sfânt, n-am putea spune ‹‹Doamne Iisuse››.‹‹Căci nimeni nu poate spune că Domn este Iisus decât numai în Duhul Sfânt››”. (Felmy, 2005, p. 166).

Iisus era în a opta zi a sărbătorii Corturilor care se prăznuia asemenea Paștilor 7 zile amintind de șederea evreilor în corturi timp de 40 de ani în pustie. Sărbătoarea este și un semn de mulțumire pentru strângerea recoltelor de toamnă. (Abrudan, Cornițescu, 1994, p. 319). Potrivit Legii lui Moise avem o descriere a felului cum trebuie ținută sărbătoarea: Timp de șapte zile Îi veți aduce Domnului arderi-de-tot, iar cea de a opta să vă fie adunare sfântă; să-I aduceți Domnului arderi-de-tot; este ziua ieșirii din sărbătoare: nicio muncă lucrătoare să nu faceți! (Levitic 23, 36). Deci era zi de repaus iar Învățătorul Hristos găsește de cuvință să-și învețe apostolii. El pornește de la datele cunoscute ale Scripturii începând cu scrierea proorocului Isaia: Voi cei însetați, mergeți la apă, iar voi, toți cei care nu aveți argint, duceți-vă și vă cumpărați și mâncați și beți vin și grăsime fără bani sau preț. (55, 1). Apa reprezintă belșugul vieții atât al celei pământești luând în considerare poziția geografică semi-deșertică a Țării Sfinte, un bun vital pentru viață care însă devine totodată vehicolul înveșnicirii. Potrivit un tâlcuitor al acestei pericope apa simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta nu rămâne literă moartă, ci se împărtășește în abundență și altora așa că toți dobândesc potolire. (Olariu, 1897, p. 130).

,,Râuri de apă vie” (v. 38) reprezintă anticiparea trimiterii Sfântului Duh în lume. Potrivit unui teolog ortodox Duhul Sfânt este cel care luminează, cel ce întreține comuniunea și cel care pecetluiește lucrarea Tatălui și a Fiului: ,,Termenul ‹‹duh›› trebuie luat în înțelesul lui primar de ‹‹suflare››. Este sensul cuvântului grec. Ne putem gândi aici la modul în care Dumnezeu Se manifestă ca ‹‹insuflare››, mai cu seamă în profeți. … Dacă suntem doi avem același ‹‹duh››, acesta ne unește; comuniunea este mai puternică, dacă avem Duh comun. Astfel Duhul este o mișcare a Tatălui către Fiul și a Fiului către Tatăl. De aceea Grigorie Cipriotul, patriarh al Constantinopolului în secolul al XIII-lea, spune că Duhul izvorăște din Tatăl și strălucește în Fiul către Tatăl”. (M. Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, 1995, p. 82-83).    

Trimiterea Sfântului Duh de către Fiul în lume se bazează pe făgăduința lui Dumnezeu în Scripturile mai vechi: Că Eu le voi da apă celor ce însetați umblă-n ținut fără apă; Duhul Meu îl voi pune peste urmașii tăi și binecuvântările Mele peste copiii tăi și vor răsări ca iarba՚ ntre pâraie. (Isaia 44, 3). Iar un alt prooroc întărește: Iar peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului voi turna duhul darului și al îndurării; și ei vor privi la Mine, Cel pe Care L-au batjocorit jucându-se și plângere vor face asupră-I, ca pentru cel iubit, și cu durere se vor văieta, ca pentru un întâi-născut. (Zaharia 12, 10). Proorocul Ioil (3, 2) înfățișează împărtășirea Sfântului Duh sub imaginea vărsării apei asupra unui câmp uscat.

Din această scurtă învățătură a Domnului Hristos vedem că Duhul Sfânt cel din veșnicie este cel care întreține și îmbogățește viața. Potrivit Sf. Maxim Mărturisitorul prin această Pogorâre a Duhului ,,au intrat în viața creștinătății cele șapte daruri ale Duhului Sfânt: Temerea de Dumnezeu, Taina, Sfatul, Știința, Cunoașterea, Înțelegerea, Înțelepciunea”. (Oancea, 2004, p. 216).

Cinstiți credincioși și credincioase,

Această învățătură a scindat ascultătorii în două partide, unul care îl socoteau pe Mântuitorul Prooroc (v. 40), Hristosul (v. 41), sâmânța lui David (v. 42), al doilea care îi contesta autoritatea de a învăța poporul care considera însăși mulțimea neștiutoare și blestemată. (v. 49). Peste toate acestea avem mărturia slujitorilor fariseilor trimiși pentru a-L prinde pe Hristos care ad-hoc își schimbă hotărărea: Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om cum vorbește Acest Om. (v. 46). Dintre cei învățați în tainele Scripturii, Nicodim este cel ce-și apără Învățătorul în adunarea fariseilor, așa cum cere Legea: Și le-am poruncit atunci judecătorilor voștri, zicând: Să ascultați ceea ce se întâmplă՚n mijlocul fraților voștri și să judecați drept între un om și fratele lui și străinul din casa lui. (Deut. 1, 16). În orice caz s-a produs tulburare mare, chiar dezbinare lucru atestat și de adunarea fariseilor pentru a judeca și chiar prinde pe Mântuitorul. 

Prin această cuvântare încă o dată Domnul Hristos le vorbește despre Cuvântul și Lumina  care luminează pe omul ce-I urmează. Toate acestea sunt simbolizate de apă așa cum odinioară învăța și Înțeleptul Solomon: Apă adâncă este cuvântul în inima omului și râu ce tresaltă și fântână de viață. (Proverbele lui Solomon 18, 4).

Binecredincioși creștini și creștine,

După Înălțarea Domnului și alegerea lui Matia în locul lui Iuda Iscarioteanul, Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea reprezintă potrivit Faptelor Apostolilor, momentul întemeierii Bisericii Creștine. Dacă în mod tainic Biserica s-a întemeiat pe Crucea Golgotei, în mod plenar ea a luat naștere în acest moment. Fericitul Augustin descrie această trimitere a Duhului: ,,Căci în ziua Cincizecimii, care a început deja, erau (adunate) într-un singur loc o sută douăzeci de suflete, printre care (se aflau) Apostolii și Maica Domnului și alții, bărbați și femei, care se rugau și așteptau (împlinirea) făgăduinței lui Hristos, adică Pogorârea Duhului Sfânt. Fiecare vorbea în toate limbile, fiindcă Biserica viitoare era prevestită în toate neamurile. Fiecare om era un simbol al unității: (faptul că) toate limbile (erau vorbite) de un singur om (însemna) unitatea tuturor neamurilor”. (Augustin, 2014, p. 418).

            Prezența Sfântului Duh este certificată de Scriptură, folosirea pluralului în ceea ce-l privește pe Dumnezeu atestă cu prisosință acest lucru. Se poate face o paralelă între ,,amestecarea” limbilor la Babilon și ,,dezlegarea” acestora cu prilejul Cincizecimii sau al Rusaliilor. Acum ucenicii au devenit apostoli, iar prin puterea Sfântului Duh au putut porni la propovăduire, întemeind și sființind comunități, consacrând slujitori ai altarului care să slujească Tainele lui Dumnezeu ca lucrări văzute prin care se împărtășește harul lui Dumnezeu. Există așadar o legătură indisolubilă între Sfântul Duh și Biserică sesizată de Sfântul Irineu al Lyonului: ,,Unde este Biserica, acolo e și Duhul Sfânt și unde e Duhul Sfânt acolo e Biserica și tot harul”.
             Harul Duhului Sfânt le-a dat putere în vestirea Evanghelei, a sfințiit slujbele bisericești, iar conclucrarea cu Sfântului Duh asigură sfințire personală. Așa cum mântuirea obiectivă realizată de Hristos Domnul pe Cruce este însușită de fiecare credincios prin efort personal, tot așa se petrec lucrurile cu colaborarea cu Duhul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață în acest sens: ,,Prin Sfântul Duh dobândim șirul preoților și păstorilor noștri sufletești. De la El curg descoperirile cele de tot felul ale harului; și tot ce servește de podoabă a Bisericii lui Dumnezeu, curge din acest izvor, adică de la Duhul Sfânt. Prin Sfântul Duh am dobândit și iertarea păcatelor noastre, prin El ne-am curățit de toate petele păcatelor, prin darurile sale, oamenii, care se povățuiesc de harul său, se fac îngeri, nu prin aceea, că își schimbă firea, ci, ceea ce este mai minunat prin aceea că ei, deși rămân oameni, dar se poartă așa curat și sfânt, ca îngerii”. (Ioan, 1997, p. 42-43).

            De aceea să prăznuim și noi astăzi acest Dar mare a lui Dumnezeu făcut nouă cel care ne întărește în rugăciune și ne sfințește pașii pe acest pământ într-o Liturghie nesfârștită adusă Sfintei Treimi: Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt. Amin!

Bibliografie:

1. Dumitru Abrudan, Emilian Cornițescu, Arheologia biblică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București.

2. Fericitul Augustin, Predici la marile sărbători, vol. I, trad, studiu de Corneliu Clop, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București.

3. M. Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mică dogmatică vorbită, dialoguri de la Cernica, trad. Maria-Cornelia Oros, Editura Deisis, Sibiu.

4. Karl Christian Felmy, Dogmatica experienței ecleziale. Înnoirea teologiei ortodoxe contemporane, introd. și trad. pr. prof. dr. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu.

5. Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la Duminici și sărbători, traduse și orânduite după Duminiciile și sărbătorile anuale de episcopul de Roman, Melchisedek, Editura Bunavestire, Bacău.

6. Zosim Oancea, Popasuri omiletice la Duminici și sărbători, Editura Eikon, Cluj-Napoca.

7. Iuliu Olariu, Evanghelia după Ioan, explicată de…, Tipografia Diecezană, Caransebeș.