A apărut un nou număr al
prestigioasei reviste parohiale românești ,,Sărcia” ajunsă în cel de-al
XXIV-lea an de la apariția primului număr. În cuprinsul celor 12 pagini revista
oferă cititorilor: un editorial cu temă religioasă ,,Intrarea Domnului în
Ierusalim – Chemarea noastră la Ierusalimul cel ceresc”, (p. 1-2) iscălit de
pr. ic. stavr. Cristian Popi, parohul locului.
Legătura cu frații din
România este redată prin intermediul unei știri ,,Centenarul Marii Uniri –
Arad” și a unei cronici: ,,De plăcintă gura cântă – Vinul, ne spală veninul” de
la participarea la lucrările unei sesiuni de comunicări în cazul Aradului și a
Festivalul plăcintelor de la Săcălaz.
Cei mai tineri regăsesc în
medalionul ,,Iosif Lăpădat-Bagea (1919-1982)” o pildă vrednică de urmat.
De o importanță deosebită
pentru istoria culturală a locului sunt datele legate de limba românilor
(,,Glosar”), înțelepciunea acestora (aforisme și epigrame), creații poetice
(Versuri).
Între ultimele activități
desfășurate în vatra satului se rânduiesc: alegerile parohiale desfășurate în
11 februarie a. c., și cinstirea Sfântului Sava (27 ian.) patronul școlilor. Am
reținut aici un frumos obicei și anume: premierea celor mai buni elevi de către
nașul școlii.
Integral revista poate fi
consultată la adresa: http://www.banaterra.eu/biblioteca/sites/default/files/nr.44_sarcia_aprilie_2018.pdf.