Pe 21 februarie 1969 în Mănăstirea Cernica de lângă București a trecut
la cele veșnice Mitropolitul Dr. Vasile Lăzărescu al Banatului în vârstă de
75 de ani și o slujire a Bisericii de 49 de ani
Prin hotărârea Mitropoliei
Banatului, a Înaltpreasfințitului Mitropolit Ioan, Anul 2019 a fost declarat în
Eparhia Timișoarei drept An Comemorativ al Mitropolitului Vasile.
Prin grija Înaltpreasfințitului Ioan chipul spiritual al Mitropolitului
Vasile Lazarescu a fost scos din uitare. Astfel că anual au fost oficiate
slujbe de pomenire la mormântul ierarhului de la Catedrala Mitropolitană, au
fost publicate volume, fie de către Arhiepiscopia Timișoarei, Mitropolitul dr. Vasile Lazarescu al Banatului
(1947-1961). 70 de ani de la intronizare, Ed. Partoș, Timișoara, 2017, 278
p., fie că au fost realizate ediții critice a aperei, Mitropolitul dr. Vasile
Lăzărescu, Pastorale și predici, Ed.
Partoș, Timișoara, 2018, 2002. Acestora li se adaugă articole în revista
eparhială ,,Învierea” și comunicări științifice în cadrul Simpozioanelor
Naționale inițiate și organizate de Arhiepiscopia Timișoarei.
Într-unul din Cuvintele
înainte la aceste volume, ,,Patruzeci plus unu”, Înaltpreasfințitul Mitropolit
Ioan spune: ,,…Astăzi, când intru în Paraclisul din Reședința Mitropolitană,
amenajat cu atâta dragoste și grijă de Mitropolitul Vasile, parcă-l aud
rugându-se, suspinând și lăcrimând. Pe Altarul acestui Paraclis, Mitropolitul
Vasile I-a adus lui Dumnezeu ultima jertfă: lacrimile sale. L-a sărutat pentru
ultima dată și apoi a început drumul pribegiei”[1].
Viața
Mitropolitul
Vasile s-a născut în 1 ianuarie 1894 în familia țăranilor Nicolae, cântăreț de
strană și Ecaterina din Jadani (azi Cornești, jud. Timiș). Numele de
familie al Mitropolitului provine de la un strămoș din veacul al XVIII-lea
Lazăr, după care familia a primit numele de Lazarescu[2].
Copilul Vasile a urmat
cinci clase la Școala Confesională din sat (1899-1903), clasa a V-a la
Dumbrăvița (1903-1904). În perioada 1904-1912 a fost elev la Liceul de Stat din
Timișoara. După obținerea Diplomei de Bacalaureat, tânărul Vasile s-a înscris
la Facultatea de Teologie din Cernăuți unde a urmat doi ani studiile teologice
(1912-1914). Absolvent al anului II a susținut examene de diferențe și a
obținut în 1915 absolutoratul teologic și capacitatea preoțească. Datorită
calităților demonstrate a fost numit cancelist al Consistoriului Eparhial din
Arad.
Începând cu 1916 s-a
înscris la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Budapesta unde
a studiat Filozofia și Pedagogia, în 1917 a a urmat aceleași specializări la
Universitatea din Viena. După 1918 s-a reîntors la Cernăuți și a continuat
studiile întrerupte din pricina războiului pe care le-a finalizat cu licența în
filologie și doctoratul în teologie (1920) la vârsta de 26 de ani.
Profesor de teologie
În 1920 a fost numit ,,profesor titular provizoriu” la catedra de
Dogmatică și Morală de la Academia Teologică Andreiană din Sibiu. Aici a
predat timp de 4 ani (1920-1924).
Lecțiile academice, ținuta
ireproșabilă, ca și tactul prin care a știut a cuceri inimile studenților și
ale colegilor, l-au făcut iubit și respectat de toți cei din Sibiu și Ardeal.
Frecventarea regulată a bisericii și cântarea în strana Catedralei, alături de
studenți, a impresionat credincioșii. Fiind un om conștiincios, nu improviza
niciodată în timpul cursurilor, venind totdeauna pregătit, cu notițe studiate,
vorbind clar și documentat. […] La examene era unul din cei mai exigenți
profesori, notarea fiind una obiectivă. Era singurul care își crease o metodă
aparte de evaluare a studenților, constatând din câte cinci testări într-un an
școlar[3].
De la 1 noiembrie 1924 a devenit profesor la aceeași catedră la nou
înființata Academie Teologică de la Oradea. Aici a excelat atât ca profesor
la catedră, cât și ca prefect de studii, iat mai târziu spiritual al Academiei[4]. Episcopul Roman Ciorogariu l-a
hitotonit diacon în 7 noiembrie 1926, apoi preot necăsătorit pe 8 noiembrie
același an. În 1926 același ierarh l-a hirotesit protopop onorific. În 9
aprilie 1928 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Hodoș-Bodrog. După câteva
luni este hirotesit protosingel și arhimandrit (1929).
Episcop al Caransebeșului
În 1933 arhim. Vasile Lazarescu a candidat pentru scaunul vacant de
episcop al Caransebeșului. Au fost patru candidați: diaconul Avram
Imbroane, arhim. Filaret Scriban și arhiereul Tit Simedrea, Vasile Lazarescu a
obținut 121 de voturi fiind declarat ales[5]
.
Vineri, 9 martie 1934 la Palatul
Regal din București s-a făcut investitura la Palatul Regal din București a
Preasfințitului dr. Vasile Lazarescu. Regele îi dăruiește ierarhului cârja
arhierească, semnul distinctiv al puterii ierarhice recunoscând astfel în
persoana alesului pe noul titular al Eparhiei Caransebeșului: ,,Preasfințite
Vasile, Episcop al Caransebeșului, devi astăzi Arhipăstorul Banatului, ținut
frumos de români, zdraveni, muncitori care râvnesc la o viață mai bună. […]
Biserica a fost centrul vieții românești și e bine ca ea să rămâie tot astfel.
[…] Preasfinția Ta, prin studiile ce le-ai făcut la Timișoara și în
străinătate, prin timpul ce l-ai petrecut profesând la academiile de la Sibiu
și Oradea-Mare, prin publicațiile ce le-ai făcut, ești îndeosebi pregătit
pentru nobila misiune ce ți s-a încredințat. Cunoști viața noastră
bisericească, cunoști tineretul pe care ani de zile l-ai pregătit pentru
chemarea bisericească. Prin cultura ce ai dobândit, ești chemat să dezvolți
puterea intelectuală a românismului, operă la care biserica națională trebuie
să-și dea cu prisosință obolul său”[6]
.
Noul ierarh s-a bucurat de
o primire caldă la Caransebeș unde Preasfințitul a fost întâmpinat de toate
autoritățile în frunte cu Primarul orașului care l-a bineventat pe noul, cel
mai important cetățean al Orașului. Din gara Caransebeș s-a format un conduct,
gardat de două plutoane de cavalerie, parcurgând drumul principal până la
biserica catedrală[7].
Ca ierarh s-a evidențiat
prin hărnicie efectuând vizite pastorale în parohii, sființind biserici și case
parohiale, ocrotind pe românii din Banatul iugoslav. A sprijinit Academia
Teologică din Caransebeș și a publicat două volume omiletice.
Grija față de biserici
A efectuat 200 de vizite la bisericile din eparhie. Vom menționa doar lucrările efectuate la
bisericile din zona Deta. Acestea au fost primele cercetate de ierarhul
bănățean.
1935 – S-au zidit noi biserici: Șipet și s-au efectuat lucrări capitale la
bisericile din Banloc, Berecuța, Cerna, Jebel, Sculea, Toager, Voiteg, Cebza,
Ciacova, Deta, Macedonia. S-au reparat casele parohiale din Ciacova, Petroman
și Voiteg. S-au reparat școlile din Denta, Ghilad și Macedonia. S-au cumpărat
câte două clopote pentru bisericile din Folea, Omor (azi Rovinița Mare, jud.
Timiș) și Voiteg
1936 – s-a finalizat
biserica din Șipet. Reparații la edificiile bisericești: Banloc, Pădureni, Gaiu
Mic, Obad. S-au reparat casele parohiale din Tolvădia, Cebza, Ciacova, Denta,
Partoș.
1937 – reparații la bisericile din Gaiu Mic,
Banloc, Birda, Cerna, Ciacova, Ghilad, Pădureni, Toager. S-au pictat bisericile
din Pădureni și Cerna. Au fost
cumpărate clopote pentru bisericile din Folea și Opatița. S-au reparat casele parohiale din Obad, Omor,
Petroman și Tolvădia. La Tolvădia a fost zidită o Casă Națională.
1938 – lucrări la biserica din Clopodia,
reparații la cele din Berecuța, Ciacova, Ghilad, capela din Mănăstire. S-au renovat casele parohiale din
Banloc, Ciacova, Denta, Gaiu Mic, Omor, Partoș, Toager, Tolvădia. S-a zidit o casă parohială în Lățunaș, iar
la Dolaț s-a ridicat o clopotniță. A
fost reparată școala din Birda iar
la Gaiu Mic a fost ridicat un monument al eroilor.
1939 – s-au renovat bisericile din Cebza,
Denta, Gaiu Mic, Macedonia, Omor, Pădureni, Partoș, Petroman. A fost finalizată
casa parohială din Lățunaș. S-au reparat
casele parohiale din Denta, Macedonia și Pădureni.
Monahismul bănățean
O realizare deosebită a
episcopului Vasile a reprezentat-o strădania de reînviere a monahismului.
Mănăstirea Săracă, strălucită vatră de spiritualitate și cultură creștină a
fost răscumpărată de la urmașii familiei nobiliare care au stăpânit
domeniul de la Șemlacu Mare. Mănăstirea socotită ,,pepinieră de schismatici” a
fost desființată de autoritățile imperiale în anul 1788 ajungând mai apoi în
proprietatea unui funcționar sârb din Timișoara[8].
Prin
grija episcopului Lazarescu a fost trecută în patrimoniul Eparhiei Caransebeșului
(1934). A fost renovată biserica, refăcându-se părțile care lipseau, apoi s-au
construit chiliile și unele dependințe. Episcopul Caransebeșului a contribuit
personal la renovarea mănăstirii, pentru început cu suma de 10.802 lei pe care
a suplimentat-o de mai multe ori. În 1938 au fost instalate aici călugărițe
aduse de la Sucevița și Agapia.
Dincolo
de reparații edilitare și aducerea monahiilor, P. S. Vasile a reușit să să
transforme mănăstirea într-un centru de spiritualitate ortodoxă.
Lăcașul
călugărilor din Șemlacu Mic a fost un centru de unire a tuturor credincioșilor.
Se păstrează organizarea unui pelerinaj la hramul mănăstirii: Vestea bună dată
de la Sf. Altare a mers din gur în gură și credincioșii s-au pregătit pentru
calea pocăinței. tânări și bătrâni, femei, bărbați și foarte mulți copii au
pornit la drum din depărtări considerabile. Din protopopiatul Buziașului au venit:
Berecuța în frunte cu preotul Ioan Halas, […] Birda, […] Cerna cu preotul Siviu
Mioc, […] Folea cu preotul Simeon Țona, Opatița cu preotul Tiberiu Mărgineanțu,
Sculea cu preotul Ioan Ogârlaci, […] Șipet cu preoții Nicolae Stoia și Petru
Turlici. […] Din protopopiatul Vârșețului: Butin cu preotul Nicolae
Câlniceanu, Clopodia cu preotul Miron
Bălean, Dejan, Ferendia cu preotul Traian Olde, Gătaia cu preotul Petru Raica,
Gherman cu preotul Gheorghe Pascu, […] Jamu Mare cu preotul Moise Mreja,
Lățunaș cu preotul Simion Stoica, Percosova cu preotul Nicolae Ivu, Șemlacu
Mare cu preotul Mircea Popovici. […].
Din Șemlacu Mare au fost școlarii
formând un cor, iar din Gătaia a fost corul plugarilor. Întinderea litiilor pe
culmea colinelor cari înconjură Sf. Loc, era neîntreruptă, iar coborârea lor în
luncă a umplut de viață liniștea ce stăpânește ținutul. Văzduhul s-a umplut de
laude și preamărirea lui Dumnezeu a fost unanimă, dorința inimilor ce s-au
ostenit până aici. Sf. Locaș e neîncăpător dar lumea e fericită că se știe la
adăpostul zidurilor cernite de veacuri. Vecernia s-a celebrat în Sf. Mănăstire.
Binecuvântarea Litiei însă s-a săvârșit în art liber pontificând protopresb.
Ioan Geția din Buziaș, însărcinat cu conducerea acestui pelerinaj”[9].
Vizite
canonice
În
1934 episcopul Vasile a făcut mai multe vizite canonice în plasa Ciacovei. La orele dimineții însoțit de
colaboratori, P. S. Vasile a ajuns în parohia Lighed (azi Pădureni, jud. Timiș). Aici au putut di observate mai
multe realizări: Lighedenii, în ultimul deceniu, au zidit una din cele mai
frumoase Case Naționale, o școală rimară
de model, casă parohială, un monument al eroilor comunei, au făcut mari
îmbunătățiri bisericii și înfrumusețări cimitirului. După citirea raportului de
către preotul Constantin Tismonariu, parohul locului, P. S. Vasile oficiază Sf.
Liturghie împreună cu un sobor format din prot. Augustin Ghilezan (Ciacova), preoții
din Jebel, Ghilad, Banloc, Voiteg, Cebza, Macedonia, Lighed, diac. Teodor
Roșea. La pricească, episcopul Vasile a predicat. În după-amiaza zilei a slujit
Vecernia în parohia Petroman.
Răspunsurile au fost date de corul bisericesc. La Praznicul Adormirii Maicii
Domnului, Preasfințitul Vasile a săvârșit slujba de târnosire și Sf. Liturghie
în biserica din Ghilad. La priceasnă
episcopul a vorbit celor prezenți despre însemnătatea praznicului. În
după-amiaza zilei a săvârșit Vecernia în biserica din Voiteg. Răspunsurile au fost date de corul din localitate condus de
înv. Ionel Băcală. La sfârșitul Vecerniei P. S Sa. a ținut o predică despre
,,Slujba de creștin a plugarului”. La plecarea din biserică a cântat corul din
Folea condus de I. Lina.
În Duminica după Praznicul Adormirii
Maicii Domnului, P. S. Vasile a sfințit biserica din Macedonia asistat de protopopul Ciacovei și preoții din apropiere.
La orele 16,00 a fost oficiată slujba Vecerniei în biserica din Cebza, episcopul Vasile a predicat
tâlcuind stihurile troparului Sf. Treimi[10].
Activitatea
culturală
Imediat după instalarea ca episcop, vlădica Vasile a creat un fond pentru
zidirea unui nou sediu pentru Academia Teologică din Caransebeș și a oferit
28 de apartamente cadrelor didactice și consilierilor eparhiali. Pentru
studenți a zidit un nou cămin și a reorganizat librăria și tipografia diecezană[11].
A primit profesori noi: dr.
Laurențiu Busuioc, dr. Mircea Chialda, dr. Petru Rezuș, dr. Gheorghe Cotoșman,
dr. Marcu Bănescu, dr. Nicolae Corneanu, dr. Dumitru Belu.
A acordat burse pentru studenții
merituoși. A beneficiat între alții de astfel de ajutoare: Ieremia Ghita,
Traian Dobromirescu, Cornel Olariu, Gheorghe Geția. Doi teologi, Victor
Vlăduceanu și Marcu Bănescu au primit burse și pentru continuarea studiilor
teologice la Cernăuți.
În calitate de conducător al
eparhiei, Vasile Lazarescu a vizitat de mai multe ori Academia Teologică,
asistând la cursuri. A inspectat internatul, interesându-se de viața pe care o
duc studenții, dându-le sfaturi folositoare. A luat parte la întâlnirile
festive ale Academiei, precum și la conferințele publice, șezătorile religioase,
organizate în Postul Mare; a prezidat examenele anuale și cele generale de la
finea anului, într-un cuvânt, s-a interesat îndeaproape de tot ce contribuia la
bunul mers al școlii[12].
Episcop,
Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului
În anul 1939 a fost înființată
Episcopia Timișoarei ca sufragană a Mitropoliei Ardealului. Episcopia cuprindea
toate parohiile din județul Timiș-Torontal, precum și parohiile din
protopopiatele Belinț, Balinț și Birchiș aflate în județul Severin. Atribuindu-i-se,
spre folosință, o suprafață de 300 de hectare de pădure și 100 ha. cultură. La 1 aprilie 1940 Eparhia Timișoarei a
primit de la P. S. Vasile, episcopul Caransebeșului două protopopiate întregi,
al Buziașului și al Ciacovei și 11 sate din partea protopopiatului Vârșețului
cu un total de 73 de parohii și 74 preoți[13].
Prin
votul Colegiului electoral bisericesc de la București din 12 iunie 1940, dr.
Vasile Lazarescu a fost ales episcop eparhiot. La 13 martie 1941 Regele
Mihai I în sala Tronului din Palatul Regal i-a înmânat arhiereului ales cârja
arhierească. Întronizarea a avut loc la 25 martie 1941, zi în care a fost
prăznuită Bunavestire[14].
La
7 iunie 1947 Episcopia Timișoarei a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie,
titularul fiind înălțat în demnitatea de arhiepiscop. Pe 2 iulie 1947 a fost
reactivată Mitropolia Banatului cu două eparhii: Arhiepiscopia Timișoarei și
Episcopia Caransebeșului.
Mihai I
Prin
grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României. La toți cei de față
și viitori sănătate
Lege,
Pentru înființarea Mitropoliei Ortodoxe a
Banatului
Art. 1 Se
înființează, pe data publicării prezentei legi, Mitropolia Ortodoxă Română a
Banatului.
Art. 2 Mitropolia Ortodoxă Română a
Banatului cuprinde eparhiile: Arhiepiscopia Timișoarei, Morisenei și Lipovei și
Episcopiei Caransebeșului. […].
Art. 3. Înaltpreasfințitul
Arhiepiscop al Timișoarei devine și Mitropolit al Banatului”[15].
Catedrala
mitropolitană
Pentru ridicarea catedralei mitropolitane
a fost ales din cele 7 proiecte cel al arhitectului Ioan D. Traianescu,
profesor la Academia de Arhitectură din București. Zidirea catedralei a început
la 16 martie 1936.
Sub
directa supraveghere a episcopului Vasile s-au realizat următoarele lucrări:
de tâmplărie (uși, strane, dulapuri, cuiere etc.); de sculptură și auritură
(iconostasul, policandrele, tronul arhieresc și al Maicii Domnului, amvonul);
de pietrărie artificială (pardoseală internă și mozaic); de pictură executată
de pictorul Anastasie Demian; de pietrărie naturală, zidărie și dulgherie; de
marmură naturală și artificială și alte lucrări mai mici[16].
La 6 octombrie 1946 catedrala a fost
sfințită de către patriarhul Nicodim Munteanu și un sobor de 6 arhierei între
care mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului. Au fost prezent Regele Mihai I
al României, primul ministru, trei miniștri și doi generali.
Regele Mihai I îmbrăcat în veșmânt
ritual, participă activ la sfințire, ungând cu Mir zidurile catedralei, după
care se retrage. La Liturghie au participat toți ierarhii, mai puțin patriarhul
care s-a retras împreună cu Regele[17].
Academia
Teologică din Timișoara
În urma Dictatului de la Viena, Episcopia
Oradiei s-a mutat la Beiuș, iar Academia Teologică a fost divizată: patru
profesori și studenții la Arad, iar ceilalți patru profesori la Caransebeș. La
inițiativa episcopului Vasile Lazarescu, Academia Teologică de la Oradea a
funcționat la Timișoara. La 2 noiembrie 1941 în edificiul care a apaținut
Camerei de Comerț de pe Bulevardul C. D. Loga, nr. 3 donat Episcopiei a început
un nou an universitar cu 46 studenți.
Cea mai de seamă activitate
extrașcolară a profesorilor a constat în organizarea, la îndemnul episcopului
Vasile, de conferințe publice, ținute în după-amiezele sâmbetelor din Postul
Mare. Se dezbăteau teme teologice, filosofice, istorice, social-culturale, în
acordurile corului studenților, care executa piese corale adecvate momentului[18].
Canonizarea
Sfântului Iosif cel Nou
La inițiativa Patriarhiei Române au
fost canonizați, adică trecuți în rândul sfinților o seamă de cuvioși români
sau cu moaște păstrate în România. Din
Banat a fost canonizat în 1956, cu prilejul împlinirii a 360 de ani de la
adormire a Cuviosului Mitropolit al Timișoarei, Sfântul Iosif cel Nou de la
Partoș. Mitropolitul Vasile Lazarescu a fost nu doar inițiatorul acestui demes, ci vel care a vegheat la buna desfășurare a întregului proces care a
fost compus din acțiunea de deshumare a osemintelor, transportul acestora la
catedrala din Timișoara, îndeplinirea cerințelor sanitare pentru acest lucru.
Ba, mai mult a organizat slujbele ceremoniale pentru proclamarea Sfântului
Iosif cel Nou cu zi de cinstire în 15 septembrie[19].
Vizite
canonice
Ca episcop apoi ca arhiepiscop și
mitropolit al Banatului, Înaltpreasfintul Vasile a continuat șirul vizitelor
canonice în Eparhia Timișoarei și Caransebeșului, deoarece istorica Episcopie a
Caransebeșului a fost contopită în 1949 cu cea a Timișoarei.
În 20 iunie 1943 Preasfințitul
Vasile a poposit în parohia Opatița
păstorită timp de 20 de ani de preotul Tiberiu Mărgineanțu. Parohul a fost
apreciat de ierarh datorită activității pastorale și științifice ca unul ce a
adus ,,un real serviciu bisericii noastre”. A devenit colaborator apropiat al
ierarhului în diferite slujiri: administratorul Catedralei, consilier eparhial
la Timișoara. După amiază Preasfinția Sa a vizitat parohia Berecuța unde a asistat la serviciul Vecerniei. Aici a slujit
alături de paroh, preotul Ioan Mărgineanțu din Birda. La slujbă a participat și
preotul Iuliu Crainic de la parohia Sîngeorge[20].
Episcopul Vasile a sfințit la 27
octombrie biserica din comuna Cebza.
Pictura murală a fost realizată în mai puțin de un an de pictorul bănățean
Simion Băcală[21].
Duminică, 1 iunie 1952 Arhiepiscopul
și Mitropolitul Vasile a fost prezent în parohia Obad din raionul Deta. A fost întâmpinat de un sobor format din
protopopul raional, Gh. Milovan, parohul locului, 9 preoți între care pr.
George Florin de la Birda, diaconul ceremonial și un număr mare de credincioși.
A fost sfințită biserica apoi a fost
oficiată Sfânta Liturghie. Predica a fost susținută de Chiriarh și a fost
substanțială, adică bogată. A accentuat faptul că: Biserica este aceea care, ca
o mamă adevărată ne îndrumă pe calea propovăduirii adevărului spre cunoașterea
lui Dumnezeu și a vieții veșnice. Cei ce s-au bucurat de nădejdea vieții
veșnice au fost mucenicii, ale căror moaște au fost așezate în Sfântul Altar.
Ierarhul timișorean a realizat și vizite inopinate. Astfel că în 6 mai 1955 a vizitat parohiile Jebel, Pădureni și
Voiteg. În 19 septembrie 1955 a vizitat parohia Ciacova.
Cu
prilejul acestor vizite, Î. P. S. Sa, a inspectat oficiile parohiale s-a
întreținut cu preoții respectivi, interesându-se de activitatea lor pastorală[22].
Misiunea
în Basarabia și în Transnistria
În
15 august 1941 s-a înființat Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria cu
binecuvântarea patriarhului Nicodim și sprijinul mareșalului Ion Antonescu. În
31 august 1941 mitropolitul Ardealului printr-o circulară își înștiința sufraganii
de realizarea unei misiuni în Basarabia și Transnistria. Din eparhia Timișoarei a participat episcopul Vasile însoțit de 11
clerici. S-au oprit la catedrala din Chișinău distrusă de bolșevici apoi la
Bălți unde P. S. Vasile a oficiat Liturghia. Pe 8 septembrie a vizitat
localitatea Slobozia unde s-a
sărbătorit hramul bisericii. pe 9 septembrie au fost vizitate localitățile Iablona și Glodeni, satul Hanciu și
schitul Sturzești.
Pe 11 septembrie P. S. Sa a vizitat
Spitalul Militar din Bălți unde a oferit bolnavilor cărți și icoane. În
Duminica din 14 septembrie a oficiat Liturghia în catedrala din Bălți. Un popas a fost făcut la Mănăstirea Căpriana unde a oficiat un
parastas pentru mitropolitul Gavriil Bănulescu (1746-1821).
De aici a fost trecut Nistrul ajungându-se în Transnistria vizitându-se mai
multe localități: Mălăești,
Grigorianopol și Dubăsari unde s-au oficiat slujbe religioase[23].
În
drumul misiunii noastre, am cutreierat peste 85 de sate basarabene, biruind
orice neajuns, trecând peste piedici ținta noastră fiind, îndeplinirea
imperativelor naționale și creștine, pe care biserica și țara ni le-au
încredințat[24].
Opera
scrisă
Încă din perioada de activitate didactică
Mitropolitul Vasile Lăzărescu a conceput și apoi a tipărit mai multe studii: ,,Cultul inimii lui Iisus la
romano-catolici” în Anuarul IV al Seminarului Andreian”, Sibiu, 1923, p.
3-29 (și extras, 95 p.); ,,Creștinismul
și cultele oculte” în ,,Anuarul V al Seminarului Andreian”, Sibiu, 1924, p.
3-36.
Ca episcop al Caransebeșului a
publicat Pârga darului. Cuvântări, Caransebeș, 1938, 111 p. și Praznic luminat. Gânduri de sărbători,
Caransebeș, 1940, 208 p.
Ajuns Mitropolit al Timișoarei a
publicat volumul: În ce ne deosebim…?, Timișoara, 1955 iscălit cu pseudonimul
Bisericanul Ortodox.
A
realizat mai multe traduceri care din păcate au rămas în manuscris: Eternul din om, lucrare filosofică
editată de Max Scheler la Leipzig în 1921. Lucrarea a fost tradusă în 1955.
Alte două traduceri din filosofia germană: Fritz Heinemann, Drumuri noi în filozofie – spirit, viață,
existență. O introducere în filosofia contemporană (1929) și Hernrich
Straubinger, Introducere în filosofia
Religiei, Freiburg, 1939[25].
Dincolo de studii și volume,
Ierarhul bănățean este autorul unor pastorale, articole, recenzii, alte
cuvântări în presa bisericească.
Destituirea
Mitropolitului
Faptele Mitropolitului au fost
,,reevaluate” de noul regim politic. Astfel a fost realizat de către Securitate
un Dosar care cuprinde activitatea ierarhului înainte și după 23 august 1944.
Înainte de venirea regimului
comunist la putere, episcopul Vasile Lazarescu al Caransebeșului l-a socotit în Pastorala de Crăciun a
anului 1940 pe conducătorul statului ,,soldat și patriot încercat”, a
sfințit o troiță ridicată de legionari între Căpăt și Buziaș, a primit în gara
din Caransebeș delegația fascistă italiană oferindu-i acesteia o cruce. Tot în această
perioadă l-a poftit la masă la reședința eparhială pe Horia Sima.
După rebeliunea legionară (1941) a sprijinit refugierea a 150 de legionari
în Banatul iugoslav, strângându-se și fonduri pentru ,,ajutorul
legionar”. Înainte de 1944 episcopul a fost membru al P. N. Ț - Maniu având
legături strânse cu Sever Bocu.
După 1944 a sprijinit persoane socotite a fi ostile regimului: oameni, politici,
juriști, profesori, preoți. A acordat ajutoare în bani dar și a angajat pe
unii în serviciul Mitropoliei (șoferi, magazioneri, cântăreți de strană ș. a.).
În sarcina Mitropolitului au căzut și alte delicte: oferirea unor mese și
ascultarea unor posturi de Radio străine cu persoane socotite vrăjmașe
regimului.
A
fost învinuit pentru predică. La Glodeni în Basarabia, episcopul Vasile a
afirmat: ,,…păstrând credința noastră ortodoxă; dragostea față de Rege și
supunerii Legii, vom păstra unitatea noastră națională și religioasă în
granițele de la Banat și până la Bug”[26].
Mitropolitul
s-a opus Securității în 1950, cea din urmă a interzis procesiunea din Vinerea
Mare și a ordonat ca totul să se desfășoare în interiorul Catedralei.
Ierarhul însă a săvârșit Prohodul Domnului după tipicul ortodox.
Prin intermediul vizitelor pastorale
a înconjurat poporul creștin la rezistență împotriva ateismului propagat de
regim. La Mănăstirea Partoș, a spus
,,Legătura cu trecutul să ne fie un sprijin și pavăză ocrotitoare în lupta ce
avem de dus”[27].
Chiriarhul din Timișoara a avut
legături cu Dumitru Steanță fondator al organizației ,,Sumanele negre” din
comuna Sărmășel, jud. Cluj. L-a ajutat material și l-a recomandat pe episcopul
Andrei Magieru ca om de încredere.
La
agravarea situației mitropolitului a contribuit și răcirea relațiilor cu Petru
Groza, primul ministru și membru în Adunarea Eparhială și Petre
Constantinescu-Iași, ministru al Cultelor.
Au
devenit surse de informare a Securității aproape toți colaboratorii
Mitropolitului Vasile, unii iscălind note informative cu privire la activitatea
ierarhului. Într-o discuție cu un astfel de agent Mitropolitul face
următoarea destăinuire: ,,Să nu te miri, dacă auzi într-o bună zi, că pe
vlădica l-au dat afară și l-au închis la mănăstire. Nu este greu să-ți găsească
o vină. Sunt mereu suspectat și mă simt parcă supravegheat de personalul meu de
la Mitropolie. Vezi mai toți câți au fost în jurul meu au părăsit preoția și au
luat posturi mirene, uite și pe părintele Secoșan pe care-l țineam ca pe
propriul meu copil, el m-a denunțat pe nedrept, scornind minciuni pe seama mea.
Apoi în cine să mai ai încredere?”[28].
Cauza
principală a destituirii a fost de natură economică. A fost acuzat de
sustragerea unor fonduri bănești și materiale de construcție. A fost realizat
chiar un control financiar la Mitropolie. În urma ,,neregulilor găsite”
însumând un prejudiciu de 3.668.607 lei a fost acționat în judecată
mitropolitul și pe unii dintre colaboratori.
Din
punct de vedere canonic, Sinodul Patriarhiei (9-10 noiembrie 1961) a comis o
eroare. Îndepărtarea din scaun nu înseamnă vacantarea postului și nici alegerea
unui nou titular. Îndepărtarea temporară din funcție pentru a-și ispăși o
pedeapsă, ca apoi, după ispășirea ei, să se poată întoarce în postul său cu
toate drepturile legale. El nu a fost judecat, nici depus din treaptă sau
caterisit[29].
A
fost pedepsit cu domiliciul obligatoriu la Mănăstirea Brâncoveanu apoi la
Cernica în 1962. Aici s-a stins din viață Mitropolitul Vasile în 21
februarie 1969. A fost înhumat în cripta familiei din Jadani apoi a fost
reînhumat la Catedrala Mitropolitană în cavoul ierarhilor.
În istoria Eparhiei Timișoarei,
chipul Mitropolitului Vasile este pomenit prin câteva realizări notabile:
finalizarea și construcția Catedralei (1946); efectuarea a 261 de vizite
canonice și sfințirea a 101 biserici; reînființarea Protopopiatului Făget
(1952); sprijinirea Seminarului Teologic și Școlii de cântăreți din Caransebeș;
canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, vizitarea unor biserici din
fosta Iugoslavie și U. R. S. S[30].
[1] Mitropolit Vasile Lazarescu, Pastorale și predici, Ediție critică și
Cuvânt Lămuritor: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu și Eugen Dorcescu, Ed. Partoș,
Timișoara, 2018, p. 6-7.
[2] Petrică Zamela, Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului (1894-1969). Monografie
istorică, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2011, p. 21 (Se va
prescurta în continuare Mitropolitul
Vasile Lăzărescu…).
[3] Petrică Zamela, Mitropolitul Vasile Lăzărescu…, p. 24-25.
[4] Petrică Zamela, op. cit., p. 27.
[5] Ibidem, p. 36.
[6] (,,Intronizarea P. S. Episcop Dr. Vasile
Lăzărescu al Caransebeșului”, în ,,Foaia Diecezană”, nr. 14 / 1934, p. 14.
[7] ,,Intronizarea P. S. Episcop Dr. Vasile
Lăzărescu al Caransebeșului”, în ,,Foaia Diecezană”, nr. 14 / 1934, p. 14.
[8] Valentin
Bugariu, Gătaia. Monografie, Ed. Sitech,
Craiova, 2018, p. 213.
[9] Ioan Geția, ,,Pelerinajul la Sf. Mănăstire
Săraca în 6 Aug. a. c. în ,,Foaia Diecezană”, nr. 34 / 1938, p. 2.
[10] ,,Vizitații canonice”, în ,,Foaia
Diecezană”, nr. 34 / 1934, p. 2-3.
[11] Petrică Zamela, Vasile Lăzărescu…, p. 41.
[12] Petrică Zamela, op. cit., p. 57.
[13] ,,Adunarea eparhială”, în ,,Foaia
Diecezană”, nr. 13 / 1940, p. 1.
[14] Petrică Zamela, Vasile Lăzărescu…, p. 68; 71
[16] Petrică Zamela, Vasile Lăzărescu…, p. 77.
[17] Petrică Zamela, op. cit., p. 79.
[18] Petrică Zamela, op. cit., p. 80-81.
[19] Valentin Bugariu, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, Ed.
Tiparnița, Arad, 2016, p. 7-12.
[20] Rap., ,,Sfințirea bisericii din Opatița”,
în ,,Biserica Bănățeană” nr. 27 / 1943, p. 4.
[21] I. Olariu, ,,Sfințirea bisericii din Cebza” în
,,Biserica Bănățeană”, nr. 45-46 / 1946. p. 5.
[22] Arhiepiscopia Timișoarei, Mitropolitul dr. Vasile Lazarescu al
Banatului (1947-1961) – 70 de ani de la întronizare, Ed. Partoș, Timișoara,
2017, p. 78-79; 94; 99.
[23] Petrică Zamela, Vasile Lăzărescu…., p. 105-108.
[24] Horia Vișoiu, ,,Misiune Sfântă în
Basarabia desrobită (fragmente)”, în vol. Ion Murariu (coord.), Condeierii noștri. Antologie a creatorilor
din Giroc și Chișoda, Ediție îngrijită, cuvânt înainte și glosar
de…, Ed. Mirton, Timișoara, 2007, p. 175.
[25] Petrică Zamela, Vasile Lăzărescu…, p. 98-100.
[26] Petrică Zamela, Mitropolitul Vasile Lăzărescu…., p. 121.
[27] Petrică Zamela, op. cit., p. 122.
[28] Ibidem, p. 144.
[29] Ibid.,
p. 197.
[30] Marius Florescu, ,,Mitropolitul
Vasile Lazarescu (1947-1961)” în vol. Arhiepiscopia Timișoarei, Mitropolitul Vasile Lazarescu al Banatului
(1947-1961) – 70 de ani de la întronizare, Ed. Partoș, Timișoara, 2017, p.
13-14).
