Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
şi Preaiubiţilor credincioşi din
cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, pace și bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de
la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în
Domnul,
Continuând
tradiția frumoasă a omagierii unor lucrări semnificative pentru viața și
activitatea Bisericii, precum și a comemorării unor personalități importante
care s-au remarcat în istoria bimilenară a Ortodoxiei, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017, în Patriarhia Română, ca
„Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor
bisericești”, respectiv „Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al
apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.
După cum
Sfânta Scriptură arată, prin cuvinte, lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în
istorie, prin sfinții Săi, tot aşa iconografia ortodoxă arată, prin
imagini şi culori, aceeaşi lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie,
prin sfinţii Săi. Pentru Ortodoxie, icoana şi pictura bisericească
sunt o artă proprie şi specifică Bisericii. Din acest motiv, Biserica, prin
lucrarea pictorilor bisericeşti consacraţi sau recunoscuţi de ea, îndeamnă
neîncetat la mărturisirea dreptei credințe și propovăduire, la rugăciuune,
la viață sfântă și la căutarea frumuseții slavei lui Dumnezeu din
Împărăția cerurilor.
De
fapt, icoanele şi pictura bisericii sunt veşmântul vizual al
spaţiului liturgic, sunt parte a vieții liturgice, iar acele icoane care
se află în afara lăcașelor de cult, în case, în școli sau alte
instituții prelungesc prezenţa harică a lui Hristos din Biserică în
societate şi stabilesc o legătură tainică între „Casa Domnului” şi casa omului.
Fiecare sfântă icoană, indiferent de subiectul ei, face vizibilă taina iubirii
smerite şi preaslăvite a lui Hristos „Cel Unul Sfânt”, Cel răstignit, înviat și
înălţat întru slavă, iubire prezentă în El și în Sfinții Lui. De aceea,
zugravii de icoane şi de fresce trebuie să fie persoane capabile să transmită,
prin lucrarea lor duhovnicească şi artistică, această taină a luminii, păcii şi
bucuriei pascale ale lui Hristos dăruite sfinților.
Pictorii
bisericeşti nu sunt simpli artiști sau meșteșugari, cunoscători ai unor tehnici
artistice, înzestrați cu mai mult sau mai puțin talent. Spre deosebire de
creațiile de artă plastică generală, pictura bisericească este expresie a
credinței eclesiale șicomponentă a vieții liturgice ortodoxe, purtătoarea unui
mesaj teologic profund, conservat prin anumite rigori canonice referitoare la
tematică și compoziție. Pictura bisericească trebuie să exprime cu
prioritate, într-un mod artistic eclesial consacrat, conținutul teologic al
credinței creștine ortodoxe universale.
Întrucât pictorii
bisericești sunt vestitori ai luminii, ai păcii, ai bucuriei și ai
slavei Împărăției Cerurilor, Biserica se îngrijeşte cu
responsabilitate de formarea, promovarea și confirmarea iconarilor şi
pictorilor bisericeşti, ca misionari ai dreptei credinţe şi ai frumuseţii
cerești netrecătoare. Ținând seama de amploarea, diversitatea și influența
deosebită a picturii bisericești în viața Bisericii, Patriarhia Română este
preocupată în prezent de promovarea iconografiei bisericești
autentice,deoarece în cultul ortodox imaginea liturgică exprimă conținutul
credinței.
Un monah
evlavios și un talentat iconar și pictor de biserici a fost și Cuviosul
Pafnutie Pârvu-Zugravul (1657-1735), recunoscut drept cel mai mare pictor
bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl
al unei școli de iconografie bizantină cu specific național în București și
apreciat ca mare trăitor al rugăciunii. Deoarece acest zugrav de biserici picta
fără să vorbească și fără să mănânce, adică în post și rugăciune, el a primit
supranumele de Mutul. Dacă spunea vreun cuvânt când picta, întrerupea
lucrul în ziua respectivă. În acest mod, a făcut mai lucrător darul primit de
la Dumnezeu, dobândind mai mult har pentru a spori smerenia sa și pricepere
pentru lucrarea iconografiei. Ținând seama de viața sfântă și de lucrarea lui
ca pictor de biserici, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe
Cuviosul Pafnutie în rândul Sfinților, în anul 2017, an închinat iconarilor și
pictorilor bisericești, rânduindu-i zi de pomenire în data de 7 august. El
este, astfel, primul iconar ortodox român trecut în rândul sfinților.
Dată fiind
importanța icoanelor și picturii bisericești, în cadrul Patriarhiei Române
se acordă o atenție deosebită patrimoniului religios, în general, și picturii
bisericești, în special. Pictura multor biserici și mănăstiri a fost restaurată
ori se află în proces de restaurare. De asemenea, au fost înființate
numeroase muzee de artă bisericească, îndeosebi în cadrul
comunităților monahale. În același timp, prin educația religioasă din școlile
publice, prin programele didactice din seminariile teologice (în cadrul cărora
există și specializarea Patrimoniu cultural) și din Facultățile de
Teologie Ortodoxă (specializarea Artă Sacră) se acordă o atenţie
deosebită pictării sfintelor icoane și sunt formaţi viitorii pictori de
lăcașuri sfinte și restauratori de pictură bisericească.
Între
proiectele dedicate Artei Sacre, care s-au derulat în acest an, menționăm
Concursul naţional Icoana ortodoxă – lumina credinței (care a ajuns
la cea de-a VI-a ediție), proiect care a reunit 64 de pictori iconari adulți,
în cele 4 secțiuni ale sale, precum și Concursul național de Creație Icoana
și Școala mărturisirii, la care au participat peste 25.000 de copii și
tineri activi în programul național „Hristos împărtășit copiilor”. Astfel
de proiecte au avut scopul de a evidenția și folosul catehetic sau
didactic al sfintelor icoane, pe lângă scopul lor cultic sau liturgic.
Dreptmăritori creștini,
Tot în anul
2017, comemorăm și pe apărătorii și mărturisitorii Ortodoxiei
în timpul prigoanei comuniste. Această comemorare este, în primul rând, o
datorie morală față de înaintașii noștri, care, în vremuri ostile Bisericii și
religiei în general, au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit și
înviat, chiar cu prețul pierderii libertății și al vieții.
Evocăm, îndeosebi, curajul,
înțelepciunea și lucrarea misionară a Patriarhului Justinian Marina, care
a păstorit Biserica Ortodoxă în timpul prigoanei comuniste. În anul 2017 se
împlinesc 40 de ani de la trecerea la Domnul a acestui vrednic și harnic păstor
al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1948-1977.
Cu mult curaj,
echilibru, diplomaţie şi tenacitate, vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian
a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale regimului comunist.
S-a opus cu dârzenie abuzurilor şi ingerinţelor statului în viaţa Bisericii,
precum şi încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție
tolerată și în același timp total controlată, redusă la un rol nesemnificativ
în societate. Astfel, Patriarhul Justinian a asigurat continuitatea
instituției Bisericii și a lucrării sale liturgice și pastorale, pentru ca
această Biserică să slujească permanent un popor creștin, dar oprimat de un
regim comunist ateu.
În pofida
regimului politic ostil din România, în timpul arhipăstoririi Patriarhului
Justinian Marina, Biserica Ortodoxă Română a continuat activitățile
administrativ-liturgice, pastoral-misionare și administrative, susținute
prin adoptarea unui nou Statut pentru organizarea și funcționarea
Bisericii Ortodoxe Române și a regulamentelor sale de aplicare, reorganizarea
învățământului teologic și reorganizarea sau înființarea unor instituții
misionare, culturale sau sociale (Atelierele Patriarhiei
Române, Tipografia și Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Biblioteca Sfântului Sinod, Casa de Pensii și Ajutor
a personalului Bisericii Ortodoxe Române etc.).
Pentru prima
dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române, din inițiativa Patriarhului
Justinian, Sfântul Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinților a mai
multor ierarhi, cuvioși, martiri și mărturisitori români și generalizarea
cultului unor sfinți ale căror moaște se păstrează în țara noastră (1950 și
1955).
În plan
administrativ-edilitar, prin purtarea de grijă a Patriarhului
Justinian, au fost construite și mai ales restaurate multe biserici și
mănăstiri. A acordat o atenție deosebită așezămintelor monahale și parohiilor
din Arhiepiscopia Bucureștilor, eparhia pe care a păstorit-o.
Astăzi, el este cinstit între ctitorii-restauratori ai mănăstirilor Antim
și Radu Vodă din București, ai mănăstirilor Ghighiu, Ciorogârla, Pasărea,
Plumbuita, Zamfira și Schitul Maicilor, ctitor al Schiturilor Techirghiol,
Dragoslavele, Cricov – Jercălăi, ctitor-restaurator al unor importante edificii
eclesiastice bucureștene (Catedrala Patriarhală, Paraclisul
Reședinței Patriarhale, Palatul Sinodal, bisericile Sfântul Spiridon
Nou, Sfântul Elefterie Nou, Cașin și Domnița Bălașa). În
multe mănăstiri au fost organizate muzee de artă religioasă (liturgică),
dar și așezăminte sociale pentru preoți bătrâni și singuri.
În plan
pastoral-misionar, Patriarhul Justinian a susținut și a încurajat clericii
din parohii să intensifice activitățile pastorale, îndemnându-i să urmeze
cursuri de formare pastorală pentru a menține vie și lucrătoare credința
credincioșilor confruntați cu propaganda ateistă a noii puteri politice.
Totodată, Patriarhul Justinian a încercat să limiteze efectele epurărilor
clerului și a intervenit în favoarea clericilor arestați, de cele mai multe ori
„vinovați” numai pentru a fi împărtășit alte valori decât cele ale ateismului
materialist, el cerând eliberarea preoților aflați în închisori sau
angajând în cadrul Bisericii pe cei eliberați, fapt care a provocat
nemulțumirea organelor Securității. A încercat să oprească agresiunile puterii
totalitare la adresa monahismului ortodox, acesta fiind un bastion al luptei
spirituale împotriva comunismului. Astfel, el a înființat în incinta
mănăstirilor ateliere meșteșugărești, atât pentru subzistența acestora,
cât și pentru a împiedica alungarea monahilor din mănăstiri pe considerentul
inutilității sociale a acestora.
Patriarhul s-a
opus cu vehemență proiectului de „reformă” a mănăstirilor inițiat de statul
comunist, obligând regimul politic să-și asume singur responsabilitatea pentru
nocivul Decret 410 (28 oct. 1959), care a dat o grea lovitură vieții monahale
prin desființarea multor mănăstiri și schituri și reducerea semnificativă a
numărului monahilor și monahiilor în cele lăsate să funcționeze. A
sprijinit comunitățile ortodoxe române din afara granițelor României,
inclusiv Așezământul românesc de la Ierusalim și Schitul
Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, trimițându-le cărți, veșminte
și obiecte de cult, precum și materiale de construcții sau sume de bani.
În plan
cultural-educațional, după interzicerea educației religioase în școlile de stat
și naționalizarea școlilor confesionale, a hotărât desfășurarea unui program
catehetic (oct. 1950). De asemenea, Patriarhul Justinian a fost preocupat
de creșterea calității învățământului teologic, prin recrutarea unui corp
profesoral de mare valoare, incluzând clerici și teologi, foști deținuți
politici, precum și intelectuali mireni „indezirabili” pentru regimul comunist.
În timpul
Patriarhului Justinian au fost tipărite numeroase cărți
religioase, inclusiv două ediții sinodale ale Sfintei Scripturi (1968,
1975), și au apărut mai multe publicații teologice centrale și eparhiale,
apreciate în întreg spațiul ortodox.
Pe durata patriarhatului său,
Biserica Ortodoxă Română a avut bune relații cu celelalte Biserici
Ortodoxe, dar și cu unele comunități creștine din țară și străinătate.
Patriarhul Justinian a întreprins vizite frățești în Bisericile Ortodoxe
surori din Rusia, Bulgaria, Grecia, Israel (Ierusalim), Serbia etc.,
dar și vizite prietenești în Marea Britanie, Belgia, Germania și Austria,
a sprijinit dialogul intercreștin prin participarea Bisericii Ortodoxe Române
în diferite organisme intercreștine și internaționale.
Între
chipurile luminoase ale perioadei în care a păstorit Patriarhul Justinian, se
numără ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali
creștini, dar mai ales cei peste 2000 de preoți ortodocși care au fost
arestați și anchetați, aruncați în închisori sau trimiși la muncă forțată și de
exterminare la canalul Dunăre – marea Neagră, câțiva chiar deportați în
Siberia, considerați periculoși pentru noul regim politic de stat. Credința lor
puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos prin suferință au
exprimat rezistența activă sau jertfelnică a Bisericii, alături
de rezistența ei liturgică prin propovăduirea credinței și săvârșirea
Sfintelor taine și a ierurgiilor. A fost o luptă de apărare față de ateismul
militant și agresiv, dusă dincolo de unele discursuri convenționale și
compromisuri „oficiale” de „coexistență pașnică”. În multe din celulele
închisorilor comuniste au fost oferite adesea învățături și sfaturi
duhovnicești de către mari teologi și duhovnici, precum Părintele Dumitru
Stăniloae, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Daniil
Sandu Tudor, Părintele Benedict Ghiuș și mulți
alții. Suferințele multor intelectuali aruncați în închisorile de la Aiud,
Gherla, Sighet, Piteşti ş.a. sau în lagărele de muncă de la Canal sau Periprava
au fost în foarte multe cazuri prilej de biruință a credinței asupra
necredinței, de cunoaștere și iubire a lui Dumnezeu. Odioasa închisoare de
copii și tineri de la târgșor și închisoarea de femei de la Mislea au arătat și
mai intens atrocitatea și dezumanizarea regimului comunist.
Răbdarea și
suferințele apărătorilor Ortodoxiei și ale mărturisitorilor din temnițele
comuniste, lupta și dăruirea de sine a vrednicului de pomenire Patriarh
Justinian Marina, lucrarea duhovnicească a clericilor harnici și curajoși,
toate acestea sunt dovezi ale credinței și ale jertfelniciei poporului român,
pe care trebuie să le cunoaștem și să le păstrăm permanent în memoria noastră.
De ce? Pentru că exemplul vieții lor plină de fapte de evlavie și fapte
jertfelnice este un izvor permanent de lumină şi înnoire pentru viața
creştină de astăzi, iar comemorarea lor din acest an ne cheamă să fim
mărturisitori ai credinței ortodoxe, ctitori de locaşuri sfinte şi de cultură
creştină, ne îndeamnă să avem în suflet iubire smerită şi milostivă, precum și
fapte demne de mărturisire a credinței creștine astăzi.
Iubiți credincioși,
Postul Naşterii
Domnului este o perioadă de înnoire duhovnicească, de împărtășire mai
deasă cu Sfânta Euharistie și de înmulțire a faptelor iubirii milostive.
În societatea
contemporană, aflată într-o profundă criză spirituală şi morală,
individualismul egoist şi insensibilitatea la suferințele oamenilor subminează
iubirea din familie şi din societate, diminuează solidaritatea cu cei aflaţi în
dificultate şi produc multă înstrăinare și întristare între oameni. În fața
acestor provocări, trebuie să-i creștem pe copiii țării în iubirea
față de Dumnezeu şi față de semeni și să-i ajutăm pe tineri să descopere
frumusețile credinței şi ale iubirii creştine, să fie harnici şi darnici, așa
cum sfinții din icoane ne oferă pilda lor. Darul libertății trebuie orientat
spre sporirea în credință şi săvârşirea faptelor bune, spre milostenie sau
generozitate, urmând îndemnul adresat de mântuitorul iisus hristos: „Fiți
milostivi, precum și tatăl vostru ceresc este milostiv!” (Luca 6,
36).
Fiecare
perioadă de post este prilej de pocăinţă şi de întărire duhovnicească în
rugăciune și fapte bune. Postul Crăciunului este, îndeosebi, o şcoală a
milosteniei în care învățăm să răspundem cu dărnicie milostivirii şi
bunătății nesfârşite a luiDumnezeu pentru noi, arătate prin întruparea și
nașterea Fiului Său ca Om în lume. În această perioadă a Postului nașterii Domnului suntem
chemați să unim rugăciunea smerită și pocăința sinceră cu iubirea
milostivă, arătând milostenie spirituală și materială față de oamenii aflați în
nevoi. Milostenia spirituală poate fi o rugăciune pentru omul
aflat în necaz, un sfat bun sau o încurajare pentru cel dezorientat sau
deznădăjduit, o vizită la un bolnav, o vizită la un om vârstnic sau neajutorat,
precum și alte fapte asemănătoare. Milostenia materială poate
fi hrană pentru cel flămând, haine pentru cei lipsiți de ele, medicamente
pentru cei bolnavi, ajutor material pentru cei săraci și altele asemenea. În
multe și diferite forme putem arăta iubire milostivă față de semenii noștri,
care au nevoie de ajutorul nostru.
În mâna
întinsă a omului aflat în nevoie sau dificultate trebuie să vedem mereu mâna
întinsă a lui Hristos către noi. În chip tainic și
duhovnicesc, mâna săracului care cere nouă ajutor se întâlneşte cu
mâna lui Hristos din noi care oferă acest ajutor celor aflați în nevoie.
Prin urmare, și în acest
an, vă adresăm îndemnul părintesc de a organiza la parohii,
mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente,
haine şi medicamente pentru a fi apoi dăruite tuturor celor aflaţi în suferinţă
şi în nevoi, mai ales familiilor modeste cu mulţi copii și persoanelor sărace.
Ne rugăm
Preamilostivului Dumnezeu să vă răsplătească dărnicia şi să vă binecuvinteze pe
toţi cu iubirea Sa milostivă şi cu darurile Sale sfinte, spre a arăta şi de
această dată, în vremea Postului Crăciunului, rugăciune şi grijă pentru
cei bolnavi,precum şi milostenie față de toți cei neajutorați, având
încredinţarea, după cum ne învaţă Sfântul apostol Pavel, că: „Slujirea acestui
dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinților, ci prisoseşte prin multe
mulțumiri în fața lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9, 12).
Cu părintească dragoste vă
binecuvântăm și vă dorim sănătate și mântuire, pace și bucurie, rugându-ne
totodată ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dra-gostea lui Dumnezeu
Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți!
Președintele
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
† D A N I E L
Arhiepiscopul
Bucureştilor,
Mitropolitul
Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului
Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Teofan,
Arhiepiscopul
Iașilor și
Mitropolitul
Moldovei și Bucovinei
|
† Laurențiu,
Arhiepiscopul
Sibiului și
Mitropolitul
Ardealului
|
† Andrei,
Arhiepiscopul
Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,
Maramureșului și Sălajului
|
† Irineu,
Arhiepiscopul
Craiovei și Mitropolitul Olteniei
|
† Ioan,
Arhiepiscop al
Timișoarei și
Mitropolit al
Banatului
|
† Petru,
Arhiepiscopul
Chișinăului,
Mitropolitul
Basarabiei și Exarh al Plaiurilor
|
† Iosif,
Arhiepiscopul
Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român
al Europei Occidentale și Meridionale
|
† Serafim,
Arhiepiscopul
Ortodox Român al Germaniei, Austriei și
Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei
Centrale și de Nord
|
† Nicolae,
Arhiepiscopul
Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul
Ortodox Român al celor două Americi
|
† Nifon,
Mitropolit
onorific, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal
|
† Teodosie,
Arhiepiscopul
Tomisului
|
† Pimen,
Arhiepiscopul
Sucevei și Rădăuților
|
† Irineu,
Arhiepiscopul
Alba-Iuliei
|
† Varsanufie,
Arhiepiscopul
Râmnicului
|
† Ioachim,
Arhiepiscopul
Romanului și Bacăului
|
† Calinic,
Arhiepiscopul
Argeșului și Muscelului
|
† Ciprian,
Arhiepiscopul
Buzăului și Vrancei
|
† Casian,
Arhiepiscopul
Dunării de Jos
|
† Timotei,
Arhiepiscopul
Aradului
|
† Ignatie
Episcopul Hușilor
|
† Lucian,
Episcopul
Caransebeșului
|
† Sofronie,
Episcopul Ortodox
Român al Oradiei
|
† Iustin,
Episcopul Ortodox
Român al Maramureșului și Sătmarului
|
† Nicodim,
Episcopul
Severinului și Strehaiei
|
† Vincențiu,
Episcopul Sloboziei
și Călărașilor
|
† Andrei,
Episcopul Covasnei
și Harghitei
|
† Galaction,
Episcopul
Alexandriei și Teleormanului
|
† Ambrozie,
Episcopul
Giurgiului
|
† Sebastian,
Episcopul Slatinei
și Romanaților
|
† Visarion,
Episcopul Tulcii
|
† Petroniu,
Episcopul Sălajului
|
† Gurie,
Episcopul Devei și
Hunedoarei
|
† Siluan,
Episcopul Ortodox
Român al Italiei
|
† Siluan,
Episcopul Ortodox
Român al Ungariei, Locțiitor de Episcop al Daciei Felix
|
† Timotei,
Episcopul Ortodox
Român al Spaniei și Portugaliei
|
† Macarie,
Episcopul Ortodox
Român al Europei de Nord
|
† Mihail,
Episcopul Ortodox
Român al Australiei și Noii Zeelande
|
† Ioan Casian,
Episcopul Ortodox
Român al Canadei
|
† Varlaam
Ploieșteanul,
Episcop-vicar
Patriarhal
|
† Ieronim
Sinaitul,
Episcop-vicar
Patriarhal
|
† Timotei
Prahoveanul,
Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Bucureștilor
|
† Calinic
Botoșăneanul,
Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Iașilor
|
† Ilarion
Făgărășanul,
Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Sibiului
|
† Vasile
Someșanul,
Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
|
† Paisie
Lugojeanul,
Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Timișoarei
|
† Antonie de
Orhei,
Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Chișinăului
|
† Marc
Nemțeanul,
Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
|
† Sofian
Brașoveanul,
Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului
|
† Damaschin
Dorneanul,
Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
|
† Emilian
Crișanul,
Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Aradului
|
|
|
https://doxologia.ro/patriarhia-romana/pastorala-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-la-prima-duminica-postului