Societatea bănățeană în veacul al XIX-lea și începutul celui următor a
trăit în aceeași tihnă patriarhală consemnată de un scriitor cleric: ,,După ani
de zile miʼau remas intacte primele impresii, câmpiile netede ale frumosului
colț de țară, a iubitului meu Banat, cu satul nașterii mele ascuns în dosul unei
pădurice de băgrini, cu casele șiruite bine, cu coperișele cu mușchiu verde,
scăldate în năpraznica căldură a verii. Pe undeva, pe de laturi, se scurg încet
la vale valurile lenește, galbine ale Bârzăvei, aducând nisipul galbin tocmai
din <<codru>> de la Bocșa. Prin urechi, pare că aud și acum sunând,
accentul moale al graiului nostru bănățenesc, din gura oamenilor pururi veseli,
pururi dispuși la cântece și veselii”[1].
Comunitatea satului constituia în fapt, una cu comunitatea bisericii.
Tot satul era un sat de creștini, un sat structurat în jurul bisericii. Desigur
că gradul de înscriere reală în viața bisericii era mult diferit de la un
individ la altul, fără ca aceasta să afecteze însă condiția generală a
comunității[2].
Construcția satului în jurul bisericii a dat acestuia dincolo de o
trăire creștinească și instituția în care s-a vorbit și simțit românește. Un
participant la Marea Unire, profesor de teologie a arătat însemnătatea
Bisericii pentru românii din Ardeal și Banat: ,,Pentru noi românii însă
credința și Biserica ortodoxă a mai avut și o altă importanță. Biserica noastră
nu numai că a condus pe străbunii noștri la mântuirea sufletelor făcându-i
creștini buni, oameni evlavioși, morali și cu frica lui Dumnezeu, dar fără
credința și Biserica ort. nici nu se poate închipui ființa noastră românească,
nici nu s-ar fi putut forma individualitatea noastră națională specifică,
deosebită de cea a altor neamuri”[3].
Cu
un astfel de scut, societatea românească a arătat continuitate și unitate de-a
lungul veacurilor și în Transilvania și în Banat. Odată cu sfârșitul secolului
al XIX-lea lupta națională a românilor din Imperiul Austro-Ungar s-a
intensificat atât în arena politică, cât și în cea culturală.
La
26 aprilie 1881 s-au întrunit la
Timișoara alegătorii români din comitatul Timiș. Cu acest prilej s-a întemeiat
aici Partidul Național Român condus
de protopopul Meletie Drăghici. Avocatul Pavel
Rotariu, ginerele protopopului Drăghici, și redactorul ,,Luminăroriului” a
fost desemnat la 20 iunie 1881 pentru un loc de deputat pentru cercul Rittberg
(Tormac). Pavel Rotariu a străbătut
localitățile Sculea, Gătaia, Șoșdea etc., fiind bine primit cu însuflețire
de sătenii români care și-au
exprimat ,,cu satisfacțiune generală” adeziunea la programul Partidului
Național Român. Cu această ocazie Pavel Rotariu a elogiat purtarea exemplară a locuitorilor din Șipet, Sculea etc.,
care au arătat ,,adevărată însuflețire pentru scopul național”. Cronologia
județului Timiș menționează faptul că în 17 mai 1903 Partidul Social Democrat a
organizat la Gătaia o mare întrunire populară[4].
Social-democrații pe de altă parte au
organizat mari întruniri publice începând din 1902. La Banloc pe 12 octombrie
1902 au participat peste 2.500 de țărani din localitățile Deta, Tolvădia, Toager, Birda, Ghilad, Cebza
etc. Pe 9 noiembrie 1902 peste 4.500 de săteni români, germani, sârbi și de
alte naționalități au fost prezenți la întrunirea politică din comuna Toager cu
revendicări sociale și naționale. Frământările erau atât de mari încât în 1904
autoritatea austro-ungară a declarat stare de asediu în comitatele bănățene[5]. Un lider al Partidului Social Democrat a fost
Iosif Jumanca. Născut la 23 decembrie 1893 la Folea a participat la Marea
Unire fiind membru în Consiliul Național Român Central (1918), în Consiliul
Dirigent din Sibiu (1918-1920) și deputat în Parlamentul României[6].
Românii au candidat și la alegerile din
ianuarie 1905 când Ioan Pepa și George Breban din cercurile Buziașului și
Ciacovei au fost înviși. La alegerile
din 1906 Partidul Național Român a avut candidați în toate cercurile electorale:
Oravița, Bocșa, Lugoj, Sasca, Zorlențu Mare, Recaș, Ciacova, Moravița,
Becicherecul Mic, Sânnicolau Mare, Făget și Caransebeș. Dr. George Breban și
Vladimir Spătaru au fost candidații din cercurile Ciacovei și Moraviței care au
grupat satele din zona Detei. De astă dată au fost aleși și românii Coriolan
Brediceanu, Ștefan Petrovici, Aurel Novac și George Popovici reprezentând
cercurile Banatului de Sud (Oravița și Bocșa, Zorlențu Mare, Sasca) și Lugoj. Candidații de la Ciacova și Moravița au
fost învinși chiar dacă în localitatea Moravița conferința electorală a scos în
evidență ,,însuflețirea poporului” și sprijinul deplin arătat programului
Partidului Național[7]. În alegerile din 1910 au
candidat la cercurile Moravița, Caius Brediceanu și Rittberg, Ioan Erdeli.
Presa
a consemnat o adevărată sărbătoare: Convoie de căruțe împodobite cu drapele
tricolore și ramuri de stejar, grupuri formate din zeci de sate de călăreți,
însoțeau candidații români, străbăteau localitate după localitate, și ele
împodobite de sărbătoare, zădărniceau măsurile de intimidare luate de autoritățile
locale. Coriolan Brediceanu, însoțit din sat în sat de călăreți în costume
naționale ,,binecuvântat de preoți și învățători, trece ca un rege din comună
în comună, iar când vorbește poporului cum numai dânsul știe a vorbi, dulce, la
inimă și suflet, văile Carașului răsună de ecoul miilor de strigăte” și de
melodia imnului ,,Deșteaptă-te române”[8].
În anul 1907 contele Albert Apponyi a
elaborat un proiect de lege prin care se urmărea șicanarea școlilor
confesionale românești, germane, slovace și sârbe având ca finalitate accelerarea procesului de maghiarizare. În această luptă pentru limbă și școală
românească a intrat și Mihail Gașpar. Născut în 12 ianuarie 1881 la Gătaia
a fost cu începere din 1903 diacon al bisericii ortodoxe din Lugoj până în 1911
când a fost ales protopop la Bocșa Montană.
La
Lugoj, Mihail Gașpar s-a pus în apărarea cauzei naționale atât ca redactor
(colaborator intern) al ,,Drapelului”, cât și ca secretar al Reuniunii de Cânt
și fond teatral din localitate.
Diaconul Gașpar a fost condamnat la
închisoare pentru publicarea a două articole. Primul ,,Ne trebuiesc fapte”
reprezintă o istorie critică a poporului român, în comparație cu gloria de
odinioară a înaintașilor: ,,Timpul în care trăim cere de la popor, care ține la
viață – fapte! Să dezbrăcăm rugina ce mare că ne-a amorțit membrele, atât de
temute în trecut. Să ne aducem aminte că fără jerfe nu se poate nimic, iar
jerfele se aduc numai prin fapte. [...] Fapte dar și nu vaete, și atunci [...]
se va ști cu cine stau de vorbă, ce va veni nu va afla gata, vor ști că Horia
bea, Horia plătește”. Al doilea articol,
,,Care-i ținta?” vizează procesul de maghiarizare prin limbă și școală: ,,
Scopul este: totul să fie maghiar, oameni, animale, pământ, apă, aer, pâne,
îmbrăcăminte, minte, suflet, - cu un cuvânt tot şi toate. Dar deoarece
păsărilor nu le poate porunci să cânte ,,Jaj de hunazut a nemet”, nici
animalelor să latre, să urle, să zbiere în limba maghiară, a gândit una şi bună
şi şi-a zis: Dacă nu pot să poruncească regnului animal, este aici regnul
omenesc foarte împestriţat, acestuia îi voi porunci şi-l voi sili să se supună.
[…] Nu, limba maghiară nu se poate impune în afară de oficii, din simplul
motiv, că nu se poate. Cine vrea, o învaţă şi de bună voie, cine nu, n-o învaţă
nici cu toate proiectele lui Berzeviczy. […] Partea a doua din ţinta proiectului este impunerea culturii maghiare.
[…] Noi aici în Ungaria trăim de un mileniu la un loc cu maghiarii şi în
răstimpul acesta uriaş, nicio fibră de cultură ,,echt” maghiară nu s-a lipit de
noi! Şi oare pentru ce? […] Pentru că noi românii am avut o cultură naţională,
românească în toate timpurile – bună, rea, slabă, mică, cum a fost, dar a fost
a noastră şi fiindcă alta mai bună în jurul nostru n-am aflat, am ţinut la
dânsa cu tărie. […] În cartea vieţii este scris că: românul va trăi şi nici o
putere în lume nu va putea înfăptui contrariul. Sus să avem inimile!”[9].
Pentru aceste articole a
fost intentat un proces în urma căruia împreună cu Mihail Gașpar condamnat la
10 luni de închisoare au mai fost întemnițați alți doi redactori ai
,,Dreapelului”, Cornel Jurca și Ștefan Petrovici. Detenția a fost executată la Seghedin: ,,Ajuns la Seghedin pe la
ora 8 dimineaţă mi-am asigurat o birjă şi coborîi bagajul, o coşară cât minunea
cu care pleacă lumea la băi vara. Luasem cu mine albiturile trebuincioase şi o
întreagă bibliotecă. Era doar vorba de 10 luni de zile.
Cum eram însă alterat
sufleteşte am uitat să dau birjarului adresa. Cam pe la mijlocul drumului îmi
adusei aminte că birjarul a pornit-o cu mine aşa în neştire. Dau să-l opresc
să-i zic: Stai prietene, să-ţi spui unde să mă duci. Ungurul mă priveşte cu
coada ochiului şi făcând un gest larg cu mâna în care ţinea biciul îmi
răspunde: – Las’ părinte, când vine un popă valah cu aşa un cufăr mare la
Seghedin ăla numai la temniţă poate să meargă!
O clipă rămăsei cu gura
căscată în faţa acestei profunde înţelegeri a chestiei naţionale. Pe urmă,
confirmai lucrul iar ungurul încheie scurtul dialog cu cuvintele: Apoi ce-ţi
spuneam eu? Nu’s eu copil de ieri alaltăieri, am dus eu şi pe ăi cu
,,memorandum”. Aşa zău! […].
Celula avea o lungime de 4 paşi şi lăţime de doi.
Un pat, un scaun, un cuier, un dulap, o scuipitoare şi o masă formau
mobilierul. […] Aşa mi-a fost intrarea în temniţa din Seghedin în anul
mântuirii 1907 ziua întâi din luna februarie”[10].
La Budapesta a fost întemnițat un alt luptător național, pictorul Filip
Matei (1853-1940).
Pictorul a urmat școala confesională românească la Șemlacu Mare începând cu
1866. A rămas atașat de această zonă a Detei unde a pictat atât înainte de 1918
la bisericile ortodoxe din Banloc, în două rânduri 1869 și 1877, Voiteg (1910),
Percosova și capela unită din Ghilad (1913), cât și după Unire la Birda (1925),
Gătaia (1926) și Șemlacu Mare (1936). La
închisoare Filip Matei l-a învățat pe Aurel Novac un cântec interpretat de
acesta la București în 1906: ,, ,,Până când frate ardelene, ̸ Să te
lupți tot cu nevoi – ̸ Până când o bănățene, ̸ Râde-or, râde-or ungurii de noi?
̸ … ̸ Frați români scăpați moșia, ̸ Faceți toți piept bărbătesc – ̸ Reîntocmiți
iar România ̸ Măriți, măriți neamul românesc. ̸ … ̸ S-arătăm în lumea toată ̸
Că românul n-o pierit ̸ El în vorbă și în faptă ̸ Este, este vrednic de trăit.
̸ Că nici timpurile grele, ̸ Nici maghiarul cel păgân – ̸ N-a curmat zilele
mele, ̸ Căci am, căci am fost și sunt român!”[11].
Filip Matei a reprezentat Astra din Bocșa
la Marea Unire din Alba Iulia. La reîntoarcere acasă a adus cu sine poezia 1 Decembrie 1918: ,, ,,…De la Tisa
pân՚ la Nistru ̸ Una este glasul nostru ̸ O frenetică strigare ̸ Ura, România
Mare! ̸ Mureș, Mureș apă lină ̸ Nu mai curgi tu՚n țară străină ̸ Că izvorul tău
răsare ̸ Azi în România Mare! ̸ Și te-ntorci la Seghedin ̸ Loc de՚amar și de
suspin ̸ Ș՚apoi pleci îngândurat ̸ Cu apa Tisei amestecat ̸ Și cu Dunărea
bătrână ̸ Vă luați cu toții de mână ̸ Pân՚la Marea Neagră leagă ̸ Dorule,
aleargă, aleargă! ̸ Și cu apa Nistrului ̸ Faceți semn hotarului ̸ Unei țări
mândre sub soare ̸ Ura, România Mare!”[12].
Un mijloc de luptă pentru Unire l-a
reprezentat cultura. Presa și cântecul au însoțit și îmbărbătat pe români în
cadrul mișcării naționale. Reuniuni de Cântări și Citire au ființat în
aproape toate satele bănățene.
Corurile de plugari din Cebza și Ciacova,
în 1882-1885 au organizat mai multe concerte apreciate în ,,Luminătoriul”.
Corurile au cântat ,,Steaua României” și ,,Cântecul gintei române”[13].
În sprijinul
românilor au activat periodicele ,,Luminăroriul” din Timișoara (1880-1894) și
,,Drapelul” din Lugoj (1901-1920). Un
rol deosebit în lupta pentru Unire l-a reprezentat Asociațiunea transilvană
pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA). Despărțământul
Vârșeț (1900-1918) a cuprins și localitățile Deta, Berecuța, Birda, Gătaia,
Sîngeorge, Șemlacu Mre, Șemlacu Mic, Percosova, Butin, Sculea și Banloc. În
anii următori adunări generale au avut loc la Deta și Gătaia.
Adunarea
generală de la Gătaia din 8 octombrie 1911 l-a ales pe Traian Oprea în fruntea
Despărțământului. Din comitetul cercual au făcut parte preotul Gheorghe Suciu.
Adunarea s-a bucurat de o participare numeroasă, alături de localnici au venit
să asculte mesajul Asociațiunii și sătenii din localitățile învecinate:
,,Clopodia, Ferendia, Șemlacu Mare, Percosova și Gherteniș. În 1913
Despărțământul a avut o bibliotecă poporală în fiecare din cele 24 de agenturi:
Gătaia cu 88 volume, Șemlacu Mare cu 60 de volume, Percosova cu 60 de volume[14].
În
cadrul Astrei se țineau conferințe, unele cu teme practice cum au fost cele
ale lui Patrichie Rămneanțu, ,,Problemele Asociațiunii. Despre asigurări” la
Șemlacu Mare în fața a 60 de participanți și la Gătaia, aceeași conferință la
120 de oameni. Popularizarea literaturii
române a fost realizată de Mihail Gașpar: ,, La Lugoj era adesea invitatul
seratelor literare ale tineretului, ţinute în unele luni ale anului, săptămânal
sau din două în două săptămâni, conferinţele sale alternînd cu cele ale lui
Valeriu Branişte. Într-o sâmbătă din luna decembrie a anului 1909, Gaşpar a
vorbit tineretului despre poetul Bucovinei, G. Rotică Rotariu. Conferenţiarul a
început cu o introducere consacrată curentului poporanist, pentru ca apoi să
zăbovească mai mult în literatura română din Bucovina, cu referire specială la
G. Rotică Rotariu. Citările din
versurile autorului, ne informează o cronică a timpului, au impresionat adânc
publicul asistent, versurile fiind de o duioşie ,,fascinătoare”. Următoarea
serată literară, acelaşi conferenţiar a dedicat-o piesei lui Delavrancea, Apus de Soare, care tocmai atunci se juca cu mult succes pe scena Teatrului
Naţional din Bucureşti. Oratorul, înzestrat cu deosebit dar al descrierii, a
vorbit uşor, plăcut şi precis. Piesa a fost analizată amănunţit, aproape scenă
cu scenă, oferindu-i-se astfel publicului prilejul să-şi formeze o imagine
cuprinzătoare asupra ei”[15].
Fie că au sprijinit în campanile electorale pe
candidații români, fie că au publicat, citit sau interpretat texte care amitesc
de originea comună a românilor sau uneori fără vreun motiv, clerici și
credincioși, intelectuali și țărani au fost întemnițați, unii chiar deportați
de autoritățile austro-unagare. În
rândul celor întemnițați amintim câțiva:
1. Preotul Liviu Radu din Macedonia a fost
denunțat de notarul Müller, ca fiind un element indezirabil naționalist, a fost
deferit instanței, târât prin tribunal, maltratat cu cruzime încât moare
înainte de pronunțarea sentinței[16].
2. Țăranul Filip Șoșdean din Obad. A fost
condamnat de tribunalul militar din Timișoara la 6 luni de închisoare pentru că
a pronunțat în public că aici va fi ,,România”[17].
3. Preotul Ioan Mitar din Opatița a fost arestat
în 1914 după izbucnirea războiului pentru ținuta sa românească, dar a fost
eliberat neputându-se dovedi nimic împotriva lui[18].
4. Preotul Aurel Maghețiu din Toager a fost
denunțat de notarul Feszling pentru ,,intenționată trădare de patrie, în urma
căreia, după achitarea din partea Tribunalului, Curia regală l-a condamnat la 4
ani de temniță; din această pedeapsă a făcut 2 ani și 2 luni în temnițele din
Seghedin și cea din Vaț[19].
Au fost și români deportați de autoritățile austro-ungare în lagăre: Țăranul Ioan Gădeanu din Cebza, Trifu
Jivoin din Obad internat la Șopron, acuzat de spionaj în favoarea României. Din Gătaia a suferit învățătorul
confesional Dumitru Bulgea iar din Jebel avocatul Vichentie Pop și
comercianții Iovan Șuboni și Nicolae Iacobescu. Învățătorul Andrei Mureșan din
Pădureni, preotul Iuliu Nedici, învățătorul Pavel Maroeviciu, țăranii Nicolae
Crai, Vasile Opriș, Iosif Mărgan, Trifu Jula din Percosova, țăranul Patrichie
Miloș din Șemlacu Mare și proprietarul Gligor Chindea au avut aceeași soartă[20].
În cadrul deportaților o figură distinctă a fost cea a preotului martir Atanasie Conciatu ucis
de armata austro-ungară în 4 noiembrie 1918. Preotul Conciatu s-a născut la
27 ianuarie 1885 în Tolvădia (azi Livezile). A urmat Preparandia la Arad și
teologia la Caransebeș. A funcționat ca învățător la Tolvădia și Percosova apoi
preot la Banloc (1916-1918). În anul 1916
a fost condamnat și internat la Wiperd, comitatul Sopron. În
toamna anului 1918 notarul din Denta, Ungér Pál, a adunat populația comunei
spre a o convinge să semneze o declarație prin care să ceară rămânerea sub
ocupație mghiară. Preotul Atanasie Conciatu, reîntors la Denta, a determinat
hotărârea unanimă a românilor, care au respins cu fermitate alternativa propusă
de notar. Din mijlocul mulțimii adunate în fața primăriei s-a auzit glasul
preotului ortodox român care scanda: ,,Trăiască România Mare”, pân-la Tisa-i
România!”. Preotul A. Conciatu i-a organizat pe români într-o formă primară de
,,gardă națională” care a preluat conducerea comunei, înlăturând administrația
maghiară locală. Masele răzvrătite au pătruns în postul de jandarmi, au preluat
puștile, au ocupat primăria, de unde au scos registrele impozitelor și alte
documente și le-au dat foc. Seara țăranii au pătruns în moara din localitate,
unde au împărțit făina și grânele depozitate. Notarul maghiar a fugit din
localitate. În ziua de 5 noiembrie s-a apropiat de Denta un tren cu două
detașamente de soldați unguri comandate de trei ofițeri[21]. Pe
treptele Primăriei au fost uciși noaptea preotul Conciaru și patru țărani:
Ștefan Avram, Nicolae Șoșdean, Simion Trifu și Antonie Jurca[22].
Acestora le-au urmat alți 7 răzvrătiți uciși în zilele ce au venit.
Unii
luptători pentru cauza națională au fost puși sub pază politică cu domiciliu
forțat: țăranul Ioan Uzun din Ciacova, preoții Petru Olde și Virgil Pop
(Clopodia), Gheorghe Pascu (Gherman), Dimitrie Țieranu, dr. Ioan Roșiu (Ghilad), Vasile Trebențiu (Petroman), avocatul dr.
Ioan Demian, funcționarul Mita Minda (Deta), învățătorul Petru Arnăutu, țăranul
Dănilă Creguț (Pădureni) și țăranii Petru Șuța și Constantin Ivașcu din
Percosova[23].
La începutul lunii octombrie 1918,
Comitetul executiv al Partidului Național Român s-a reunit sub președenția lui
Teodor Mihali la Oradea. Din partea Banatului a fost prezent protopopul dr.
George Popovici al Lugojului. Acum s-a redactat și votat varianta finală a unei
declarații prin care românii transilvăneni
și bănățeni au cerut dreptul de autodeterminare negând reprezentarea de către
Guvernul maghiar. Delclarația a fost citită în parlamentul maghiar în
ședința din 18 octombrie 1918 de către Alexandru Vaida-Voievod[24]. Al
doilea pas l-a constituit Consiliul
Național Central din Arad care a propus înființarea în orașe și sate a Consiliilor
Naționale și a Gărzilor Naționale pentru apărarea localităților.
În 31 octombrie 1918 a fost ucis
contele István Tisza iar Ungaria s-a declarat Republică. La Timișoara avocatul dr. Otto Roth a proclamat
Republica bănățeană, care mai apoi să fie atașată Ungariei. Fruntașii români conduși de Dr. Aurel
Cosma au alcătuit Consiliul Militar
Central care s-a solidarizat cu Consiliul Național Român de la Arad.
Urmând
propunerii venite de la Arad și în localitățile din zona Deta au luat naștere
Consilii Naționale care au administrat comunele și Gărzi Naționale cu
specificul fiecărei localități.
Până la 7 noiembrie 1918, după
aprecierea lui Valeriu Braniște au fost
instaurate Consilii Naționale românești în 40 de localități mai însemnate[25]. Consiliul Național Român de la Banloc a
luat naștere în noiembrie 1918 cu vărsare de sânge. Mulțimea pașnică a fost
atacată de un grup de jandarmi maghiari care au ucis trei oameni și au rănit pe
alții. Între președinții acestor
Consilii și comandanți ai Gărzilor sunt menționați preotul Gheorghe Pascu din
Gherman și învățătorul Alexandru Țieranu din Voiteg. S-au format gărzi
mixte româno-sârbă în Ciacova, româno-germano-slovacă în Clopodia și
româno-maghiară la Gătaia[26].
 |
Fiecare
astfel de adunare electorală a eliberat un ,,Credențional” care asigură deputatului ales posibilitatea de a
participa la Alba Iulia. În adunarea de la Gătaia s-a emis următirul act de
confirmare:
,,Credențional
După ce Marele Sfat al Națiunii Române din Ungaria și Transilvania a
convocat Adunarea Națională a națiunii române din Ungaria și Transilvania la
Alba Iulia pe ziua de 18 noiembrie (1 decembrie) 1918 și a ordonat, ca la
Adunarea Națională să ia parte câte 5 delegați ai cercurilor locuite de români,
poporul și alegătorii români ai cercului Rittberg – comitatul Timiș - s-au
adunat în comuna Gătaia în ziua de 15 ̸ 28 noiembrie 1918 și au ales de
reprezentanți (delegați) ai săi pe: Dr. Nicolae Popovici, paroh în Gătaia,
Damaschin Marian, profesor în Deta, Ioan Mițariu, paroh în Opatița, Ioan
Ciucurel, econom în Șoșdea și Pamfilie Jurcovici, econom în Gherteniș.
Deci numiții sunt poftiți și împuterniciți a reprezenta cercul acesta la
Adunarea Națională, ce se va ținea la Alba Iulia în 18 noiembrie v[echi], 1
dec[embrie] n[ou] a.
c. pentru care scop acest credențional s-a compus în cinci exemplare, dintre
care cel prezent se predă dlui delegat Damaschin Marian, profesor în Deta.
Gătaia, la 15 ̸ 28 noiembrie 1918
Dr.
Nicolae Popovici,
președintele
cercului electoral
Petru Bohariu, Petru Bohariu,
bărbat de
încredere din Șoșdea
notarul
actului electoral
Zaharie George, Ioan Mărgineanțu,
Augustin Nedilțiu, Iosif Petruți,
bărbați de
încredere din Berecuța bărbați de încredere
din Birda
C.
Baia,
Din zona Deta au fost aleși deputați cu
Credențional: Alexandru Crâsta, Laurean Crâsta, Gheorghe Treta (Cebza),
Augustin Ghilezan (Ciacova), Damaschin Marian (Deta), George Nicolescu, Nicolae
Pescariu și Ioan Roșiu (Ghilad), Trifon Cocora (Partoș), Mihail Jivanca
(Petroman), Avram Ciocoiu (Vucova), Alexandru Țieran (Voiteg). Alături de
acești deputați au participat fără Credențional mai mulți români: Zaharia
Gheorghe și Augustin Nefițiu (Berecuța), Ioan Mărgineanu și George Ciorba din
Birda. Părintele Mărgineanțu l-a avut pe fiul său, preotul Tiberiu Mărgineanțu
de la Cercul Timișoara III la Alba Iulia, George Zaharie (Mănăstire), Iuliu
Coste, Patrichie Crișciu, Constantin Diminescu, Plotogel Enciulescu, Ion
Gruiescu, Mihail Jivanca, Iuliu Luchici, Virgil Lugojan, Nicolae Miclăescu
(Ciacova), Vasile Stoica (Denta), Pavel Rămneanțu (Ferendia), Nicolae
Crăciunescu, Ion Mustețiu (Folea), Nicolae Iacobescu (Jebel), Ioan Coșariu
(Tolvădia), Aurel Miloș (Macedonia), Cornel Popescu (Opatița), Petru Bojin (Pădureni),
Iova Drăgălina, Ștefan Popoviciu, Iosif Minda, Petru Blăglina (Petroman), Ilie
Broșteanu (Sculea), Simion Popovici (Șipet), Ioan Iacob, Dănilă Bosică
(Tolvădia), Alexandru Marta, Nicolae Popovici din Voiteg[29].
La Alba Iulia a fost prezent și fiul
Gătăii, Mihail Gașpar, protopop în Bocșa Montană.
Armata sârbă
ocupă în 15 noiembrie Timișoara și până în 1919 Serbia administrează militar
Banatul. Unele localități din zonă, spre exemplu Gaiu Mic au fost pur și simplu
blocate de trupe sârbești pentru a zădărnici plecarea spre Alba Iulia. Au fost arestate diverse delegații: cea a
Ciacovei în Gara din Timișoara, cea a Tolvădiei și Petromanului nu au mai ajuns
la Alba Iulia[30].
Între cei 212 de membrii ai Marelui Sfat
Național Român a fost și preotul dr. Ioan Roșiu din Ghilad.
La 3 august 1919 armata română a intrat
în Timișoara și a pus începutul administrației românești. Acum a luat naștere județul Timiș-Torontal cu 11
plăși. Pentru zona Deta amintim:
Buziaș, Ciacova, Deta și Gătaia la care au fost arondate satele din zonă.
Comunitatea
sătească din Banat așezată la strașina bisericii a găsit în preot și învățător
luptători pentru cauza națională. Au fost animați în lupta politică și
culturală tocmai de siguranța dată de așezarea lor din vremuri bătrâne în acest
ținut dintre Dunăre și Mureș. Chiar persecutați ei au mers până la ultimul act
al Unirii rămânând fideli Consiliului Național Român Central. Zona cercetată a
dat două personalități în lupta națională: protopopul și scriitorul Mihail
Gașpar și preotul martir Atanasie Conciatu. Și cu acest prilej bănățenii s-au
dovedit dechizători de drum în lupta pentru libertate și unitate națională.
Începute în Banat, mișcările se răspândesc cu repeziciune în toată Transilvania[31].
[1] Mihail Gașpar, Dʼale vieții, vol. I, Ediție critică, studiu introductiv, tabel
cronologic și note de Valentin Bugariu, Editura Eubeea, Timișoara, 2008, p. 35.
[2] Costion Nicolescu, Elemente de teologie țărănească, Editura Vremea XXI, București,
2005, p. 30.
[3]
Nicolae Popovici, ,,Îndemnuri din trecut pentru
zilele de astăzi”, în ,,Biserica și Școala”, nr. 20 / 1924. p. 3.
[4] Valentin Bugariu, Gătaia. Monografie, Editura Sitech, Craiova, 2018, p. 63.
[5] Ioan Munteanu, Mișcarea națională din Banat (1881-1918), Editura Antib, Timișoara,
1994, p. 170-171. (Se va prescurta în continuare Mișcarea națională…).
[6] Ioan Sălvan, Parohia Folea. Istorie și artă bisericească (manuscris), 2018, p.
9.
[7] Ioan Munteanu, Mișcarea națională…, p. 178.
[8] Ioan Munteanu, op. cit., p. 178.
[9] Valentin Bugariu, Protopopul Mihail Gașpar. Studiu monografic, Editura Eurostampa,
Timișoara, 2007, p. 83-84. (Se va prescurta în continuare Protopopul Mihail Gașpar…).
[10]
Mihail Gaşpar, ,,Cum am intrat în temniţă. Amintiri din viaţa de gazetar”, în
,,Răsunetul”, nr. 5/1918, p. 3; Cf şi Vasile
Râmneanţu, Lucian Ciucurel, Istoricul
gazetei ,,Cuvântul Satelor" (scris de Ion Ciucurel), Editura Mirton,
Timişoara, 2005, p. 40.
[11]
Valentin Bugariu, Pictorul Filip Matei.
Întregiri biografice și artistice, Editura Tiparnița, Arad, 2017, p. 15-16.
(Se va prescurta în continare Pictorul
Filip Matei...).
[12] Valentin Bugariu, Pictorul Filip Matei…, p. 17-18.
[13] Ioan Mureșan, Istoriografia românească din Banat și realizarea unității
politico-statale (1790-1918), Editura Excelsior Art, Timișoara, 2007, p.
110.
[14] Dumitru Tomoni, Societate, cultură și politică ,,Astra” în Banat (1896-1948),
Editura Învierea, Timișoara, 2009, p. 176; 179; 183. (Se va prescurta în
continuare Societate, cultură și politică
,,Astra”…).
[15] Dumitru Tomoni, Societate, cultură și politică ,,Astra”…, p. 185-186; Valentin
Bugariu, Protopopul Mihail Gașpar…,
p. 88-89.
[16] Ioan
Traia, Cornel Bercea, Viorel Jiva, Macedonia.
Un sat cu nume și oameni de renume, Editura Orizonturi Universitare,
Timișoara, 2006, p. 60.
[17] Ioan Traia, Ioan Doț, Teofil Gh. Subu, Contribuții la Monografia localității Obad.
Județul Timiș, Editura Eurostampa, Timișoara, 2012, p. 60.
[18] Dan N. Buruleanu, Ioan Traia, Deta. Album monografic, Editura Solness,
Timișoara, 2012, p. 61.
[19] Victor Aga, Galeria de biografii ilustrate din Banat și Crișana, Tipografia
Mückstein, Sânnicolau Mare, 1934, p. 124.
[20] Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaberca,
Mariana Sârbu, Banatul și Marea Unire
1918, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1992, p. 81-83. (Se va
prescurta în continuare Banatul și Marea
Unire…).
[21] Cornel Vițan, Monografia comunei Livezile, Editura Eurostampa, Timișoara, 2016,
p. 189.
[22] Vasile Tcaciuc, Voitegul pășind prin istorie, Editura Eurostampa, Timișoara, 2011,
p. 103
[23] Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaberca,
Mariana Sârbu, Banatul și Marea Unire…, p.
84-85.
[24] Daniel Alic, Biserica românească din Banat și Marea Unire, Editura Partoș,
Timișoara, 2018, p. 5.
[25] Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaberca,
Mariana Sârbu, Banatul și Marea Unire…,
p. 38
[26] Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaberca,
Mariana Sârbu, Banatul și Marea Unire…,
p. 47; 53-55.
[27] Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaberca,
Mariana Sârbu, op. cit., p. 45; 63.
[28]
Ibidem, p. 126.
[29] Ibid., p. 144-145; 147-148; 150; 152;
154-155; 157; Bogdan Enășel, Monografia
comunei Birda, Editura Excelsior Art, Timișpara, 2008, p. 26; Dan N.
Buruleanu, Ioan Traia, Deta. Album
monografic, Editura Solnees, Timișoara, 2012, p. 61; Cornel Vițan, Monografia comunei Livezile, p. 80;
Aurel Cosma, ,,Biserica Ortodoxă Română din Banat și Unirea de la Alba Iulia”,
în vol. Biserica Ortodoxă Română și Marea
Unire, vol. I, Editura Basilica, București, 2018, p. 68.
[30] Ioan Munteanu, Mișcarea națională…, p. 254-255; Cornel Vițan, Monografia comunei Livezile, p. 80; Ioan Traia, Viorel Jiva, Cornel
Bercea, Petroman, adevărat sat bănățean, Editura
Orizonturi Universitare, Timișoara, 2008, p. 52.
[31] Ștefan Pascu, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Intreprinderea
Poligrafică Cluj, Cluj-Napoca, 1968, p. 347.
